Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 380 din 25 martie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 380 din 25 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 316 din 22 aprilie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Bara Arpad Attila în Dosarul nr. 59.4/268/2007 al Tribunalului Harghita - Secţia penalã
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Ministerul Public solicitã respingerea excepţiei ca neîntemeiatã, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 noiembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 59.4/268/2007, Tribunalul Harghita - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Bara Arpad Attila.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã art. 52 din Codul de procedurã penalã este neconstituţional, întrucât nu mai prevede posibilitatea atacãrii cu recurs a încheierii de respingere a cererii de recuzare, ceea ce genereazã o încãlcare a dreptului la un proces echitabil, a prezumţiei de nevinovãţie şi a dreptului la apãrare.
Tribunalul Harghita - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate. Totodatã, apreciazã cã "recurentul se plânge de fapt de soluţia de respingere datã de prima instanţã cererii sale de recuzare", aspect care însã nu poate face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate , urmând a fi verificat "în calea de atac ce poate fi promovatã o datã cu fondul".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Cu privire la art. 23 alin. (11) din Constituţie, invocat în motivarea excepţiei, se apreciazã cã nu are incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 52 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins: "Abţinerea sau recuzarea judecãtorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluţioneazã de un alt complet, în şedinţã secretã, fãrã participarea celui ce declarã cã se abţine sau care este recuzat.
Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndatã, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţã, iar dacã se gãseşte necesar, şi pãrţile, precum şi persoana care se abţine sau a cãrei recuzare se cere.
Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevãzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arãtate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.
În caz de admitere a abţinerii sau a recuzãrii, se va stabili în ce mãsurã actele îndeplinite ori mãsurile dispuse se menţin.
Când pentru soluţionarea abţinerii sau a recuzãrii nu se poate alcãtui completul potrivit alin. 1, abţinerea sau recuzarea se soluţioneazã de instanţa ierarhic superioarã. În cazul în care gãseşte întemeiatã abţinerea sau recuzarea şi, din cauza abţinerii sau recuzãrii, nu se poate alcãtui completul de judecatã la instanţa competentã sã soluţioneze cauza, instanţa ierarhic superioarã desemneazã pentru judecarea cauzei o instanţã egalã în grad cu instanţa în faţa cãreia s-a formulat abţinerea sau recuzarea.
Este inadmisibilã recuzarea judecãtorului chemat sã decidã asupra recuzãrii.
Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei cãi de atac."
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul pãrţilor la un proces echitabil, în art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovãţie şi în art. 24 referitor la dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectã preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celeritãţii acestei proceduri, iar normele criticate dau expresie acestei preocupãri. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, examinarea cererii de recuzare se face "de îndatã", iar pãrţile sunt ascultate numai "dacã se gãseşte necesar", în vederea împiedicãrii tergiversãrii soluţionãrii cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulatã.
În ceea ce priveşte încheierea de respingere a cererii de recuzare, se constatã cã aceasta nu soluţioneazã fondul cauzei şi, de aceea, lipsa unei cãi de atac separate împotriva acestei încheieri nu este contrarã dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Faptul cã o asemenea încheiere nu poate fi atacatã separat cu recurs se explicã, pe de o parte, prin necesitatea evitãrii unei prelungiri abuzive a procesului, iar pe de altã parte, prin aceea cã respectiva încheiere poate fi atacatã cu recurs o datã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei. De asemenea, normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca în tot cursul procesului sã fie asistatã de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi de a se prevala, neîngrãdit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, astfel încât nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare a prevederilor art. 24 din Constituţie, privind dreptul la apãrare.
De altfel, în acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 302 din 9 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 30 august 2005, ale cãrei soluţie şi considerente sunt valabile şi în prezenta cauzã, deoarece nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 din Codul de procedurã penalã, excepţie invocatã de Bara Arpad Attila în Dosarul nr. 59.4/268/2007 al Tribunalului Harghita - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 martie 2008.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016