Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 38 din 6 februarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16, ale art. 24 alin. (1) si ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicata, precum si ale art. 27, 156, 167, 186, 225 si 295 din Codul de procedura civila
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, ale art. 24 alin. (1) şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, precum şi ale art. 27, 156, 167, 186, 225 şi 295 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.053/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 5 februarie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 6 februarie 2002.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 25 aprilie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 2.053/2000, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, ale art. 24 alin. (1) şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, precum şi ale art. 27, 156, 167, 186, 225 şi 295 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Anton Sommert. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate sunt criticate urmãtoarele texte legale: - <>Art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (2), art. 123 alin. (1) şi (2), art. 130 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) din Constituţie. Se arata ca aceste prevederi legale creeazã o incertitudine, astfel încât "prin inacţiune poate fi influentata în mod negativ practica instanţelor de judecare inechitabila, se provoacã limitãri în aplicarea Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ceea ce înseamnã un abuz de drept". - <>Art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, contravine aceloraşi dispoziţii constituţionale, întrucât potrivit opiniei autorului exceptiei "judecata are loc pe baza raportului prezentat de judecãtorul-raportor". - <>Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, incalca dispoziţiile constituţionale menţionate, deoarece prin republicarea acestei legi s-a eliminat posibilitatea recursului. - Art. 27 alin. 1 din Codul de procedura civilã contravine dispoziţiilor constituţionale menţionate, deoarece textul nu explica expresia "interes" şi "este limitat strict la judecãtor, rude şi descendenţii acestuia". În felul acesta, susţine autorul exceptiei, "magistratul nu poate fi recuzat, pentru ca nu este demonstrat interesul în cauza şi nici din partea cui", iar instituţia recuzãrii este blocata. - Art. 156 din Codul de procedura civilã contravine aceloraşi prevederi constituţionale prin faptul ca permite: refuzarea cererii de amânare, judecarea cauzei în lipsa reclamantului, întocmirea de încheieri de şedinţa cu conţinut fals şi depunerea de concluzii scrise în necunostinta de susţinerea partii adverse. - Art. 167 din Codul de procedura civilã contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul exceptiei, deoarece permite respingerea oricãrei dovezi, fãrã nici o justificare, precum şi "eliminarea dovezilor fãrã a se analiza separat fiecare fel de dovada, în special la înscrisuri, aceasta obligaţie existând numai în caz de încuviinţare a dovezilor". - Art. 186 din Codul de procedura civilã contravine aceloraşi dispoziţii din Constituţie, deoarece textul de lege, coroborat cu prevederile art. 167 din cod, permite: respingerea nemotivatã a martorilor, blocarea legalã a descoperirii adevãrului şi prevenirii greşelilor în cunoaşterea faptelor, precum şi împiedicarea ocrotirii drepturilor şi intereselor de buna-credinţa ale pãrţilor. - Art. 225 din Codul de procedura civilã contravine, de asemenea, dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece prin expresia "poate" textul de lege, coroborat cu prevederile art. 156, 167 şi 186 din acelaşi cod, permite pârâtului sa nu se prezinte la interogatoriu, iar judecãtorul poate aprecia cu privire la aceasta împrejurare. - Art. 295 din Codul de procedura civilã contravine aceloraşi dispoziţii din Constituţie, deoarece prin expresiile "va putea" şi "dacã" textul de lege, coroborat cu prevederile art. 156, 167 şi 186 din acelaşi cod, permite: respingerea nemotivatã a probelor, rãmânerea interogatoriului ca singura proba admisã, neprezentarea pârâtului şi confirmarea ilegalitatilor existente la instanta de fond. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, apreciazã ca aceasta este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece nu exista nici o contradictie între textele de lege criticate şi dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea exceptiei. Majoritatea aspectelor invocate de autorul exceptiei nu se încadreazã într-o critica de neconstituţionalitate, ci vizeazã fie aspecte de ordin general privitoare la modul în care funcţioneazã justiţia, fie probleme ce ţin de procedura de judecata şi de modul în care instanta a aplicat legea în cauza respectiva, putând face cel mult obiectul exercitãrii cãilor de atac prevãzute de lege. De altfel, se arata în punctul de vedere al Guvernului, dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie prevãd ca stabilirea competentei şi a procedurii de judecata se face prin lege, dând astfel libertate legiuitorului de a reglementa în aceste domenii. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie urmãtoarele prevederi legale: 1. Art. 16, art. 24 alin. (1) şi <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, dispoziţii care au urmãtorul cuprins: - Art. 16: "Procedura jurisdicţionalã prevãzutã de prezenta lege se completeazã cu regulile procedurii civile, în mãsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fata Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotãrãşte exclusiv de Curte."; - Art. 24 alin. (1): "Primind încheierea prevãzutã la art. 23 alin. (4), preşedintele Curţii Constituţionale va desemna pe unul dintre judecãtori ca raportor şi va comunica încheierea prin care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, indicandu-le data pana la care pot sa trimitã punctul lor de vedere. Prevederile art. 19 alineatul ultim se aplica în mod corespunzãtor."; - Art. 25 alin. (1): Decizia prin care se constata neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare este definitiva şi obligatorie." 