Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
DECIZIE nr. 376 din 24 septembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedura penala
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 376 din 24 septembrie 2013  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 376 din 24 septembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 717 din 21 noiembrie 2013

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihai Aramă în Dosarul nr. 1.189/57/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 170D/2013.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 246D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată în Dosarul nr. 56.069/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
    La apelul nominal se prezintă personal partea Florin Anghel şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
    Partea prezentă nu se opune conexării celor două dosare.
    Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, solicită conexarea dosarelor.
    Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 246D/2013 la Dosarul nr. 170D/2013, care a fost primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente care menţionează că nu ştie motivul pentru care se află în faţa Curţii Constituţionale.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece procedura simplificată constituie o vocaţie pe care o au inculpaţii şi nicidecum un drept fundamental.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    Prin încheierile din 1 martie 2013 şi 14 martie 2013, pronunţate în dosarele nr. 1.189/57/2011 şi nr. 56.069/299/2012, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală.
    Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Mihai Aramă şi din oficiu de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în cauze având ca obiect soluţionarea unor cauze penale la fond în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, art. 46 alin. 2, art. 42 alin. 2, art. 43 alin. 1 şi art. 44 alin. 2 din Legea nr. 161/2003 şi respectiv, cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat şi a două infracţiuni de tâlhărie.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul Mihai Aramă susţine că prevederile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece absenţa divizibilităţii recunoaşterii vinovăţiei pune inculpatul, trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, în situaţia de a nu putea beneficia de dispoziţiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă pentru faptele a căror săvârşire o recunoaşte. În acest mod este încălcat dreptul constituţional la judecarea cauzei într-un termen rezonabil a infracţiunilor astfel recunoscute.
    Totodată, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în calitate de autor al excepţiei, susţine că prevederile contestate condiţionează aplicarea procedurii de recunoaşterea tuturor faptelor din rechizitoriu şi astfel se creează un dezechilibru între apărare şi acuzare, ajungându-se la situaţia paradoxală în care aplicarea dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală să depindă de modul în care procurorul de caz administrează dosarul.
    Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că dispoziţiile legale criticate nu afectează prezumţia de nevinovăţie. În ce priveşte critica referitoare la înfrângerea dreptului la un proces echitabil, instanţa consideră că excepţia este întemeiată, deoarece, în situaţia în care între infracţiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată nu există indivizibilitate, atunci ar trebui să existe posibilitatea de opţiune pentru divizibilitatea recunoaşterii, caz în care ar fi posibilă disjungerea cu privire la faptele ce vor putea fi judecate după procedura de drept comun.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul, contrar susţinerilor autorului excepţiei, admite posibilitatea recunoaşterii numai a uneia sau a unora dintre faptele ce fac obiectul rechizitoriului, cu consecinţa aplicării reducerii de pedeapsă numai pentru acestea. Ceea ce legiuitorul interzice este recunoaşterea parţială în cazurile în care fapta penală este, prin natura sa, indivizibilă; este cazul situaţiilor de indivizibilitate prevăzute de art. 33 din Codul de procedură penală - când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane; când două sau mai multe infracţiune au fost săvârşite prin acelaşi act; în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură infracţiune. Totodată face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care, făcând trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, a arătat că legiuitorul oferă inculpatului o procedură alternativă, cu caracter facultativ şi nu obligatoriu. În aceste condiţii, inculpatul este liber să formuleze cererea privind aplicarea acestei proceduri iar instanţa de judecată poate respinge cererea, dacă constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală - Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: "Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată."
    Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că răspunsul la criticile formulate a fost deseori dat în jurisprudenţa sa. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 988 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 alin. 2 şi 7 din Codul de procedură penală şi a statuat că aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun, care presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.
    Această procedură nu este însă un drept fundamental şi inculpatul este liber să uzeze sau nu de ea, după cum instanţa de judecată, în condiţiile în care constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, poate respinge cererea.
    Prin urmare, ţinând seama de efectele unei astfel de proceduri şi de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea a constatat că limitele înlăuntrul cărora judecătorul poate respinge cererea formulată au în vedere criterii obiective şi rezonabile, întrucât, indiferent că ne aflăm în faţa unei recunoaşteri totale sau parţiale a vinovăţiei, ceea ce prevalează constă în existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a vinovăţiei este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei.
    De altfel, posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de recunoaştere a vinovăţiei şi de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi o garantare a aplicării prezumţiei de nevinovăţie, deoarece judecătorul cauzei nu poate fi ţinut de acceptarea vinovăţiei de către inculpat, el fiind ţinut de obligaţia de a se asigura că persoana respectivă a recunoscut, liber şi sincer, că este autorul faptelor şi de a verifica realitatea acestora.
    Totodată, prin Decizia nr. 978 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, Curtea Constituţională a statuat că aspectele legate de identificarea faptei şi vinovăţia autorului aşa cum au fost reglementate în textul criticat nu neagă celelalte judecăţi referitoare la aplicarea pedepsei şi la individualizarea ei, judecătorul putând dispune condamnarea inculpatului cu reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi cu reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Astfel, potrivit art. 72 din Codul penal, la stabilirea şi la aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a aceluiaşi cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Totodată, dintr-o analiză comparativă a beneficiului reducerii de pedeapsă ca urmare a aplicării procedurii simplificate, pe de o parte, şi a beneficiului aplicării eventualelor efecte ale circumstanţelor atenuante potrivit dreptului comun, pe de altă parte, Curtea a observat că în cea de-a doua situaţie pedeapsa închisorii se poate reduce nu cu o treime, ci cu mai mult. Astfel, la un minim special de 10 ani pedeapsa poate coborî până la 3 ani, la un minim special de 5 ani pedeapsa poate coborî până la 1 an, iar la un minim special de 3 ani pedeapsa poate coborî până la 3 luni. Prin urmare, în măsura în care instanţa apreciază că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt insuficiente pentru a stabili că fapta există, că aceasta constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de inculpat, atunci poate respinge cererea formulată, urmând a judeca cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, inclusiv cele legate de vinovăţia inculpatului.
    Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    Distinct de acestea, Curtea mai constată faptul că în prezenta cauză autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de împrejurarea că textul contestat condiţionează aplicarea procedurii simplificate de recunoaşterea tuturor faptelor din rechizitoriu, situaţie care este de natură a afecta drepturile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul la apărare şi la prezumţia de nevinovăţie. O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, per a contrario, în măsura în care ar fi corectă, ar legitima procedura de judecată obişnuită ca fiind una ce înfrânge drepturile de mai sus. Altfel spus, faptul că judecătorul respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate nu echivalează cu o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie referitoare la una ori la mai multe din faptele reţinute în actul de inculpare şi care nu au fost recunoscute de inculpat. Dimpotrivă, procedura obişnuită oferă toate garanţiile necesare desfăşurării unui proces echitabil cu respectarea deplină a dreptului la apărare şi, aşa cum s-a arătat mai sus, este, din perspectiva individualizării pedepsei, mai favorabilă în comparaţie cu procedura specială.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Aramă în Dosarul nr. 1.189/57/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi din oficiu de instanţa de judecată în Dosarul nr. 56.069/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.


               PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                        AUGUSTIN ZEGREAN

                       Magistrat-asistent,
                     Afrodita Laura Tutunaru
                          _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016