Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 372 din 25 martie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   Ordonantei Guvernului nr. 60/2004 privind reglementarile referitoare la construirea, intretinerea, repararea si exploatarea cailor ferate, altele decat cele administrate de Compania Nationala de Cai Ferate Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 372 din 25 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 60/2004 privind reglementarile referitoare la construirea, intretinerea, repararea si exploatarea cailor ferate, altele decat cele administrate de Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." - S.A.

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 30 mai 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zolta - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 60/2004 privind reglementãrile referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea cãilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Albirom" - S.R.L. din Buzãu în Dosarul nr. 3.009/114/2007 al Tribunalului Buzãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal se prezintã, pentru partea Societatea Comercialã "Semrom Muntenia" - S.A., consilierul juridic Crinu Marian Ivan, cu delegaţie depusã la dosar.
Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul pãrţii prezente solicitã admiterea excepţiei, pentru aceleaşi motive pe care le-a invocat autorul acesteia în notele scrise formulate în dosarul instanţei de judecatã. În susţinere depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind inadmisibilã, întrucât prevederile de lege criticate nu au legãturã cu cauza dedusã judecãţii.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele :
Prin Încheierea din 28 iunie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 3.009/114/2007, Tribunalul Buzãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 60/2004 privind reglementãrile referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea cãilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Albirom" - S.R.L. din Buzãu într-un proces având ca obiect o cerere de ordonanţã preşedinţialã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 60/2004 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 din Constituţie, motivând cã, potrivit reglementãrilor cuprinse în aceastã ordonanţã, reclamanta are dreptul sã foloseascã terenul şi linia feratã proprietatea sa, fiindu-i astfel anihilate toate atributele dreptului de proprietate. Autorul excepţiei mai susţine cã, în cauzã, nu poate fi pusã în discuţie o limitare a dreptului sãu de proprietate în condiţiile stabilite de art. 44 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu existã o lege care sã o împiedice sã dispunã liber de bunurile pe care le are în proprietate şi nu existã interese generale, colective ale societãţii, ci numai interesul reclamantei de a se folosi de segmentul de cale feratã proprietatea sa.
Tribunalul Buzãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ considerã cã excepţia este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã prevederile ordonanţei criticate sunt în acord cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
De asemenea, aratã cã, în cauzã, instanţa a fost sesizatã cu o cerere de ordonanţã preşedinţialã, situaţie în care judecãtorul nu se pronunţã asupra fondului litigiului. Astfel cã pentru soluţionarea cererii de ordonanţã preşedinţialã nu este pus în discuţie dreptul de proprietate. În consecinţã, apreciazã excepţia ca neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã textele de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 60/2004 privind reglementãrile referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea cãilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 17 august 2004, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 402/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 19 octombrie 2004.
Textul constituţional considerat a fi încãlcat este cel al art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate privatã.
Examinând actele din dosarul instanţei de fond, Curtea constatã cã obiectul litigiului îl constituie soluţionarea unei cereri de ordonanţã preşedinţialã, având ca temei legal art. 15 din ordonanţa criticatã. Acest text prevede cã, în cazul în care proprietarul unei linii ferate industriale de tranzit interzice nejustificat accesul vehiculelor feroviare ale celorlalţi proprietari de linii ferate industriale din amonte, aceastã faptã poate constitui o situaţie de urgenţã în înţelesul art. 581 din Codul de procedurã civilã.
Criticile de neconstituţionalitate vizeazã însã aspecte de aplicare a prevederilor ordonanţei criticate. Or, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , problemele de aplicare a legii pe fondul cauzei deduse soluţionãrii instanţei judecãtoreşti nu intrã în sfera controlului de constituţionalitate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 60/2004 privind reglementãrile referitoare la construirea, întreţinerea, repararea şi exploatarea cãilor ferate, altele decât cele administrate de Compania Naţionalã de Cãi Ferate "C.F.R." - S.A., excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Albirom" - S.R.L. din Buzãu în Dosarul nr. 3.009/114/2007 al Tribunalului Buzãu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 martie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016