Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 42 din 6 februarie 2001  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 42 din 6 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 19 aprilie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Luxten Lighting Company" - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 5.616/C/2000 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
La apelul nominal este prezent autorul exceptiei, prin consilier juridic Ana-Iolanda Lazar, lipsind Anca-Cristina Brandus, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului exceptiei precizeazã ca obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile <>art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , care se referã la acele tipuri de cãmine cu destinaţia de locuinţe. Se solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate, arãtându-se ca Guvernul a emis o ordonanta de urgenta într-un domeniu în care nu avea delegare legislativã, incalcandu-se astfel prevederile art. 114 din Constituţie. Se arata ca în cauza sunt aplicabile dispoziţiile <>Legii locuinţei nr. 114/1996 , precum şi cele ale <>Hotãrârii Guvernului nr. 779 din 15 noiembrie 1991 .
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale cu privire la caracterul de urgenta al Ordonanţei nr. 40/1999, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate. Se arata, de asemenea, ca dispoziţiile ordonanţei nu contravin nici prevederilor art. 49 din Constituţie, întrucât nu este îngrãdit dreptul de proprietate.
În replica reprezentantul autorului exceptiei arata ca raporturile juridice dintre proprietari şi chiriaşi sunt reglementate de dispoziţiile <>Legii locuinţei nr. 114/1996 şi precizeazã ca în aceasta speta cãminele nu au destinaţia de locuinta, ci pe aceea de spaţii de cazare.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 octombrie 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 5.616/C/2000, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Luxten Lighting Company" - S.A. din Timişoara într-un proces având ca obiect obligarea acestei societãţi comerciale la încheierea contractului de închiriere a unei locuinţe.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca "Guvernul, în privinta cãminelor muncitoresti, a emis o ordonanta pe care nu avea dreptul sa o emita, neavând delegarea legislativã conform art. 114 alin. (4) din Constituţie, nefiind vorba de un caz excepţional". Se mai arata ca dispoziţia legalã criticata "incalca prevederile art. 49 din Constituţie prin aceea ca restrânge drepturile de dispoziţie ale proprietarului, prevãzute de art. 480 din Codul civil, drepturi care sunt exclusive şi absolute, neexistand cele 6 excepţii prevãzute strict în art. 49 din Constituţie".
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia ridicatã "este neîntemeiatã deoarece închirierea unei locuinţe nu aduce atingere prerogativelor dreptului de proprietate, neafectand atributul dispoziţiei, întrucât este un simplu act de administrare a proprietãţii". Se mai arata ca "ratiunea adoptãrii acestei ordonanţe a fost protecţia chiriaşilor şi prelungirea contractelor de închiriere".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia ridicatã nu este intemeiata. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca dispoziţia legalã criticata "nu are ca obiect restrangerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, situaţie reglementatã de art. 49 din Constituţia României" şi ca ea nu restrânge dreptul de dispoziţie, "deoarece închirierea nu este un act de dispoziţie, ci de administrare". Se invoca şi art. 480 din Codul civil, potrivit cãruia "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însã în limitele determinate de lege".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Excepţia are ca obiect dispoziţiile <>art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , care au urmãtorul conţinut: "Pentru imobilele - terenuri şi construcţii -, precum şi pentru suprafeţele locative cu destinaţia de locuinta, privatizate dupã 1 ianuarie 1990 o data cu societãţile comerciale care le detineau în proprietate ca locuinţe, locuinţe de serviciu, cãmine pentru salariaţi, aşezãminte social-culturale sau unitãţi de învãţãmânt, proprietarul va încheia, la cererea chiriaşului sau a fostului chiriaş care ocupa efectiv locuinta, un contract de închiriere pe o durata de 5 ani."
Dispoziţiile constituţionale, invocate ca fiind incalcate prin textul de lege criticat, sunt urmãtoarele:
- Art. 114 alin. (4): "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."
Cu privire la excepţia ridicatã Curtea constata ca în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, bazatã pe încãlcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, cu motivarea ca nu a existat o situaţie exceptionala care sa fi justificat adoptarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , s-a pronunţat în mai multe cazuri. Astfel, prin Decizia nr. 107 din 13 iunie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, Curtea a respins, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate, retinand ca "<>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptatã cu respectarea cerinţelor art. 114 alin. (4) din Constituţie. Cazul excepţional avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonanţe a fost necesitatea reglementãrii de urgenta a prelungirii contractelor de închiriere, a cãror valabilitate expira la data de 18 aprilie 1999, conform <>Legii nr. 17/1994 ".
Considerentele şi soluţia adoptatã prin aceasta decizie sunt valabile şi în prezenta cauza, neintervenind fapte sau elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
De altfel la aceeaşi soluţie de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate se ajunge şi pe baza argumentelor înfãţişate în opinia separatã formulatã la Decizia Curţii Constituţionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia, membri ai completului de judecata, o menţin şi în cauza de fata.
Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea prevederilor art. 49 din Constituţie Curtea constata ca textul de lege criticat nu dispune restrangerea exerciţiului vreunor drepturi sau libertãţi. Aceste dispoziţii trebuie examinate sub aspectul respectãrii prevederilor constituţionale referitoare la ocrotirea proprietãţii. Sub acest aspect Curtea observa ca dispoziţiile art. 5 din ordonanta nu restrang exerciţiul dreptului de dispoziţie al proprietarului, ci reglementeazã într-un mod restrictiv exercitarea prerogativei folosinţei, obligând proprietarul sa încheie contract de închiriere pe o perioada determinata, în cazul în care chiriaşul solicita aceasta. De altfel instituirea unui regim juridic în privinta cãminelor pentru salariaţi, identic aceluia al locuinţelor de serviciu şi al altor categorii de spaţii cu destinaţia de locuinţe, constituie opţiunea legiuitorului, fãrã ca prin aceasta sa se încalce vreo norma constituţionalã.
Temeiul constituţional al acestei reglementãri legale îl constituie prevederile art. 41 alin. (1), potrivit cãrora "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege". De altfel în acelaşi sens se dispune şi prin art. 480 din Codul civil.
Curtea retine ca scopul adoptãrii <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost realizarea protecţiei chiriaşilor prin mãsuri corespunzãtoare prevederilor art. 43 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Statul este obligat sa ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Luxten Lighting Company" - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 5.616/C/2000 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 februarie 2001.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Maria Bratu
-----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016