Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 411 din 16 mai 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 20 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Ion Tiuca - procuror
Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Stan Liviu Iulian în Dosarul nr. 26.607/299/2005 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal rãspund personal şi asistaţi de avocaţi autorul exceptiei şi partea Mioara Manuela Stan, lipsa fiind Primãria Sectorului 1 Bucureşti, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, avocatul autorului exceptiei solicita admiterea exceptiei de neconstituţionalitate, deoarece textul de lege criticat conduce la o discriminare între pãrintele cãruia nu i s-a încredinţat copilul şi cel cãruia i s-a încredinţat copilul, acesta din urma având mai multe drepturi decât primul. Apare astfel şi o restrangere nejustificatã a exercitãrii drepturilor pãrinteşti, deoarece pãrintele cãruia nu i s-a încredinţat copilul pierde toate drepturile pãrinteşti, cu excepţia dreptului de a avea legãturi personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lui profesionalã.
Avocatul partii Mioara Manuela Stan solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arata ca în susţinerea criticii de neconstituţionalitate autorul acesteia ignora dispoziţia art. 42 din acelaşi act normativ, care reglementeazã obligaţia instanţei de judecata care pronunţa divorţul de a dispune şi cu privire la încredinţarea copiilor minori unuia dintre cei doi pãrinţi. Pãrintele cãruia nu i s-a încredinţat copilul, din cauze obiective, nu mai poate lua mãsuri disciplinare fata de copil, stabili locuinta acestuia sau de a dispune de bunurile minorului, o eventuala recunoaştere a exerciţiului acestor drepturi şi în favoarea acestui pãrinte putând duce la prejudicierea intereselor copilului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând ca cei doi pãrinţi divortati se afla în situaţii diferite, drepturile exercitate de cei doi pãrinţi în timpul cãsãtoriei nemaiputand fi exercitate, din motive obiective, în acelaşi mod ca înainte de separarea acestora.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 februarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 26.607/299/2005, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicatã de Liviu Iulian Stan cu ocazia soluţionãrii unei cereri de desfacere a cãsãtoriei.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile de lege criticate vin în contradictie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece legãturile copilului cu pãrintele divorţat cãruia nu i s-a încredinţat copilul sunt limitate, iar aceasta limitare apare ca o sancţiune a acelui pãrinte. Deşi pana în momentul divorţului ambii pãrinţi au recunoscute de lege aceleaşi drepturi în privinta copiilor lor minori, dupã desfacerea cãsãtoriei acest fapt nu mai este valabil, cei doi pãrinţi având drepturi diferite în privinta copiilor. De asemenea, arata ca textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 53 din Legea fundamentalã.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, se arata ca dupã încredinţarea copilului cãtre unul dintre pãrinţi celãlalt pãrinte continua a avea dreptul şi obligaţia creşterii copilului, însã nu mai are exerciţiul pazei şi supravegherii copilului, exerciţiul drepturilor de a lua mãsuri disciplinare fata de copil, de a stabili locuinta copilului şi de a dispune cu privire la bunurile copilului, determinat de împrejurarea ca mãsura încredinţãrii presupune locuirea şi convieţuirea copilului cu celãlalt pãrinte şi în mod obiectiv aceste drepturi nu pot fi exercitate de pãrintele care nu locuieşte cu copilul. Eventualitatea recunoaşterii exerciţiului tuturor acestor drepturi şi în favoarea celuilalt pãrinte divorţat, care are alt domiciliu decât al copilului, ar putea duce la imposibilitatea luãrii mãsurilor ce se impun cu privire la copil, atunci când ele sunt necesare, iar întârzierea sa fie vãtãmãtoare pentru interesele acestuia din urma.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece în cazul pãrinţilor divortati sau separati exercitarea drepturilor pãrinteşti poate avea de suferit din cauza unor elemente obiective precum domiciliul diferit al pãrinţilor, distanta dintre pãrinţi sau situaţia unuia sau altuia dintre aceştia. Nu poate exista o egalitate între pãrinţii divortati, deoarece prioritar este interesul copilului, în sensul stabilirii unui domiciliu şi a unui mediu de viata stabil. Astfel, legiuitorul este nevoit sa intervinã în aceasta situaţie obiectivã şi sa stabileascã cãruia din pãrinţi i se încredinţeazã copilul şi care dintre pãrinţi va exercita paza, supravegherea şi creşterea copilului. În mod corelativ, celãlalt pãrinte va continua sa-şi exercite drepturile asupra copilului, dar într-o mãsura mai mica, determinata de distanta dintre pãrinţi, fãrã ca în acest mod sa se aducã atingere prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie.
