Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 381 din 13 aprilie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 321 alin. 2 din Codul penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 381 din 13 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 321 alin. 2 din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 11 mai 2010

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicatã de Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) şi Dan-Marius Mancaş (fost Rãscuţoi) în Dosarul nr. 4.870/245/2009 al Judecãtoriei Iaşi - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã cã autorul excepţiei Dan-Marius Mancaş (fost Rãscuţoi) a transmis Curţii o cerere de amânare în vederea angajãrii unui apãrãtor.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de acordare a unui nou termen.
Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a judecãrii cauzei.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 iunie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 4.870/245/2009, Judecãtoria Iaşi - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. 2 din Codul penal. Excepţia a fost ridicatã de Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) şi Dan-Marius Mancaş (fost Rãscuţoi) cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale privind trimiterea în judecatã pentru sãvârşirea, printre altele, a infracţiunii prevãzute de art. 321 alin. 2 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã art. 321 alin. 2 din Codul penal încalcã dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare, întrucât nu prevede niciun criteriu în vederea stabilirii caracterului "grav" al faptei de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a ordinii şi liniştii publice sãvârşite în varianta agravatã, lãsând loc abuzurilor de tot felul.
Judecãtoria Iaşi - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 321 alin. 2 din Codul penal sunt constituţionale, invocând, în acest sens, <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.092/2007 şi nr. 541/2009.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 321 alin. 2 din Codul penal, modificate prin Legea nr. 169/2002 privind modificarea şi completarea Codului penal, a Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 18 aprilie 2002, având urmãtorul cuprins: "Dacã prin fapta prevãzutã la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publicã, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apãrare şi ale art. 124 alin. (2) privind înfãptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorii excepţiei solicitã, în realitate, completarea textului de lege criticat, în sensul de a reglementa criterii în vederea stabilirii caracterului "grav" al faptei de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a ordinii şi liniştii publice sãvârşite în varianta agravatã. O asemenea solicitare nu intrã însã în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicatã de Gheorghe Rusu (fost Corduneanu) şi Dan-Marius Mancaş (fost Rãscuţoi) în Dosarul nr. 4.870/245/2009 al Judecãtoriei Iaşi - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016