Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 410 din 10 aprilie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91^1 si 91^2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 1 mai 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 şi 91^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Silviu Gheorghe Achim în Dosarul nr. 707/64/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori, de Gheorghe Carazã în Dosarul nr. 2.735/62/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de Adrian Brãtulescu în Dosarul nr. 650/119/2006 al Tribunalului Covasna - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.809D/2007, nr. 50D/2008 şi nr. 132D/2008 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 50D/2008 şi nr. 132D/2008 la Dosarul nr. 1.809D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 3 decembrie 2007, 9 ianuarie 2008 şi 21 ianuarie 2008, pronunţate în dosarele nr. 707/64/2007, nr. 2.735/62/2006 şi nr. 650/119/2006, Curtea de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi Tribunalul Covasna - Secţia penalã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1 şi 91^2 din Codul de procedurã penalã, art. 91^1 alin. 1 şi art. 91^2 din Codul de procedurã penalã şi, respectiv, art. 91^1 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã în dosarele de mai sus de Silviu Gheorghe Achim, Gheorghe Carazã şi Adrian Brãtulescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apãrare, ale art. 124 referitoare la Înfãptuirea justiţiei, ale art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei şi ale art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece se creeazã o vãditã disproporţie în favoarea organului de cercetare penalã, învinuiţii fiind practic lipsiţi de orice mijloace eficiente de a se apãra demonstrând cã înregistrãrile şi interceptãrile sunt nejustificate ori neîntemeiate.
Curtea de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Tribunalul Covasna - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul României considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu conţin nicio discriminare şi nici nu creeazã privilegii pentru persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridicã. De asemenea, nu se poate reţine cã a fost încãlcat dreptul la apãrare, întrucât instanţa de judecatã cãreia i se prezintã ca mijloace de probã înregistrãri ale convorbirilor ori înregistrãri de imagini are datoria sã examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalitãţii şi temeiniciei autorizãrii şi efectuãrii înregistrãrilor.
În sfârşit, Constituţia României prevede la art. 53 posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertãţi fundamentale, în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate. Sub acest aspect, respectarea condiţiilor stabilite, precum şi asigurarea garanţiilor împotriva unor îngrãdiri abuzive ale exerciţiului unor drepturi rezultã din analiza redactãrii textelor de lege criticate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prin dispoziţiile legale criticate nu se aduce atingere egalitãţii în drepturi, nu se instituie privilegii ori discriminãri pe considerente arbitrare şi nu este afectat în niciun fel procesul de înfãptuire a justiţiei. De altfel, instanţa de judecatã cãreia i se prezintã ca mijloace de probã înregistrãri ale convorbirilor sau înregistrãri de imagini are datoria sã examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele efectuãrii lor. În plus, potrivit dispoziţiilor legale criticate, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizeazã cu autorizarea motivatã a judecãtorului.
Cât priveşte pretinsa încãlcare a art. 28 din Constituţie, Avocatul Poporului aratã cã interceptarea şi înregistrarea unor convorbiri sau înregistrarea unor imagini fãrã acordul persoanei vizate poate avea loc în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate. Sub acest aspect, respectarea condiţiilor stabilite de Legea fundamentalã pentru restrângerea exerciţiului dreptului consacrat de art. 28, precum şi asigurarea garanţiilor împotriva unor îngrãdiri abuzive ale exerciţiului dreptului respectiv rezultã chiar din analiza redactãrii textelor legale criticate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91^1 cu denumirea marginalã Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare şi art. 91^2 cu denumirea marginalã Organele care efectueazã interceptarea şi înregistrarea, ambele din Codul de procedurã penalã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã susţinerile autorului excepţiei în ce priveşte lipsa garanţiilor procedurale privind respectarea dreptului la un proces echitabil nu sunt întemeiate. Textele legale criticate, ca de altfel întreaga secţiune din Codul de procedurã penalã referitoare la interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video, prevãd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificãrii emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalitãţilor de efectuare a înregistrãrilor, a instituirii unor limite cu privire la durata mãsurii, a consemnãrii şi certificãrii autenticitãţii convorbirilor înregistrate, a redãrii integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptãrii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementãri nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al <>art. 2 din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]". Aşa fiind, examinarea şi soluţionarea acestor aspecte sunt de competenţa exclusivã a instanţei de judecatã învestite cu soluţionarea procesului penal.
De asemenea, este neîntemeiatã şi susţinerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoştinţã despre conţinutul interceptãrilor efectuate şi, eventual, de a se apãra demonstrând cã înregistrãrile şi interceptãrile sunt nejustificate ori neîntemeiate, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 91^3 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, la prezentarea materialului de urmãrire penalã, procurorul este obligat sã prezinte învinuitului sau inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrare şi sã asigure, la cerere, ascultarea acestora. De asemenea, potrivit art. 91^6 alin. 1 din acelaşi cod, mijloacele de probã referitoare la interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video pot fi supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a pãrţilor interesate sau din oficiu de cãtre instanţa de judecatã. Iatã cã legislaţia proceduralã penalã românã asigurã controlul prin justiţie şi în acest domeniu, judecãtorul având datoria sã examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalitãţii şi temeiniciei autorizãrii şi efectuãrii înregistrãrilor.
În acest sens s-a pronunţat şi Curtea de la Strasbourg în speţa Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei din 6 mai 2003, când reclamantul invoca nulitatea înregistrãrilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condiţiile de legalitate şi proporţionalitate. Dupã ce a reamintit faptul cã admisibilitatea probelor este o problemã ce ţine de reglementãrile naţionale şi cã revine jurisdicţiilor naţionale sã aprecieze elementele care le sunt prezentate, instanţa europeanã a stabilit cã respectiva condamnare penalã a intervenit în urma unei proceduri contradictorii pe baza probelor discutate de pãrţi. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiaţi şi de a contracara depoziţiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinţa înregistrãrilor convorbirilor telefonice, s-a constat cã instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecãtorului cu privire la aceste înregistrãri, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probã invocat de acuzare. În acelaşi context, şi în cauza Klimentyev contra Rusiei din 16 noiembrie 2006, Curtea de la Strasbourg a statuat cã, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele sã fie prezentate de faţã cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contrrgumente. Acest lucru nu înseamnã totuşi cã declaraţiile martorilor trebuie fãcute în faţa tribunalului pentru a fi admise ca mijloace de probã. Utilizarea declaraţiilor din faza de instrucţie penalã a cazului nu încalcã, în principiu, articolul 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, atât timp cât se respectã dreptul la apãrare. De regulã, acest drept impune ca acuzatul sã aibã ocazia de a pune întrebãri martorului care depune mãrturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaraţii, fie într-un stadiu ulterior al procedurilor.
În sfârşit, nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferã legiuitorului libertatea unei astfel de reglementãri, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societãţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie sã fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţãri şi de a supraveghea elementele subversive ce acţioneazã pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democraticã, în vederea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori prevenirii sãvârşirii de infracţiuni.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1 şi art. 91^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Silviu Gheorghe Achim în Dosarul nr. 707/64/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori, de Gheorghe Carazã în Dosarul nr. 2.735/62/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de Adrian Brãtulescu în Dosarul nr. 650/119/2006 al Tribunalului Covasna - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 aprilie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
