Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 412 din 12 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Eugeniu Trif în Dosarul nr. 41/2004 al Judecãtoriei Alba Iulia. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 2 aprilie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 41/2004, Judecãtoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de petentul Eugeniu Trif într-o cauzã având ca obiect plângerea împotriva Ordonanţei nr. 298/P/2003 a Parchetului de pe lângã Tribunalul Alba. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textul de lege criticat încalcã dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apãrare, prin aceea cã nu permite o probaţiune completã, eficientã, cel care a fãcut plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã având dreptul de a depune ca probe, potrivit textului de lege criticat, numai "înscrisuri noi". Judecãtoria Alba Iulia apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã în acest sens cã, prin restrângerea doar la "înscrisuri noi" a mijloacelor de probã admise în cadrul soluţionãrii unei plângeri împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului, nu este încãlcat dreptul la apãrare şi nici accesul liber la justiţie al petentului, având în vedere soluţiile care, în conformitate cu dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, pot fi date de instanţã unei astfel de plângeri. Astfel, în ipoteza în care se constatã cã urmãrirea penalã nu este completã, instanţa trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmãririi penale, procurorul fiind obligat sã se conformeze dispoziţiilor date de instanţã, dreptul la apãrare al petentului fiind în acest fel garantat. De asemenea, atunci când probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, instanţa reţine cauza spre rejudecare, dispoziţiile privind judecata în primã instanţã aplicându-se în mod corespunzãtor, ceea ce înseamnã cã petentul are posibilitatea de a solicita administrarea oricãrei probe pe care o considerã necesarã. Totodatã se aratã cã plângerea prevãzutã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã a fost conceputã de legiuitor ca o cale de atac în cadrul cãreia instanţa analizeazã legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului, aşa încât este firesc ca instanţa, cu ocazia soluţionãrii acesteia, sã se raporteze la "lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de cãtre procuror şi pe care se întemeiazã soluţia. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii. Guvernul apreciazã cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale, respectiv celor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei. Ca urmare, se considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 21, întrucât acestea, reglementând plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, asigurã întocmai accesul liber la justiţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulatã în raport de dispoziţiile art. 24 din Constituţie, se apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât textul de lege supus controlului de constituţionalitate acordã pãrţilor toate garanţiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apãrãtor în tot cursul procesului penal. Referitor la prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, republicatã, invocate de asemenea în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se apreciazã cã acestea nu sunt incidente în cauzã. În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia este neîntemeiatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora: "Instanţa, judecând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate." Autorul erxcepţiei considerã cã acest text legal este contrar prevederilor constituţionale ale art. 11, 20, 21 şi 24, care au urmãtorul conţinut: - Art. 11 "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. (3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sã devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei."; - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; - Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. (3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea prevederilor art. 7 şi 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, referitoare la egalitatea în faţa legii, respectiv la dreptul persoanei la o satisfacţie efectivã din partea instanţelor juridice naţionale competente împotriva actelor care violeazã drepturile fundamentale ce-i sunt recunoscute acesteia prin Constituţie şi lege, a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi a prevederilor art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care consacrã, de asemenea, garanţii pentru realizarea unui proces echitabil. Examinând textul de lege criticat prin raportare la prevederile constituţionale şi la reglementãrile internaţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã nu existã nici o contradicţie între acestea. Astfel, limitarea mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, realizatã prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, este justificatã având în vedere natura juridicã a acestei plângeri, care nu vizeazã judecarea propriu-zisã a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeazã o examinare a rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalitãţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionãrii plângerii, instanţa sã verifice pe baza lucrãrilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecatã atacate, dacã aceastã soluţie a fost sau nu dispusã cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, nu poate fi primitã critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementatã de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã fiind, în sine, o garanţie a realizãrii acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedurã în cazul judecãrii plângerii împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului de netrimitere în judecatã (cum este şi regula potrivit cãreia singurele probe admise sunt înscrisurile noi) este realizatã de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcã liberul acces la justiţie, Curtea Constituţionalã statuând în acest sens cã "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalitãţile instituite de lege". (<>Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Curtea reţine totodatã cã textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil, respectiv dreptului la apãrare, aşa cum sunt acestea consfinţite de prevederile constituţionale şi de reglementãrile internaţionale invocate, câtã vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecatã nelegalitatea actului atacat, în raport de lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi". Faptul cã aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrãdite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate rezultã şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, a soluţiilor ce pot fi date de instanţã plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã. Astfel, indiferent de soluţia pronunţatã, instanţa de judecatã apreciazã şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmãrire penalã, inclusiv sub aspectul dacã acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penalã. Admiţând plângerea şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacatã, instanţa poate sã dispunã fie trimiterea cauzei procurorului "în vederea începerii sau a redeschiderii urmãririi penale, dupã caz" [art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedurã penalã], fie, atunci când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţinerea cauzei spre judecare, "dispoziţiile privind judecarea în primã instanţã şi cãile de atac, aplicându-se în mod corespunzãtor". [art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedurã penalã]. În ambele situaţii, atât dreptul la apãrare, cât şi dreptul la un proces echitabil al petentului sunt pe deplin asigurate, acesta având posibilitatea sã se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizeazã aceste drepturi, inclusiv de posibilitatea de a solicita administrarea oricãrui mijloc de probã prevãzut de lege. Chiar şi în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedurã penalã, "respinge plângerea, prin sentinţã, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacatã", atât dreptul la apãrare, cât şi dreptul la un proces echitabil al petentului sunt garantate prin posibilitatea datã de dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã de a ataca, cu recurs, hotãrârea instanţei de judecatã. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã prin Decizia nr. 354 din 23 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2004, statuând cã aceste dispoziţii sunt constituţionale. Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţatã în aceastã decizie îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, neintervenind elemente noi de naturã sã ducã la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Eugeniu Trif în Dosarul nr. 41/2004 al Judecãtoriei Alba Iulia. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
