Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 354 din 23 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Nicoleta Grigorescu - procuror Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dumitru Lozneanu în Dosarul nr. 282/2004 al Judecãtoriei Orãştie. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 22 aprilie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 282/2004, Judecãtoria Orãştie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dumitru Lozneanu cu prilejul soluţionãrii unei plângeri împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecatã. În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat, prevãzând cã soluţionarea plângerii se face pe baza actelor dosarului şi a eventualelor înscrisuri noi prezentate, îngrãdeşte dreptul de acces liber şi plenar la justiţie, precum şi dreptul la apãrare. Considerã cã aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor art. 21 şi 24 din Constituţie, precum şi celor ale art. 7 şi 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Judecãtoria Orãştie opineazã în sensul cã excepţia ridicatã nu este întemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate "nu contravin prevederilor Constituţiei României, care obligã statul român sã îndeplineascã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, la interpretarea acestor tratate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie al persoanelor, precum şi dreptul la apãrare. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatului Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu încalcã prevederile constituţionale şi reglementãrile internaţionale invocate, deoarece "Prin verificarea de cãtre instanţa de judecatã a rezoluţiei sau ordonanţei atacate, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate, se asigurã multiple garanţii procesuale, actul de justiţie capãtã un caracter obiectiv, iar hotãrârea judecãtoreascã este pronunţatã doar de instanţa de judecatã". De asemenea, aratã cã, în cadrul judecãrii plângerii fãcute, "instanţa analizeazã legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului" şi, în consecinţã, este firesc ca instanţa sã se raporteze la lucrãrile şi la materialul existent în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de cãtre procuror şi pe care se întemeiazã soluţia datã. Guvernul considerã cã prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului la apãrare ori accesului liber la justiţie. Astfel, în opinia sa, plângerea prevãzutã la art. 278^1 din Codul de procedurã penalã reprezintã o cale de atac în cadrul cãreia instanţa analizeazã legalitatea şi temeinicia rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecatã faţã de conţinutul dosarului de urmãrire penalã. Nici una dintre soluţiile pe care judecãtorul le poate pronunţa cu prilejul soluţionãrii acestei plângeri nu aduce atingere dreptului de apãrare. În acest sens aratã cã, în cazul trimiterii cauzei procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, procurorul este obligat sã se conformeze dispoziţiilor date de instanţã, în timp ce, în situaţia în care instanţa desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecata în primã instanţã se aplicã în mod corespunzãtor, petentul având posibilitate sã solicite administrarea oricãrei probe. În concluzie, având în vedere obiectul plângerii reglementate în art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, Guvernul apreciazã cã este necesar ca instanţa sã se raporteze la "lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de procuror şi pe care se întemeiazã soluţia. Avocatul Poporului apreciazã ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã. Astfel, considerã cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, ci "asigurã tocmai accesul liber la justiţie, în condiţiile în care reglementeazã procedura de soluţionare a plângerii în faţa instanţei de judecatã împotriva acelor acte ale procurorului prin care s-a dispus clasarea, neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale". De asemenea, în opinia sa, art. 278^1 din Codul de procedurã penalã nu aduce atingere nici dreptului la apãrare, atât timp cât pãrţile se bucurã de toate garanţiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apãrãtor în tot cursul procesului penal. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la contrarietatea dintre prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã şi dispoziţiile art. 11 şi 20 din Constituţie, raportate la art. 7 şi 8 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Avocatul Poporului apreciazã cã aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1) se referã la concordanţa dintre dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile omului şi dispoziţiile instrumentelor internaţionale ratificate de România vizând aceeaşi materie, iar nu la concordanţa cu dispoziţiile legii interne. