Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE Nr. 40 din 11 aprilie 1996 privind neconstitutionalitatea unor prevederi din Legea pentru modificarea si completarea Legii administratiei publice locale nr. 69/1991
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL NR. 76 din 13 aprilie 1996
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 10 aprilie 1996, de 27 de senatori, şi anume: Gabor Menyhert Hajdu, Denes Seres, Karoly Ferenc Szabo, Lajos Magyari, Tiberiu Ştefan Incze, Zoltan Hosszu, Gabor Kozsokar, Şerban Sandulescu, Vasile Vetisanu, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Ion Manea, Andrei Potcoava, Ioan Paul Popescu, Ioan Lup, Mihail Buracu, Maria Matilda Tetu, Dumitru Calueanu, Florin Buruiana, Tanase Tavala, Iosif Csapo, Ion Coja, Andrei Tugulea, Dumitru Mugurel Ceraceanu, Vasile Strimbu, Gheorghe Raboaca, Gheorghe Frunda şi Marko Bela, în legatura cu neconstituţionalitatea prevederilor art. 1 pct. 112 al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/1991, precum şi a prevederilor alin. 3 al art. 54 al Legii nr. 69/1991, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 65 al aceleiaşi legi.
În sesizare se considera ca prevederile art. 1 pct. 112 al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/1991, referitoare la instituirea Prefecturii, sînt neconstituţionale, pentru urmãtoarele motive:
- crearea unei noi instituţii, Prefectura, este contrarã art. 122 din Constituţie, ce a avut în vedere numai instituţia "prefectului, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, cu atributia de a conduce serviciile publice descentralizate", ale ministerelor şi celorlalte organe centrale; de asemenea, se arata ca prin dispoziţia criticata, Prefectura "ar dobîndi acelaşi rang cu cel al consiliului judeţean", ceea ce este contrar statutului legal al consiliului judeţean;
- precizarea ca Palatul administrativ în care îşi au sediul prefectura şi consiliul judeţean constituie "proprietate publica de interes naţional" este contrarã art. 135 din Constituţie, potrivit cãruia proprietatea este publica sau privatã, iar proprietatea publica poate sa apartina numai statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale; se considera, de aceea, ca scopul urmãrit a fost "trecerea Palatului administrativ judeţean în puterea Guvernului, reprezentat de prefect", ceea ce este contrar "principiului constituţional al autonomiei locale, consacrat prin art. 119", precum şi prevederilor art. 120 alin. (1) şi art. 121 din Constituţie;
- încãlcarea prevederilor art. 135 alin. (3) şi alin. (4) din Constituţie, din cuprinsul cãrora rezulta ca "natura sau destinaţia bunurilor constituie criteriul pentru determinarea apartenentei la stat sau la unitãţile administrativ-teritoriale a bunurilor proprietate publica", ceea ce este contrar trecerii palatului judeţean în proprietatea publica a statului, administratã de Guvern.
De asemenea, prin sesizare se considera ca prevederile alin. 3 al art. 54, astfel cum a fost modificate prin art. 1 pct. 65 din legea modificatoare, constituie "o restrictie vadit neconstitutionala".
În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 s-au cerut punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca obiecţia de neconstituţionalitate este nefondata, deoarece, cu referire la art. 1 pct. 112 din lege, scopul urmãrit a fost de a se defini "sediul, în care prefectul, subprefectul şi aparatul propriu îşi desfãşoarã activitatea", iar menţiunea "consiliul judeţean şi aparatul propriu al acestuia îşi au sediul în Palatul administrativ" nu are sensul de a situa la acelaşi nivel prefectura şi consiliul judeţean, ci numai de a se preciza "ca acestea pot salaslui, dacã este cazul, sub acelaşi acoperamint, în Palatul administrativ".
În ce priveşte expresia "proprietate publica de interes naţional" se arata ca aceasta nu constituie "un atentat la principiul autonomiei locale", cum susţin autorii sesizãrii, ci numai consacrarea proprietãţii publice a statului asupra clãdirii Palatului administrativ, ceea ce este conform prevederilor art. 135 din Constituţie, care permite legiuitorului "sa stabileascã bunurile proprietate publica apartinatoare statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale". În legatura cu critica adusã art. 1 pct. 65 din lege, se invedereaza compatibilitatea acestor prevederi cu "dispoziţiile art. 13 din Constituţie, potrivit cãrora, în România, limba oficialã este limba romana", în mod curent prin limba oficialã intelegindu-se "limba folositã în raporturile dintre autoritãţile publice şi cetãţeni", astfel încît insotirea cererii fãcute în limba maternã de traducerea în limba romana nu poate fi consideratã ca fiind neconstitutionala.
