Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 403 din 16 mai 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 526 din 19 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 2.005/P/2005 al Tribunalului Dolj - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 149 din 19 decembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2005/P/2005, Tribunalul Dolj - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Victor Mihai Stoica în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã "prin caracterul vag, de excesivã generalitate al reglementãrii, prin folosirea ambiguã a unor termeni sau expresii cu semnificaţie şi conotaţii deosebit de cuprinzãtoare în ordinea eticã şi juridicã (adevãr, minciunã, folos material injust, pagubã, inducere în eroare), textele de lege criticate aduc atingere liberei iniţiative, întrucât creeazã posibilitatea ca "orice neadevãr proferat în cursul unei negocieri contractuale" sã poatã fi incriminat ca infracţiune. Totodatã, se aratã cã incriminarea generalã şi vagã, prin textul de lege criticat, a "inducerii în eroare" ca element infracţional determinã ca orice neînţelegere de cãtre un partener economic a unor elemente contractuale sã fie consideratã ca având "dimensiune penalã", "cu consecinţe grav inhibante pentru mediul economic modern". Pentru aceste motive se apreciazã cã textele de lege criticate încalcã şi dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu îndeplinesc cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate ce trebuie sã caracterizeze orice normã de incriminare.
Tribunalul Dolj - Secţia penalã apreciazã cã "prin lege se pot aduce îngrãdiri ale exerciţiului drepturilor patrimoniale pentru apãrarea intereselor economice generale şi a drepturilor altor persoane, ceea ce nu echivaleazã cu anihilarea completã a dreptului, care se poate exercita în limitele legii, iar incidenţa prevederilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal la situaţia de fapt reţinutã în prezenta cauzã, în raport de probele administrate, priveşte rezolvarea în fond a cauzei penale".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, referindu-se şi la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, potrivit cãrora: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevãratã a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasã a unei fapte adevãrate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacã s-a pricinuit o pagubã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate."
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocã prevederile Legii fundamentale cuprinse în art. 45 privind libertatea economicã şi în art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Se invocã, de asemenea, încãlcarea art. 1, 7, 17 şi 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la: obligaţia de a respecta drepturile omului, legalitatea pedepsei, interzicerea abuzului de drept şi limitarea folosirii restrângerii drepturilor, cu raportare la art. 20 din Legea fundamentalã.
Examinând excepţia invocatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã.
Curtea reţine cã înşelãciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelãciunea ori escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate, care reglementeazã aceastã infracţiune, nu numai cã nu aduc atingere libertãţii economice, ci, dimpotrivã, asigurã exercitarea liberei iniţiative în condiţiile legii, scopul acestora fiind acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercitã cu bunã-credinţã drepturile şi libertãţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.
Întrucât textul art. 215 din Codul penal oferã suficiente repere şi elemente pentru ca persoana cãreia i se adreseazã sã înţeleagã care sunt faptele incriminate de legiuitor, nu poate fi reţinutã nici critica formulatã în raport cu dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la legalitatea incriminãrii. Prezenţa în cuprinsul normelor penale criticate a unor noţiuni precum: "eroare", "fapte mincinoase" etc., cu privire la care autorul excepţiei susţine cã sunt prea "vagi" şi "de excesivã generalitate", nu determinã o lipsã de previzibilitate a normei juridice, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelãciune, în toate variantele acesteia, fiind clar circumstanţiat de legiuitor. De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat, în mai multe cauze, printre care Hertel împotriva Elveţiei, 1998, şi Reckveny contra Ungariei, 1999, cã previzibilitatea legii nu trebuie neapãrat sã fie însoţitã de certitudini absolute. S-a arãtat cã certitudinea, chiar dacã este de dorit, este însoţitã câteodatã de o rigiditate excesivã, or dreptul trebuie sã ştie sã se adapteze schimbãrilor de situaţie. De asemenea, în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Curtea de la Strasbourg a reţinut cã existã multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale cãror interpretare şi aplicare depind de practicã.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare, prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei, a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentalã, aceasta nu poate fi reţinutã, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care existã o restrângere a exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, restrângere care nu s-a constatat. Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi primitã nici critica de neconstituţionalitate formulatã faţã de art. 18 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la limitarea folosirii restrângerii drepturilor, cu raportare la art. 20 din Legea fundamentalã.
În ceea ce priveşte invocarea, ca temei al excepţiei de neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 1 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la obligaţia de a respecta drepturile omului şi interzicerea abuzului de drept, Curtea constatã cã acestea nu sunt incidente în cauzã.
Pentru cele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 2.005/P/2005 al Tribunalului Dolj - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
