Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 351 din 28 iunie 2005  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13, 14, 15 si   art. 16 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 351 din 28 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13, 14, 15 si art. 16 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 22 august 2005

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, 14, 15 şi <>art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicatã de Ioan Bratu în Dosarul nr. 169/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public aratã cã tratamentul juridic diferenţiat impus de dispoziţiile legale criticate este justificat de situaţia obiectiv diferitã în care se aflã persoanele aflate în ipotezele art. 13, 14, 15 şi <>art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 164/2001 , astfel cã nu se încalcã principiul constituţional al egalitãţii în drepturi. În temeiul acestor consideraţii, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 169/C/2005, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, 14, 15 şi <>art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicatã de Ioan Bratu cu ocazia soluţionãrii recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 2.752 din 22 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 4.209/2004 al Tribunalului Caraş-Severin.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate contravin art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacrã principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor. Astfel, el criticã faptul cã <>art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 164/2001 , care se adreseazã cadrelor militare care au desfãşurat munca în condiţii deosebite sau speciale, nu prevede acordarea pensiei de serviciu anticipatã sau anticipatã parţialã şi pentru cadrele militare în rezervã. Aşa fiind, considerã cã textele de lege supuse controlului de constituţionalitate creeazã o discriminare între cadrele militare active şi cadrele militare în rezervã sau în retragere.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilã considerã cã textele de lege criticate nu creeazã discriminãri potrivit criteriilor prevãzute de <>art. 4 din Constituţie. În acest sens, aratã cã Legea nr. 164/2001 nu instituie, în ceea ce priveşte pensia militarã de serviciu, criterii discriminatorii între persoanele aflate în situaţii identice. Tratamentul juridic diferenţiat instituit de textele de lege supuse controlului de constituţionalitate are în vedere situaţiile obiectiv diferite în care se aflã persoanele vizate de aceste prevederi legale. În plus, aratã cã de la beneficiul pensiei de serviciu anticipate nu sunt excluse nici fostele cadre militare, fiind necesarã însã şi îndeplinirea unor condiţii speciale în afara celor referitoare la vârstã şi vechime.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã, întrucât <>Legea nr. 164/2001 nu instituie criterii discriminatorii între persoane aflate în situaţii identice, "ci stabileşte un tratament diferenţiat pentru acordarea uneia dintre categoriile de pensie de serviciu, pensia de serviciu anticipatã putându-se acorda şi fostelor cadre militare, care trebuie sã îndeplineascã condiţii speciale, în afara celor referitoare la vârstã şi vechime".
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia ridicatã este neîntemeiatã. Astfel, aratã cã dispoziţiile legale criticate, care stabilesc condiţiile pe care trebuie sã le îndeplineascã diferite categorii de cadre militare pentru a beneficia de o anumitã pensie militarã de stat, se adreseazã tuturor persoanelor prevãzute în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe criterii arbitrare. În sprijinul celor arãtate invocã <>Decizia nr. 18/2003 şi <>Decizia nr. 404/2003 , prin care Curtea Constituţionalã a statuat cã "persoanele care urmeazã sã beneficieze de una sau de alta dintre cele trei categorii de pensii de serviciu se aflã în situaţii obiectiv diferite, în raport cu care este justificat şi tratamentul juridic diferenţiat". În aceeaşi ordine de idei aminteşte şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat cã despre violarea principiului egalitãţii se poate vorbi atunci când se aplicã un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã sã existe o motivare obiectivã şi rezonabilã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13, 14, 15 şi ale <>art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 13: "Au dreptul la pensie de serviciu anticipatã cadrele militare în activitate care îndeplinesc condiţiile de vechime prevãzute la art. 12 lit. b) şi se aflã în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) au împlinit vârsta de 50 de ani şi sunt trecute în rezervã ca urmare a împlinirii limitei de vârstã în grad prevãzutã de <>Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare sau ca urmare a reorganizãrii unor unitãţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b) sunt trecute în rezervã sau direct în retragere ca urmare a clasãrii ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de cãtre comisiile de expertizã medico-militarã.";
- Art. 14: "(1) Au dreptul la pensie de serviciu anticipatã parţialã cadrele militare în activitate, indiferent de vârstã, care au o vechime efectivã în serviciu de minimum 20 de ani, dintre care cel puţin 10 ani ca militar, şi care se aflã în una dintre urmãtoarele situaţii:
a) sunt trecute în rezervã ca urmare a împlinirii limitei de vârstã în grad prevãzutã de <>Legea nr. 80/1995 sau ca urmare a reorganizãrii unor unitãţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b) sunt trecute în rezervã sau direct în retragere ca urmare a clasãrii ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de cãtre comisiile de expertizã medico-militarã.
