Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 363 din 5 iulie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 si 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 15 septembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Aurica Bãlaşa, Maria Olaru, Ştefania Popescu şi Aurica (Marica) Buicã în Dosarul nr. 6.542/CIV/C/2004 al Curţii de Apel Craiova - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv deciziile nr. 166/2000, nr. 192/2003 şi nr. 210/2004, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 9 din 24 februarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 6.542/CIV/C/2004, Curtea de Apel Craiova - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, modificatã prin <>Legea nr. 241/2001 , excepţie ridicatã de Aurica Bãlaşa, Maria Olaru, Ştefania Popescu şi Aurica (Marica) Buicã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât "creeazã o situaţie de discriminare între cetãţenii care au calitatea de chiriaşi în imobilele ce fac obiectul de reglementare al <>Legii nr. 241/2001 , faţã de ceilalţi chiriaşi care, neregãsindu-se în ipotezele enumerate limitativ la art. 13, beneficiazã de prelungirea sau reînnoirea contractelor, astfel încât chiriaşilor aflaţi în ipotezele normative ale <>art. 13 şi 14 din Legea nr. 241/2001 li se impune o poziţie de inegalitate".
De asemenea, autorii excepţiei apreciazã cã sunt încãlcate, în egalã mãsurã, şi prevederile constituţionale ale art. 53, textele de lege criticate operând o restrângere a dreptului de locaţiune, care nu se regãseşte în nici una dintre situaţiile prevãzute de alin. (1) al art. 53 din Constituţie, aşa cum nu se regãseşte nici necesitatea restrângerii exerciţiului acestui drept într-o societate democraticã, impusã de alin. (2) al aceluiaşi articol. În acest sens, aratã cã, "în mãsura în care pãrţile ar fi prezente, ca urmare a citãrii lor, ar putea purta discuţii asupra cuantumului cauţiunii, precum şi asupra termenului în care urmeazã sã fie depusã aceasta".
Curtea de Apel Craiova - Secţia civilã aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcã principiul egalitãţii în faţa legii şi nici prevederile art. 53 din Constituţie.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, apreciind cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 nu numai cã nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotrivã, prevederile acesteia au menirea de a asigura protecţia chiriaşilor din imobilele restituite foştilor proprietari. Aşa fiind, nu se poate susţine cã dispoziţiile legale criticate creeazã o situaţie de discriminare a unor chiriaşi ce nu beneficiazã de prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere, întrucât legiuitorul, chemat sã medieze conflictul locativ dintre proprietarul persoanã fizicã şi chiriaş, a procedat corect, asigurându-i primului posibilitatea valorificãrii atributelor dreptului sãu de proprietate, îngrijindu-se totodatã de protecţia celui de-al doilea împotriva eventualelor abuzuri, prin instituirea unor exigenţe rezonabile fãrã a cãror satisfacere chiriaşul nu poate fi obligat sã elibereze locuinţa.
În susţinerea punctului sãu de vedere este invocatã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 157/2003 şi nr. 263/2003. De asemenea, Guvernul apreciazã cã nu poate fi reţinutã nici critica autorilor excepţiei privind înfrângerea art. 53 din Constituţie, în acest sens invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 266/2000.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminãri între cetãţeni şi nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetãţenii aflaţi în situaţii identice. Aratã astfel cã dispoziţiile criticate ocrotesc în mod egal pe proprietar şi pe chiriaş, stabilind, pe de o parte, în ce mãsurã proprietarul poate refuza în mod justificat prelungirea contractului, iar pe de altã parte, dând chiriaşului posibilitatea sã îşi apere dreptul locativ în condiţiile în care nu i se poate reproşa vreo conduitã culpabilã. În susţinerea acestor argumente este invocatã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 192/2003 şi nr. 166/2000.
