Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 424 din 25 mai 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 lit. c), art. 26 alin. (1) si art. 45 alin. (1) si (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si a dispozitiilor art. 294 alin. 1 teza intai din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 26 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Mihaela Cîrstea - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3), art. 24 şi <>art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi a dispoziţiilor art. 294 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Nicola Daniela Mânecan în Dosarul nr. 2.976/2004 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilã.
La apelul nominal rãspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Romul Petru Vonica, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând argumentele expuse pe larg în concluziile scrise depuse în dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, arãtând cã prevederile legale criticate sunt în deplinã conformitate cu dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 ianuarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 2.976/2004, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (3), art. 24 şi <>art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi a prevederilor art. 294 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, ridicatã de Nicola Daniela Mânecan în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prevederile art. 18 alin. (3) şi <>art. 24 din Legea nr. 10/2001 contravin art. 1 alin. (5) şi art. 57 din Legea fundamentalã, privind supremaţia Constituţiei şi a legilor în statul român de drept, respectiv exercitarea cu bunã-credinţã a drepturilor şi a libertãţilor fundamentale, deoarece creeazã posibilitatea acordãrii de despãgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv şi în alte cazuri decât cele la care se referã art. 44 alin. (3) din Constituţie, privind exproprierea pentru o cauzã de utilitate publicã.
Referitor la <>art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , se susţine cã acesta încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la liberul acces la justiţie şi în art. 44 alin. (1) şi (3) privind dreptul de proprietate privatã, deoarece declarã valabile actele juridice de înstrãinare având ca obiect imobile preluate abuziv de stat, în situaţia în care subdobânditorul a fost de bunã-credinţã. Pentru aceleaşi motive se susţine cã textul de lege criticat încalcã dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 care consacrã dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminãrii, art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept şi în art. 41 privind reparaţia echitabilã, precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, care se referã la protecţia proprietãţii.
În ceea ce priveşte art. 294 alin. (1) din Codul de procedurã civilã, în opinia autoarei excepţiei, acesta încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24 privind dreptul la apãrare şi în art. 124 privind înfãptuirea justiţiei, deoarece interzice schimbarea cauzei cererii de judecatã şi formularea de cereri noi în cadrul judecãrii apelului. Pentru aceleaşi motive se apreciazã cã textul de lege criticat încalcã art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã dreptul la un proces echitabil.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã prevederile art. 18 alin. (3), art. 24 şi <>art. 50 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, modificatã şi completatã prin titlul I din <>Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, precum şi cele ale art. 294 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
Din examinarea motivãrii excepţiei, Curtea constatã cã autoarea acesteia se referã, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 18 din Legea nr. 10/2001 criticate, la cele reglementate de lit. c) a acestui articol, iar în ceea ce priveşte alin. 1 al art. 294 din Codul de procedurã civilã, numai la teza întâi a acestui alineat.
De asemenea, Curtea constatã cã, ulterior modificãrii prin <>Legea nr. 247/2005 , <>Legea nr. 10/2001 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, dându-se textelor o nouã numerotare, astfel încât <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 a devenit art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ republicat, iar art. 50 alin. (1) şi (2) a devenit art. 45 alin. (1) şi (2).
Aşa fiind, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 lit. c), art. 26 alin. (1) şi <>art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, precum şi a dispoziţiilor art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã civilã.
Textele din <>Legea nr. 10/2001 criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 18 lit. c): "Mãsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în urmãtoarele cazuri: (...)
c) imobilul a fost înstrãinat cu respectarea dispoziţiilor legale.";
- Art. 26 alin. (1): "Dacã restituirea în naturã nu este posibilã, deţinãtorul imobilului sau, dupã caz, entitatea învestitã potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificãrii este obligatã ca, prin decizie sau, dupã caz, prin dispoziţie motivatã, în termenul prevãzut la art. 25 alin. (1), sã acorde persoanei îndreptãţite în compensare alte bunuri sau servicii ori sã propunã acordarea de despãgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi platã a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care mãsura compensãrii nu este posibilã sau aceasta nu este acceptatã de persoana îndreptãţitã.";
- Art. 45 alin. (1) şi (2): "(1) Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacã au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrãinãrii.
