Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 390 din 16 octombrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b), art. 46 alin. (1) si art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 126 din 12 februarie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Mãdãlina Ştefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b), art. 46 alin. (1) şi <>art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Adina Neagu în Dosarul nr. 2.128/2002 al Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a comercialã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin avocat Neagu Simona, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei solicitã admiterea excepţiei ridicate. Aratã cã prevederile <>art. 44 din Legea nr. 64/1995 , care permit anularea unui contract de vânzarecumpãrare încheiat cu 3 ani înainte de deschiderea procedurii falimentului, contravin art. 15 alin. (2) din Constituţie, având efecte retroactive. <>Art. 45 din Legea nr. 64/1995 , care prevede posibilitatea anulãrii operaţiunilor comerciale în care prestaţia debitorului o depãşeşte vãdit pe cea primitã, pune la îndemâna administratorului sau lichidatorului unei societãţi comerciale o acţiune în resciziune, recunoscutã de legislaţie numai minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani, ceea ce creeazã o discriminare evidentã, în defavoarea persoanelor fizice sau juridice care au încheiat acte juridice translative de proprietate cu societatea comercialã aflatã în procedurã de faliment. De asemenea, textele legale criticate contravin şi art. 41 din Constituţie, prin aceea cã nici unul dintre aceste texte nu face distincţia între actele juridice încheiate cu bunã-credinţã şi cele încheiate cu rea-credinţã, obligându-i la restituire pe toţi cei care au contractat, în perioada de pânã la 3 ani înainte de deschiderea procedurii falimentului, cu societatea comercialã respectivã. Aceastã ignorare a bunei sau relei-credinţe a cocontractantului, urmatã de obligaţia generalã de restituire, echivaleazã cu o confiscare a averii dobândite în mod licit. În plus, legea nu face diferenţa între consecinţele pentru pãrţi ale falimentului fraudulos şi cele ale falimentului nefraudulos. În sfârşit, termenul de prescripţie fixat pentru introducerea acestor acţiuni în anulare este stabilit în considerarea unei anumite persoane, cea aflatã în procedurã de faliment, iar nu în considerarea unui anumit tip de act juridic, cum este firesc şi cum prevede întreaga legislaţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ridicate ca fiind neîntemeiatã. Aratã cã, în privinţa <>art. 44 şi 45 din Legea nr. 64/1995 , Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, prin <>Decizia nr. 106/2002 , constatând cã aceste texte de lege sunt constituţionale. Cu privire la <>art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , considerã cã termenul de un an în care poate fi introdusã acţiunea pentru anulare a unui transfer cu caracter patrimonial, efectuatã potrivit art. 44 sau 45, nu contravine principiului egalitãţii, deoarece legiuitorul a avut în vedere situaţia specialã în care se gãsesc societãţile comerciale aflate în procedurã de faliment, pentru care a instituit, în conformitate cu principiul egalitãţii, un tratament juridic special. În ceea ce priveşte <>art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , considerã cã obligaţia de a restitui bunurile care au constituit obiectul actului juridic anulat ori contravaloarea acestora nu încalcã prevederile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietãţii private, la interdicţia confiscãrii averii licit dobândite sau la prezumţia dobândirii licite a averii, ci reprezintã o consecinţã fireascã a anulãrii actului juridic încheiat în mod fraudulos. Dispoziţiile legale criticate nu îngrãdesc, ci, dimpotrivã, asigurã libertatea comerţului, având în vedere cã exercitarea unui drept trebuie realizatã cu bunã-credinţã şi fãrã a încãlca drepturile şi libertãţile altor persoane.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 martie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.128/2002, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1), art. 46 alin. (1) şi <>art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Adina Neagu într-o cauzã având ca obiect anularea unui contract de schimb încheiat cu debitorul dintr-un proces de declarare a falimentului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã, "în esenţã, textele legale criticate sunt neconstituţionale pentru cã oferã posibilitatea anulãrii unui act juridic pe deplin valabil la data încheierii lui, încãlcându-se astfel, în primul rând, dreptul de proprietate, prezumţia de bunã-credinţã instituitã prin Constituţie în privinţa averii şi a modului de dobândire, creându-se o situaţie mai grea dobânditorului cu titlu oneros faţã de cel cu titlu gratuit, oferindu-se poziţii privilegiate, constând în mijloace şi termene suplimentare de acţiune, unei anumite categorii de persoane". Astfel, considerã cã dispoziţiile <>art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 au caracter retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, art. 46 alin. (1) este discriminatoriu, instituind privilegii pentru debitor prin stabilirea unui termen de prescripţie pentru introducerea acţiunii în anulare, mai mare decât termenul general de prescripţie, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, iar art. 48 alin. (1) din lege contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (2), (3) şi (7), întrucât anularea actului juridic legal încheiat echivaleazã cu confiscarea averii. Autorul mai aratã cã dispoziţiile legale criticate încalcã şi principiile constituţionale înscrise în art. 134 alin. (1) şi (2) lit. a), referitoare la economia de piaţã şi libertatea comerţului, având în vedere cã "aprecierea oportunitãţii şi a valorii unei operaţiuni comerciale revine exclusiv persoanei în cauzã".