De asemenea, Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile legale criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi fundamentale, în acest sens Curtea Constituţionalã pronunţându-se prin <>Decizia nr. 88/2000 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 13: "Prelungirea contractelor de închiriere nu se aplicã:
a) în cazul contractelor de închiriere încheiate de chiriaşi cu proprietari persoane fizice, altele decât cele prevãzute la art. 2-7;
b) în cazul contractelor de închiriere pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe proprietate particularã, prevãzute la art. 1-7, ai cãror titulari de contract sau membri de familie menţionaţi în contract sunt proprietari ai unei locuinţe corespunzãtoare ori au înstrãinat o locuinţã corespunzãtoare, dupã data de 1 ianuarie 1990, în aceeaşi localitate. Fac excepţie contractele de închiriere ai cãror titulari sau membri de familie menţionaţi în contract au redobândit, ca foşti proprietari sau moştenitori ai acestora, locuinţe care sunt efectiv ocupate de chiriaşi persoane fizice, de una dintre persoanele juridice prevãzute la art. 1 sau de o instituţie publicã;
c) chiriaşului care refuzã sã preia în folosinţã o altã locuinţã pusã la dispoziţie, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã, de fostul proprietar sau de moştenitorii acestuia ori de autoritãţile publice locale;
d) în cazul litigiilor determinate de refuzul chiriaşilor cãrora li s-a notificat sã încheie un nou contract de închiriere cu proprietarul, potrivit <>Legii nr. 17/1994 , <>Legii nr. 112/1995 sau <>Legii nr. 114/1996 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
e) în cazul litigiilor dintre proprietar şi chiriaş având ca obiect schimbul de locuinţe;
f) în cazul chiriaşilor care au subînchiriat locuinţa fãrã consimţãmântul scris al proprietarului;
g) în cazul chiriaşilor care au schimbat total sau parţial destinaţia ori structura interioarã a locuinţei fãrã consimţãmântul scris al proprietarului şi fãrã aprobãrile legale;
h) chiriaşului care a pricinuit însemnate stricãciuni locuinţei, clãdirii în care este situatã aceasta, instalaţiilor sau bunurilor aferente acestora ori care a înstrãinat fãrã drept pãrţi din acestea;
i) chiriaşului care are un comportament ce face imposibilã convieţuirea sau împiedicã folosirea normalã a locuinţei;
j) chiriaşilor rezidenţi în strãinãtate care, fãrã a fi detaşaţi, nu au mai folosit locuinţa mai mult de un an fãrã întrerupere.";
- Art. 14: "(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanţe de urgenţã chiriaşul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeaşi perioadã, dacã pãrţile nu modificã prin acord expres durata închirierii.
(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru urmãtoarele motive:
a) locuinţa este necesarã pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soţului, pãrinţilor ori copiilor oricãruia dintre aceştia, numai dacã sunt cetãţeni români cu domiciliul în România;
b) locuinţa urmeazã sã fie vândutã în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã;
c) chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere;
d) în cazurile prevãzute la art. 13 lit. f)-i).
(3) Proprietarul este obligat sã îi notifice chiriaşului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puţin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situaţiile prevãzute la alin. (2) lit. a) şi b). În cazurile prevãzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului.
(4) Sunt permise mai multe reînnoiri succesive.
(5) Chiriaşul este obligat sã pãrãseascã locuinţa în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacã locaţiunea nu s-a reînnoit. Chiriaşul este obligat sã plãteascã întreaga chirie, precum şi toate cheltuielile pentru servicii şi întreţinere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinţa."
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 53, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 13 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie.
Astfel, prin <>Decizia nr. 166 din 26 septembrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 7 noiembrie 2000, şi prin <>Decizia nr. 192 din 13 mai 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iulie 2003, Curtea Constituţionalã a statuat cã textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminãri între cetãţeni şi nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetãţenii aflaţi în situaţii identice.
Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa cã principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, aşa încât, dacã la situaţii egale trebuie sã corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. De aceea nu sunt excluse, ci, dimpotrivã, sunt admise soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite. Dispoziţiile legale criticate ocrotesc în mod egal pe proprietar şi pe chiriaş, stabilind, pe de o parte, în ce mãsurã proprietarul poate refuza în mod justificat prelungirea contractului, iar pe de altã parte, dând chiriaşului posibilitatea sã îşi apere dreptul locativ în condiţiile în care nu i se poate reproşa vreo conduitã culpabilã. De asemenea, cu privire la dispoziţiile <>art. 14, prin Decizia nr. 97 din 18 mai 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea a reţinut cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 nu contravin principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, deoarece egalitatea între cetãţeni nu împiedicã stabilirea unor restricţii sau limitãri ale dreptului de proprietate.
Referitor la susţinerea autorilor excepţiei privind înfrângerea <>art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 88 din 4 mai 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, şi prin <>Decizia nr. 97 din 18 mai 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Curtea a constatat cã nici o dispoziţie a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 nu pune în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi fundamentale şi nici exercitarea cu bunã-credinţã a unor asemenea drepturi sau libertãţi.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele acestei decizii sunt valabile şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 şi 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Aurica Bãlaşa, Maria Olaru, Ştefania Popescu şi Aurica (Marica) Buicã în Dosarul nr. 6.542/CIV/C/2004 al Curţii de Apel Craiova - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 iulie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
