Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 38 din 26 februarie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 din Codul de procedura penala
EMITENT: Curtea Constitutionala PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 13 mai 1998
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Ioan Griga - procuror
Anisoara Dragu-Sandu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Bouchichian Kerop şi Pastina Florin în Dosarul nr. 3.223/P/1997 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penalã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 19 februarie 1998, în prezenta reprezentantului partii civile Societatea Comercialã "Suinprod" - S.A. Caracal, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte pãrţi legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 februarie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea de Apel Timişoara - Secţia penalã, prin Încheierea nr. 670/R din 24 septembrie 1997, pronunţatã în Dosarul nr. 3.223/P/1997, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Bouchichian Kerop şi Pastina Florin.
În motivarea exceptiei se susţine ca dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale pentru urmãtoarele motive:
a) sunt incalcate prevederile art. 21 din Constituţia României, care consacra liberul acces la justiţie, precum şi faptul ca nici o lege nu poate îngrãdi exerciţiul acestui drept;
b) sunt, de asemenea, incalcate dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Constituţie privind libertatea individualã, care prevãd ca "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitãţii mandatului arestatul se poate plange judecãtorului, care este obligat sa se pronunţe prin hotãrâre motivatã. Prelungirea arestãrii se aproba numai de instanta de judecata";
c) art. 141 din Codul de procedura penalã contravine şi dispoziţiilor art. 128 din Constituţie, care prevãd ca pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii, precum şi dispoziţiile art. 49 din legea fundamentalã, care consacra "principiul lipsei oricãrei discriminãri în exercitarea libera a drepturilor şi libertãţilor fundamentale, inclusiv a dreptului la o cale de atac efectivã";
d) în fine, potrivit art. 5 pct. 4 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, "orice persoana lipsitã de libertatea sa, prin arestare sau detenţie, are dreptul sa introducã un recurs în fata unui tribunal", iar potrivit art. 13 din aceeaşi convenţie, "orice persoana ale carei drepturi şi libertãţi ... au fost incalcate are dreptul sa se adreseze unei instanţe naţionale, deci cu atât mai mult inculpatul arestat".
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca dispoziţiile art. 141 din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale, întrucât contravin dispoziţiilor art. 21, art. 23 alin. (4), art. 128 şi ale art. 49 din Constituţie.
În scopul soluţionãrii cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu incalca dispoziţiile art. 21, art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie; totodatã, se invoca practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia Plenului Curţii nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile Societãţii Comerciale "Suinprod" - S.A. Caracal, concluziile procurorului, dispoziţiile art. 141 din Codul de procedura penalã, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocatã.
Prevederile art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã stabilesc ca: "Încheierea data în prima instanta prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei mãsuri preventive poate fi atacatã separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa".
Critica de neconstituţionalitate consta în faptul ca, deşi se recunoaşte existenta unei modalitãţi de atacare a ordonanţei de arestare preventivã - plângere la o instanta judecãtoreascã -, textul art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu reglementeazã şi posibilitatea atacarii cu recurs a încheierii prin care aceasta plângere a fost soluţionatã, în cazul în care instanta respectiva refuza revocarea mãsurii de arestare preventivã. Inexistenta unei cai de atac în aceasta situaţie se considera ca incalca principiul liberului acces la justiţie şi pe cel al libertãţii individuale, reglementate în art. 21 şi în art. 23 alin. (4), precum şi prevederile art. 128 şi art. 49 din Constituţie. De asemenea, se considera ca dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã incalca art. 5 pct. 4 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Critica formulatã de autorii exceptiei nu este intemeiata.
În legatura cu art. 21 şi 128 din Constituţie, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, statuand ca "... este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti" şi ca "judecãtorul spune dreptul pentru soluţionarea unui litigiu, dar numai în formele şi în condiţiile procedurale instituite de lege"; de asemenea, prin Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, s-a reţinut ca: "Accesul liber la justiţie nu înseamnã însã ca el trebuie asigurat la toate structurile judecãtoreşti, deoarece competenta şi cãile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite".
