Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 379 din 30 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 65 si art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 979 din 25 octombrie 2004
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 şi <>art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Ileana Nagy în Dosarul nr. 1.936/2004 al Tribunalului Mureş - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi reglementãrilor internaţionale invocate de autorul excepţiei.
Astfel, aratã cã dreptul la muncã şi dreptul la protecţia socialã a muncii nu sunt drepturi absolute, în sensul cã persoana s-ar putea încadra la orice loc de muncã, ci drepturi relative putând fi exercitate doar cu privire la profesia, meseria sau ocupaţia pentru care aceasta are calificarea necesarã. De asemenea, aratã cã <>Legea nr. 53/2003 - Codul muncii conţine reglementãri stricte în ceea ce priveşte condiţiile de încetare a contractului individual de muncã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.936/2004, Tribunalul Mureş - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 şi <>art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Ileana Nagy în cadrul judecãrii unui litigiu de muncã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 65 din Codul muncii încalcã dreptul fundamental la muncã, garantat de Constituţie şi de pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, deoarece salariatul poate fi îndepãrtat din exerciţiul dreptului la muncã şi datoritã unor acţiuni culpabile ale angajatorului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 269 din acelaşi act normativ, autorul excepţiei susţine cã acestea sunt neconstituţionale, întrucât nu se prevede obligaţia angajatorului de a repara şi daunele morale cauzate angajatului prin nerespectarea dreptului la demnitate în muncã.
Tribunalul Mureş - Secţia civilã opineazã în sensul cã "dispoziţiile art. 65 din Codul muncii sunt constituţionale, întrucât instituie un raport de proporţionalitate între restrângerea exerciţiului dreptului la muncã al salariaţilor şi situaţiile care au determinat aceastã restrângere, situaţii care sunt reglementate expres ca reprezentând o gravitate deosebitã la adresa exercitãrii drepturilor angajatorilor". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 269 alin. (1) din acelaşi cod, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. Aratã, în acest sens, cã prevederile Cartei sociale europene, ale Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ca de altfel şi Codul muncii, în art. 6 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. e) şi f) şi art. 40 alin. (2) lit. c), instituie dreptul salariaţilor la demnitatea în muncã. Ca atare, nerespectând acest drept, angajatorul cauzeazã salariatului un prejudiciu moral, iar salariatul, neavând dreptul la despãgubiri pentru daune morale, este grav discriminat faţã de alte persoane prejudiciate moral.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã dispoziţiile art. 65 din Codul muncii nu îngrãdesc dreptul la muncã, deoarece "angajatorul nu poate fi obligat sã menţinã salariaţii în dauna patrimoniului sãu şi a bunei funcţionãri a afacerii, în cazul în care se loveşte de anumite dificultãţi dintre cele enumerate de lege (...), angajatorul poate dispune încetarea contractului de muncã al salariaţilor sãi, cu condiţia ca motivul concedierii sã fie serios şi real". Excepţia este neîntemeiatã şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 269 alin. (1) din acelaşi act normativ, întrucât rãspunderea angajatorului pentru prejudiciul material suferit de angajat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legãturã cu serviciul se întemeiazã pe normele şi principiile rãspunderii civile contractuale. Codul muncii nu reglementeazã rãspunderea civilã delictualã pentru prejudicii morale, rãspunderea în dreptul muncii fiind o rãspundere prin esenţã contractualã, care nu poate viza acoperirea unor prejudicii morale.
Astfel, angajatul are posibilitatea de a solicita despãgubiri pentru eventualele prejudicii morale suferite din cauza angajatorului, în temeiul normelor dreptului civil, care întregesc, în mãsura compatibilitãţii, prevederile Codului muncii, potrivit art. 295 din acest cod.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 65 din Codul muncii sunt constituţionale, întrucât prin ele se "dã posibilitatea agenţilor economici sã îşi organizeze activitatea în conformitate cu cerinţele unei funcţionãri eficiente, iar în raport cu aceasta sã dimensioneze numãrul de personal angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor lor reale, ceea ce nu aduce atingere prevederilor constituţionale sau celor din instrumentele juridice internaţionale invocate, referitoare la dreptul la muncã şi la protecţia socialã a muncii". Dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii nu încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece constituie un tratament juridic nediscriminatoriu pentru toţi salariaţii. De altfel, Guvernul reţine cã autorul excepţiei criticã o omisiune a legii, în sensul cã aceasta nu prevede despãgubiri şi pentru daune morale, ceea ce nu intrã însã în sfera de competenţã a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 65 şi <>art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 65: "(1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintã încetarea contractului individual de muncã, determinatã de desfiinţarea locului de muncã ocupat de salariat ca urmare a dificultãţilor economice, a transformãrilor tehnologice sau a reorganizãrii activitãţii.
(2) Desfiinţarea locului de muncã trebuie sã fie efectivã şi sã aibã o cauzã realã şi serioasã, dintre cele prevãzute la alin. (1).";
- Art. 269 alin. (1): "Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale, sã îl despãgubeascã pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legãturã cu serviciul."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1), art. 20 şi ale art. 41 alin. (1) şi (2), care au urmãtorul conţinut:
- Art. 11 alin. (1) şi (2): "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 41 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã.
(2) Salariaţii au dreptul la mãsuri de protecţie socialã. Acestea privesc securitatea şi sãnãtatea salariaţilor, regimul de muncã al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţarã, repausul sãptãmânal, concediul de odihnã plãtit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionalã, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege."
