Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 396 din 12 iulie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 305, ale art. 315 alin. 4 si ale art. 316 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 1 septembrie 2005
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305, ale art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Aurelian-Ionel Zanfirescu în Dosarul nr. 114/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei prin mandatar, lipsind cealaltã parte, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei solicitã Curţii amânarea pronunţãrii pentru a depune note scrise în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune cererii formulate.
Curtea respinge cererea de amânare a pronunţãrii formulatã de reprezentantul autorului excepţiei şi îi pune în vedere acestuia sã depunã notele scrise pânã la terminarea şedinţei de judecatã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedurã civilã, arãtând cã inadmisibilitatea probelor în recurs, altele decât înscrisurile, se aplicã tuturor pãrţilor în proces, ceea ce nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. În acest sens se invocã şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 234 din 5 iulie 2001 . În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedurã civilã, se apreciazã cã aceasta este inadmisibilã, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, întrucât autorul excepţiei criticã faptul cã dispoziţiile respective nu prevãd şi o "aderare la recurs". În subsidiar se aratã cã prevederile legale criticate nu contravin textelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, şi nici art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 114/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305, ale art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Aurelian-Ionel Zanfirescu într-o cauzã având ca obiect judecarea recursului declarat împotriva unei sentinţe prin care s-a soluţionat un litigiu de muncã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 305, ale art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedurã civilã contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, 21 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Autorul excepţiei aratã cã prin prevederile art. 305 din Codul de procedurã civilã "este prohibitã, între altele, şi administrarea probei cu martori în recurs, fãrã a se face distincţie dupã cum recursul este sau nu singura cale de atac aflatã la dispoziţia pãrţilor". În consecinţã, se apreciazã cã "în cauzele în care recursul este singura cale de atac [...] dispoziţiile art. 305 din Codul de procedurã civilã instituie o îngrãdire a accesului liber la justiţie, astfel cum este acesta garantat de Constituţie, de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi de Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului". Totodatã, se aratã cã, anterior modificãrii <>art. 305 din Codul de procedurã civilã prin Legea nr. 59/1993 , "administrarea probei cu martori în recurs era pe deplin admisibilã".
De asemenea, autorul excepţiei considerã cã dispoziţiile art. 315 alin. 4 şi cele ale art. 316 din Codul de procedurã civilã încalcã textul art. 21 din Constituţie, întrucât prevãd "imposibilitatea exercitãrii unei cãi de atac - «aderare» - prevãzutã de legea procesual civilã expres pentru situaţia apelului, dar înlãturatã în cazul hotãrârilor pentru care recursul este singura cale de atac, situaţie în care recursul este cale devolutivã de atac". În consecinţã, se considerã cã aceste dispoziţii "creeazã o discriminare în raport cu partea care poate declara recurs şi în raport cu situaţia în care exista posibilitatea exercitãrii apelului", ceea ce este contrar textului art. 16 din Constituţie. Totodatã, se susţine cã sunt încãlcate şi prevederile art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, instanţa aratã cã "recursul este o cale extraordinarã de atac, de reformare, nedevolutivã şi, în principiu, nesuspensivã de executare, prin care se exercitã controlul de legalitate asupra hotãrârilor recurate". Se apreciazã cã, în cazul prevãzut de art. 304^1 din Codul de procedurã civilã, nu se poate susţine cã "recursul ar îmbrãca caracterul unei cãi ordinare de atac, asemenea apelului, şi s-ar confunda cu acesta". Totodatã, se aratã cã, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, condiţiile şi procedura de exercitare a cãilor de atac se stabilesc prin lege, domeniu, de altfel, reglementat de prevederile legale criticate.
