Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 354 din 19 decembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 si 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii in unitatile socialiste de stat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 14 ianuarie 2002
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat, excepţie ridicatã de Margareta Sima în Dosarul nr. 2.994/C/2001 al Tribunalului Braşov.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 11 decembrie 2001 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 18 decembrie 2001 şi, apoi, la 19 decembrie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 mai 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 2.994/C/2001, Tribunalul Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat. Excepţia a fost ridicatã de Margareta Sima într-o cauza ce are ca obiect contestaţia formulatã de aceasta impotriva deciziei Societãţii Comerciale "Aro-Palace" - S.A. din Braşov privind suspendarea sa din funcţia de director executiv.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile criticate incalca prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 23 alin. (8) şi ale art. 38 alin. (1) din Constituţie. Astfel, se apreciazã ca, "fiind un act normativ specific sistemului socialist bazat pe reguli totalitare şi care aduceau atingere drepturilor şi libertãţilor cetatenesti", dispoziţiile cuprinse în <>art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 constituie "o încãlcare flagrantã şi o violare esenţialã a dispoziţiilor constituţionale invederat referitoare la prezumţia de nevinovatie, precum şi dreptul la munca, drept ce nu poate fi îngrãdit", întrucât "simpla formulare a unei plângeri penale atrage consecinţe juridice dintre cele mai aspre pentru persoana vizata [...]". Se mai considera ca aceleaşi texte de lege "incalca şi prevederile cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României care consacra egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi discriminãri".
Instanta de judecata, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens se arata ca în situaţia reglementatã de <>art. 16 din Legea nr. 1/1970 "nu este vorba de încãlcarea prezumţiei de nevinovatie, ci de gradul de pericol social pe care îl reprezintã prezenta persoanei în funcţia avutã pentru care unitatea angajatoare a formulat plângere penalã tocmai pentru faptele care sunt incompatibile cu funcţia detinuta", scop în care legiuitorul a prevãzut mãsura suspendãrii din funcţie. Se considera ca dispoziţiile art. 17 din legea criticata confirma ca "persoana vizata s-a bucurat de prezumţia de nevinovatie pana la pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive de condamnare, deoarece prevede plata salariului de care ar fi beneficiat persoana vizata dacã nu era suspendatã din funcţie". De asemenea, se considera ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora dreptul la munca nu poate fi îngrãdit, "deoarece <>art. 17 din Legea nr. 1/1970 prevede posibilitatea încadrãrii pe un alt post a persoanei care a sãvârşit fapte penale incompatibile cu funcţia iniţialã", scopul fiind acela de a proteja unitatea angajatoare de prezenta unui angajat ce a sãvârşit fapte penale în virtutea funcţiei sale.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. Se arata ca <>art. 16 din Legea nr. 1/1970 , care dispune suspendarea contractului de munca numai pana la finalizarea plângerii penale, nu incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (8), potrivit cãrora, "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã", şi nici pe cele ale art. 38 alin. (1) din Constituţie, "întrucât pe perioada suspendãrii contractului de munca, salariatul se poate angaja la o alta unitate". În opinia exprimatã "art. 16 nu incalca nici principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii, statuat în art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, suspendarea contractului de munca fiind obligatorie pentru oricare salariat impotriva cãruia s-a formulat plângere penalã sau a fost trimis în judecata pentru fapte penale". Pentru aceleaşi considerente se apreciazã ca nici susţinerile de neconstituţionalitate a art. 17 din legea criticata nu sunt întemeiate, deoarece "dispoziţiile acestui articol cuprind de fapt mãsuri de protecţie a persoanei nevinovate pentru care s-a luat mãsura suspendãrii din funcţie".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat, publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970.
Aceste dispoziţii legale au urmãtoarea redactare:
- Art. 16: "În cazul în care unitatea a fãcut plângere penalã impotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia detinuta, conducerea unitãţii îl va suspenda din funcţie. Pe timpul suspendãrii nu se plãtesc drepturile de salariu.";
- Art. 17: "În cazul constatãrii nevinovãţiei salariatului sancţionat conform art. 13 sau suspendat din funcţie potrivit art. 16, acesta are dreptul la o despãgubire egala cu partea de salariu de care a fost lipsit. Dacã în perioada suspendãrii din funcţie, cel sancţionat a ocupat un post ca salariat, despãgubirea se va diminua cu salariul primit în aceasta perioada."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca aceste texte de lege contravin art. 16. alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (8) şi art. 38 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 23 alin. (8): "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.";
- Art. 38 alin. (1): "Dreptul la munca nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei şi alegerea locului de munca sunt libere."
Curtea Constituţionalã, examinând criticile formulate de autorul exceptiei de neconstituţionalitate, constata ca dispoziţiile <>art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat, sub aspectul scopului şi finalitatii lor, nu contravin normelor constituţionale invocate. Astfel, prevederile <>art. 16 din Legea nr. 1/1970 , în temeiul cãrora formularea plângerii penale impotriva unui salariat determina suspendarea acestuia din funcţie, nu contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece ele nu creeazã un regim privilegiat pentru salariaţi, ci instituie un tratament juridic diferit pentru cei care sunt trimişi în judecata pentru fapte penale sau impotriva cãrora s-a fãcut o plângere penalã. Suspendarea din funcţie a acestor salariaţi este o mãsura legalã care protejeaza unitatea (societate comercialã, regie autonomã etc.) fata de pericolul continuãrii activitãţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale unei fapte penale.
Nici prevederile <>art. 17 din Legea nr. 1/1970 nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Acestea admit constatarea nevinovãţiei salariatului suspendat din funcţie şi îi conferã un drept firesc la despãgubiri. Nici unul dintre textele criticate nu lezeaza prezumţia de nevinovatie atâta vreme cat acest principiu nu este afectat de formularea unei plângeri penale, ci doar de o hotãrâre judecãtoreascã definitiva. De asemenea, raportarea dispoziţiilor legale criticate la prevederile art. 38 din Legea fundamentalã este forţatã, deoarece suspendarea din funcţie a unei persoane impotriva cãreia s-a formulat o plângere penalã nu este de natura sa ingradeasca dreptul la munca, în condiţiile în care persoana în cauza poate sa îşi aleagã un alt loc de munca.
Referitor la criticile privitoare la caracterul "socialist" al reglementãrii, Curtea constata ca unitãţile socialiste au fost transformate în societãţi comerciale şi regii autonome în temeiul <>Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, lege ce nu a abrogat <>Legea nr. 1/1970 în mod expres. De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 71 din 11 mai 1999, prin care a infirmat susţinerile din considerentele <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 82/1997 , care stabileau ca dispoziţiile <>Legii nr. 1/1970 nu se mai aplica societãţilor comerciale. Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţionalã a constatat ca unele prevederi ale <>Legii nr. 1/1970 (art. 13 alin. 4) nu vin în contradictie cu principiile sau cu normele constituţionale şi, pe cale de consecinta, nu pot fi considerate ca abrogate în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 şi 17 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţile socialiste de stat, excepţie ridicatã de Margareta Sima în Dosarul nr. 2.994/C/2001 al Tribunalului Braşov.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 19 decembrie 2001.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Costica Bulai
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