Autorul excepţiei considerã cã textele legale criticate contravin şi reglementãrilor internaţionale prevãzute de art. 22 şi art. 23 pct. 1 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, precum şi pct. 26 - Partea I, art. 1 pct. 1 - Partea a II-a şi art. 24 lit. a) din Carta socialã europeanã revizuitã, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului:
- Art. 22: "Orice persoanã, în calitatea sa de membru al societãţii, are dreptul la securitate socialã, ea este îndreptãţitã sã obţinã realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a personalitãţii sale, prin efort naţional şi cooperare internaţionalã, ţinându-se seama de organizarea şi de resursele fiecãrei ţãri.";
- Art. 23 pct. 1: "Orice persoanã are dreptul la muncã, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfãcãtoare de muncã, precum şi la ocrotire împotriva şomajului."
- Carta socialã europeanã revizuitã:
Partea I - pct. 26: "Pãrţile contractante recunosc ca obiectiv al politicii lor, a cãrui realizare o vor urmãri prin toate mijloacele utile pe plan naţional şi internaţional, atingerea condiţiilor specifice pentru asigurarea exercitãrii efective a urmãtoarelor drepturi şi principii: [...]
26. toţi lucrãtorii au dreptul la demnitate în muncã [...].";
Partea a II-a - Art. 1 pct. 1: "În vederea exercitãrii efective a dreptului la muncã, pãrţile se angajeazã:
1. sã recunoascã drept unul dintre principalele obiective şi responsabilitãţi realizarea şi menţinerea celui mai ridicat şi stabil nivel posibil de ocupare a forţei de muncã, în vederea realizãrii unei ocupãri depline; [...]";
- Art. 24 lit. a): "În vederea asigurãrii exercitãrii efective a dreptului la protecţie în caz de concediere, pãrţile se angajeazã sã recunoascã:
a) dreptul lucrãtorilor de a nu fi concediaţi fãrã un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau de conduita acestora ori de cerinţele de funcţionare a întreprinderii, a instituţiei sau a serviciului."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dreptul la muncã, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã şi dreptul la protecţia socialã, consacrate de art. 41 din Constituţie, republicatã, în concordanţã cu reglementãrile din instrumentele juridice internaţionale, sunt drepturi fundamentale şi generale. În exercitarea acestor drepturi orice persoanã are posibilitatea sã se încadreze în muncã fãrã sã fie forţatã în acest sens, sã opteze pentru o anumitã profesie, meserie sau ocupaţie, pentru care se pregãteşte şi se calificã în mod corespunzãtor, precum şi pentru un loc de muncã dorit. Curtea reţine cã acestea nu sunt însã drepturi absolute, în sensul cã persoana s-ar putea încadra la orice loc de muncã, de aceste drepturi beneficiind numai persoanele cu calificarea şi aptitudinile necesare unei profesii, meserii sau ocupaţii pentru care are calificarea şi aptitudinea necesare. Astfel, Codul muncii, în scopul eliminãrii oricãror discriminãri la angajare şi în scopul asigurãrii stabilitãţii raporturilor de muncã, prevede numeroase garanţii, menite sã împiedice comportamentul abuziv al angajatorilor, printre care foarte importantã este stricta reglementare a condiţiilor de încetare a contractului individual de muncã. Acesta poate înceta şi din iniţiativa angajatorului pentru motive ce ţin de persoana salariatului, dar şi pentru motive legate de funcţionarea în bune condiţii a unitãţii. Aceste motive sunt concret determinate de lege, iar salariatul concediat poate contesta în justiţie legalitatea şi temeinicia motivelor concedierii. De altfel, Curtea observã cã în art. 24 lit. a) din Carta socialã europeanã revizuitã, invocat de autorul excepţiei, se prevede posibilitatea concedierii salariaţilor pentru "un motiv întemeiat, legat de aptitudinea sau conduita acestora ori de cerinţele de funcţionare a întreprinderii, a instituţiei sau a serviciului".
Cât priveşte verificarea valabilitãţii motivului invocat de angajator, aceasta intrã în competenţa instanţelor judecãtoreşti sesizate prin contestaţia salariatului concediat.
Art. 65 din Codul muncii prevede dreptul angajatorului de a dispune concedierea salariatului în cazul în care este nevoit sã desfiinţeze postul ocupat de acesta datoritã dificultãţilor economice, transformãrilor tehnologice sau reorganizãrii activitãţii. Alin. (2) al aceluiaşi articol impune condiţia ca desfiinţarea locului de muncã "sã fie efectivã şi sã aibã o cauzã realã şi serioasã."
În ceea ce priveşte art. 269 alin. (1) din Codul muncii, Curtea observã cã acesta este criticat de autorul excepţiei pentru faptul cã prevede obligaţia angajatorului de a plãti despãgubiri numai pentru pagubele materiale cauzate din culpa sa salariatului, nu şi pentru eventualele prejudicii morale. Prin aceasta se urmãreşte completarea textului legal cu prevederea dreptului la despãgubire şi pentru prejudicii morale, ceea ce, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a art. 269 alin. (1) din Codul muncii este inadmisibilã.
De altfel, Curtea observã cã în textul art. 269 se precizeazã faptul cã angajatorul este obligat sã-l despãgubeascã pe salariat în temeiul normelor şi principiilor rãspunderii civile contractuale. Aceasta nu exclude însã posibilitatea salariatului, care a suferit şi prejudicii morale din culpa angajatorului, sã solicite despãgubiri în temeiul normelor de drept comun, referitoare la rãspunderea civilã delictualã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi alin. (3), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 65 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Ileana Nagy în Dosarul nr. 1.936/2004 al Tribunalului Mureş - Secţia civilã.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 septembrie 2004.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
_________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