(2) Cuantumul pensiei anticipate parţiale pentru cadrele militare în activitate prevãzute la alin. (1) se calculeazã proporţional cu numãrul anilor de serviciu.";
- Art. 15: "Cadrele militare care la data trecerii în rezervã nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii, dar au o vechime în serviciul militar de cel puţin 15 ani pentru bãrbaţi şi 10 ani pentru femei, beneficiazã de pensie militarã de stat la împlinirea vârstelor standard prevãzute în Legea nr. 19/2000, proporţional cu numãrul anilor de serviciu militar.";
- Art. 16 alin. (1) lit. a) şi b): "(1) Cadrele militare care se aflã în una dintre situaţiile prevãzute la art. 9 alin. (1) lit. b) sau c) beneficiazã de pensie de serviciu anticipatã sau anticipatã parţialã astfel:
a) la împlinirea vârstei de 50 de ani bãrbaţii şi 45 de ani femeile, dacã şi-au desfãşurat activitatea în condiţii de muncã deosebite cel puţin 20 de ani efectiv, din care cel puţin 10 ani efectiv ca militar;
b) la împlinirea vârstei de 45 de ani bãrbaţii şi 40 de ani femeile, dacã şi-au desfãşurat activitatea în condiţii de muncã speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care cel puţin 10 ani efectiv ca militar."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege autorul excepţiei invocã prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, dispoziţii potrivit cãrora: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã esenţa criticii îndreptate împotriva dispoziţiilor art. 13, 14, 15 şi ale <>art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 164/2001 constã în aceea cã beneficiul pensiei de serviciu anticipate sau anticipate parţiale nu se acordã şi cadrelor militare în rezervã sau în retragere. Autorul excepţiei considerã cã astfel se încalcã principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, deoarece se creeazã o discriminare între cadrele militare active şi cadrele militare în rezervã sau în retragere.
Aceastã criticã şi aceste argumente asemãnãtoare au fost analizate de Curte şi prin <>Decizia nr. 18 din 21 ianuarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 11 martie 2003, şi prin <>Decizia nr. 404 din 28 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 15 decembrie 2003, când a statuat cã prevederile <>art. 13 şi 15 din Legea nr. 164/2001 nu instituie privilegii sau discriminãri între cetãţenii aflaţi în situaţii identice.
În considerentele care au fundamentat aceste decizii s-a reţinut cã, potrivit <>art. 3 din Legea nr. 164/2001 , "De prevederile prezentei legi beneficiazã cadrele militare în activitate, în rezervã sau în retragere, denumite în continuare cadre militare, precum şi urmaşii acestora".
De asemenea, Curtea a reţinut cã, potrivit art. 10 din aceeaşi lege, sistemul pensiilor militare de stat cuprinde pensia de serviciu, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, iar art. 11 prevede cã pensia de serviciu poate fi pentru limitã de vârstã, anticipatã şi anticipatã parţialã.
În consecinţã, Curtea a apreciat ca fiind evident faptul cã persoanele care urmeazã sã beneficieze de una dintre cele trei categorii de pensie de serviciu se aflã în situaţii obiectiv diferite, în raport cu care este justificat şi tratamentul juridic diferenţiat.
În continuare a arãtat cã "pensiile militare de serviciu, fiind mai avantajoase decât alte categorii de pensii, conform opţiunii legiuitorului, se acordã persoanelor care rãmân în activitate militarã pânã la pensionare, dar, datoritã prevederilor <>art. 15 din Legea nr. 164/2001 , nu sunt excluse de la acest beneficiu nici fostele cadre militare.
Pensia de serviciu anticipatã, prevãzutã de <>art. 13 din Legea nr. 164/2001 , se poate acorda numai în cazul îndeplinirii anumitor condiţii speciale, în afarã de cele referitoare la vârstã şi la vechime, legate de motivele trecerii în rezervã sau direct în retragere, cum sunt: împlinirea limitei de vârstã în grad; reorganizarea unitãţii militare şi reducerea unor funcţii; alte motive sau nevoi ale instituţiei militare; inaptitudinea sau aptitudinea limitatã pentru serviciul militar. Aceste condiţii speciale demonstreazã şi situaţia diferitã a cadrelor militare care solicitã acordarea acestui tip de pensie".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia din deciziile menţionate anterior îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Mai mult, Curtea constatã cã aceste considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte susţinerea constituţionalitãţii <>art. 14 şi 16 din Legea nr. 164/2001 în raport cu prevederile art. 16 din Constituţie. Astfel, în mod asemãnãtor <>art. 13 din Legea nr. 164/2001 , art. 14 condiţioneazã acordarea pensiei de serviciu anticipate parţiale de îndeplinirea atât a unor cerinţe de vechime în serviciu, cât şi a unor condiţii speciale strâns legate de vârsta sau aptitudinea persoanelor care activeazã în cadrul armatei ori de situaţiile speciale în care se poate gãsi o unitate militarã la un moment dat, precum reorganizarea sau reducerea unor funcţii în statele de organizare. Aceste condiţii nu pot privi persoanele care nu mai sunt cadre militare active şi care se aflã, în consecinţã, în situaţii obiectiv diferite.
Pentru aceeaşi raţiune legiuitorul a înţeles sã acorde pensia de serviciu anticipatã sau anticipatã parţialã, în condiţiile prevãzute de <>art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 164/2001 , doar cadrelor militare active.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, 14, 15 şi <>art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, excepţie ridicatã de Ioan Bratu în Dosarul nr. 169/C/2005 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 iunie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea

-------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016