În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se considera ca "sesizarea este neîntemeiatã", întrucît "instituirea prefecturii ca instituţie nu este contrarã Constituţiei", fiind tradiţionala în administraţia româneascã, uzitata şi în alte state şi folositã în limbajul curent de cãtre populaţie; prefectura reprezintã "unitatea serviciilor şi a întregului aparat propriu al acestei instituţii", terminologie folositã şi pentru Preşedinţia României; în acelaşi sens, se considera ca "instituirea unei instituţii nu este problema de ordin constituţional, ci de dezvoltare a principiilor Constituţiei, prin lege organicã, condiţie îndeplinitã". În ce priveşte regimul juridic al sediilor prefecturilor, se considera ca acesta este constituţional, ţinînd seama de valoarea arhitectonica a clãdirilor respective, de necesitatea de a fi conservate şi de a nu putea fi concesionate sau închiriate unor agenţi economici, partide politice etc., ca în prezent, cu scopul de a se prezerva astfel "autoritatea şi prestigiul administraţiei publice judeţene". Se considera, totodatã, nejustificatã concluzia referitoare la egalizarea nivelurilor la care se afla prefectura şi consiliul judeţean. În ce priveşte critica legatã de obligaţia traducerii în limba romana a cererilor cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale, scrise în limba maternã, se precizeazã ca aceasta sustinere este neconstitutionala, fiind contrarã prevederilor art. 13, potrivit cãrora limba oficialã este limba romana, şi urmãrind "ca, indirect, sa se instituie în administraţie a doua limba oficialã şi chiar atitea limbi oficiale cîte minoritãţi etnice exista".
În punctul de vedere al Guvernului se arata ca textele legale ce fac obiectul sesizãrii sînt constituţionale. În acest sens, se considera ca folosirea la art. 1 pct. 112 din lege a "notiunii de prefectura nu are o semnificatie institutionala, întrucît, prin lege, nu i se stabilesc competente şi nici nu i se atribuie personalitate juridicã", ceea ce corespunde traditiei din perioada interbelica pentru definirea locului în care "aparatul propriu al prefectului" îşi desfãşoarã activitatea, "terminologie intrata deja în uzul public". O situaţie asemãnãtoare este şi în cazul Presedentiei "care defineste, potrivit Legii nr. 1/1990, aparatul de lucru al Preşedintelui României". De aceea faptul ca "Prefectura are, de regula, acelaşi sediu cu consiliul judeţean nu poate insemna, în nici un caz, punerea semnului egalitãţii între acestea". De asemenea, se precizeazã ca noţiunea de prefectura este folositã şi în alte tari europene (Franta, Italia etc.)".
În legatura cu critica facuta în sesizare, referitoare la noţiunea de proprietate publica de interes naţional, în sensul ca astfel s-ar fi creat "o noua forma de proprietate", se arata ca aceasta terminologie nu este contrarã art. 135 alin. (3) din Constituţie, distincţia dintre proprietatea publica a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale putind fi concretizata prin lege. Încadrarea palatelor administrative "în categoria bunurilor publice de interes naţional se justifica prin importanta arhitectonica (unele dintre acestea fiind introduse în patrimoniul cultural-naţional) şi destinaţie, neconstituind o stirbire a autonomiei locale", ci, dimpotriva, o garanţie pentru buna funcţionare a consiliilor locale, ţinînd seama "ca în unele cazuri în palatele administrative s-au acordat spaţii, în mod cu totul nejustificat, unor firme şi instituţii particulare, în condiţiile în care unele servicii descentralizate nu aveau birourile strict necesare".
