Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 361 din 30 septembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 1 si 3 din Codul de procedura civila
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Balta - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Al Athamnah Hussein în Dosarul nr. 2.560/2003 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 25 martie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 2.560/2003, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedura civilã. Excepţia a fost ridicatã de Al Athamnah Hussein într-o cauza civilã ce are ca obiect suspendarea executãrii silite. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, asa cum reiese din încheierea de sesizare, se susţine ca dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedura civilã "prin posibilitatea acordatã contestatorilor de a solicita suspendarea executãrii silite, incalca accesul liber la justiţie al intimatului", ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 21. Instanta de judecata apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, cauţiunea instituitã prin textul legal criticat este privitã ca o mãsura de garantare a drepturilor creditorilor pentru situaţiile când aceştia ar fi prejudiciati prin întârzierea executãrii, mãsura ce este analizata de instanta în cadrul procedurii contencioase, cu asigurarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procedurale. În acest sens este menţionat caracterul facultativ şi provizoriu al procedurii reglementate în art. 403 alin. 1 din Codul de procedura civilã şi mai ales faptul ca aceasta poate fi dispusã numai de cãtre instanta de judecata dupã examinarea temeiniciei motivelor de suspendare invocate şi dupã ascultarea pãrţilor legal citate, care, pe tot parcursul acesteia, se bucura de toate posibilitãţile şi garanţiile procedurale prevãzute de Codul de procedura civilã. Criticile autorului exceptiei se considera a fi neintemeiate şi în ceea ce priveşte prevederile art. 403 alin. 3 din Codul de procedura civilã, care nu numai ca nu impiedica liberul acces la justiţie, dar apar ca o veritabila consacrare a acestui principiu, de vreme ce stabilesc posibilitatea tuturor pãrţilor implicate de a face recurs impotriva soluţiei pronunţate de cãtre instanta de fond asupra cererii de suspendare, acesta putând fi exercitat separat de soluţia pronunţatã cu privire la contestaţia la executare în cadrul cãreia a fost promovata cererea de suspendare a executãrii silite. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens se arata ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege, legiuitorul are posibilitate de a stabili modalitatea în care poate fi suspendatã executarea silitã, respectiv dacã aceasta opereazã de drept sau la cerere expresã şi cu plata unei cauţiuni. De asemenea, se considera ca art. 403 din Codul de procedura civilã nu infrange principiul liberului acces la justiţie, alin. 3 din acest text legal consacrand expres posibilitatea de a ataca încheierea asupra suspendãrii executãrii, separat de soluţia pronunţatã cu privire la contestaţia la executare. Astfel fiind, se considera ca este realizatã "atât exercitarea neingradita a drepturilor procesuale ale pãrţilor, cat şi controlul jurisdicţional al soluţiei cu privire la cererea de suspendare, în concordanta cu dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentalã." Guvernul, apreciind excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arata ca prevederile art. 403 din Codul de procedura civilã, concepute ca o mãsura de evitare a abuzului procesual, nu sunt altceva decât expresia aplicãrii dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 alin. (3). Se considera ca dispoziţiile alin. 3 din acest articol, care oferã posibilitatea partii interesate de a ataca încheierea data asupra suspendãrii executãrii, asigura pentru tot acest context legal constituţionalitatea sa în raport cu principiul accesului liber la justiţie. Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens arata ca principiul accesului liber la justiţie poate fi supus de cãtre legiuitor anumitor condiţii, în virtutea art. 125 din Constituţie. O astfel de condiţionare este consideratã a fi şi obligaţia de plata a cauţiunii, instituitã de art. 403 alin. 1, care are caracterul unei garanţii în favoarea creditorului pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendãrii executãrii silite. Totodatã apreciazã ca dispoziţiile art. 403 alin. 3 creeazã toate garanţiile necesare accesului liber la justiţie. În acelaşi sens este invocatã şi jurisprudenta Curţii Constituţionale pronunţatã în deciziile nr. 8/2003 şi nr. 55/2003. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedura civilã, care au urmãtoarea redactare: - Art. 403: "Pana la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, instanta competenta poate suspenda executarea, dacã se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanta, în afarã de cazul în care legea dispune altfel. [...] Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2, instanta, în toate cazurile, se pronunţa prin încheiere, care poate fi atacatã cu recurs, în mod separat." În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul exceptiei invoca încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale ale art. 21: "Art. 21. - (1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedura civilã au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 14 ianuarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 10 martie 2003, Curtea Constituţionalã a statuat ca aceste dispoziţii nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie care consacra accesul liber la justiţie. Cu acel prilej, instanta constituţionalã a reţinut ca acest principiu constituţional trebuie interpretat în sensul în care oricare persoana se bucura de posibilitatea de a sesiza instanţele judecãtoreşti în cazul în care considera ca drepturile, libertãţile sau interesele sale legitime au fost incalcate, iar nu în sensul în care acest drept nu poate fi supus nici unei conditionari. Astfel, cerinta depunerii unei cauţiuni, prevãzutã la art. 403 alin. 1 din Codul de procedura civilã, a fost consideratã ca o opţiune legislativã ce se supune în totalitate dispoziţiilor constituţionale ale art. 125 privind competenta şi procedura în fata instanţelor judecãtoreşti. Asa cum s-a arãtat, obligaţia de a plati cauţiune este justificatã de caracterul acesteia, şi anume acela al unei garanţii instituite în favoarea creditorului, pentru acoperirea pagubelor ce i s-ar aduce ca urmare a suspendãrii executãrii silite. De asemenea, prin Decizia nr. 76 din 20 februarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 3 aprilie 2003, Curtea Constituţionalã a reţinut ca "judecãtorul nu are libertatea de a stabili cauţiuni exorbitante, chiar dacã legea nu stabileşte anumite limite, dat fiind ca un eventual abuz în acest sens poate fi sancţionat prin exercitarea de cãtre debitor a cãilor de atac prevãzute de lege. Astfel, potrivit art. 403 alin. 3 din Codul de procedura civilã, încheierea de soluţionare a cererii de suspendare poate fi atacatã cu recurs, debitorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie." În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în spetele Golder contra Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1975) şi Airey contra Irlandei (1979) s-a statuat ca accesul la justiţie trebuie sa fie asigurat atât prin cadrul legal, cat şi în practica, deoarece un obstacol de fapt poate incalca prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale în aceeaşi mãsura ca un obstacol juridic. Or, în speta, aceasta cerinta este îndeplinitã. Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), precum şi al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Al Athamnah Hussein în Dosarul nr. 2.560/2003 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 30 septembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef, Doina Suliman
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