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã apreciazã cã excepţia ridicatã nu este întemeiatã, întrucât dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. b) şi ale <>art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 , nu aduc atingere principiului neretroactivitãţii legii, "legiuitorul stabilind doar limita de timp în care respectivele operaţiuni comerciale intrã sub incidenţa acestor dispoziţii". Se considerã cã nu este încãlcat nici principiul egalitãţii în drepturi, "legiuitorul stabilind doar o serie de situaţii speciale aplicabile în materia falimentului şi, totodatã, termene speciale, derogatorii de la dreptul comun". Cât priveşte art. 48 alin. (1), în opinia instanţei, acesta "nu instituie o cauzã de expropriere şi nici nu cuprinde norme care sã încalce principiul potrivit cãruia averea se prezumã a fi dobânditã în mod licit, dimpotrivã, cuprinzând referiri exprese cu privire la buna-credinţã a terţului dobânditor".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã excepţia ridicatã este neîntemeiatã, arãtând în acest sens cã dispoziţiile <>art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 nu au caracter retroactiv, respectiv cã acestea "nu sunt norme de drept substanţial (...), ci norme de drept procesual, întrucât prevãd condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiunea în nulitate, în aceastã materie, în temeiul unei cauze de nulitate de aplicaţie generalã", în conformitate cu dispoziţiile art. 948 şi 966 din Codul civil, potrivit cãrora cauza, în înţelesul de scop, constituie una dintre condiţiile de validitate a actului juridic. Cât priveşte dispoziţiile <>art. 46 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , acestea nu sunt contrare principiului egalitãţii în drepturi, întrucât stabilirea termenului de un an de la data deschiderii procedurii, pentru introducerea acţiunii în anulare a actelor frauduloase, corespunde "unei situaţii cu totul speciale, atipice, şi anume încetarea dreptului de administrare a debitorului de la data deschiderii procedurii". Referitor la critica art. 48 alin. (1), se considerã cã acesta prevede obligaţia restituirii bunurilor ca efect al anulãrii actului fraudulos, ceea ce înseamnã desfiinţarea titlului în baza cãruia bunurile respective fuseserã dobândite, nefiind contrare principiilor ocrotirii proprietãţii private; dispoziţiile legale criticate nu îngrãdesc, ci, dimpotrivã, asigurã libertatea comerţului, având în vedere cã "exercitarea unui drept sau a unei libertãţi trebuie realizatã cu bunã-credinţã şi fãrã a încãlca drepturile şi libertãţile celorlalţi participanţi".
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 nu încalcã prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât aceste dispoziţii se referã la "condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiunea în nulitate în materia reorganizãrii judiciare şi a falimentului. Astfel, actul încheiat cu încãlcarea condiţiei esenţiale a cauzei licite şi morale este lipsitã de eficienţã juridicã, prin efectul nulitãţii". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 46 alin. (1), se apreciazã cã acestea sunt constituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât o lege poate stabili reguli diferite în funcţie de situaţiile în care se gãsesc anumite persoane. Se mai aratã cã este nefondatã şi critica privind încãlcarea prevederilor constituţionale referitoare la ocrotirea proprietãţii private. În concluzie, dispoziţiile legale criticate sunt norme procedurale care sunt conforme cu litera şi spiritul Constituţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 45 alin. (1) lit. b), art. 46 alin. (1) şi <>art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, cu modificãrile ulterioare, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 45: "(1) Administratorul/lichidatorul poate introduce la tribunal acţiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale cãtre terţi şi pentru restituirea de cãtre aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin urmãtoarele acte: [...]
b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depãşeşte vãdit pe cea primitã, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;";
- Art. 46: "(1) Acţiunea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial, potrivit art. 44 sau 45, poate fi introdusã de administrator/lichidator în termen de un an de la deschiderea procedurii.";
- Art. 48: "(1) Terţul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 46, va trebui sã restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacã bunul nu mai existã, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de cãtre debitor."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 alin. (2), (3) şi (7) şi art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie. Aceste dispoziţii constituţionale au urmãtorul conţinut:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 41 alin. (2), (3) şi (7): "(2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular."[...]
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire. [...]
(7) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã. [...]";
- Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): "(1) Economia României este economie de piaţã.
(2) Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; [...]"