În ce priveşte critica adusã prevederilor art. 54 alin. 3 din Legea nr. 69/1991, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 65 din lege, în sensul ca cererile persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale, formulate în limba maternã, trebuie însoţite şi de traducerea în limba romana, se arata ca susţinerea din sesizare "nu are nici o justificare", ţinînd seama de prevederile art. 13 din Constituţie, potrivit cãrora limba oficialã este limba romana, şi ca "Prevederea legalã contestatã este, în realitate, instituitã în favoarea minoritãţilor naţionale, întrucît permite autoritãţilor publice locale sa cunoascã imediat şi concret conţinutul solicitãrilor şi sa le soluţioneze cu operativitate maxima".
Curtea constata ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie, ale art. 12, art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este competenta sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii alin. 3 al art. 54 din Legea nr. 69/1991, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 65 din legea de modificare şi completare a acestei legi, precum şi a constituţionalitãţii prevederilor art. 1 pct. 112 al legii modificatoare.
Fata de cele arãtate,
CURTEA,
ţinînd seama de sesizarea grupului de senatori, de punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi al Guvernului, de raportul judecãtorului-raportor, precum şi de prevederile din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 69/1991, ce fac obiectul sesizãrii, raportate la dispoziţiile Constituţiei, retine urmãtoarele:
În motivarea obiectiei de neconstituţionalitate privind prevederile alin. 3 al art. 54 din Legea nr. 69/1991, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 65 al legii ce face obiectul sesizãrii, se arata ca obligaţia cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale care formuleazã o cerere în limba maternã, de a o însoţi de o traducere în limba romana, ar reprezenta "o restrictie vadit neconstitutionala".
Posibilitatea acestor cetãţeni de a formula cereri în limba maternã este consideratã, în sesizare, ca fiind în concordanta cu dreptul la identitate, consacrat prin art. 6 alin. (1) din Constituţie. Atasarea la cerere a unei traduceri în limba romana nu este, însã, contrarã acestui drept, dimpotriva previne o posibila discriminare, în defavoarea cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale, a cãror cerere formulatã în fata unei autoritãţi ce nu cunoaşte limba lor maternã ar fi inevitabil soluţionatã într-un termen mai lung şi în condiţii dezavantajoase fata de ceilalţi cetãţeni. Accesul egal al cetãţenilor, fãrã nici o discriminare, la toate autoritãţile publice, este un principiu constituţional consacrat de art. 16 alin (1). În sesizare nu se menţioneazã motivele de ordin constituţional pentru care soluţia legalã criticata este consideratã ca "vadit neconstitutionala". Rezultatul, însã, din analiza prevederii respective, ca aceasta soluţie este în concordanta cu principiul egalitãţii cetãţenilor în fata autoritãţii publice şi cu prevederile art. 13 din Constituţie, potrivit cãrora limba oficialã este limba romana. Obligaţia traducerii cererii în limba romana asigura autoritãţilor publice posibilitatea rezolvarii petitiilor ce le sînt adresate potrivit art. 47 din Constituţie şi corespunde imperativelor art. 48 alin. (1) din Constituţie, întrucît nesoluţionarea în termen legal a unei cereri constituie o vãtãmare adusã persoanei într-un drept al sau de cãtre o autoritate publica.
Prin art. 1 pct. 112 din legea modificatoare s-au introdus doua alineate la art. 105 din Legea nr. 69/1991, în care se prevãd urmãtoarele: "Prefectul, subprefectul şi aparatul propriu îşi desfãşoarã activitatea în prefectura. Prefectura şi, dupã caz, consiliul judeţean şi aparatul propriu al acestuia îşi au sediul în Palatul administrativ, proprietate publica de interes naţional, care este situat în municipiul resedinta de judeţ.
Persoanele din aparatul propriu al prefecturii şi, respectiv, al consiliului judeţean, se supun reglementãrilor din statutul funcţionarilor publici".
