Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 399 din 26 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 250 alin. (1) pct. 4 si art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Centrul Internaţional pentru Învãţãmânt Superior "Tehnoeconomia Europeanã" din Bucureşti în Dosarul nr. 10.948/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.680D/2011. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, întrucât nu sunt încãlcate normele constituţionale invocate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Sentinţa civilã nr. 3.727 din 8 noiembrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 10.948/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (4) şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Centrul Internaţional pentru Învãţãmânt Superior "Tehnoeconomia Europeanã" din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii a unui act administrativ. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţã, cã prin instituirea unor anumite facilitãţi fiscale doar pentru instituţiile de învãţãmânt superior autorizate provizoriu sau acreditate se creeazã discriminãri, în raport cu instituţiile de învãţãmânt superior particulare înfiinţate înainte de anul 1993 şi autorizate printr-o hotãrâre judecãtoreascã. De asemenea, aratã cã, în speţã, prevederile criticate au fost greşit interpretate şi aplicate şi reprezintã o confiscare a proprietãţii private, întrucât opereazã un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în cel public. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opineazã cã prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens aratã cã stabilirea prin lege a obligaţiei de platã a anumitor impozite sau taxe, precum şi eventualele scutiri de plata acestora ţin de opţiunea exclusivã a legiuitorului, cu condiţia ca aceste reglementãri sã se aplice în mod uniform pentru situaţii egale. Scopul acestor scutiri este tocmai acela de a facilita accesul la învãţãturã. Totodatã, stabilirea obligaţiei de platã a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la platã a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiazã tocmai pe principiul aşezãrii juste a sarcinilor fiscale, prevãzut la art. 56 alin. (2) din Constituţie. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (4) şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. În realitate, având în vedere motivarea autoarei acesteia, Curtea reţine cã obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care au urmãtorul cuprins: - Art. 250 alin. (1) pct. 4: "(1) Clãdirile pentru care nu se datoreazã impozit, prin efectul legii, sunt, dupã cum urmeazã: [...] 4. clãdirile care constituie patrimoniul unitãţilor şi instituţiilor de învãţãmânt de stat, confesional sau particular, autorizate sã funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încãperilor care sunt folosite pentru activitãţi economice;"; - Art. 257 lit. d): "Impozitul pe teren nu se datoreazã pentru: [...] d) orice teren al unei instituţii de învãţãmânt preuniversitar şi universitar, autorizatã provizoriu sau acreditatã;" În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, art. 32 privind dreptul la învãţãturã, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 56 alin. (2) referitor la aşezarea justã a sarcinilor fiscale şi art. 135 alin. (2) privind economia. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: Prin dispoziţiile legale criticate, clãdirile care constituie patrimoniul unitãţilor şi instituţiilor de învãţãmânt de stat, confesional sau particular, autorizate sã funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încãperilor care sunt folosite pentru activitãţi economice, precum şi orice teren al unei instituţii de învãţãmânt preuniversitar şi universitar, autorizatã provizoriu sau acreditatã, sunt exceptate de la plata impozitului pe clãdiri şi pe teren. Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, cã exceptarea prin lege de la plata unor impozite şi taxe a unor categorii de persoane fizice ori juridice sau a anumitor activitãţi ori bunuri nu poate sã fie consideratã, prin ea însãşi, ca neconstituţionalã. Dimpotrivã, astfel cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, exceptarea de la impozite şi taxe ori stabilirea unor reduceri în aceastã materie reprezintã o practicã legislativã curentã care corespunde fie necesitãţii de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor raţiuni economice. În cazul de faţã, Curtea observã cã stabilirea obligaţiei de platã a impozitelor şi taxelor locale, precum şi scutirea de la platã a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiazã tocmai pe principiul aşezãrii juste a sarcinilor fiscale, prevãzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, astfel dându-se posibilitatea instituţiilor de învãţãmânt menţionate în textul criticat de a-şi îndrepta efectiv resursele financiare spre îmbunãtãţirea procesului de învãţãmânt. Curtea nu poate reţine nici critica autorului prezentei excepţii, potrivit cãruia textele criticate duc la o confiscare a proprietãţii private, nefiind efectuat niciun transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în patrimoniul public. Textele criticate stabilesc doar scutirile de la obligaţiile legale de platã a impozitului pe clãdiri şi pe teren pentru instituţiile de învãţãmânt preuniversitar şi universitar autorizate provizoriu sau acreditate, fãrã sã afecteze în vreun fel patrimoniul persoanei juridice care intrã sub incidenţa acestora. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare, respectiv încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatatã cã, astfel cum a reţinut constant în jurisprudenţa sa, în mãsura în care reglementãrile deduse controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiatã. Or, dispoziţiile criticate nu creeazã o situaţie discriminatorie între instituţiile de învãţãmânt superior autorizate provizoriu sau acreditate şi aşa-zisele instituţii de învãţãmânt superior neautorizate sau neacreditate, întrucât, potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, posibilitatea de a funcţiona ca instituţie de învãţãmânt superior este permisã numai acelora autorizate sau acreditate, nu şi celor înfiinţate prin hotãrâre judecãtoreascã şi care sunt obligate sã parcurgã procedura autorizãrii şi, respectiv, acreditãrii. Prin dispoziţiile Codului fiscal, aceste facilitãţi se aplicã numai instituţiilor de învãţãmânt superior autorizate sau acreditate, astfel încât nu se poate reţine situaţia de egalitate între aceste instituţii şi cele neautorizate sau neacreditate. Având în vedere finalitatea urmãritã, prin textele de lege criticate, respectiv protejarea şi încurajarea dreptului la învãţãturã, Curtea observã cã nu se aduce atingere nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 privind dreptul la învãţãturã. În aceste condiţii nu poate fi primitã nici invocarea dispoziţiilor art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu s-a constatat încãlcarea vreunei prevederi constituţionale care consacrã drepturi sau libertãţi fundamentale. De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 135 alin. (2) din Constituţie, Curtea observã cã acestea nu au incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 4 şi art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Centrul Internaţional pentru Învãţãmânt Superior "Tehnoeconomia Europeanã" din Bucureşti în Dosarul nr. 10.948/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 aprilie 2012.
PREŞEDINTE, Petre Lãzãroiu
Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu _________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
