Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 369 din 2 octombrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 22 noiembrie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Maria Vasile în Dosarul nr. 4.723/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal au rãspuns autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Ilie Ion Iordãchescu, precum şi partea Gheorghe Voinea.
Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul autorului excepţiei solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, susţinând cã dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 49 şi 128 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la aceastã convenţie.
Partea prezentã solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã susţinerile autorului excepţiei privind încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 128 nu pot fi primite, deoarece instituirea unor reguli de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului (art. 125 din Constituţie). Referitor la art. 49 din Legea fundamentalã, apreciazã cã acesta nu este aplicabil în cauzã. Totodatã, aratã cã dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât rejudecarea cauzei are loc cu respectarea garanţiilor procesuale stabilite de convenţie. De asemenea, cu privire la argumentul prezentat în cadrul dezbaterilor publice, referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii ce reglementeazã dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnatã penal, considerã cã acesta este irelevant, deoarece în cauzã nu ne aflãm în situaţia pronunţãrii unei hotãrâri definitive de condamnare. În concluzie, solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 mai 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 4.723/2002, Curtea Supremã de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Maria Vasile, inculpat recurent în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã folosirea limitatã a cãii de atac a recursului, deci exceptarea deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, contravine prevederilor art. 128 din Constituţie, referitoare la folosirea cãilor de atac. În speţã, inculpatul este interesat în folosirea cãii de atac a recursului împotriva Deciziei nr. 451 din 4 octombrie 2002, pronunţatã de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 5.971/2002, deoarece prin aceastã hotãrâre a fost schimbatã soluţia favorabilã datã de instanţa de fond, prin care s-a constatat împlinirea termenului de prescripţie a rãspunderii penale pentru infracţiunea presupus sãvârşitã. Ca atare, se considerã de autorul excepţiei cã prin dispoziţia art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã sfera deciziilor pronunţate în apel care pot fi atacate cu recurs ar fi fost redusã. Aceastã excludere este apreciatã ca fiind contrarã art. 128 din Constituţie. De asemenea, autorul excepţiei considerã cã restrângerea prin dispoziţiile legale criticate a dreptului de a folosi calea de atac a recursului împotriva hotãrârilor judecãtoreşti nu poate fi justificatã prin invocarea vreunuia din temeiurile prevãzute de art. 49 din Constituţie. Se mai aratã cã dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã vin în contradicţie şi cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Curtea Supremã de Justiţie - Secţia penalã considerã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, excepţia fiind nefondatã. Se aratã cã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Instituirea unor reguli speciale privind cãile de atac nu încalcã principiul egalitãţii, atâta timp cât asigurã egalitatea cetãţenilor în utilizarea lor.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 128 din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât prin garanţiile procesuale prevãzute atât dreptul la apãrare, cât şi egalitatea în drepturi sunt respectate. Pãrţile şi Ministerul Public au posibilitatea de a exercita cãile de atac, în condiţiile legii, asigurându-se astfel desfãşurarea unui proces echitabil, fãrã discriminãri. Instituirea unor reguli speciale de procedurã, inclusiv sub aspectul exercitãrii cãilor de atac, nu este neconstituţionalã, atâta timp cât asigurã egalitatea juridicã a cetãţenilor în folosirea lor.
Guvernul considerã, de asemenea, cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã este neîntemeiatã. Instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului [art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie]. În considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedurã şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Nu sunt încãlcate nici prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece conceptul de proces echitabil nu implicã în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie şi posibilitatea exercitãrii acestor cãi de atac. Se invocã, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale exprimatã în deciziile nr. 77/2003, 295/2002 şi 176/2002.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale, invocându-se în sprijinul acestui punct de vedere aceleaşi argumente ca în punctele de vedere anterioare. Se precizeazã, în plus, cã nu constituie o discriminare faptul cã prin aplicarea unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor interese.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sãu de vedere asupra excepţiei.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Pot fi atacate cu recurs: [...]
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunalele judeţene, tribunalele militare teritoriale, curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate, care excepteazã de la folosirea cãii de atac a recursului deciziile prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, contravin prevederilor constituţionale ale art. 49 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 128 referitoare la folosirea cãilor de atac. În susţinerea neconstituţionalitãţii textului de lege criticat se mai invocã şi încãlcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la aceastã convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la îngrãdirea prin art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã a dreptului de exercitare a cãilor de atac, întrucât acesta nu prevede calea de atac a recursului şi împotriva deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, Curtea reţine cã textul legal criticat este în deplinã concordanţã cu art. 128 din Constituţie, care reglementeazã folosirea cãilor de atac. Acest drept fundamental se realizeazã în condiţiile legii şi, prin urmare, este în competenţa exclusivã a legiuitorului de a stabili care sunt cãile de atac şi în ce condiţii pot fi exercitate [art. 125 alin. (3) din Constituţie]. Faptul cã împotriva hotãrârilor judecãtoreşti prin care s-a dispus rejudecarea cauzei nu se poate folosi calea de atac a recursului nu afecteazã drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere cã la rejudecarea fondului instanţa este obligatã sã examineze întreaga cauzã sub toate aspectele.
Referitor la invocarea, în susţinerea excepţiei, a încãlcãrii dispoziţiilor art. 49 din Legea fundamentalã, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi.
Cu privire la exercitarea cãilor de atac şi la concordanţa legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuând cã, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "proces echitabil" nu implicã imperios "existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor cãi de atac al hotãrârilor judecãtoreşti, nici, pe cale de consecinţã, posibilitatea exercitãrii acestor cãi de atac [...] de cãtre toate pãrţile din proces".
Curtea constatã cã în cauzã nu au incidenţã prevederile art. 2 pct. 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât acestea se referã la dreptul oricãrei persoane "declarate vinovatã de o infracţiune" de a cere "examinarea declaraţiei de vinovãţie sau a condamnãrii de cãtre o jurisdicţie superioarã", deci la dreptul la o cale de atac împotriva hotãrârii judecãtoreşti prin care se constatã vinovãţia penalã a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva hotãrârii judecãtoreşti prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^1 alin. 1 lit. e) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Maria Vasile în Dosarul nr. 4.723/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 octombrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