În sesizare se arata ca prin aceasta prevedere este institutionalizata prefectura, ceea ce ar fi contrar art. 122 din Constituţie, ce are în vedere numai prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local. Motivul invocat este nefondat. Potrivit prevederii legale sus-menţionate, prefectura nu se substituie prefectului, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, ceea ce ar fi neconstitutional. Aceasta prevedere asigura numai consacrarea unei structuri administrative fãrã de care prefectul nu şi-ar putea aduce la îndeplinire prerogativele ce îi revin potrivit Constituţiei şi legii. De altfel, nici o dispoziţie constituţionalã nu interzice posibilitatea infiintarii unei autoritãţi autonome. De asemenea, nu rezulta din nici o dispoziţie a legii criticate ca prin înfiinţarea prefecturii aceasta ar dobîndi un rang egal cu cel al consiliului judeţean. Motivul invocat în sesizare este acela ca amindoua aceste instituţii - prefectura şi consiliul judeţean - ocupa aceeaşi clãdire, ceea ce nu poate, însã, în nici un fel, justifica concluzia ca ar avea un rang egal, cît timp rolul, atribuţiile şi competentele lor legale sînt diferite şi specifice.
În sesizare se mai susţine ca precizarea, în sensul ca "Palatul administrativ este proprietate publica de interes naţional", ar fi neconstitutionala, deoarece o asemenea caracterizare pentru proprietatea publica nu se regaseste în prevederile art. 135 din Constituţie, potrivit cãrora proprietatea este publica sau privatã, iar proprietatea publica aparţine statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale. Nici acest motiv de neconstituţionalitate nu este întemeiat. Caracterizarea proprietãţii publice, cu referire la un anumit bun, ca fiind de interes naţional, nu schimba natura acestei proprietãţi şi nici nu modifica caracteristicile sale constituţionale, astfel încît nu poate fi contrarã prevederilor constituţionale invocate în sesizare. Aceasta caracterizare este concordanta însã cu prevederile art. 72 din Legea nr. 69/1991 - astfel cum a fost modificatã prin legea ce face obiectul sesizãrii - care, referindu-se la domeniul public, arata ca acesta poate fi de interes local, judeţean ori de interes naţional.
În orice caz, nu se poate nega legiuitorului competenta de a caracteriza un anumit bun proprietate publica ca fiind de interes naţional, cum este în cazul de fata, cît timp astfel nu-i modifica regimul sau constituţional.
Se mai susţine, în sesizare, ca precizarea caracterului "naţional" al proprietãţii publice asupra Palatului administrativ ar fi contrarã autonomiei locale, consacratã prin art. 119, art. 120 şi art. 121 din Constituţie. Principiul autonomiei locale, inclusiv în ceea ce priveşte consiliul judeţean, se reflecta în modul de constituire, prin alegere, a autoritãţilor locale, în atribuţiile, competentele şi rãspunderile lor fata de cetãţeni şi de stat, în administrarea, cu respectarea legii, a treburilor publice pe plan local.
Se mai susţine în sesizare ca aceasta caracterizare a proprietãţii publice asupra Palatului administrativ, ca fiind de interes naţional, nu concorda cu prevederile art. 72 din Legea nr. 69/1991 privind împãrţirea domeniului public în domeniu de interes local, judeţean sau naţional, în funcţie de criteriul "naturii sau destinaţiei bunurilor", care corespunde prevederilor art. 135 alin. (3) şi alin. (4) din Constituţie. Aceste doua criterii - natura sau destinaţia bunurilor - sînt într-adevãr consacrate de art. 72 din Legea nr. 69/1991, dar aceasta nu impiedica cu nimic ca legiuitorul sa se abata de la propria sa reglementare. De asemenea, cele doua criterii menţionate nu sînt contrare Constituţiei, ceea ce, însã, nu înseamnã - asa cum se susţine în sesizare - ca ar fi impuse de prevederile art. 135 alin. (3) şi alin. (4), care privesc exclusiv pe titularul proprietãţii publice şi bunurile ce fac obiectul sau, nu şi criteriile de departajare a bunurilor între proprietatea publica a statului şi a unitãţilor administrativ-teritoriale.
Fata de cele arãtate, în temeiul art. 6 alin. (1), art. 13, art. 16, alin. (1), art. 47, art. 48 alin. (1), art. 119, art. 120, art. 121, art. 122, art. 135 alin. (3) şi (4) şi art. 144 lit. a) din Constituţie,
CURTEA,
În numele legii
DECIDE:
Constata ca prevederile art. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991, punctul 65, referitor la alin. 3 al art. 54 din Legea nr. 69/1991, şi punctul 112 sînt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României.
Deliberarea a avut loc la data de 11 aprilie 1996 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Valer-Vasilie Bica
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
