Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 37 din 24 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 lit. c) si art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 155 din 8 martie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Marinela Anghelescu în Dosarul nr. 11.827/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 292D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 315D/2011, nr. 407D/2011, nr. 425D - 433D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, art. 1 din Legea nr. 119/2010, respectiv art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicatã de Ana Stãnescu, Barabas Ileana, Eugenia Margareta Kallasch, Maria Perianu, Claudia Grigoreta Martin, Maria Lucica, Maria Iacoboaea, Vironica Albu, Maria Vişan, Maria Rodica Sarba şi Olga Sandor în dosarele nr. 12.229/118/2010, nr. 3.368/96/2010, nr. 8.019/30/2010, nr. 8.021/30/2010, nr. 8.020/30/2010, nr. 8.018/30/2010, nr. 8.017/30/2010, nr. 8.014/30/2010, nr. 8.006/30/2010, nr. 8.005/30/2010 şi nr. 8.003/30/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilã, Tribunalului Harghita - Secţia civilã şi Tribunalului Timiş - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 315D/2011, nr. 407D/2011, nr. 425D-433D/2011 la Dosarul nr. 292D/2011.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu mãsura conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 315D/2011, nr. 407D/2011, nr. 425D-433D/2011 la Dosarul nr. 292D/2011, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Sentinţa civilã nr. 116 din 24 ianuarie 2011, încheierile din 26 ianuarie 2011, 17 martie 2011 şi, respectiv, sentinţele civile nr. 896, 898, 897, 895, 894, 893, 892, 891 şi 890 din 18 februarie 2011, pronunţate în dosarele nr. 11.827/118/2010, nr. 12.229/118/2010, nr. 3.368/96/2010, nr. 8.019/30/2010, nr. 8.021/30/2010, nr. 8.020/30/2010, nr. 8.018/30/2010, nr. 8.017/30/2010, nr. 8.014/30/2010, nr. 8.006/30/2010, nr. 8.005/30/2010 şi nr. 8.003/30/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia civilã, Tribunalul Harghita - Secţia civilã şi Tribunalul Timiş - Secţia civilã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, art. 1 din Legea nr. 119/2010 şi, respectiv, art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicatã de Marinela Anghelescu, Ana Stãnescu, Barabas Ileana, Eugenia Margareta Kallasch, Maria Perianu, Claudia Grigoreta Martin, Maria Lucica, Maria Iacoboaea, Vironica Albu, Maria Vişan, Maria Rodica Sarba şi Olga Sandor în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã principiul neretroactivitãţii legilor, întrucât au schimbat modul de calcul, precum şi elementele esenţiale ale procedurii de stabilire a pensiilor care deja se aflau în platã.
Se susţine cã au fost încãlcate şi prevederile art. 124 alin. (1) din Constituţie, întrucât justiţia este înfãptuitã de judecãtori, împreunã cu personalul auxiliar care funcţioneazã în cadrul instanţelor judecãtoreşti, astfel încât şi în privinţa acestuia trebuie sã se aplice în continuare reglementãri speciale referitoare la pensionare. Mai mult, se aratã cã personalul auxiliar are aceleaşi obligaţii şi interdicţii pe care le au magistraţii.
Se apreciazã cã sunt încãlcate dreptul constituţional de proprietate privatã şi cel de pensie, întrucât prin schimbarea procedurii de calcul asupra unei pensii deja stabilite s-a ajuns la diminuarea unui drept câştigat, respectiv cuantumul pensiei. Or, pensia reprezintã o creanţã asupra statului pe care acesta este obligat sã o plãteascã şi sã o ocroteascã. Se aratã cã dispoziţiile legale criticate contravin şi art. 47 din Constituţie referitor la dreptul la un nivel de trai decent, tocmai prin amploarea diminuãrilor dispuse, în unele situaţii ajungând la peste 70% din cuantumul iniţial al pensiei.
Tribunalul Constanţa - Secţia civilã, în dosarele nr. 292D/2011 şi nr. 315D/2011, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate formulatã este neîntemeiatã, recalcularea pensiilor speciale operând numai pentru viitor, cuantumul acestora dobândit pânã la data intrãrii în vigoare a Legii nr. 119/2010 rãmânând în posesia beneficiarilor. Se susţine cã legea reglementeazã modalitatea în care pe viitor vor fi calculate pensiile de serviciu, fiind astfel înlãturate efectele unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi. A aprecia cã în aceste cazuri se încalcã principiul neretroactivitãţii legii ar însemna cã în nicio situaţie nu este posibilã modificarea algoritmului de calcul al unei pensii.
Se considerã cã nu existã niciun fel de discriminare faţã de alte categorii de pensionari, întrucât prin excepţia ridicatã se încearcã doar menţinerea unei discriminãri pozitive de care beneficia personalul auxiliar de specialitate. În fine, se aratã cã magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate nu se aflã în aceeaşi situaţie juridicã, astfel încât nu se pot invoca în susţinerea excepţiei considerentele care au stat la baza pronunţãrii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010.
