Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 36 din 17 februarie 1998  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a   Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 pentru modificarea si completarea   Decretului-lege nr. 118/1990     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 36 din 17 februarie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 pentru modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 10 aprilie 1998
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Victor Dan Zlatescu - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 pentru modificarea şi completarea <>Decretului-lege nr. 118/1990 , invocatã de Bogdan Traian în Dosarul nr. 2.982/1997, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 10 februarie 1998, în prezenta pãrţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 17 februarie 1998.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 octombrie 1997, pronunţatã de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã în Dosarul nr. 2.982/1997, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41 din 10 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea <>Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, invocatã de Bogdan Traian.
În motivarea exceptiei se susţine ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , care modifica şi completeazã <>Decretul-lege nr. 118/1990 , este neconstitutionala, deoarece incalca prevederile art. 16, 19, 21, 47, 48, 49, 125 şi ale art. 128 din Constituţie.
Opinia instanţei de judecata este ca prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 deroga de la principiile dreptului comun, în sensul ca retroactiveaza, aplicându-se la cauzele aflate în curs de soluţionare. În condiţiile în care actul normativ nu prevede modul de soluţionare a situaţiilor tranzitorii, se lasa la latitudinea fiecãrei instanţe soluţia pronunţatã, în cazul invocarii exceptiei de necompetentã materialã a tribunalului.
În temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, s-au solicitat punctele de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului asupra exceptiei invocate.
În punctul de vedere al Guvernului se arata ca excepţia ridicatã nu priveşte textele <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , ci interpretarea data <>Decretului-lege nr. 118/1990 de cãtre comisia de aplicare a acestui decret. Deoarece Curtea Constituţionalã nu se poate substitui instanţelor judecãtoreşti, se apreciazã ca excepţia este nefondata.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor şi concluziile procurorului, prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 , raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, retine:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al prevederilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia cu care a fost sesizatã.
Prin excepţia invocatã se critica <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 ca neconstitutionala în ansamblul sau, fãrã a se arata dispoziţiile care contravin prevederilor constituţionale incalcate şi nici un alt motiv de ordin juridic în justificarea acestei solicitãri, incalcandu-se astfel prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora orice sesizare adresatã Curţii Constituţionale trebuie modificatã. Textul fiind imperativ, încãlcarea dispoziţiilor sale are drept consecinta imposibilitatea exercitãrii controlului, Curtea neputându-se substitui autorului sesizãrii, în ceea ce priveşte invocarea unui motiv de neconstituţionalitate. În acest sens este şi jurisprudenta Curţii, astfel cum rezulta din Decizia nr. 338 din 18 iulie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997, şi prin Decizia nr. 392 din 15 octombrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997.
În excepţie se susţine ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 incalca prevederile art. 16, 19, 21, 47, 48, 49, 125 şi ale art. 128 din Constituţie.
Se constata, în subsidiar, ca dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 nu sunt contrare normelor constituţionale invocate de autorul exceptiei. Acestea nu incalca principiul accesului liber la justiţie, prevãzut la art. 21 din Constituţie, chiar dacã au fost abrogate dispoziţiile <>art. 9 ale Decretului-lege nr. 118/1990 , care reglementeazã calea de atac impotriva deciziilor date de comisia prevãzutã la art. 8 din decretul-lege sus-menţionat.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrarã principiului accesului liber la justiţie, cat timp decizia organului administrativ poate fi atacatã la instanta judecãtoreascã. În acest sens menţionãm Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 şi Decizia nr. 282 din 1 iulie 1997.
În speta, decizia comisiei prevãzute la <>art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990 , ca şi actul administrativ emis de direcţia de munca şi protecţie socialã pentru stabilirea perioadelor de persecutie politica, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, potrivit Legii nr. 29/1990, aceasta fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 48 din Constituţie.
Celelalte dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate nu sunt incidente în cauza.
Asa fiind, urmeazã ca excepţia de neconstituţionalitate sa fie respinsã.

Fata de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,

CURTEA
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 41/1997 pentru modificarea şi completarea <>Decretului-lege nr. 118/1990 , invocatã de Bogdan Traian în Dosarul nr. 2.982/1997 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 17 februarie 1998.


PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016