Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 7.206/C/2003 al Judecãtoriei Galaţi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cererii depuse la dosarul cauzei de cãtre autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin care solicitã asistenţã judiciarã gratuitã, deoarece nu realizeazã venituri.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii autorului excepţiei, pe care o considerã inadmisibilã.
Curtea, deliberând, respinge cererea autorului excepţiei, prin care acesta solicitã asistenţã judiciarã gratuitã, întrucât soluţionarea acestei cereri este de competenţa instanţei de judecatã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public aratã cã dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate chiar de cãtre autorul excepţiei. Întrucât nu se invocã elemente noi de naturã a justifica schimbarea jurisprudenţei Curţii, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 7.206/C/2003, Judecãtoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de nconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunzã într-o cauzã civilã având ca obiect o acţiune în pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã drepturile şi principiile prevãzute în Constituţia României, în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi în Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului nu sunt garantate în situaţia în care, împotriva încheierii prin care se respinge cererea de asistenţã judiciarã, justiţiabilul nu se poate apãra în nici un mod, deoarece nu poate exercita nici o cale de atac. Susţine cã "prevederile art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchiziţionale, deoarece încheierea prin care se respinge cererea de asistenţã judiciarã nu poate fi atacatã nici mãcar odatã cu fondul". Apreciazã cã "se încalcã dreptul la apãrare, dreptul accesului liber la justiţie, dreptul la douã grade de jurisdicţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, principiul universalitãţii şi principiul statului de drept".
Judecãtoria Galaţi apreciazã cã dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece "încheierea are acelaşi regim, indiferent de partea care a formulat cererea". Aratã cã nu se încalcã nici principiul liberului acces la justiţie, întrucât cererea de asistenţã judiciarã este formulatã chiar pe parcursul unei judecãţi la care partea a avut acces, iar încheierea privind cererea de asistenţã nu soluţioneazã fondul cauzei. Apreciazã cã dispoziţiile art. 74-81 din Codul de procedurã civilã precizeazã condiţiile şi împrejurãrile de aplicare a prevederilor art. 24 din Constituţie, necesare pentru ca partea sã nu-şi exercite în mod abuziv drepturile constituţionale. În concluzie, instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În susţinerea acestui punct de vedere aratã cã procedura reglementatã de art. 78 din Codul de procedurã civilã este o procedurã necontencioasã, întrucât nu presupune dezbateri contradictorii, fiind în acelaşi timp o procedurã simplã, operativã, de care pot beneficia toate pãrţile interesate, în faţa oricãrei instanţe judecãtoreşti. Aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut în mod constant cã principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând un tratament juridic similar. Apreciazã cã instituirea unor reguli speciale privind cãile de atac nu contravine principiului liberului acces la justiţie, întrucât, potrivit art. 75 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, pãrţilor interesate le este asiguratã posibilitatea de a reitera cererea de asistenţã judiciarã în faţa aceleiaşi instanţe, în mãsura în care au intervenit elemente noi de naturã a impune şi justifica admiterea unei asemenea cereri. Invocã în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv <>Decizia Plenului nr. 1 din 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Considerã cã legiuitorul nu a conferit autoritate de lucru judecat unei încheieri prin care se constatã o anumitã situaţie de fapt - lipsa de posibilitãţi materiale -, oferind astfel solicitantului posibilitatea de a reitera cererea, probând apariţia, existenţa sau persistenţa stãrii de nevoie. Lipsa posibilitãţii atacãrii unei asemenea încheieri cu o cale de atac este impusã de exigenţa soluţionãrii cu celeritate a procesului care, în mod contrar, ar putea fi prelungit printr-un abuz de drept procesual. Constatã cã nu se pot reţine neconcordanţe faţã de textele şi principiile constituţionale, în raport de prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, nu creeazã discriminãri sau privilegii şi nu face nici o diferenţiere între pãrţile aflate în proces şi care folosesc procedura asistenţei judiciare, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Constatã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât încheierile premergãtoare pot fi atacate cu apel şi recurs o datã cu fondul, iar cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti se exercitã în condiţiile legii, opţiunea legiuitorului fiind impusã de exigenţa soluţionãrii cu celeritate a procesului dedus judecãţii. Aratã cã încheierea prin care instanţa dispune cu privire la cererea de asistenţã juridicã nu are autoritate de lucru judecat, deoarece, în conformitate cu art. 75 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, solicitantul are posibilitatea de a reitera aceastã cerere, probând apariţia, existenţa sau persistenţa stãrii de nevoie. Aceastã procedurã anihileazã riscul apariţiei situaţiilor în care respingerea cererii de asistenţã judiciarã sau revenirea asupra încuviinţãrii acesteia sã determine o încãlcare a dreptului la apãrare, chiar dacã încheierea prin care s-a dispus o asemenea mãsurã nu este supusã nici unei cãi de atac. În concluzie, considerã cã dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut: "Încheierea cu privire la cererea de asistenţã sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusã nici unei cãi de atac."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin art. 1, 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 53, 124 şi 126 din Constituţie, privind statul român, unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni, dreptul internaţional şi dreptul intern, universalitatea, egalitatea în drepturi, tratatele internaţionale privind drepturile omului, accesul liber la justiţie, dreptul la apãrare, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, înfãptuirea justiţiei şi instanţele judecãtoreşti.
