Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 423 din 26 martie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 35, ale art. 37 alin. (4) si ale   art. 38 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, ale   art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, precum si a celor doua acte normative, in ansamblul lor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 423 din 26 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 35, ale art. 37 alin. (4) si ale art. 38 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, ale art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, precum si a celor doua acte normative, in ansamblul lor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 24 aprilie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen Cãtãlina Gliga - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35, art. 37 alin. (4) şi ale <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetãţenilor români, ale <>art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi a celor douã acte normative, în ansamblul lor. Excepţia a fost ridicatã de Corneliu Cãileanu în Dosarul nr. 861/45/2008 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal, lipsind partea Guvernul României, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii Constituţionale acordã cuvântul autorului excepţiei. Acesta combate, mai întâi, punctul de vedere exprimat de Avocatul Poporului, precizând cã starea de indiviziune nu reprezintã, întradevãr, o chestiune de constituţionalitate, dar dacã legea care reglementeazã regulile de conduitã într-un condominiu este neclarã şi susceptibilã de diverse interpretãri, atunci acel act normativ contravine Constituţiei. În speţã, sunt încãlcate dispoziţiile art. 21, art. 24 şi ale art. 61 din Legea fundamentalã, deoarece actele normative criticate nu prevãd sancţiuni pentru folosirea ilegalã a unui condominiu, omisiune legislativã de naturã sã afecteze drepturile fundamentale invocate. De altfel, responsabilitatea pentru neclaritatea legilor criticate, care au dat naştere situaţiei de fapt în care se aflã autorul excepţiei, revine instituţiilor publice centrale şi locale, dar şi autoritãţii judecãtoreşti. Apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este admisibilã şi întemeiatã şi depune la dosar o serie de acte privind aspecte specifice cauzei deduse judecãţii în faţa instanţei ordinare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã autorul acesteia este, în realitate, nemulţumit de neclaritatea sau inexistenţa, în cuprinsul actelor normative criticate, a unor dispoziţii legale care sã reglementeze anumite condiţii de ocupare a unui condominiu, raportate la situaţia sa de fapt. Or, asemenea critici nu pot constitui obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţionalã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 noiembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 861/45/2008, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35, art. 37 alin. (4) şi ale <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetãţenilor români, ale <>art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi a celor douã acte normative, în ansamblul lor.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Corneliu Cãileanu într-o acţiune de contencios administrativ prin care se solicitã Guvernului anularea sau modificarea unor norme metodologice de aplicare a <>Legii nr. 230/2007 , aprobate prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.588/2007 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textele de lege criticate aduc atingere accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apãrare prin faptul cã acestea sunt neclare şi conţin omisiuni cu privire la anumite condiţii în care se poate ocupa o locuinţã într-un condominiu sau i se poate schimba destinaţia. Astfel, aratã cã dispoziţiile de lege atacate permit interpretarea - neagreatã de autorul excepţiei, dar acceptatã de unele autoritãţi, cum ar fi primarul municipiului Iaşi şi Poliţia Municipiului Iaşi -, potrivit cãreia "oricine poate permite ocuparea unei locuinţe sau ocupa o locuinţã, fãrã niciun act şi fãrã a da socotealã nimãnui, cu condiţia ca aceastã ocupare sã se facã pentru mai puţin de 15 zile, 30 de zile sau, eventual, 15 zile pe lunã, ceea ce este absurd, ducând la încãlcarea prevederilor legale şi constituţionale precizate de reclamant." Aratã cã, practic, în actuala legislaţie, condominiul este mai puţin protejat la nivel de evidenţã a persoanelor, de securitate a acestora şi de platã echitabilã a cheltuielilor de întreţinere decât un hotel în care persoanele se înregistreazã în cartea de imobil de la sosire şi existã un serviciu de securitate al hotelului. Este necesar, în consecinţã, un control mai strict al persoanelor care intrã într-un condominiu sau care, deşi locuiesc acolo temporar, pentru o perioadã mai micã de 15 zile, sunt scutiţi de plata cheltuielilor de întreţinere, acestea revenind, în mod inechitabil, celorlalţi locatari sau proprietari.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã problema referitoare la modul autoritãţilor publice de a interpreta dispoziţiile legale criticate şi mai ales cea privind respectarea regulilor de convieţuire într-o stare de indiviziune forţatã nu reprezintã chestiuni de constituţionalitate, ci aparţin domeniului de interpretare şi aplicare a legii.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile actelor normative atacate nu conţin nicio dispoziţie de naturã sã contravinã principiului nediscriminãrii sau sã afecteze exercitarea accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil sau a dreptului la apãrare. De altfel, considerã cã susţinerile autorului excepţiei nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, acesta invocând prevederile constituţionale potrivit propriei interpretãri, fiind, în realitate, nemulţumit de conduita unor vecini ai acestuia, precum şi de modul de calcul şi "de repartizare a cheltuielilor de întreţinere pe persoane".