2. Art. 27 pct. 1, art. 156, art. 167 alin. 1, art. 186 alin. 1, art. 225 şi art. 295 alin. 2 din Codul de procedura civilã, dispoziţii care prevãd: - Art. 27: "Judecãtorul poate fi recuzat: 1. când el, soţul sau, ascedentii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din pãrţi; [...]."; - Art. 156: "Instanta va putea da un singur termen pentru lipsa de apãrare, temeinic motivatã. Când instanta refuza amânarea judecaţii pentru acest motiv, va amana, la cererea partii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."; - Art. 167 alin. 1: "Dovezile se pot incuviinta numai dacã instanta socoteşte ca ele pot sa aducã dezlegarea pricinii, afarã de cazul când ar fi primejdie ca ele sa se piardã prin întârziere."; - Art. 186 alin. 1: "Când instanta a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi întâmpinare."; - Art. 225: "Dacã partea, fãrã motive temeinice, refuza sa rãspundã la interogator sau nu se înfãţişeazã, instanta poate socoti aceste împrejurãri ca o mãrturisire deplina sau numai ca un început de dovada în folosul partii potrivnice."; - Art. 295 alin. 2: "Instanta va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanta, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacã considera ca sunt necesare pentru soluţionarea cauzei." 1. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 16, ale art. 24 alin. (1) şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sunt invocate dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (2), art. 123 alin. (1) şi (2), art. 130 alin. (1) şi ale art. 131 alin. (1) din Constituţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din <>Legea nr. 47/1992 , Curtea constata ca aceasta este inadmisibila. Potrivit dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 144 lit. c), Curtea Constituţionalã "hotãrãşte asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". În aplicarea acestor dispoziţii <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, prevede: "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei." Rezulta ca în cadrul controlului constituţionalitãţii legilor, prevãzut de dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie, sesizarea instanţei de contencios constituţional în vederea declansarii controlului poate fi facuta numai pe calea ridicãrii exceptiei de neconstituţionalitate în fata instanţei judecãtoreşti, cu condiţia ca soluţionarea cauzei sa depindã de legea sau ordonanta ori dispoziţia dintr-o lege sau dintr-o ordonanta criticata ca neconstitutionala. Curtea observa ca în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecata, şi anume cererea de apel pe care autorul exceptiei a formulat-o impotriva unei sentinţe prin care i-a fost respinsã acţiunea de acordare de daune morale, nu au relevanta dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 criticate de autorul exceptiei pentru neconstituţionalitate. Astfel fiind, sub acest aspect excepţia este inadmisibila. 2. Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca prevederile art. 27 pct. 1, art. 156, art. 167 alin. 1, art. 186 alin. 1, art. 225 şi ale art. 295 alin. 2 din Codul de procedura civilã contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (2), art. 18 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (8), art. 24, art. 50 alin. (1) şi (2) şi ale art. 123 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Analizând aceste critici, Curtea constata ca nu sunt întemeiate, prevederile legale criticate fiind conforme dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate. În motivarea exceptiei, autorul acesteia indica mai multe texte constituţionale pretins a fi incalcate prin dispoziţiile legale criticate, spre a dovedi, în principal, încãlcarea acestora prin aceea ca legea nu limiteazã anumite prerogative acordate judecãtorilor, cum ar fi: "limitarea la cine se referã interesul", prevãzutã la art. 27 pct. 1 din Codul de procedura civilã, textul art. 156 din Codul de procedura civilã "permite judecãtorului sa refuze amânarea judecãrii [...]", prevederile art. 167 alin. 1 din Codul de procedura civilã permit judecãtorului "sa respingã ori şi ce fel de dovada [...]", reglementãrile prevãzute la art. 186 din Codul de procedura civilã "permit instanţei respingerea nemotivatã a martorilor", prevederile art. 225 din Codul de procedura civilã "permit ilegalitatea ca paratul sa nu se prezinte la interogatoriu", iar art. 295 din Codul de procedura civilã este criticat deoarece conţine expresiile "va putea" şi "dacã", ceea ce, în opinia autorului exceptiei, "permite instanţei sa fie subiectiva şi sa comita ilegalitati". De aceea motivarea exceptiei poarta, în buna parte, asupra constituţionalitãţii şi legalitãţii acestor norme permisive, reprosandu-li-se pretinsa obstructionare a justiţiei, încãlcarea normelor procedurale, subiectivismul şi arbitrariul. Or, legitimitatea constituţionalã a interpretãrii legii de cãtre judecãtor deriva din dispoziţiile art. 123 alin. (2), potrivit cãrora "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Organul legislativ, emitent de norme juridice, poate sa fie mai restrictiv, obligandu-l pe judecãtor sa fie mai apropiat de lege. Acelaşi legiuitor poate însã prefera, ţinând seama de diversitatea şi complexitatea relaţiilor sociale, o redactare generalã a legii, fãrã a intra în detalii, impunând judecãtorului sa determine semnificatia concretã a normei legale în raport cu datele spetei pe care o soluţioneazã. În consecinta, raportandu-se la aceasta categorie de critici, Curtea constata ca instituirea prin lege a unei modalitãţi sau a alteia de reglementare a procedurii de judecata în soluţionarea cauzelor civile este o opţiune a legiuitorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 156 din Codul de procedura civilã şi cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţii legale,
CURTEA În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16, ale art. 24 alin. (1) şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, excepţie ridicatã de Anton Sommert în Dosarul nr. 2.053/2000 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. 2. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 pct. 1, art. 156, art. 167 alin. 1, art. 186 alin. 1, art. 225 şi ale art. 295 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 februarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
────────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