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã prevederile <>art. 44 şi 45 din Legea nr. 64/1995 , referitoare la dreptul administratorului ori al lichidatorului de a introduce acţiuni pentru anularea anumitor operaţiuni comerciale încheiate de cãtre debitor anterior deschiderii procedurii falimentului au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la art. 15 alin. (2) şi art. 134 din Constituţie.
Astfel, prin <>Decizia nr. 106 din 2 aprilie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 7 iunie 2002, Curtea Constituţionalã a statuat cã textele de lege criticate sunt constituţionale, reţinând cã acestea "nu sunt norme de drept substanţial, deoarece, prin intermediul lor, nu s-a instituit «o cauzã de nulitate» cu înţelesul de motiv (...), ci norme de drept procesual, întrucât prevãd condiţiile de exercitare a dreptului material la acţiune în nulitate, în aceastã materie, în temeiul unei cauze de nulitate de aplicaţie generalã. Este vorba de art. 948 şi 966 din Codul civil, potrivit cãrora cauza, în înţelesul de scop, constituie una dintre condiţiile de validitate ale actului juridic, iar ilicitatea acesteia antreneazã nulitatea sa". Cauza de nulitate existând încã la data încheierii actului juridic, reglementarea procedurii de anulare nu are caracter retroactiv şi nu este contrarã prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Prin aceeaşi decizie Curtea a mai constatat cã dispoziţiile art. 44 şi 45 au existat, în esenţã, şi în redactarea iniţialã a legii (art. 39 şi 40), adoptatã în anul 1995, deci anterior datei încheierii actului juridic a cãrui anulare se solicitã în cauzã.
Soluţia şi considerentele acestei decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, deoarece nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine modificarea jurisprudenţei Curţii.
În legãturã cu critica textului <>art. 46 din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, în sensul cã acesta ar încãlca art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine cã prevederea termenului de un an, socotit de la data deschiderii procedurii falimentului, pentru introducerea acţiunii în anularea actelor juridice frauduloase constituie, de asemenea, o normã de procedurã care, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, se stabileşte prin lege. Aceastã normã nu instituie nici un privilegiu şi nici o discriminare, chiar dacã derogã de la dreptul comun, ea aplicându-se deopotrivã în toate situaţiile identice. Acţiunile în anulare, reglementate de <>Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, sunt diferite de celelalte acţiuni şi pentru faptul cã acestea sunt introduse de administrator sau de lichidator, care a intrat în exercitarea atribuţiilor sale speciale la data deschiderii procedurii falimentului, fiind necesarã stabilirea unui termen socotit de la aceastã datã.
Cu privire la pretinsa încãlcare de cãtre normele criticate a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea reţine cã anularea actului juridic constatat a fi fost încheiat în mod fraudulos, cu consecinţa restituirii de cãtre terţul dobânditor a bunurilor care au constituit obiectul actului juridic anulat ori a contravalorii acestora, nu încalcã prevederile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietãţii private, la interdicţia confiscãrii averii licit dobândite sau la prezumţia dobândirii licite a averii. Prezumţia dobândirii licite a averii opereazã fãrã nici o îngrãdire. În cadrul acţiunii în anulare introduse la tribunal urmeazã a se dovedi tocmai caracterul ilicit al transferului de proprietate, instanţa judecãtoreascã dispunând anularea numai cu privire la actele juridice încheiate în mod fraudulos, respectiv, cu o cauzã ilicitã. Anularea unor asemenea acte juridice nu are drept consecinţã confiscarea, ci restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului juridic fraudulos.
Curtea reţine, de asemenea, cã obligarea terţului dobânditor la restituirea bunurilor dobândite pe baza unui titlu ilicit ori a contravalorii acestora nu este contrarã principiilor economiei de piaţã, consacrate de art. 135 din Constituţie, ci, dimpotrivã, asigurã funcţionarea eficientã a acestora prin crearea condiţiilor pentru satisfacerea creanţelor celorlalţi comercianţi, creditori în cadrul procedurii falimentului. De altfel, potrivit dispoziţiilor <>art. 48 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, terţul dobânditor, care a restituit debitorului valoarea bunului ce-i fusese transferat, va avea împotriva averii debitorului o creanţã de aceeaşi valoare, cu condiţia ca acest terţ sã fi acceptat transferul cu bunã-credinţã şi fãrã intenţia de a împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (3) şi al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b), art. 46 alin. (1) şi <>art. 48 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Adina Neagu în Dosarul nr. 2.128/2002 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mãdãlina Ştefania Diaconu
Întrucât domnişoara Mãdãlina Ştefania Diaconu se aflã în concediu fãrã platã, în locul ei semneazã, în baza art. 261 alin. 2 din Codul de procedurã civilã,
Prim magistrat-asistent,
Claudia Miu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
