Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 365 din 25 martie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 21, art. 24 si   art. 30 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 365 din 25 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 21, art. 24 si art. 30 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 17 mai 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Emil Dinu în Dosarul nr. 903/274/2009 al Judecãtoriei Orşova şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 8.112D/2009 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 8.255D/2009, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Societatea Comercialã GR JOLY-ROM - S.R.L. din Oraviţa în Dosarul nr. 479/273/2009 al Judecãtoriei Oraviţa.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 8.294D/2009, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Societatea Comercialã "Adria" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 15.200/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 8.255D/2009 şi nr. 8.294D/2009 la Dosarul nr. 8.112D/2009, având în vedere cã acestea au un obiect identic.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 8.255D/2009 şi nr. 8.294D/2009 la Dosarul nr. 8.112D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 903/274/2009, Judecãtoria Orşova a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Emil Dinu în cadrul soluţionãrii unei plângeri contravenţionale.
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 479/273/2009, Judecãtoria Oraviţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã GR JOLY-ROM - S.R.L. din Oraviţa în cadrul soluţionãrii unei plângeri contravenţionale.
Prin Încheierea din 3 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 15.200/352/2009, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Adria" - S.R.L. din Timişoara în cadrul soluţionãrii unei plângeri contravenţionale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovãţia în legãturã cu fapta reţinutã în sarcina sa de cãtre organul constatator, iar prin competenţa atribuitã organului administrativ de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se creeazã o confuzie între funcţia de anchetã, cea de judecatã şi cea de soluţionare a cãilor de atac împotriva propriilor decizii ale organului administrativ, organul constatator fiind liber sã constate contravenţiile, sã stabileascã vinovãţia şi sã aplice sancţiunile potrivit unei competenţe foarte largi.
Judecãtoria Orşova, Judecãtoria Oraviţa şi Judecãtoria Timişoara nu şi-au exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Textele art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 fac parte din cap. II al ordonanţei, intitulat "Constatarea contravenţiei", şi din cap. III - "Aplicarea sancţiunilor contravenţionale". Aceste texte reglementeazã aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenţie şi la modalitatea de aplicare a sancţiunii de cãtre agentul constatator.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecãtoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie ca şi cele invocate în prezenta cauzã.
Astfel, prin <>Decizia nr. 520 din 8 mai 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 ca neîntemeiatã, reţinând, în esenţã, cã alin. (1) al art. 34 din ordonanţã stabileşte, fãrã distincţii, cã instanţa competentã sã soluţioneze plângerea verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, îl ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţã, şi organul care a aplicat sancţiunea, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţã prevãd cã hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs, fãrã ca motivarea acestuia sã fie obligatorie. De asemenea, pe tot parcursul soluţionãrii plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate sã îşi exercite fãrã nicio restricţie dreptul la apãrare. Totodatã, instanţa competentã sã soluţioneze plângerea îndreptatã împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligatã sã urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cãrora sarcina probei aparţine celui care afirmã ceva în instanţã, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie.
De asemenea, cu referire la susţinerea autorului excepţiei în sensul cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituie obligaţia contravenientului de a-şi dovedi nevinovãţia în legãturã cu fapta reţinutã în sarcina sa de cãtre organul constatator, Curtea a statuat - prin <>Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009 -, cã procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã, atunci când este formulatã o plângere împotriva acesteia, este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. Chiar dacã <>art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedurã civilã, instanţele de judecatã nu pot face aplicarea strictã a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contrã, chiar ele trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei.
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţiile adoptate în precedent, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 21, art. 24 şi <>art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Emil Dinu în Dosarul nr. 903/274/2009 al Judecãtoriei Orşova, de Societatea Comercialã GR JOLY-ROM - S.R.L. din Oraviţa în Dosarul nr. 479/273/2009 al Judecãtoriei Oraviţa şi de Societatea Comercialã "Adria" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 15.200/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 martie 2010.


PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
__________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016