Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 403 din 3 mai 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 403 din 3 mai 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 11 iunie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, excepţie ridicatã de Vasile Mureşan în Dosarul nr. unic 5.658/117/2006 al Tribunalului Cluj - Secţia penalã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât procurorul delegat are aceleaşi competenţe ca şi procurorul numit, iar actele sale nu sunt nule, deoarece sunt îndeplinite în baza unei delegãri, ceea ce nu contravine dreptului la un proces echitabil.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. unic 5.658/117/2006, Tribunalul Cluj - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 . Excepţia a fost ridicatã de Vasile Mureşan, inculpat într-o cauzã având ca obiect sãvârşirea infracţiunii de înşelãciune, prevãzutã de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate, care, în baza delegãrii "administrative", permit unui procuror de la un parchet inferior sã dispunã acte procesuale de competenţa unui procuror de la un parchet superior, încalcã efectivitatea dreptului acuzatului la un proces echitabil. Totodatã, susţine cã pentru a avea capacitatea profesionalã de a-şi desfãşura activitatea la un parchet superior, procurorul trebuie sã îndeplineascã condiţiile prevãzute la <>art. 44-46 din Legea nr. 303/2004 , iar aceastã capacitate susţine normele procesuale privind competenţa materialã sau personalã. Codul de procedurã penalã prevede excepţii de la normele stricte de competenţã, dar în anumite limite, şi, prin urmare, în ipoteza în care punerea în mişcare a acţiunii penale sau trimiterea în judecatã au fost dispuse, prin delegare, de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui cãruia îi revine competenţa de a efectua urmãrirea penalã, actele sunt lovite de nulitate absolutã. De asemenea, normele privind statutul magistraţilor impun condiţii restrictive în ceea ce priveşte mutarea temporarã a acestora de la un organ judiciar la altul, iar unica ipotezã ce excedeazã acestor condiţii restrictive este delegarea procurorilor. Astfel, aceasta se dispune de cãtre procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar nu de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii; nu cunoaşte o procedurã specialã şi nu impune o analizã transparentã şi o prezentare a datelor relevante privind cariera procurorului; nu existã condiţia restrictivã a delegãrii la un parchet la care procurorul ar avea dreptul sã funcţioneze.
Tribunalul Cluj - Secţia penalã şi-a exprimat opinia în sensul cã delegarea într-o funcţie de execuţie, chiar dacã se realizeazã de la un parchet inferior la unul superior, nu contravine Constituţiei, deoarece delegarea este condiţionatã de existenţa unui deficit de personal care împiedicã funcţionarea deplinã a parchetului, se poate realiza numai în interesul serviciului, iar procurorul delegat îşi exercitã atribuţiile în structura Parchetului cu respectarea competenţelor atribuite prin lege.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece delegarea reprezintã exercitarea temporarã a unor sarcini corespunzãtoare atribuţiilor de serviciu. Exercitându-şi funcţia în condiţii strict reglementate şi pe o perioadã determinatã, procurorul poate fi delegat la un parchet superior, cu atât mai mult cu cât aceastã delegare poate rezulta din existenţa unor motive obiective, de exemplu deficit de personal, lipsa unor procurori etc.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale nu pun în discuţie dreptul pãrţilor de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei de o instanţã imparţialã, independentã şi într-un termen rezonabil. Oportunitatea delegãrii nu este cenzurabilã de instanţa de judecatã, rãmânând exclusiv la latitudinea angajatorului. Delegarea, ca act de dreptul muncii, presupune modificarea locului muncii cu pãstrarea celorlalte elemente ale contractului de muncã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, având urmãtorul cuprins: "În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de cãtre procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadã de cel mult 90 de zile într-un an".
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la egalitatea armelor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile legale atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu contravin Constituţiei şi nici Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Procurorii constituie un corp de magistraţi care, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Legea fundamentalã, îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic. Aceste principii funcţioneazã indiferent de scara ierarhicã pe care se aflã procurorul în cadrul Ministerului Public, indiferent de parchetul la care îşi exercitã atribuţiile prevãzute de lege şi indiferent de faptul dacã este titular al unui post în structura parchetului respectiv sau delegat de la un alt parchet.
În consecinţã, participarea la judecatã a unui procuror delegat de la un alt parchet decât parchetul de pe lângã instanţa învestitã cu judecarea cauzei nu este de naturã sã înlãture caracterul echitabil al procesului, procurorul având obligaţia sã acţioneze în toate cazurile fãrã pãrtinire, în litera şi în spiritul legii.
În ceea ce priveşte pregãtirea şi capacitatea profesionalã a procurorilor care participã la activitatea de judecatã, Curtea observã cã aceste calitãţi sunt condiţii de numire şi de menţinere în funcţie a oricãrui magistrat, iar legea nu permite punerea lor în discuţie în cadrul judecãrii unei cauze. Pentru remedierea greşelilor de judecatã la care, eventual, a contribuit şi activitatea procesualã desfãşuratã de procuror, pãrţile au deschis cãile de atac prevãzute de lege.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, excepţie ridicatã de Vasile Mureşan în Dosarul nr. unic 5.658/117/2006 al Tribunalului Cluj Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 mai 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016