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Avocatului Poporului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, republicatã, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, dispoziţii ce au fost introduse prin <>art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, în urmãtoarea redactare: "Instanţa, judecând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea urmãtoarelor dispoziţii constituţionale: - Art. 11: "(1) Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. (3) În cazul în care un tratat la care România urmeazã sã devinã parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupã revizuirea Constituţiei."; - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."; - Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept. (3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu." De asemenea, autorul excepţiei îşi întemeiazã critica de neconstituţionalitate şi pe dispoziţiile urmãtoarelor reglementãri internaţionale: Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului - Art. 7: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fãrã deosebire la o protecţie egalã a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egalã împotriva oricãrei discriminãri care ar încãlca prezenta Declaraţie şi împotriva oricãrei provocãri la o astfel de discriminare."; - Art. 8: "Orice persoanã are dreptul sã se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violeazã drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege." Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice - Art. 14: "Toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi a curţilor de justiţie. Orice persoanã are dreptul ca litigiul în care se aflã sã fie examinatã în mod echitabil şi public de cãtre un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care sã decidã fie asupra temeiniciei oricãrei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. [...]" Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale - Art. 6 alin. 1: "1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. [...]" Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale şi reglementãrile internaţionale invocate, Curtea constatã cã, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, stabilirea competenţei instanţelor judecãtoreşti şi procedurii de judecatã reprezintã atributul exclusiv al legiuitorului. În virtutea acestei competenţe, legiuitorul a conceput art. 278^1 din Codul de procedurã penalã ca un rãspuns la necesitatea garantãrii unei neîngrãdite exercitãri a dreptului de acces liber la justiţie al oricãrei persoane, pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime şi a dreptului la apãrare, prevãzute atât în Constituţie, cât şi în reglementãrile internaţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, acest text de lege stabileşte dreptul persoanei vãtãmate şi al oricãrei alte persoane ale cãrei interese legitime sunt vãtãmate de a face plângere împotriva soluţiilor de netrimitere în judecatã date de procuror, la instanţa judecãtoreascã cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã, şi reglementeazã procedura de judecare şi de soluţionare a plângerii. Conform principiului oficialitãţii procesului penal, instanţa judecãtoreascã poate fi legal sesizatã pentru judecarea unei infracţiuni, de regulã, numai prin rechizitoriul parchetului. Când procurorul refuzã trimiterea în judecatã, adoptând o soluţie de clasare a cauzei, de neîncepere a urmãririi penale, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, iar procurorul ierarhic superior respinge plângerea formulatã împotriva soluţiei, persoana vãtãmatã ori altã persoanã lezatã în interesele sale legitime se poate adresa cu plângere justiţiei. În cadrul judecãrii unei asemenea plângeri, instanţa judecãtoreascã competentã urmeazã sã examineze legalitatea şi temeinicia soluţiei atacate. Aşa fiind, este evident cã o asemenea examinare se poate face numai pe baza lucrãrilor şi a materialului dosarului cauzei, pe care s-a întemeiat şi soluţia datã de procuror, precum şi pe baza eventualelor înscrisuri noi prezentate. Instanţa, nefiind sesizatã pentru judecarea cauzei în fond, nu poate administra noi probe. Judecând plângerea, instanţa poate pronunţa una dintre cele trei soluţii prevãzute de art. 278^1 alin. 8: a) respinge plângerea, prin sentinţã, menţinând soluţia datã de procuror, când constatã cã aceasta este legalã şi temeinicã; b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã soluţia atacatã şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, care urmeazã sã completeze urmãrirea penalã înainte de soluţionarea finalã a acesteia; c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã soluţia atacatã şi, considerându-se legal sesizatã prin plângere, întrucât la dosar sunt suficiente probe pentru judecarea cauzei, reţine aceasta spre judecare. În acest caz se aplicã, în mod corespunzãtor, dispoziţiile procedurale privind judecarea în primã instanţã şi cãile de atac. De asemenea, Curtea apreciazã cã posibilitatea pe care art. 278^1 alin. 10 o dã celui interesat de a ataca cu recurs sentinţa prin care s-a respins ori s-a admis plângerea reprezintã o garanţie în plus pentru liberul acces la justiţie şi dreptul la apãrare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Dumitru Lozneanu în Dosarul nr. 282/2004 al Judecãtoriei Orãştie. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