Avocatul Poporului arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, arata ca instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte pãrintele divorţat cãruia nu i s-a încredinţat minorul, fata de celãlalt pãrinte, este justificatã în mod obiectiv şi rezonabil de faptul ca cei doi pãrinţi se afla în situaţii juridice care nu sunt identice şi nici similare. De asemenea, arata ca nu poate fi reţinutã nici afirmatia potrivit cãreia textul de lege criticat contravine prevederilor art. 53 din Constituţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei, cu urmãtorul conţinut: "Pãrintele divorţat, cãruia nu i s-a încredinţat copilul, pãstreazã dreptul de a avea legãturi personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lui profesionalã."
În susţinerea neconstitutionalitatii acestor dispoziţii legale autorul exceptiei invoca încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 53 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aplicarea dispoziţiilor de lege criticate este subsecventa pronunţãrii de cãtre instanta de judecata a divorţului între soţi. Desfacerea cãsãtoriei prin divorţ şi implicit separarea pãrinţilor unul de celãlalt va duce evident la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti, acestea realizandu-se pe viitor prin moduri specifice. Astfel, pãrintele divorţat, cãruia i s-a încredinţat copilul, exercita cu privire la acesta drepturile pãrinteşti, iar pãrintele divorţat, cãruia nu i s-a încredinţat copilul, pãstreazã dreptul de a avea legãturi personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lui profesionalã, deci acesta isi pãstreazã dreptul şi îndatorirea de a contribui efectiv la creşterea copilului.
Pãrintele cãruia nu i s-a încredinţat copilul pãstreazã exerciţiul drepturilor pãrinteşti, chiar dacã acesta apare ca fiind diferit fata de exerciţiul drepturilor pãrinteşti din timpul cãsãtoriei şi fata de exerciţiul drepturilor pãrinteşti al pãrintelui cãruia i s-a încredinţat copilul. Aceste diferentieri sunt determinate de separarea pãrinţilor şi de imposibilitatea obiectivã de menţinere şi dupã desfacerea cãsãtoriei a aceloraşi modalitãţi de exerciţiu a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti. Astfel, se constata ca nu poate fi reţinutã critica potrivit cãreia dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. De altfel, pãrintele divorţat cãruia nu i s-a încredinţat copilul poate solicita instanţei judecãtoreşti, în cazul schimbãrii împrejurãrilor, potrivit art. 44 din Codul familiei, modificarea mãsurilor privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între pãrinţii divortati şi copii. Astfel, el poate introduce acţiune în justiţie prin care sa solicite încredinţarea copilului aflat la celãlalt pãrinte, în situaţia în care s-au schimbat împrejurãrile care au fost avute în vedere la încredinţarea minorului.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea retine ca acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care exista o restrangere a exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale, restrangere care, astfel cum s-a arãtat anterior, nu s-a constatat.
De altfel, Curtea s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea <>art. 43 alin. 3 din Codul familiei, statuand prin Decizia nr. 82 din 25 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 26 martie 2003, ca dreptul pãrintelui divorţat, cãruia nu i s-a încredinţat copilul, de a avea legãturi personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lui profesionalã, prin derogare de la regula potrivit cãreia orice drept da expresie unui interes legitim, este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului. Mai mult, reglementarea criticata instituie o modalitate prin care autoritãţile publice isi îndeplinesc obligaţiile de a respecta şi a ocroti viata intima, familialã şi privatã, constituind totodatã o componenta a regimului special de protecţie şi asistenta a copiilor şi tinerilor în realizarea drepturilor lor.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Liviu Iulian Stan în Dosarul nr. 26.607/299/2005 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitiva şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 16 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
