Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 425 din 10 mai 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 139^1 si art. 140^3 alin. 1 teza finala din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 28 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Aurel Mureşan în Dosarul nr. 9.040/117/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
La apelul nominal se constatã lipsa autorului excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 9.040/117/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Aurel Mureşan într-o cauzã privind soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins cererea de revocare a mãsurii arestãrii preventive pe motive medicale şi a celei privind înlocuirea acesteia cu mãsura obligãrii de a nu pãrãsi localitatea.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 139^1 din Codul de procedurã penalã îngrãdesc posibilitatea inculpatului arestat preventiv de a se adresa direct unei instanţe de judecatã pentru revocarea mãsurii arestãrii, în situaţia în care, din cauza unor motive medicale, nu poate suporta regimul de detenţie. Aratã cã asupra temeiniciei unei astfel de cereri urmeazã sã se pronunţe administraţia locului de deţinere.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei susţine cã acestea genereazã o inegalitate de tratament juridic aplicat persoanei arestate, în raport cu mijloacele procedurale pe care le are la îndemânã procurorul. Totodatã, susţine cã sunt încãlcate şi prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât persoana cãreia i s-a respins, în faza de urmãrire penalã, o cerere de revocare a mãsurii arestãrii preventive nu se poate adresa unei instanţe superioare, care sã decidã asupra temeiniciei menţinerii stãrii de arest preventiv.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori apreciazã cã dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã creeazã o inegalitate de tratament juridic prin aceea cã procurorul are posibilitatea de a exercita o cale de atac împotriva unei încheieri prin care se dispune cu privire la mãsurile preventive, în timp ce inculpatului îi este îngrãdit dreptul de a se adresa unei instanţe superioare atunci când este nemulţumit de soluţia datã. De asemenea, instanţa considerã cã dispoziţiile art. 139^1 din acelaşi cod instituie şi o inegalitate de tratament juridic între un inculpat arestat preventiv şi o persoanã împotriva cãreia s-a pronunţat o hotãrâre de condamnare definitivã, aceasta din urmã având posibilitatea de a sesiza instanţa în mod direct şi nemijlocit, în vederea expertizãrii medico-legale şi a constatãrii stãrii de sãnãtate a acesteia.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconsti-tuţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul acesteia.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale, nefiind de naturã sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie şi aplicându-se tuturor persoanelor, fãrã discriminãri sau privilegii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 139^1 : "În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constatã cã cel arestat preventiv suferã de o boalã care nu poate fi tratatã în reţeaua medicalã a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pazã permanentã în reţeaua medicalã a Ministerului Sãnãtãţii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei mãsuri sunt comunicate de îndatã procurorului, în cursul urmãririi penale, sau instanţei de judecatã, în cursul judecãţii.";
- Art. 140^3 alin. 1 teza finalã: "[...] Încheierea prin care judecãtorul respinge, în timpul urmãririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a mãsurii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate aceste dispoziţii de lege contravin textelor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodatã, susţine cã sunt încãlcate şi prevederile art. 5 paragraful 4 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la libertate şi la siguranţã, respectiv dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Prevederile art. 139^1 din Codul de procedurã penalã au ca finalitate ocrotirea sãnãtãţii persoanei deţinute, care poate fi tratatã în reţeaua medicalã a Ministerului Sãnãtãţii Publice, în mãsura în care nu poate fi tratatã în cea a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. O asemenea soluţie legislativã are şi rolul de a elimina posibilitatea revocãrii mãsurii arestãrii preventive pe motive medicale, precum şi de a decongestiona rolul instanţelor de judecatã.
De altfel, în mãsura în care existã posibilitatea efectuãrii tratamentului atât în cadrul sistemului penitenciar, cât şi în cel al Ministerului Sãnãtãţii Publice, este lipsitã de utilitate revocarea arestãrii preventive, o asemenea mãsurã putând avea şi repercusiuni serioase asupra desfãşurãrii urmãririi penale. Mai mult, la luarea mãsurilor preventive, instanţa de judecatã este datoare sã aplice, din oficiu, prevederile art. 136 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, în sensul cã la luarea mãsurii trebuie sã aibã în vedere starea de sãnãtate a inculpatului.
În ipoteza textului de lege criticat urmãrirea penalã se poate desfãşura în bune condiţii şi cu celeritate, fãrã a se afecta drepturile procesuale ale persoanei deţinute, iar în cazul în care, în mod nejustificat, administraţia locului de deţinere refuzã efectuarea tratamentului, actul emis de aceasta, fiind tot unul administrativ, poate fi atacat în justiţie.
Astfel, Curtea constatã cã prevederile art. 139^1 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale.
II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, Curtea reţine cã acestea au mai format obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea respingând excepţia ca neîntemeiatã. Prin <>Decizia nr. 156 din 27 februarie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, Curtea a statuat urmãtoarele: "Faptul cã încheierea prin care se respinge cererea de revocare a mãsurii arestãrii preventive nu este supusã niciunei cãi de atac se explicã, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivã a procesului, iar pe de altã parte, prin aceea cã ea poate fi atacatã cu recurs odatã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei."
De altfel, dublul grad de jurisdicţie se impune numai în ipoteza prevãzutã de art. 2 paragraful 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care se referã la dreptul oricãrei persoane "declaratã vinovatã de o infracţiune" de a cere "examinarea declaraţiei de vinovãţie sau a condamnãrii de cãtre o jurisdicţie superioarã", deci la dreptul la o cale de atac împotriva hotãrârii judecãtoreşti prin care se constatã vinovãţia penalã a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva încheierilor privind mãsurile preventive. De asemenea, nici art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu impune dublul grad de jurisdicţie.
În ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei, a dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea reţine cã acest text convenţional presupune existenţa posibilitãţii efective de a supune judecãţii unei instanţe naţionale cazul violãrii unui drept consacrat de Convenţie (Cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) şi, în consecinţã, "nu impune un anumit numãr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit numãr al cãilor de atac".
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constatã cã art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã nu încalcã textele constituţionale invocate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 139^1 şi ale art. 140^3 alin. 1 teza finalã din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Aurel Mureşan în Dosarul nr. 9.040/117/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