De asemenea, autorul excepţiei susţine cã se încalcã şi prevederile art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi interzicerea discriminãrii, precum şi dispoziţiile art. 1, 2, 6, 7, 8, 10 şi 30 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, referitoare la libertate, egalitatea în drepturi, fraternitate, nediscriminare, recunoaşterea personalitãţii juridice, dreptul la satisfacţia efectivã din partea instanţelor juridice naţionale, audierea de cãtre un tribunal independent şi imparţial, precum şi la nedesfiinţarea unor drepturi sau libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã cã asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 264 din 24 iunie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, şi prin <>Decizia nr. 258 din 17 iunie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 14 iulie 2004. Cu acele prilejuri Curtea a soluţionat douã excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege sus-menţionate, raportate la prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, 15, 16, 20, 21 şi 24, excepţii ridicate de acelaşi autor în douã dosare ale aceleiaşi instanţe, Judecãtoria Galaţi. Curtea a reţinut în considerentele <>Deciziei nr. 264/2003 cã asistenţa judiciarã - care cuprinde apãrarea şi asistarea gratuitã printr-un avocat delegat de colegiul avocaţilor - se asigurã în cazul persoanelor care se gãsesc în imposibilitate vãditã de a face faţã cheltuielilor unei judecãţi, fãrã a primejdui propria întreţinere sau a familiilor lor.
Pentru ca acordarea de asistenţã judiciarã sã nu provoace un dezechilibru între pãrţile aflate în litigiu, precum şi pentru prevenirea abuzului de drept, legea condiţioneazã admiterea cererii pãrţii care solicitã asistenţa judiciarã de prezentarea dovezilor scrise cu privire la veniturile şi sarcinile acesteia. Totodatã se prevãd posibilitatea ca partea potrivnicã sã înfãţişeze dovezi cu privire la starea adevãratã a celui cãruia i s-a încuviinţat cererea, precum şi dreptul instanţei de a reveni asupra asistenţei încuviinţate şi de a dispune condamnarea pãrţii la o amendã egalã cu sumele de plata cãrora a fost scutitã.
În raport cu mobilul şi cu conţinutul acestei reglementãri, nu se poate reţine cã lipsa unei cãi de atac împotriva încheierii prin care s-a încuviinţat cererea de asistenţã sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate constituie o încãlcare a dreptului la apãrare, a accesului la justiţie ori a celorlalte drepturi constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Curtea a constatat, în sensul arãtat, cã prin încheierea privind acordarea de asistenţã nu se soluţioneazã însuşi fondul procesului - eventuala eroare de judecatã, inclusiv eroarea generatã de nerespectarea dreptului la apãrare, putând fi remediatã pe cãile de atac prevãzute de lege împotriva hotãrârii prin care se va soluţiona cauza -, iar pe de altã parte, potrivit art. 75 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, asistenţa judiciarã poate fi încuviinţatã oricând în cursul judecãţii, deci şi în situaţia în care o cerere având acelaşi obiect a fost respinsã anterior, precum şi în situaţia în care instanţa a revenit asupra asistenţei încuviinţate.
Având în vedere aceste considerente, precum şi faptul cã dispoziţiile legale criticate dau expresie exigenţei soluţionãrii cu celeritate a procesului şi evitãrii abuzului de drept procesual, Curtea a statuat cã nu sunt încãlcate prevederile art. 24 din Constituţie.
De asemenea, Curtea a reţinut cã dispoziţiile legale criticate, conform cãrora încheierea prin care s-a soluţionat cererea de asistenţã judiciarã nu poate fi atacatã cu nici o cale de atac, nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, întrucât regimul juridic diferit este determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect, Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa, în concordanţã cu practica jurisdicţionalã a Curţii Europene a Drepturilor Omului, cã principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, numai similitudinea de situaţii impunând acelaşi tratament juridic, situaţiile diferite fãcând necesar un tratament juridic diferit.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea <>art. 21 din Constituţie, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat cã, în înţelesul art. 21 alin. (2) din Constituţie, nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social, dar, în virtutea prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
În consecinţã, Curtea a constatat cã instituirea unor reguli speciale privind exercitarea cãilor de atac nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.
Întrucât nu existã elemente noi de naturã a reconsidera jurisprudenţa Curţii în aceastã materie, considerentele şi soluţia acestei decizii rãmân valabile şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1, 11, 15, 53, 124 şi 126 din Constituţie, ale art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 1, 2, 6, 7, 8, 10 şi 30 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, Curtea reţine cã acestea nu au relevanţã pentru soluţionarea acestei excepţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 7.206/C/2003 al Judecãtoriei Galaţi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
