Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Victor Dan Zlatescu - preşedinte
Ion Filipescu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Radu - magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, invocatã de pîrîtul Petre Carp în Dosarul nr. 5.391/1993 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia a III-a civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 29 martie 1995 şi sînt consemnate pe larg în încheierea de la acea data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a permite pãrţilor sa depunã note scrise, a aminat pronunţarea la data de 5 aprilie 1995.
CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata:
Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a III-a civilã, a sesizat Curtea Constituţionalã, prin Încheierea de la data de 5 iulie 1994, pronunţatã în Dosarul nr. 5.391/1993, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, invocatã de pîrîtul Petre Carp. Acesta a depus la dosar concluzii scrise prin care motiveaza excepţia.
Opinia instanţei cu privire la aceasta excepţie este ca ea nu este fondatã.
În vederea soluţionãrii exceptiei, în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, deoarece textele art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, criticate ca aducind o restringere a drepturilor pãrinteşti, nu contravin dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, care, în alin. (1), reglementeazã situaţiile cînd poate interveni o restringere a exerciţiului unor drepturi sau a unor libertãţi, prin care şi apãrarea drepturilor cetãţenilor, iar în alin. (2) prevede ca restrîngerea unui drept sau a unei libertãţi trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi ca nu poate atinge însãşi existenta dreptului sau a libertãţii. În acest sens, se considera ca prevederile art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993 au fost adoptate tocmai în vederea realizãrii protecţiei speciale a copiilor, în conformitate cu art. 45 din Constituţie, precum şi cu Declaraţia drepturilor copilului, adoptatã de Adunarea Generalã O.N.U. la 20 noiembrie 1959, şi cu dispoziţiile Convenţiei cu privire la drepturile copilului, ratificatã şi de România.
Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinînd excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã, punctul de vedere al Guvernului, raportul efectuat în cauza, dispoziţiile art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, precum şi prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit c) din Constituţie şi al prevederilor Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Susţinerea piritului ca art. 1 din Legea nr. 47/1993, potrivit cãruia minorul aflat în situaţiile prevãzute de lege poate fi declarat ca abandonat de cãtre pãrinţii sãi, dacã dezinteresul acestora s-a manifestat mai mult de 6 luni, ar incalca dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Constituţie, conform cãrora exerciţiul anumitor drepturi sau libertãţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacã se impune pentru realizarea unor obiective majore anume determinate, este neîntemeiatã.
Textul respectiv aduce, desigur, o restringere a drepturilor pãrinţilor. Aceasta restringere însã se înscrie în cadrul determinat de art. 49 din legea fundamentalã, deoarece, pe de o parte, ea se realizeazã prin lege, iar pe de alta parte, pentru ca ea se înscrie în rindul mãsurilor destinate realizãrii unora dintre obiectivele avute în vedere de Constituţie: ocrotirea sãnãtãţii şi moralei publice, precum şi a drepturilor cetãţenilor, în cazul de fata al copilului. Fapta pãrintelui care îşi abandoneaza copilul nu numai ca este blamabila din punct de vedere moral, reprezentind o grava atingere adusã moralei publice, dar poate fi, în acelaşi timp, dãunãtoare pentru sãnãtatea şi chiar pentru viata copilului lipsit de îngrijirea pãrinteascã.
Cazurile de forta majorã, invocate de pîrît, în justificarea abandonului nu sînt de natura sa conducã la o alta soluţie, deoarece art. 1 din Legea nr. 47/1993 instituie o simpla prezumţie relativã de desistare de la exerciţiul drepturilor pãrinteşti, ceea ce rezulta şi din prevederile alin. 2 din acelaşi articol, care stabilesc ca dezinteresul trebuie sa fie imputabil pãrintelui. Dacã dezinteresul nu este imputabil acestuia, cum ar fi în situaţiile de forta majorã, prezumţia amintita nu mai opereazã. Tot astfel prezumţia poate fi rasturnata, dacã pãrintele reia legãturile cu copilul sau, în termenul legal, dovedind ca intenţioneazã sa-şi îndeplineascã îndatoririle pãrinteşti.
Prin aceasta, prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 47/1993 se dovedesc a fi în conformitate cu Constituţia României. De altfel, ele trebuie apreciate ca fiind în completa concordanta şi cu Declaraţia drepturilor copilului, adoptatã de Adunarea Generalã O.N.U. la 20 noiembrie 1959, precum şi cu prevederile Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, ratificatã de ţara noastrã la 28 septembrie 1990, potrivit cãrora interesele majore ale copilului trebuie sa reprezinte un criteriu esenţial de politica legislativã a statelor. Potrivit art. 19 din aceasta convenţie, statele sînt autorizate sa ia toate mãsurile legislativ-administrative, sociale şi educative corespunzãtoare pentru protejarea copilului impotriva oricãror forme de violenta, vãtãmare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenţa, ori de rele tratamente.