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 35, ale art. 37 alin. (4) şi ale <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetãţenilor români, modificatã şi completatã, şi ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 97/2005 în integralitatea ei, precum şi ale <>art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi ale <>Legii nr. 230/2007 în integralitatea ei sunt constituţionale. Pe de o parte, textele legale criticate nu contravin prevederilor art. 16, 21 şi 24 din Constituţie, iar, pe de altã parte, dispoziţiile art. 22 şi 61 din Legea fundamentalã, invocate, nu au incidenţã în cauzã. Mai mult, apreciazã cã în cauzã se pune problema modalitãţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate, ceea ce nu reprezintã o problemã de constituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35, ale art. 37 alin. (4) şi ale <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetãţenilor români, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 290/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 28 octombrie 2005, precum şi ordonanţa de urgenţã în întregul sãu. Textele criticate din acest act normativ sunt urmãtoarele:
Art. 35, art. 37 alin. (4) şi <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2005 :
- Art. 35, modificat prin <>art. I pct. 17 din Legea nr. 290/2005 : "Persoana care gãzduieşte o altã persoanã, în mod neîntrerupt, pe o perioadã mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor prevãzute la art. 31 alin. (2) lit. a), are obligaţia de a anunţa poliţia sau serviciul public comunitar de evidenţã a persoanelor de la locul unde este situat imobilul."
Textul legal la care articolul citat face trimitere are urmãtoarea redactare:
- Art. 31: "(1) Pentru înscrierea reşedinţei solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreunã cu actul sãu de identitate şi cu unul dintre documentele prevãzute la art. 27.
(2) Se excepteazã de la obligaţia prevãzutã la alin. (1): a) persoana care locuieşte la o altã adresã decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic; b) (...)."
- Art. 37 alin. (4): "Responsabilul cãrţii de imobil are obligaţia sã înscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliazã sau au reşedinţa în imobilul respectiv şi sã o prezinte, la cerere, poliţiştilor sau lucrãtorilor serviciilor publice comunitare de evidenţã a persoanelor."
- Art. 38: "(1) Persoanele care îşi schimbã domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sunt obligate sã cearã înscrierea în cartea de imobil la noua locuinţã în termen de 15 zile de la mutare.
(2) Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate sã prezinte actul de identitate responsabilului cãrţii de imobil, la solicitarea acestuia, pentru actualizarea cãrţii de imobil."
De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile <>art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, precum şi legea în ansamblul sãu. Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 42: "Schimbarea destinaţiei locuinţelor, precum şi a spaţiilor cu altã destinaţie decât aceea de locuinţã faţã de destinaţia iniţialã, conform proiectului iniţial al clãdirii cu locuinţe, se poate face numai cu avizul comitetului executiv şi cu acceptul proprietarilor direct afectaţi cu care se învecineazã, pe plan orizontal şi vertical, spaţiul supus schimbãrii."
În opinia autorului excepţiei, actele normative şi textele de lege menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21, art. 22 alin. (1) şi (2), art. 24, art. 35 şi ale art. 61 alin.(1) din Constituţie. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 5 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, texte referitoare la dreptul la libertate şi siguranţã, respectiv la interzicerea discriminãrii.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizeazã situaţia de fapt specificã speţei deduse judecãţii, respectiv anumite probleme datorate stãrii de indiviziune specifice unui condominiu în care autorul excepţiei îşi are locuinţa. Acesta susţine cã actele şi textele normative criticate nu reglementeazã situaţia în care o persoanã ocupã o locuinţã dintr-un condominiu o perioadã mai micã de 15 zile, în sensul cã nu prevãd un control al acestor persoane şi nici nu impun acestora obligaţiile specifice celorlalţi proprietari, creându-le acestora din urmã prejudicii prin majorarea cheltuielilor de întreţinere. Mai menţioneazã autorul excepţiei cã diferitele interpretãri ale dispoziţiilor legale criticate, pe care organele sau autoritãţile competente le-au adoptat în cursul demersurilor pe care le-a întreprins, sunt nefavorabile, tocmai pentru cã nu oferã o soluţie satisfãcãtoare pentru rezolvarea problemelor de fapt prezentate mai sus.
În acest context, Curtea constatã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, deoarece critica de neconstituţionalitate nu evidenţiazã un real raport de contrarietate dintre textele de lege examinate, pe de o parte, şi norme sau principii fundamentale, pe de altã parte, ci se bazeazã pe anumite impedimente practice întâlnite de autorul excepţiei pe parcursul soluţionãrii litigiului. Or, asemenea aspecte nu pot înlocui argumentarea în drept a excepţiei de neconstituţionalitate, acestea fiind relevante doar în faţa instanţei de judecatã ordinare învestite cu soluţionarea cauzei.
De altfel, Curtea constatã cã textele şi actele legislative criticate nu conţin norme care sã afecteze principiile neretroactivitãţii şi egalitãţii, dreptul la libertate şi siguranţã, accesul liber la justiţie sau dreptul la apãrare, invocate de autorul excepţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35, ale art. 37 alin. (4) şi ale <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetãţenilor români, ale <>art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi a celor douã acte normative, în ansamblul lor. Excepţia a fost ridicatã de Corneliu Cãileanu în Dosarul nr. 861/45/2008 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 martie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016