Se aratã cã prin aplicarea modalitãţii de calcul prevãzute de Legea nr. 19/2000 se pierde doar statutul de pensie "specialã", nefiind afectat exerciţiului dreptului la pensie, cu atât mai mult cu cât noul mod de calcul se aplicã tuturor pensiilor din sistemul public de asigurãri sociale, cu excepţia magistraţilor. Mai mult, eliminarea sau acordarea unui supliment la pensia contributivã, ce calificã în final caracterul special al pensiei, ţine de politica statului în domeniul asigurãrilor sociale. Se mai apreciazã cã legiuitorul, prin mãsurile prevãzute de Legea nr. 119/2010, a menţinut un just echilibru între interesele generale ale societãţii şi imperativul apãrãrii drepturilor fundamentale ale omului.
În fine, se susţine cã nu este încãlcat dreptul la un nivel de trai decent, întrucât prin aplicarea legii criticate s-a realizat o uniformizare sub aspectul aplicãrii sistemului general de pensii publice, cu excepţia magistraţilor.
Tribunalul Harghita - Secţia civilã, în Dosarul nr. 407D/2011, apreciazã cã, "dacã privim dreptul la pensie ca un drept ce se regãseşte în patrimoniul unei persoane, drept legal constituit la momentul respectiv, restrângerea lui ar însemna o atingere a art. 44 alin. (1) şi a art. 20 alin. (1) din Constituţie, precum şi a art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului".
Tribunalul Timiş - Secţia civilã, în dosarele nr. 425 - nr. 433D/2011, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. De asemenea, a admis acţiunea autorului excepţiei, a dispus anularea deciziei de pensionare prin care a fost recalculatã pensia acestuia, întrucât a apreciat cã au fost încãlcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 151 şi 155 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, aplicabilitatea acestor din urmã douã texte fiind dedusã din faptul cã "dreptul la pensia de serviciu face parte din Pilonul I al Uniunii Europene".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010. În realitate, din motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate şi având în vedere calitatea de personal auxiliar de specialitate a autorilor excepţiei, Curtea observã cã aceştia criticã numai dispoziţiile art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, texte asupra cãrora Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie. Acestea au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 lit. c): "Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, urmãtoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare: [...]
c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea";
- Art. 3: "(1) Pensiile prevãzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în platã, se recalculeazã prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevãzut de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevãzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determinã considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevãzute de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se elaboreazã metodologia de recalculare a pensiilor prevãzute la art. 1, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului."
Autorii excepţiei susţin, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitãţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã şi art. 47 cu referire la nivelul de trai decent şi la dreptul la pensie. Totodatã, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cu privire la protecţia proprietãţii, ale Directivei nr. 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socialã, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1986.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã textele de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.284 din 29 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, statuând în sensul constituţionalitãţii acestora în raport cu critici similare cu cele formulate în prezenta cauzã.
Astfel, întreaga Lege nr. 119/2010, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afecteazã pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilã, nu sunt afectate de noile reglementãri. De asemenea, legea în discuţie nu se rãsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrãrii sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Dispoziţiile legale criticate nu impieteazã cu nimic asupra calitãţii de pensionar dobândite în temeiul reglementãrilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, decizia de pensionare este o faptã constitutivã a unei situaţii juridice realizate înainte de o eventualã intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultã cã, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii rãmân câştigate pe toatã perioada cuprinsã între emiterea deciziei de pensionare şi momentul la care va intra în vigoare Legea nr. 119/2010. Doar dacã respectiva lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în platã pe perioada menţionatã, aceasta cu siguranţã ar fi fost retroactivã, încãlcând art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ar fi desfiinţat o facta praeterita.
Prin urmare, ceea ce se subsumeazã, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calitãţii de pensionar. Însã, cu privire la drepturile rezultate în urma obţinerii calitãţii menţionate, se observã cã acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnã cã actul de pensionare determinã a priori şi ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în platã. Astfel, prestaţiile de asigurãri sociale subsecvente actului de pensionare nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe mãsura curgerii timpului. Însã cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmeazã unei luni încheiate este mai degrabã un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speţa de faţã, se constituie chiar în dobândirea calitãţii de pensionar şi toate prestaţiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe mãsura trecerii timpului, devin facta praeterita.
Pensia de serviciu este compusã, principial, din douã elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivã şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivã, sã reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specialã. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurãrilor sociale şi nu se subsumeazã dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligaţia statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurãri sociale, persoana în cauzã şi-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuţiilor. Este un drept pe care l-a obţinut şi realizat prin plata contribuţiilor legal datorate. De asemenea, nu existã un drept constituţional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susţine cã este un drept viitor câştigat ad aeternam din moment ce este sub condiţie.
