Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 38 din 11 ianuarie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 160^b si art. 300^2 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 38 din 11 ianuarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 160^b si art. 300^2 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 5 februarie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^b şi art. 300^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Vitalie Pelesoc şi Andrei Chiseliov în Dosarul nr. 3.524/33/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 septembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 3.524/33/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 160^b şi art. 300^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Vitalie Pelesoc şi Andrei Chiseliov în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale aflate în calea de atac a apelului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (8) referitoare la dreptul celui privat de libertate de a i se aduce la cunoştinţã învinuirea în limba pe care o înţelege şi în prezenţa unui avocat ales ori din oficiu şi ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie.
Astfel, prevederile legale criticate permit prelungirea procesului cu menţinerea stãrii de arest a inculpaţilor pe o perioadã nedeterminatã, sens în care se aduce atingere prezumţiei de nevinovãţie şi dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Se mai aratã cã instanţa de control, în speţã cea de apel, are menirea sã verifice periodic legalitatea şi temeinicia mãsurii arestãrii preventive. Or, dacã aceastã mãsurã a fost luatã fãrã a se asigura inculpaţilor traducãtor, se poate concluziona cã le-a fost încãlcat acest drept, cu consecinţa imediatã a încetãrii mãsurii privative de libertate pentru nerespectarea condiţiilor referitoare la legalitate.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale care reglementeazã accesul liber la justiţie şi libertatea individualã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcã dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi nici la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Instanţa, în acest caz, verificã numai legalitatea şi temeinicia mãsurii arestãrii preventive, cursul procesului penal nefiind întrerupt sau afectat.
De asemenea, nu sunt încãlcate nici dispoziţiile art. 23 alin. (11), întrucât judecãtorul, fãrã a se pronunţa asupra vinovãţiei inculpatului, face numai verificãri referitoare la menţinerea ori ridicarea mãsurii privative de libertate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece normele deduse controlului de constituţionalitate nu opresc pãrţile interesate de a se adresa instanţelor judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil.
În plus, prevederile art. 160^b şi art. 300^2 din Codul de procedurã penalã sunt în deplinã concordanţã cu regulile stabilite prin dispoziţiile constituţionale referitoare la timpul de comunicare a motivelor reţinerii sau arestãrii, la modul şi limba în care se face aceastã comunicare. Arestarea preventivã este o mãsurã dispusã de judecãtor faţã de o persoanã care suportã bãnuiala de culpabilitate, tocmai de aceea legiuitorul a instituit obligaţia instanţei de judecatã de a verifica în cursul judecãţii legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive. Aşa fiind, prezumţia de nevinovãţie nu exclude arestarea preventivã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 160^b şi art. 300^2 , ambele cu denumirea marginalã Verificãri privind arestarea inculpatului în cursul judecãţii, din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 160^b : "În cursul judecãţii, judecãtorul verificã periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive.
Dacã judecãtorul constatã cã arestarea preventivã este nelegalã sau cã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat sau nu existã temeiuri noi care sã justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivatã, revocarea arestãrii preventive şi punerea de îndatã în libertate a inculpatului.
Când judecãtorul constatã cã temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau cã existã temeiuri noi care justificã privarea de libertate, judecãtorul dispune, prin încheiere motivatã, menţinerea arestãrii preventive. Încheierea poate fi atacatã cu recurs, prevederile art. 160^a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzãtor." (aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 24 şi <>art. II alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 şi prin <>art. I pct. 85 din Legea nr. 356/2006 );
- Art. 300^2 : "În cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizatã este datoare sã verifice, în cursul judecãţii, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive, procedând potrivit art. 160^b ." (aşa cum a fost modificat prin <>art. I pct. 32 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 ).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate se constituie în veritabile norme de protecţie, şi nicidecum nu sunt de naturã a contraveni textelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei.
Astfel, art. 8 din Codul de procedurã penalã statueazã, în acord cu art. 23 alin. (8) şi art. 128 din Constituţie, cu privire la dreptul tuturor pãrţilor (nu numai al inculpaţilor arestaţi) care nu vorbesc ori nu înţeleg limba românã de a li se asigura, în mod gratuit, posibilitatea de a cunoaşte toate piesele dosarului, de a vorbi şi de a pune concluzii în instanţã, prin interpret. Niciunul din textele legale criticate nu conţine vreo dispoziţie care sã contravinã acestui drept, ci, dimpotrivã, verificarea ce vizeazã arestarea inculpatului presupune nu numai examinarea aspectelor ce ţin de temeinicia mãsurii, ci şi a celor ce ţin de legalitatea ei.
Dispoziţiile legale criticate nu contravin nici principiului prezumţiei de nevinovãţie, deoarece luarea mãsurii arestãrii preventive şi, dacã este cazul, menţinerea acesteia în cursul judecãţii, nu implicã pronunţarea instanţei de judecatã asupra fondului procesului, adicã şi asupra vinovãţiei inculpatului, ci numai asupra legalitãţii şi temeiniciei mãsurii privative de libertate.
Cât priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea constatã cã şi aceasta este neîntemeiatã, deoarece instituirea în sarcina instanţei de judecatã a obligaţiei de a verifica periodic legalitatea şi temeinicia mãsurii arestãrii preventive constituie, dimpotrivã, o garanţie pentru respectarea dreptului pãrţilor la un proces echitabil. Împrejurarea cã prevederile legale criticate nu stabilesc un termen maxim de arestare, cum este cel de 180 de zile în cursul urmãririi penale ori cel dispus de art. 140 alin. 2 din Codul de procedurã penalã referitor la încetarea de drept a mãsurii arestãrii preventive când, înainte de pronunţarea unei hotãrâri de condamnare în primã instanţã, durata arestãrii a atins jumãtatea maximului prevãzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, nu este de naturã a aduce atingere dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, neexistând identitate instituţionalã între mãsura privativã de libertate şi soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 160^b şi art. 300^2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Vitalie Pelesoc şi Andrei Chiseliov în Dosarul nr. 3.524/33/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 ianuarie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016