Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 419 din 3 mai 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 79 alin. (1) lit. c), art. 88^1 si art. 89 alin. (2) si (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 16 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 lit. c), ale art. 89 alin. (2) şi (3), precum şi ale <>art. 88^1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, excepţie ridicatã de Sandu Tãnãsache şi Marian Constantin în Dosarul nr. 1.070/54/2007 al Curţii de Apel Craiova Secţia penalã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã susţinerile autorilor excepţiei sunt contrazise chiar de textul legii criticate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 martie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.070/54/2007, Curtea de Apel Craiova Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 lit. c), ale art. 89 alin. (2) şi (3), precum şi ale <>art. 88^1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, excepţie ridicatã de Sandu Tãnãsache şi Marian Constantin într-o cauzã având ca obiect executarea unui mandat de arestare european.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã art. 79 alin. (1) lit. c) din lege nu permite cunoaşterea temeiurilor avute în vedere la luarea mãsurii arestãrii preventive de cãtre autoritatea judiciarã emitentã şi nu prevede ca mandatul de arestare sã fi fost dispus de un judecãtor. Persoana supusã unui asemenea mandat nu este ascultatã, nu are calitatea de învinuit şi nu cunoaşte motivarea cererii de arestare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 88^1 din lege, se apreciazã cã acestea încalcã art. 15 alin. (1) din Constituţie, având în vedere cã dispoziţiile titlului III din lege se aplicã pentru fapte sãvârşite sine die. Se mai aratã cã art. 89 alin. (2) din lege este neconstituţional, întrucât persoana solicitatã nu poate lua la cunoştinţã motivele reţinerii şi învinuirii decât în momentul prezentãrii în faţa instanţei. Totodatã, în condiţiile existenţei mandatului european de arestare, dar în lipsa posibilitãţii instanţei de judecatã de a verifica dacã existã probe sau indicii temeinice cã învinuitul sau inculpatul a sãvârşit o faptã penalã, se încalcã dreptul la apãrare şi prezumţia de nevinovãţie a persoanei, aplicarea acestor garanţii procedurale rãmânând la liberul arbitru al statului care solicitã predarea în stare de arest.
Curtea de Apel Craiova - Secţia penalã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. Se aratã cã nu este încãlcat dreptul la apãrare, având în vedere cã persoanele solicitate au dreptul sã îşi formuleze apãrãrile şi sã îşi dovedeascã nevinovãţia în faţa statului solicitant, în prezenţa unui apãrãtor ales sau numit din oficiu. Totodatã, încheierea prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate este supusã cãii de atac a recursului. Instanţa apreciazã cã nici art. 23 alin. (8) din Constituţie nu este încãlcat, având în vedere cã instanţa de judecatã este obligatã sã informeze persoana solicitatã asupra existenţei unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conţinutului acestuia, asupra posibilitãţii de a consimţi la predarea cãtre statul membru emitent, precum şi cu privire la drepturile sale procesuale. De altfel, şi prin ordonanţa de reţinere persoanei solicitate i se aduc la cunoştinţã motivele reţinerii şi existenţa mandatului european de arestare, precum şi faptele pentru care s-a dispus aceastã mãsurã.
Se mai susţine cã <>Legea nr. 302/2004 este un act normativ la care face referire art. 23 alin. (2) din Constituţie, astfel încât nu poate exista vreo contrarietate între cele douã texte.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 79 lit. c), ale art. 88^1 şi ale <>art. 89 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004. Curtea observã cã, în realitate, autorul excepţiei se referã la dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) din lege, iar prevederile art. 89 alin. (2) şi (3), precum şi ale <>art. 88^1 din Legea nr. 302/2004 au fost modificate, respectiv introduse, prin <>Legea nr. 224/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006, astfel încât, potrivit jurisprudenţei sale, Curtea urmeazã sã se pronunţe cu privire la constituţionalitatea art. 79 alin. (1) lit. c), ale art. 88^1 şi ale <>art. 89 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Dispoziţiile legale criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 79 alin. (1) lit. c): "(1) Mandatul european de arestare va conţine urmãtoarele informaţii: [...]
c) indicarea existenţei unei hotãrâri judecãtoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivã sau a oricãrei alte hotãrâri judecãtoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadreazã în dispoziţiile art. 81 şi art. 85 din prezenta lege; [...]".
Art. 81 şi 85 din lege se referã la obiectul şi condiţiile emiterii mandatului european de arestare, respectiv la faptele care dau loc la predare.
- Art. 88^1 : "(1) De îndatã ce curtea de apel primeşte un mandat european de arestare sau o semnalare în Sistemul Informatic Schengen, preşedintele secţiei penale repartizeazã cauza, în condiţiile prevãzute de lege, unui complet format din doi judecãtori.
(2) Instanţa verificã dacã mandatul european de arestare conţine informaţiile prevãzute la art. 79 alin. (1).
(3) Dacã informaţiile comunicate de statul membru emitent sunt insuficiente pentru luarea unei hotãrâri privind predarea, instanţa solicitã de urgenţã autoritãţii judiciare emitente informaţiile suplimentare necesare şi fixeazã un termen limitã pentru primirea acestora, ţinând cont de termenele maxime prevãzute la art. 95.
(4) Autoritatea judiciarã emitentã poate oricând, din proprie iniţiativã, sã transmitã orice informaţie pe care o considerã utilã.
(5) Dacã mandatul european de arestare conţine informaţiile necesare şi este tradus potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (4), instanţa solicitã procurorului general de pe lângã curtea de apel sã ia mãsurile necesare pentru identificarea persoanei solicitate, reţinerea şi prezentarea acesteia în faţa instanţei.";
- Art. 89 alin. (2) şi (3): "(2) Instanţa informeazã persoana solicitatã asupra existenţei unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conţinutului acestuia, asupra posibilitãţii de a consimţi la predarea cãtre statul membru emitent, precum şi cu privire la drepturile sale procesuale.