(2) Actele juridice de înstrãinare, inclusiv cele fãcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fãrã titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolutã, în afarã de cazul în care actul a fost încheiat cu bunã-credinţã."
Art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã civilã are urmãtorul cuprins:" În apel nu se poate schimba calitatea pãrţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecatã şi nici nu se pot face alte cereri noi. (...)"
Prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (5) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 care consacrã dreptul la apãrare, art. 44 alin. (1) şi (3) privind garantarea dreptului de proprietate şi condiţiile exproprierii, art. 57 privind obligaţia de exercitare cu bunã-credinţã a drepturilor şi libertãţilor fundamentale şi art. 124 referitoare la înfãptuirea justiţiei.
Se mai invocã încãlcarea, prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei, a dispoziţiilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 care consacrã dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminãrii, art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept şi în art. 41 privind reparaţia echitabilã, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, care se referã la protecţia proprietãţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte art. 18 lit. c) şi <>art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , autoarea excepţiei susţine cã acestea încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 57, deoarece creeazã posibilitatea acordãrii de despãgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv şi în alte cazuri decât cele la care se referã art. 44 alin. (3) din Constituţie, privind exproprierea pentru o cauzã de utilitate publicã.
Examinând aceste susţineri, Curtea constatã cã prevederile <>art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 reglementeazã un caz în care mãsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, şi anume atunci când imobilul-construcţie a fost înstrãinat cu respectarea dispoziţiilor legale. În aceastã situaţie, întrucât nu mai este posibilã restituirea în naturã a bunului, fãrã a aduce atingere dreptului de proprietate dobândit de cãtre cumpãrãtorii imobilului cu respectarea dispoziţiilor legale de la data încheierii contractului de vânzare-cumpãrare, legiuitorul a instituit mãsuri reparatorii în echivalent, asigurându-se, astfel, respectarea drepturilor dobândite cu bunã-credinţã. Aşa fiind, textul de lege criticat este în concordanţã cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãruia respectarea acesteia şi a legilor este obligatorie.
De asemenea, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , potrivit cãrora deţinãtorul imobilului sau, dupã caz, entitatea învestitã cu soluţionarea notificãrii este obligatã sã acorde persoanei îndreptãţite la restituire, în compensare, alte bunuri sau servicii ori sã propunã acordarea de despãgubiri, atunci când restituirea în naturã nu este posibilã, sunt în deplinã conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 57 referitoare la exercitarea cu bunã-credinţã a drepturilor şi a libertãţilor constituţionale, precum şi în art. 44 alin. (3) privind exproprierea, invocate, de asemenea, în motivarea criticii de neconstituţionalitate a art. 18 lit. c) şi <>art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , se constatã cã nu au relevanţã în cauzã.
II. Prevederile <>art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 sunt criticate cu motivarea cã, menţinând valabilitatea actelor juridice de înstrãinare ce au ca obiect imobile preluate abuziv de stat, în situaţia în care subdobânditorul a fost de bunã-credinţã, contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 44 alin. (1) şi (3), precum şi dispoziţiilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cuprinse în art. 6 paragraful 1, art. 13, 14, 17 şi 41, respectiv celor ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.
Curtea constatã cã aceste prevederi legale, în numerotarea datã anterior republicãrii succesive a <>Legii nr. 10/2001 , au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la art. 15 alin. (2), respectiv art. 44 alin. (1) din Legea fundamentalã, şi cu o motivare asemãnãtoare.
Astfel, în ceea ce priveşte pretinsa contrarietate cu dispoziţiile <>art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003, cã prevederile <>art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [în prezent art. 45 alin. (1)], recunoscând validitatea actelor juridice de înstrãinare încheiate cu respectarea legilor în vigoare la acea datã, consacrã riguros, în materia ce face obiectul reglementãrii, principiul tempus regit actum, iar prevederile art. 46 alin. (2) din acelaşi act normativ [devenit art. 45 alin. (2)], aplicând principiul ocrotirii bunei-credinţe şi pe cel al aparenţei de drept, nu consacrã o soluţie legislativã novatoare şi, prin urmare, nu poate fi socotit retroactiv.