Prevederile convenţiei se impun legiuitorului, deoarece, potrivit art. 20 din Constituţie, reglementãrile constituţionale referitoare la drepturile omului vor fi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi tratatele la care România este parte, ale cãror dispoziţii au prioritate fata de legea interna.
În spiritul acestor acte internaţionale, potrivit art. 45 din Constituţie, copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta pentru realizarea drepturilor lor.
Textul art. 1 din Legea nr. 47/1993 nu contravine principiilor constituţionale nici sub aspectul alin. (2) al art. 49 din legea fundamentalã, care precizeazã ca restrîngerea prin lege a drepturilor sau a libertãţilor nu trebuie sa aducã atingere existenţei drepturilor sau libertãţilor.
În ipoteza textului, pãrintele însuşi este cel care a renunţat, în fapt, la dreptul sau, abandonind copilul.
În acest sens, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 47/1993 prevede ca "prin dezinteres se înţelege încetarea imputabilã a oricãror legãturi între pãrinţi şi copil, legãturi care sa dovedeascã existenta unor raporturi pãrinteşti normale".
În cumpana dintre drepturile copilului şi cele ale pãrintelui, dintre interesele acestora, conform art. 45 din Constituţie, legea conferã prioritate celor dintii.
Criticile referitoare la art. 6 din Legea nr. 47/1993 sînt, la rindul lor, neintemeiate.
Trebuie reţinut ca restrîngerea drepturilor pãrinteşti pe care o prevede legea nu este ireversibila, deoarece art. 6 stabileşte ca instanta competenta poate decide oricind, la cererea unuia sau a ambilor pãrinţi, redarea exerciţiului drepturilor pãrinteşti, dacã au încetat împrejurãrile care au condus la declararea abandonului şi dacã redarea exerciţiului acestor drepturi este în interesul copilului.
Faptul ca aceste dispoziţii nu se mai pot aplica în cazul în care copilul a fost adoptat în condiţiile legii decurge, pe de o parte, din aceea ca, abandonind copilul, pãrintele firesc s-a privat singur de posibilitatea de a consimţi la adopţie, iar pe de alta parte, din împrejurarea ca adoptia, potrivit convenţiei internaţionale menţionate şi Codului familiei, se face în interesul exclusiv al copilului şi desfacerea adopţiei, astfel cum prevede art. 81 din acest cod, poate avea loc numai dacã este în interesul adoptatului.
Este de observat ca prevederile art. 6 din Legea nr. 47/1993 fac, într-un sens, dubla întrebuinţare cu cele ale art. 109 din Codul familiei, potrivit cãrora pãrintele poate fi decãzut din drepturile pãrinteşti, dacã sãnãtatea sau dezvoltarea fizica a copilului este afectatã prin exercitarea abuzivã a acestora. Dacã art. 6 din lege ar fi eliminat, art. 109 din Codul familiei şi-ar continua aplicarea, fãrã beneficiul termenului de 6 luni pe care îl prevede legea.
S-a mai susţinut ca textul art. 1 din lege, stipulind un "termen de prescripţie" de 6 luni, creeazã o bresa în sistemul unitar al dreptului roman, abatindu-se de la termenul general de prescripţie, ceea ce ar fi susceptibil de a atrage intervenţia Curţii Constituţionale.
Susţinerea trebuie înlãturatã, deoarece Curtea Constituţionalã este competenta sa se pronunţe doar asupra compatibilitatii cu Constituţia a legilor şi ordonanţelor, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenta autoritãţilor legiuitoare.
Faptul ca sistemul de declarare a abandonului face sau nu dubla întrebuinţare cu prevederile din Codul familiei referitoare la decãderea din drepturile pãrinteşti nu releva o problema de neconstituţionalitate, ci una de coordonare a legislaţiei interne şi, ca urmare, susţinerile piritului, sub acest aspect, sînt neconcludente pentru controlul de constitutionalitate.
Fata de cele de mai sus se retine ca articolele invocate din Legea nr. 47/1993 sînt în deplina conformitate cu Constituţia, ele reflectind politica statului roman de ocrotire a copiilor şi a tinerilor, în acord cu convenţiile internaţionale la care România este parte.
În consecinta, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20, art. 45, art. 49 şi art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (1) şi art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 6 din Legea nr. 47/1993, invocatã de Petre Carp în Dosarul nr. 5.391/1993 al Tribunalului Municipiului Bucureşti, Secţia a III-a civilã.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã la data de 5 aprilie 1995.
---------------------
*) Definitiva prin nerecurare.
PREŞEDINTE,
prof. dr. Victor Dan Zlatescu
Magistrat-asistent,
Gabriela Radu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