(3) Instanţa dispune arestarea persoanei solicitate prin încheiere motivatã."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (2), (8), (11) privind cazurile şi procedura percheziţionãrii, arestãrii sau reţinerii, aducerea la cunoştinţã a motivelor reţinerii sau arestãrii, respectiv prezumţia de nevinovãţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Totodatã, se apreciazã cã sunt încãlcate atât prevederile Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI, cât şi unele dispoziţii ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi anume art. 5 paragrafele 1 şi 4 privind dreptul la libertate şi siguranţã, precum şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Autorii excepţiei pornesc de la o premisã greşitã, şi anume faptul cã instanţa de executare trebuie sã se pronunţe cu privire la temeinicia mãsurii dispuse de autoritatea judiciarã strãinã. Mandatul european de arestare este o mãsurã concretã care implementeazã principiul recunoaşterii reciproce a hotãrârilor judecãtoreşti în domeniul dreptului penal. În logica Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, care este implementatã la nivel naţional prin <>Legea nr. 302/2004 , autoritatea judecãtoreascã a statului membru în care persoana a fost arestatã poate hotãrî predarea acesteia, deci nu sã se pronunţe cu privire la temeinicia mãsurii preventive sau a hotãrârii judecãtoreşti pronunţate în statul solicitant.
Curtea reţine cã art. 79 alin. (1) lit. c) din lege prevede anumite elemente de conţinut ale mandatului european de arestare, respectiv indicarea existenţei unei hotãrâri judecãtoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivã sau a oricãrei alte hotãrâri judecãtoreşti executorii având acelaşi efect. Totodatã, acelaşi text prevede cã se emite mandat european de arestare în condiţiile art. 81 - şi anume, în cazul urmãririi penale sau judecãţii, sancţionarea faptei respective de legea românã cu o pedeapsã privativã de libertate de cel puţin un an, iar în cazul executãrii pedepsei, dacã pedeapsa aplicatã este mai mare de 4 luni - şi art. 85 din lege, fapte care dau loc la predare. Aceste dispoziţii legale nu cuprind nicio încãlcare a textelor constituţionale invocate, permiţând cunoaşterea efectivã de cãtre persoanele solicitate a hotãrârii judecãtoreşti care a stat la baza mandatului european. Contestarea temeiniciei acesteia, deci a hotãrârii judecãtoreşti pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene, se va face în statul în care s-a emis hotãrârea respectivã, unde persoana solicitatã va beneficia de toate garanţiile procesuale existente. Totodatã, Curtea, prin <>Decizia nr. 400 din 24 aprilie 2007 *), nepublicatã încã, a stabilit cã judecãtorul român va hotãrî asupra arestãrii persoanei solicitate dupã ce, în prealabil, a verificat respectarea condiţiilor necesare referitoare la emiterea mandatului european de arestare.
_____________
*) <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 400 din 24 aprilie 2007 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 4 mai 2007.
În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Constituţie în susţinerea criticii de neconstituţionalitate a art. 88^1 din lege, Curtea reţine cã acestea nu au nicio incidenţã cu privire la textul legal menţionat, având în vedere cã textul legal criticat se referã strict la activitatea instanţei de judecatã şi mãsurile pe care aceasta le poate dispune, şi nu la drepturile şi libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi sau la obligaţiile prevãzute de acestea.
Curtea reţine cã nici dispoziţiile art. 89 alin. (2) şi (3) din lege nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Astfel, persoana solicitatã, la momentul reţinerii, ia cunoştinţã de motivele care stau la baza acestei mãsuri, urmând ca instanţa sã o informeze asupra existenţei unui mandat european de arestare împotriva sa, asupra conţinutului acestuia, asupra posibilitãţii de a consimţi la predarea cãtre statul membru emitent, precum şi cu privire la drepturile sale procesuale. În mãsura în care se constatã existenţa mandatului, instanţa va dispune arestarea persoanei solicitate şi va judeca cererea de predare în statul solicitant. Astfel, reţinerea şi arestarea se fac în conformitate cu art. 23 alin. (2) din Constituţie, potrivit procedurii prevãzute de <>Legea nr. 302/2004 , derogatorie de la dreptul comun în materie. Prezumţia de nevinovãţie subzistã pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare. Deci nu se poate reţine în niciun caz încãlcarea prevederilor constituţionale invocate.
Totodatã, Curtea, prin <>Decizia nr. 400 din 24 aprilie 2007 , a stabilit cã nu poate fi pus semnul egalitãţii între privarea de libertate dispusã ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare şi cea dispusã ca urmare a emiterii unui mandat de arestare preventivã emis de judecãtorul român în condiţiile Codului de procedurã penalã. Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat cã mãsura arestãrii provizorii dispusã în vederea executãrii unui mandat european de arestare îndeplineşte toate exigenţele unui proces echitabil, persoana supusã mãsurii de predare având la îndemânã toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil.
Curtea reţine cã dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu au incidenţã în cauzã, iar prevederile art. 5 din Convenţie sunt întru totul respectate. În acest sens, art. 94^1 din lege prevede cã încheierea prin care se ia mãsura arestãrii preventive este supusã cãii de atac a recursului. Totodatã, Curtea reţine cã, sub aspectele criticate de autorii excepţiei, legiuitorul român a implementat în mod exact prevederile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, preluând principiile şi liniile directoare care stau la baza acesteia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. c), art. 88^1 şi <>art. 89 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, excepţie ridicatã de Sandu Tãnãsache şi Marian Constantin în Dosarul nr. 1.070/54/2007 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