Instanţa opineazã cã textele legale considerate a fi neconstituţionale "controleazã din punct de vedere legal cadrul de judecare a recursului", ceea ce nu este de naturã a contraveni principiilor constituţionale prevãzute de dispoziţiile art. 16 şi 21. Totodatã, se aratã cã "atât timp cât legiuitorul nu a reglementat aderarea la recurs, dispoziţiile art. 316 din Codul de procedurã civilã nu pot fi apreciate ca neconstituţionale".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, se apreciazã cã, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul "poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, [şi, în consecinţã,] accesul liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalitãţile prevãzute de lege". Totodatã, se considerã cã dispoziţiile criticate urmãresc "instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitãrii dreptului constituţional prevãzut de art. 21 [din Constituţie], prevenindu-se, astfel, abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte pãrţi". În acest sens se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, se aratã cã textele legale criticate "instituie un tratament juridic egal pentru toate pãrţile aflate în aceeaşi situaţie procesualã, fãrã nici o discriminare pe criterii arbitrare", ceea ce nu este de naturã a încãlca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Totodatã, Avocatul Poporului apreciazã cã nici prevederile art. 21 din Constituţie nu sunt încãlcate, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este de competenţa exclusivã a legiuitorului "instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, respectiv reglementarea condiţiilor de judecatã a recursului". În acest sens este invocatã şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 11 septembrie 1996 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 305, ale art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 305: "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse pânã la închiderea dezbaterilor.";
- Art. 315 alin. 4: "La judecarea recursului, precum şi la rejudecarea procesului dupã casarea hotãrârii de cãtre instanţa de recurs, dispoziţiile art. 296 sunt aplicabile în mod corespunzãtor.";
- Art. 316: "Dispoziţiile de procedurã privind judecata în apel se aplicã şi în instanţa de recurs, în mãsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."
Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 şi 21. Curtea observã cã, astfel cum rezultã din motivarea excepţiei, autorul acesteia invocã în susţinerea ei numai prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1)-(3), care au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
Totodatã, autorul excepţiei invocã în susţinerea acesteia Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referindu-se, în special, la dispoziţiile art. 13 ale acesteia privind dreptul la un recurs efectiv, şi Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. Textul art. 13 din Convenţie are urmãtorul cuprins:
- Art. 13: "Orice persoanã, ale cãrei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încãlcate, are dreptul sã se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."
În esenţã, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciazã cã neaplicarea procedurii de aderare la apel şi în ceea ce priveşte recursul, precum şi imposibilitatea de a aduce probe noi în recurs faţã de judecata în fond, altele decât înscrisurile, sunt de naturã a încãlca atât prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, cât şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 305 din Codul de procedurã civilã, Curtea reţine cã prin Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, a statuat cã "trãsãtura esenţialã a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectãrii legii. Or, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie [devenit art. 126 alin. (2), dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei], «Competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite de lege», iar conform art. 128 [devenit art. 129] din Legea fundamentalã, «Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii». Din analiza celor douã texte constituţionale rezultã cã reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a cãilor de atac se stabileşte prin lege [...]. În consecinţã, dispoziţia cuprinsã în art. 305 din Codul de procedurã civilã, conform cãreia «În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor», reprezintã o normã prin care se stabileşte, în raport cu celelalte dispoziţii care reglementeazã sistemul probelor şi cel al cãilor de atac, o regulã de bazã a judecãrii recursului. Este, de altfel, semnificativ faptul cã, în urma modificãrilor şi completãrilor aduse Codului de procedurã civilã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 , în prezent recursul este o cale extraordinarã de atac. Or, se justificã şi din acest punct de vedere deosebirea faţã de apel în ceea ce priveşte inadmisibilitatea probelor noi, cu excepţia înscrisurilor".
Neexistând elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia acestei decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
II. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã, astfel cum rezultã din memoriul formulat de autorul excepţiei, acesta sugereazã cã soluţia problemei pe care o ridicã ar fi prevederea explicitã în lege a posibilitãţii "aderãrii la recurs", ceea ce însã ar constitui o completare a Codului de procedurã civilã. Or, conform dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu poate prin decizia sa sã modifice sau sã completeze prevederile supuse controlului, excepţia, sub acest aspect, fiind inadmisibilã.
Totodatã, Curtea reţine cã în cauzã nu se pune o problemã de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, care este de competenţa exclusivã a instanţelor de judecatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Aurelian-Ionel Zanfirescu în Dosarul nr. 114/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilã şi pentru cauze privind conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
II. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 4 şi ale art. 316 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iulie 2005.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