Având în vedere cã pensiile de serviciu nu reprezintã un privilegiu, ci au o justificare obiectivã şi raţionalã, acestea pot fi eliminate doar dacã existã o raţiune, o cauzã suficient de puternicã spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, o atare cauzã o reprezintã necesitatea reformãrii sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitãţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de crizã economicã şi financiarã cu care se confruntã statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurãrilor sociale de stat. Astfel, aceastã mãsurã nu poate fi consideratã ca fiind arbitrarã; de asemenea, textul criticat nu impune o sarcinã excesivã asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor de serviciu, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cãrora i se adreseazã pentru a nu determina ca una sau alta sã suporte mai mult ori mai puţin mãsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.
Partea necontributivã a pensiei de serviciu, chiar dacã poate fi încadratã, potrivit interpretãrii pe care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", reprezintã totuşi, din aceastã perspectivã, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurãri sociale realizate pânã la data intrãrii în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.
În privinţa pretinsei încãlcãri a art. 47 din Constituţie, Curtea a reţinut cã drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentarã) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în aceastã direcţie.
Mai mult, şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotãrârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul cã drepturile decurgând din sistemul de asigurãri sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnã cã implicã un drept la dobândirea proprietãţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea în acelaşi sens şi hotãrârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plãţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificatã (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arãtat cã sistemul de securitate socialã este expresia solidaritãţii societãţii în raport cu membrii sãi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamã atunci când a analizat dacã restrângerea adusã implica o sarcinã individualã excesivã. Curtea a mai arãtat cã statele au o marjã largã de apreciere atunci când reglementeazã sistemul de pensii (paragraful 63) şi cã scãderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de naturã sã ştirbeascã esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat sã suporte o scãdere rezonabilã şi proporţionalã (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotãrârii reiese cã o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizãrii unor stãri de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vãrsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţialã a unei pãrţi din pensie nu este o sarcinã individualã excesivã (paragraful 63) - a se vedea în acelaşi sens şi Hotãrârea din 25 octombrie 2011, pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Valkov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 97.
În consecinţã, raportat la cauza de faţã, Curtea reţine cã eliminarea pensiilor de serviciu în privinţa personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti, reglementatã de Legea nr. 119/2010, nu a reprezentat o sarcinã individualã excesivã, aceastã sarcinã fiind suportatã de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egalã mãsurã (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei). Ajustarea dictatã de principiul contributivitãţii nu numai cã eliminã un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integreazã pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodatã, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusã pensia contributivã (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţã nu se pune o atare problemã, pensia contributivã nefiind în niciun fel afectatã sau restrânsã.
De asemenea, cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în platã nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintã un bun numai în mãsura în care acesta a devenit exigibil.
În fine, dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 3 din Legea nr. 119/2010 nu încalcã cu nimic textele constituţionale invocate, ele reprezentând prevederi de naturã tehnicã, legiuitorul fiind îndrituit sã stabileascã atât termenele în interiorul cãrora autoritãţile publice sã ducã la îndeplinire operaţiunea de recalculare a pensiilor, cât şi modalitatea concretã de calcul al noilor pensii, prin trimiterea generalã pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent, trimiterea, desigur, vizeazã Legea nr. 263/2010.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Obiter dictum, Curtea observã, pe de o parte, cã, dupã intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona - 1 decembrie 2009, structura pe piloni a Uniunii Europene a fost eliminatã, iar, pe de altã parte, cã Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptatã a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în domeniul securitãţii sociale, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene, seria L, nr. 6 din 10 ianuarie 1979, Directiva 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socialã, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1986, sau Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalitãţii de tratament între femei şi bãrbaţi privind accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 373 din 21 decembrie 2004, nu impun în sarcina statelor obligaţia de a prevedea pensii de serviciu în dauna celor generale, aceasta fiind doar o opţiune a lor, astfel încât susţinerile Tribunalului Timiş - Secţia civilã, potrivit cãrora "dreptul la pensia de serviciu face parte din Pilonul I al Uniunii Europene", sunt, în mod evident, eronate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Marinela Anghelescu şi Ana Stãnescu în dosarele nr. 11.827/118/2010 şi nr. 12.229/118/2010 ale Tribunalului Constanţa - Secţia civilã, de Barabas Ileana în Dosarul nr. 3.368/96/2010 al Tribunalului Harghita - Secţia civilã şi de Eugenia Margareta Kallasch, Maria Perianu, Claudia Grigoreta Martin, Maria Lucica, Maria Iacoboaea, Vironica Albu, Maria Vişan, Maria Rodica Sarba şi Olga Sandor în dosarele nr. 8.019/30/2010, nr. 8.021/30/2010, nr. 8.020/30/2010, nr. 8.018/30/2010, nr. 8.017/30/2010, nr. 8.014/30/2010, nr. 8.006/30/2010, nr. 8.005/30/2010 şi nr. 8.003/30/2010 ale Tribunalului Timiş - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 ianuarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
