Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 40 din 7 februarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 10 aprilie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Galeriile Dragomir" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.929/1999 şi de Mihai Ghezea în Dosarul nr. 19.759/2000, dosare ale Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 373C/2001 şi nr. 403C/2001 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexarii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexarii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 403C/2001 la Dosarul nr. 373C/2001, care este primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 octombrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 5.929/1999, şi Încheierea din 25 iunie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 19.759/2000, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Galeriile Dragomir" - S.A. din Bucureşti şi de Mihai Ghezea în doua litigii ce au ca obiect infracţiunile de insulta şi calomnie.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile art. 23 alin. (8) şi pe cele ale art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi la art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se mai arata ca "art. 205, 206 şi 207 - luate împreunã - instituie o prezumţie de vinovãţie în sarcina inculpatului, prezumţie pe care nici nu i se îngãduie acestuia sa o rastoarne decât în situaţia în care poate proba un interes legitim, dar şi aprecierea legitimitatii interesului este lãsatã la liberul arbitru al instanţei de judecata".
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţiile ridicate nu sunt întemeiate, întrucât prezumţia de nevinovatie "este o prezumţie relativã, în virtutea cãreia invinuitul sau inculpatul nu trebuie sa-şi dovedeascã nevinovatia, organelor judiciare revenindu-le obligaţia administrãrii probelor în procesul penal".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca excepţia ridicatã este nefondata. În acest sens arata ca "dispoziţiile art. 205 şi art. 206 din Codul penal sancţioneazã, în mod justificat, acele exprimari care aduc atingere onoarei, reputaţiei sau vieţii particulare a persoanei, fãrã a aduce vreo ingradire libertãţii de gandire, de opinie sau vreo încãlcare a prevederilor cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte". Declaraţia Universala a Drepturilor Omului prevede la art. 12 ca "Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viata personalã, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoana are dreptul la protecţia legii impotriva unor asemenea atingeri". Sancţionarea infracţiunilor de insulta şi de calomnie este conformã şi cu prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora demnitatea omului este inclusã printre valorile supreme garantate de Legea fundamentalã. Cu privire la dispoziţiile art. 207 din Codul penal se arata ca acestea "nu realizeazã o prejudecare asupra cauzei şi nici nu instituie o prezumţie de vinovãţie, întrucât proba existenţei unor elemente care constituie temei al rãspunderii penale, între care şi vinovãţia, trebuie facuta de cel care susţine acuzarea, inclusiv sub aspectul vinovatiei". Se invoca şi jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, exemplificand aceasta prin deciziile nr. 200/1999 şi nr. 134/2000.
Guvernul considera ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu incalca principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat atât în Constituţie, cat şi în Codul de procedura penalã, deoarece în cadrul procesului acest principiu acţioneazã, probele sunt administrate, dar la final instanta are posibilitatea acordatã de lege de a considera ca fapta în privinta cãreia s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiune, deoarece interesul legitim care a stat la baza sãvârşirii ei inlatura pericolul social al faptei. Proba veritãţii este, în opinia Guvernului, o cauza care inlatura caracterul penal al faptei prin înlãturarea trasaturii esenţiale a pericolului social al acesteia. Având în vedere şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, din care se invoca deciziile nr. 231/2001 şi nr. 78/2001, Guvernul apreciazã ca excepţiile ridicate nu sunt întemeiate.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele întocmite în cauze de judecãtorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 205: "Atingerea adusã onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.
Aceeaşi pedeapsa se aplica şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate." [...];
- Art. 206: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, dacã ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda." [...];
- Art. 207: "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."
În susţinerea exceptiei autorii acesteia au invocat urmãtoarele prevederi constituţionale şi reglementãri internaţionale:
- Art. 23 alin. (8) din Constituţie: "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.";
- Art. 20 din Constituţie: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, adoptatã de Adunarea generalã a O.N.U. prin Rezoluţia 217 A(III) din 10 decembrie 1948: "Orice persoana acuzata de un delict este prezumatã nevinovatã pana când vinovãţia sa va fi doveditã în mod legal în cursul unui proces public în cadrul cãruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apãrãrii sale.";
- Art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã de România prin <>Legea nr. 30/1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994: "Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca autorii acesteia nu aduc critici concrete dispoziţiilor art. 205 şi 206 din Codul penal, referitoare la incriminarea infracţiunilor de insulta şi de calomnie. Ei susţin însã ca prin efectul prevederilor art. 207 din acelaşi cod autorul unor asemenea infracţiuni este sancţionat pe baza unei prezumţii de vinovãţie, nepermitandu-i-se dovedirea veritãţii afirmaţiilor sau imputarilor fãcute decât în cazul în care demonstreaza ca a fãcut acele afirmaţii sau imputari pentru apãrarea unui interes legitim, iar existenta sau inexistenta unui asemenea interes este lãsatã la aprecierea arbitrarã a instanţei judecãtoreşti. Rezulta, în opinia autorilor exceptiei, ca neconstituţionalitatea textelor de lege criticate consta în condiţionarea admisibilitãţii probei veritãţii de existenta interesului legitim, care inlatura prezumţia de nevinovatie, prevãzutã atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de reglementãrile internaţionale invocate.
Curtea constata ca a mai fost sesizatã în numeroase cazuri cu excepţii de neconstituţionalitate având un obiect identic, iar în jurisprudenta sa constanta a statuat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legale criticate, considerându-le în concordanta şi cu reglementãrile internaţionale. Astfel, de exemplu, în Decizia nr. 200 din 25 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 8 februarie 2000, Curtea a reţinut ca "Insulta este o infracţiune contra demnitãţii, iar în art. 1 alin. (3) din Constituţie demnitatea omului este inclusã printre valorile supreme garantate de Legea fundamentalã", precum şi ca "Aceasta garantare a demnitãţii omului, în sens restrâns, se realizeazã prin incriminarea şi sancţionarea penalã a faptelor contra demnitãţii, între care şi insulta". Aceste considerente se referã, evident, şi la infracţiunea de calomnie.
În ceea ce priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal cu raportare la prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca textul de lege analizat "nu reglementeazã stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor sau imputarilor fãcute, acestea constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacã fapta a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim". Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut ca "Apãrarea drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penalã a afirmaţiilor sau imputarilor, chiar dacã acestea se referã la fapte adevãrate, dar nu au fost fãcute pentru apãrarea unui <<interes legitim>>". Aceasta cerinta rezulta şi din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie, potrivit cãrora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Acelaşi sens îl au şi prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãrora "Exercitarea acestor libertãţi ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti", precum şi reglementarea cuprinsã la art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului.
Curtea constata ca nu se invedereaza existenta unor elemente noi care ar putea determina reconsiderarea jurisprudenţei sale, astfel încât soluţiile din deciziile anterioare sunt valabile şi în cauza de fata.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Galeriile Dragomir" - S.A. în Dosarul nr. 5.929/1999 şi de Mihai Ghezea în Dosarul nr. 19.759/2000, dosare ale Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 februarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Laurentiu Cristescu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