Asupra constituţionalitãţii art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã, raportat la prevederile art. 128 din Constituţie, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 649 din 16 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 19 februarie 1998, retinand, de asemenea, ca folosirea cãilor de atac se realizeazã în condiţiile legii, nefiind contrarã dispoziţiei constituţionale sus-citate.
Rezulta deci ca reglementarea cãilor de atac este la latitudinea legiuitorului, cu condiţia de a nu se aduce atingere altor texte constituţionale.
Sub acest aspect este nerelecvanta invocarea art. 23 alin. (4) din Constituţie, deoarece dispoziţiile acestuia nu sunt cu nimic afectate de art. 141 din Codul de procedura penalã; într-adevãr, atâta timp cat prelungirea arestãrii se aproba numai de cãtre instanta de judecata, astfel cum cere art. 23 alin. (4) teza finala, prevederile constituţionale sunt respectate, nefiind nici o contradictie între cele doua texte.
Pe de alta parte, nu se poate susţine nici ca art. 141 din Codul de procedura penalã ar fi contra art. 49 din Constituţie, nefiind vorba de limitarea unui drept constituţional. Astfel, nici o prevedere a legii fundamentale nu da o consacrare expresã dreptului la recurs în orice cauza, oricând şi de cãtre oricine; dimpotriva, art. 128 din Constituie stipuleazã ca pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac numai în condiţiile stabilite de lege, asa cum în speta este cazul dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedura penalã.
Ultimul argument invocat în susţinerea exceptiei este cel întemeiat pe art. 5 pct. 4 din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, al cãrui text este urmãtorul: " Orice persoana privatã de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul sa introducã un recurs în fata unui tribunal, pentru ca acesta sa se pronunţe în cel mai scurt timp asupra legalitãţii deţinerii sale şi sa ordone eliberarea sa dacã detenţia este ilegala".
Sensul normei citate nu este cel al unei cai de atac la o alta contestare jurisdicţionalã anterioarã, ci numai acela de a conferi persoanei arestate sau deţinute posibilitatea de a se plange de ilegalitatea mãsurii privative de libertate luate impotriva sa, prin sesizarea unui tribunal competent.
Acestei cerinţe îi rãspunde textul art. 140^1 din Codul de procedura penalã, iar, dacã dispoziţiile art. 141 din acelaşi cod deschid calea recursului la încheiere doar pentru unele situaţii - limitativ indicate în art. 141 -, acest fapt nu este de natura a atrage dupã sine infrangerea dispoziţiilor art. 5 pct. 4 din convenţie. Asa dupã cum reiese în mod constant din practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceste prevederi dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plange înainte unui tribunal competent asupra mãsurii de arestare sau deţinere luate impotriva sa, neavând semnificatia reglementãrii unei cai de atac ulterioare îndreptate impotriva soluţiei date de instanta în urma soluţionãrii plângerii.
În sfârşit, se constata ca autorii exceptiei solicita extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii neprevãzute în text, în sensul adaugarii în cuprinsul acesteia şi a situaţiei în care instanta refuza revocarea arestului preventiv. Or, asa dupã cum Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 58 din Constituţie, potrivit cãruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. În acest sens este şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 83 din 30 aprilie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 19 august 1997.
Cat priveşte prevederile art. 141 alin. 2 din Codul de procedura penalã, care stabilesc ca "Recursul declarat impotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei mãsuri preventive nu este suspensiv de executare", se constata ca nici în încheierea de sesizare şi nici în susţinerile inculpaţilor referitoare la neconstituţionalitatea textului art. 141 în întregul sau nu se indica motivele care ar justifica critica acestui text, nefiind menţionatã nici o prevedere constituţionalã care ar fi incalcata prin prevederile lui. Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, Curtea se poate pronunţa asupra prevederii atacate numai în limitele sesizãrii. Ea nu poate exercita un control de constitutionalitate din oficiu, deoarece s-ar substitui în acest fel partii.
În acest sens este şi practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale, asa cum rezulta din Decizia nr. 338 din 18 iulie 1997, şi din Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997 şi nr. 299 din 4 noiembrie 1997.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedura penalã, ridicatã de Bouchichian Kerop şi Pastina Florin în Dosarul nr. 3.223/P/1997 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penalã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 26 februarie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Anisoara Dragu-Sandu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