Referitor la pretinsa încãlcare, prin acelaşi text de lege, a dispoziţiilor <>art. 44 din Legea fundamentalã, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 69 din 18 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003, cã dispoziţiile <>art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [în prezent art. 45 alin. (1)], au în vedere actele juridice de înstrãinare a imobilelor preluate cu titlu valabil, asupra cãrora statul a devenit proprietar. Titularul iniţial al dreptului de proprietate, nemaiavând calitatea de proprietar la data înstrãinãrii bunului de cãtre stat, nu poate sã invoce încãlcarea unui drept inexistent, astfel încât prevederea legalã criticatã nu contravine principiului constituţional al garantãrii dreptului de proprietate consacrat de <>art. 44 din Legea fundamentalã. De asemenea, prin Decizia nr. 145 din 25 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 29 aprilie 2004, Curtea a reţinut cã acelaşi text de lege nu încalcã dispoziţiile constituţionale privind protecţia proprietãţii private, reţinându-se cã norma legalã criticatã recunoaşte validitatea titlului de proprietate al dobânditorului de bunã-credinţã a unui imobil preluat de stat fãrã titlu valabil, însã nu consacrã prevalenţa acestuia faţã de titlul proprietarului iniţial, titlu care îi este recunoscut în mod similar, de legiuitor, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin deciziile mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, iar pentru aceleaşi motive expuse în cuprinsul acestora nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind protecţia proprietãţii.
Curtea mai constatã cã este neîntemeiatã şi critica <>art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 faţã de art. 16 din Legea fundamentalã, privind egalitatea în drepturi, respectiv faţã de art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind interzicerea discriminãrii, dat fiind faptul cã acest text de lege se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare.
În ceea ce priveşte art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie, privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 6 paragraful 1, art. 14, 17 şi 41 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã: dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, interzicerea abuzului de drept, reparaţia echitabilã, invocate, de asemenea, de autoarea excepţiei în motivarea criticii de neconstituţionalitate a <>art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 , Curtea constatã cã nu au relevanţã în soluţionarea excepţiei.
III. Art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã civilã încalcã, în opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24 şi 124 din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece interzice formularea de cereri noi în apel, chiar şi atunci când privesc motive de ordine publicã.
Curtea constatã cã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalitãţii art. 294 din Codul de procedurã civilã, în raport de critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 135 din 3 aprilie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 6 iunie 2003, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, a statuat cã interdicţia introducerii unor cereri noi în apel, prevãzutã de art. 294 din Codul de procedurã civilã, este justificatã de caracterul devolutiv al apelului, iar nu de calitatea pãrţilor, astfel cã aceastã soluţie legislativã nu are semnificaţia încãlcãrii principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice. Soluţia derivã din rolul instanţei de apel, şi anume acela de a examina regularitatea hotãrârii primei instanţe cu privire la pretenţiile ce au fost deduse în faţa sa. S-a constatat, de asemenea, cã interdicţia introducerii de cereri noi în apel nu îngrãdeşte accesul liber la justiţie, întrucât nimic nu împiedicã pãrţile în proces sã formuleze noi pretenţii pe calea unei alte acţiuni civile.
Cele statuate în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, deoarece nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Întrucât textul de lege criticat nu împiedicã în niciun mod pãrţile interesate sã se adreseze justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi intereselor legitime, iar în acest cadru, sã beneficieze de toate garanţiile ce caracterizeazã dreptul la apãrare, respectiv dreptul la un proces echitabil, nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare a art. 24 din Legea fundamentalã, respectiv a art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
De asemenea, nu se aduce atingere, prin acelaşi text de lege, unicitãţii şi imparţialitãţii justiţiei, astfel încât nu poate fi primitã nici critica de neconstituţionalitate formulatã în raport cu art. 124 din Constituţie privind înfãptuirea justiţiei.
Cât priveşte invocarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentalã, ce consacrã supremaţia Constituţiei şi a legilor în statul român de drept, se constatã cã acesta nu are relevanţã în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã civilã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 lit. c), art. 26 alin. (1) şi <>art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi a dispoziţiilor art. 294 alin. 1 teza întâi din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Nicola Daniela Mânecan în Dosarul nr. 2.976/2004 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
