Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 414 din 12 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 si 12 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Melania Gãlãţeanu în Dosarul nr. 6.893/2004 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale, respectiv cele din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate de autoarea excepţiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 18 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 6.893/2004, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Melania Gãlãţeanu într-o cauzã având ca obiect plângerea împotriva Rezoluţiei nr. 1.635/VIII-1/2003 a Parchetului de pe lângã Tribunalul Bucureşti. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, cã acestea încalcã dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apãrare şi dreptul la un proces echitabil prin aceea cã nu permit o probaţiune completã, cel care a fãcut plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã având dreptul de a depune ca probe, potrivit textului de lege criticat, numai "înscrisuri noi". Cu privire la dispoziţiile art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã, se susţine cã încalcã aceleaşi drepturi constituţionale, întrucât reglementeazã un termen imperativ de 20 de zile pentru rezolvarea plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecatã, în condiţiile în care "durata unui proces nu poate fi previzibilã". Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apãrare al petentei, nefiind cenzuratã în nici un fel posibilitatea acesteia de a fi asistatã de un apãrãtor, ales sau numit din oficiu, respectiv posibilitatea de a formula cereri ori de a sesiza instanţele judecãtoreşti. Referitor la critica dispoziţiilor art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã se apreciazã cã este neîntemeiatã, întrucât aceste prevederi legale sunt o aplicare directã a dreptului constituţional al pãrţilor de a fi soluţionate cauzele într-un termen rezonabil. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul considerã cã este neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã. Se aratã în acest sens cã, prin restrângerea doar la "înscrisuri noi" a mijloacelor de probã admise în cadrul soluţionãrii unei plângeri împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului, nu este încãlcat dreptul la apãrare şi nici accesul liber la justiţie al petentului, având în vedere soluţiile care, în conformitate cu dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, pot fi date de instanţã unei asemenea plângeri. Astfel, în ipoteza în care instanţa constatã cã urmãrirea penalã nu este completã, trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmãririi penale, procurorul fiind obligat sã se conformeze dispoziţiilor date de instanţã, dreptul la apãrare al petentului fiind în acest fel garantat. În situaţia în care dosarul de urmãrire penalã este complet, iar soluţia de netrimitere în judecatã nu se justificã în raport cu conţinutul acestuia, instanţa va desfiinţa rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi va reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecata în primã instanţã aplicându-se în mod corespunzãtor, ceea ce înseamnã cã petentul are posibilitatea de a solicita administrarea oricãrei probe pe care o considerã necesarã. Referitor la critica dispoziţiilor art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã, se apreciazã cã aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât instituirea unui termen de soluţionare a plângerii reglementate de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã dã expresie principiului celeritãţii care stã la baza desfãşurãrii procesului penal, precum şi dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora pãrţile au dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (2) şi (3) şi nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu opresc pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi apãrate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care garanteazã, într-o societate democraticã, desfãşurarea unui proces echitabil, ci, dimpotrivã, dau expresie preocupãrii legiuitorului de a se asigura soluţionarea cauzelor penale într-un termen rezonabil. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie, republicatã, se apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât textele de lege supuse controlului de constituţionalitate acordã pãrţilor toate garanţiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apãrãtor în tot cursul procesului penal. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul conţinut: - Art. 278^1 alin. 7 şi 12: "Instanţa, judecând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. [...] Instanţa este obligatã sã rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi sã comunice, de îndatã şi motivat, persoanei care a fãcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvatã." Autoarea excepţiei considerã cã aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (2) şi (3) şi ale art. 24, având urmãtorul conţinut: - Art. 21 alin. (2) şi (3): "(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. (3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil." ; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." De asemenea, autoarea excepţiei invocã şi încãlcarea, prin textele de lege criticate, a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele: I. Limitarea mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, instituitã prin dispoziţiile 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, este justificatã având în vedere natura juridicã a plângerii în discuţie, care nu vizeazã judecarea propriu-zisã a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeazã un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalitãţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionãrii plângerii, instanţa sã verifice pe baza lucrãrilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecatã atacate, dacã aceasta a fost sau nu dispusã cu respectarea dispoziţiilor legale. Textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie, plângerea reglementatã de prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã reprezentând în sine o garanţie a realizãrii acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedurã în cazul judecãrii plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecatã (cum este şi regula potrivit cãreia singurele probe admise sunt înscrisurile noi) este realizatã de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcã liberul acces la justiţie, Curtea Constituţionalã statuând în acest sens cã "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalitãţile instituite de lege" (<>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dreptul la un proces echitabil şi nici dreptul la apãrare, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecatã nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi". Faptul cã aceste drepturi nu sunt cu nimic îngrãdite prin textul legal supus criticii de neconstituţionalitate rezultã şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, a soluţiilor ce pot fi date de instanţã plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã. Astfel, indiferent de soluţia pronunţatã, instanţa de judecatã apreciazã şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmãrire penalã, inclusiv sub aspectul dacã acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penalã. Admiţând plângerea şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacatã, instanţa poate sã dispunã fie trimiterea cauzei procurorului "în vederea începerii sau a redeschiderii urmãririi penale, dupã caz" [art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedurã penalã], fie, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţinerea cauzei spre judecare, "dispoziţiile privind judecarea în primã instanţã şi cãile de atac, aplicându-se în mod corespunzãtor" [art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedurã penalã]. În ambele situaţii, atât dreptul la apãrare, cât şi dreptul la un proces echitabil al petentului sunt pe deplin asigurate, acesta având posibilitatea sã se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizeazã aceste drepturi, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricãrui mijloc de probã prevãzut de lege. De asemenea, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, "respinge plângerea, prin sentinţã, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacatã", dreptul la apãrare, respectiv dreptul la un proces echitabil al petentului sunt garantate prin posibilitatea datã de dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã de a ataca, cu recurs, hotãrârea instanţei de judecatã. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, prin Decizia nr. 354 din 23 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2004, statuând cã acestea sunt constituţionale. Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţatã în aceastã decizie îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, neintervenind elemente noi de naturã sã ducã la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã, aceasta este neîntemeiatã, întrucât termenul de 20 de zile în care instanţa este obligatã sã rezolve plângerea, reglementat de acest text de lege, a fost instituit tocmai în considerarea dreptului pãrţii la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, în concordanţã cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, respectiv cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Câtã vreme plângerea reglementatã de prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã vizeazã doar verificarea legalitãţii rezoluţiei sau ordonanţei procurorului atacate, iar nu judecarea fondului cauzei, este de dorit ca acest examen al legalitãţii actului atacat sã se realizeze cu celeritate, pentru a nu tergiversa eventuala judecare a fondului cauzei. Nu se aduce atingere, prin instituirea acestui termen de soluţionare a plângerii, nici dreptului constituţional la apãrare, întrucât partea are deplina libertate ca, pe tot parcursul soluţionãrii plângerii, sã fie asistatã de un apãrãtor şi sã se prevaleze de toate garanţiile procesuale prevãzute de lege.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Melania Gãlãţeanu în Dosarul nr. 6.893/2004 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Marieta Safta ______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
