Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 36 din 6 februarie 2001 referitoare la exceptiile de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 150 din 27 martie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, excepţii ridicate de George Ducã în Dosarul nr. 7.306/2000 al Judecãtoriei Sectorului 4, municipiul Bucureşti, şi de Maria Nicolau în Dosarul nr. 7.281/2000 al aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal se prezintã, pentru Maria Nicolau, fiica acesteia, lipsind celelalte pãrţi (George Ducã, Ministerul de Interne - Secţia 14 Poliţie şi Secţia 15 Poliţie), fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
În temeiul dispoziţiilor art. 83 din Codul de procedura civilã Curtea constata ca în lipsa unui înscris legalizat privind calitatea de mandatar special nu se poate acorda cuvântul fiicei autoarei exceptiei.
Curtea, având în vedere ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 278C/2000 şi nr. 279C/2000 privesc aceeaşi lege şi au un conţinut identic, pune în discuţie din oficiu conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune la conexare. Curtea, în temeiul prevederilor art. 164 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 279C/2000 la Dosarul nr. 278C/2000.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind nefondata, considerând ca dispoziţiile <>art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 30 alin. (1) din Constituţie privind libertatea de exprimare.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierile din 6 iulie 2000 (pronunţate distinct în dosarele nr. 7.306/2000 şi nr. 7.281/2000), Judecãtoria Sectorului 4, municipiul Bucureşti, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, excepţii ridicate de George Ducã şi de Maria Nicolau.
În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, care au un conţinut identic, se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin art. 30 alin. (1) din Constituţie privind libertatea de exprimare. De asemenea, autorii excepţiilor arata ca "în Constituţie nu se precizeazã numãrul de decibeli la care ai dreptul sa-ti exprimi gandurile sau opiniile prin viu grai, sunete sau alte mijloace de comunicare fãrã a tulbura <<liniştea locuitorilor>> la care face referire pct. 22 al <>art. 2 din Legea nr. 61/1991 ".
Judecãtoria Sectorului 4, municipiul Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã, în esenta, ca <>Legea nr. 61/1991 reglementeazã "situaţia restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi în cazul tulburãrii, fãrã drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma". Astfel fiind, <>art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 , text elaborat în aplicarea art. 49 din Constituţie, "opereazã o limitare, o restrictie fundamentatã pe o prevedere constituţionalã, potrivit cãreia nici o persoana nu poate abuza de dreptul sau de libera exprimare, aducând atingere drepturilor celorlalte persoane, ordinii şi liniştii publice, într-o maniera discretionara. Din acest motiv <>Legea nr. 61/1991 instituie o sancţiune contravenţionalã, ceea ce nu constituie însã o încãlcare a prevederilor art. 30 din Constituţia României". În consecinta se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, deoarece "prin textul <>art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, respectându-se exigenţele impuse de textul art. 49 din Constituţie, s-a stabilit o sancţiune contravenţionalã pentru persoana care, abuzand de dreptul sau de libera exprimare, aduce atingere unei alte valori ocrotite constituţional, respectiv ordinea publica".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Prin Încheierile din 6 iulie 2000 (pronunţate distinct în dosarele nr. 7.306/2000 şi nr. 7.281/2000), Judecãtoria Sectorului 4, municipiul Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice. Ulterior sesizãrii <>Legea nr. 61/1991 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, iar în noua structura a legii dispoziţiile legale criticate - care pe fond nu au suferit nici o modificare - sunt cuprinse în textul art. 2 pct. 28. În consecinta, prin prezenta decizie Curtea urmeazã sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, potrivit cãrora: "Constituie contravenţie sãvârşirea oricãreia dintre urmãtoarele fapte, dacã nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa fie considerate infracţiuni: [...]
28. tulburarea, fãrã drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma."
Autorii excepţiilor susţin ca prevederile de lege criticate incalca dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Constituţie, conform cãrora "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile".
Examinând excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate şi urmeazã sa fie respinse.
Libertatea de exprimare, astfel cum este garantatã de art. 30 alin. (1) din Constituţie, permite cetãţenilor sa participe la viata publica, socialã şi culturalã, manifestandu-şi public gandurile, opiniile, credintele şi creatiile de orice fel. Dar aceasta libertate nu poate fi absolutã şi ca atare este supusã unor restrangeri care trebuie sa fie expres prevãzute prin lege şi necesare pentru ocrotirea unor valori politice, economice, sociale şi umane. Sub acest aspect Curtea retine ca dispoziţiile constituţionale ale art. 30 alin. (1) presupun corelarea lor cu prevederile art. 26 alin. (2) şi cu cele ale art. 49 din Legea fundamentalã, în sensul ca exerciţiul libertãţii de exprimare poate comporta anumite restrangeri şi conditionari, potrivit legii, tocmai pentru ca drepturile şi libertãţile garantate de Constituţie cetãţenilor, interesele acestora şi, implicit, ordinea, sãnãtatea şi morala publica sa nu fie afectate. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (2), "Persoana fizica are dreptul sa dispunã de ea însãşi, dacã nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri", iar conform art. 49 "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii".
În sensul celor arãtate sunt şi reglementãrile internaţionale privitoare la drepturile omului. Spre exemplu, art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stabileşte ca libertatea de exprimare "comporta obligaţii şi raspunderi speciale" şi ca aceasta "poate fi supusã anumitor limitãri care trebuie însã stabilite în mod expres prin lege". Aceste restrictii trebuie sa se datoreze "respectului drepturilor sau reputaţiei altora", "apãrãrii securitãţii naţionale, ordinii publice, sãnãtãţii sau moralitãţii publice". De asemenea, art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale stabileşte, referitor la libertatea de exprimare, ca "exercitarea acestei libertãţi [...] poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau sancţiuni prevãzute de lege, care constituie mãsuri necesare într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriului sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora [...]".
Fata de cele arãtate Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 , republicatã, sunt în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 30 alin. (1), întrucât textul stabileşte o sancţiune contravenţionalã pentru persoana care, abuzand de dreptul sau de libera exprimare, aduce atingere unei alte valori ocrotite constituţional, şi anume "ordinii publice".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã, excepţii ridicate de George Ducã în Dosarul nr. 7.306/2000 al Judecãtoriei Sectorului 4, municipiul Bucureşti, şi de Maria Nicolau în Dosarul nr. 7.281/2000 al aceleiaşi instanţe.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 februarie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
