Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 350 din 28 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, precum si a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) si (3), art. 74 alin. (1) lit. c) si d) si art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003 )
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 779 din 26 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, precum şi a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi <>art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003 ), excepţie ridicatã de Carmen Speranţa Constanţa Tomescu în Dosarul nr. 396/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspund autorul excepţiei, prin avocat Victor Florin Peştean, precum şi partea Societatea Comercialã "Romtelecom" - S.A., prin consilier juridic Liliana Enache.
Având cuvântul, autorul excepţiei aratã cã proiectul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 53/2003 aduce modificãri în sensul arãtat în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, fapt ce reprezintã un argument în favoarea constatãrii neconstituţionalitãţii textelor de lege criticate.
Aratã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã nu vizeazã modul de interpretare şi aplicare a legii de cãtre instanţa de judecatã, ci se referã la o procedurã elaboratã în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, ce încalcã alte dispoziţii din Legea fundamentalã.
Susţine excepţia astfel cum aceasta a fost ridicatã în faţa instanţei de judecatã.
Depune note scrise prin care solicitã admiterea excepţiei. De asemenea, depune textul proiectului Ordonanţei de urgenţã privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 53/2003 , precum şi nota de fundamentare a acesteia.
Reprezentantul pãrţii Societatea Comercialã "Romtelecom" - S.A. aratã cã nu existã nici o legãturã între dispoziţiile de lege criticate şi soluţionarea cauzei, autorul excepţiei urmãrind tergiversarea procesului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã nu constituie motiv de admitere a excepţiei împrejurarea cã legiuitorul urmeazã a elabora o nouã reglementare. Aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi cã autorul excepţiei dã o interpretare proprie textelor în cauzã.
Având cuvântul în replicã, reprezentantul autorului excepţiei aratã cã dispoziţiile de lege criticate reprezintã prevederi discriminatorii în ceea ce priveşte modul de apãrare a dreptului de proprietate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 396/LM/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, precum şi a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi <>art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003 ), excepţie ridicatã de Carmen Speranţa Constanţa Tomescu într-o cauzã ce are ca obiect o contestaţie la decizia de concediere.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine urmãtoarele: a) art. 288 teza a doua din Codul muncii, precum şi <>art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 , prevãzând decãderea din beneficiul probei admise a pãrţii care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia, fac inoperantã dispoziţia art. 287 din Codul muncii, potrivit cãreia sarcina probei revine angajatorului. Astfel, în situaţia în care angajatorul refuzã în mod sistematic sã prezinte dovezile în termenul prevãzut de lege ori în termenul dat de instanţã, pronunţarea sancţiunii decãderii împotriva angajatorului este în beneficiul acestuia, care prin propria faptã reuşeşte sã se sustragã de la îndeplinirea unei obligaţii legale, ceea ce înseamnã cã protecţia dreptului la muncã este insuficientã, iar salariatul nu poate beneficia de un proces echitabil; b) art. 72 alin. (2) şi (3) din Codul muncii este neconstituţional pentru cã nu conţine în mod expres obligaţia angajatorului de a notifica salariaţilor care au fost concediaţi reluarea activitãţii a cãrei încetare a condus la concedieri colective; c) art. 74 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este neconstituţional pentru cã nu prevede obligaţia angajatorului de a menţiona în decizia de concediere rezultatul aplicãrii criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; d) art. 74 alin. (1) lit. d), raportat la art. 64 din Codul muncii, are caracter discriminatoriu pentru cã din sfera salariaţilor cãrora angajatorul trebuie sã propunã ocuparea locurilor de muncã vacante din unitate sunt excluşi salariaţii ale cãror contracte de muncã urmeazã sã fie desfãcute pentru motive neimputabile lor.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 18 noiembrie 2004, a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibilã. Recursul declarat de autorul excepţiei împotriva încheierii a fost admis prin Decizia civilã nr. 729/R din 25 februarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, restituindu-se cauza în vederea rejudecãrii excepţiei. Tribunalul a dispus suspendarea judecãrii cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale, fãrã a înscrie în încheiere opinia sa cu privire la excepţia ridicatã. Curtea Constituţionalã a solicitat Tribunalului Bucureşti comunicarea opiniei sale, însã acesta nu a transmis-o.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul considerã cã dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu contrazic nici o prevedere din Constituţie. Angajatorul, dacã nu face proba legalitãţii şi temeiniciei deciziei de concediere, îşi asumã consecinţa anulãrii acestui act. Într-o asemenea situaţie nu se produce rãsturnarea sarcinii probei, salariatul nefiind niciodatã obligat sã dovedeascã legalitatea şi temeinicia concedierii sale. Conform art. 74 din Codul muncii decizia de concediere trebuie sã cuprindã suficiente elemente de informare a salariatului interesat în exercitarea drepturilor recunoscute de lege. De altfel, autorul excepţiei pune în discuţie probleme de interpretare şi de aplicare a textelor de lege criticate, iar nu constituţionalitatea acestora.
Avocatul Poporului apreciazã cã toate dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, "instituirea unei proceduri speciale de soluţionare a conflictelor de muncã nu aduce atingere în nici un mod dreptului la un proces echitabil, ci transpune în practicã principiul celeritãţii soluţionãrii litigiilor dintre salariat şi angajator, precum şi instaurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitãrii dreptului prevãzut de art. 21 din Constituţie". Stabilirea prin lege a unor condiţii privind încetarea contractului individual de muncã nu reprezintã o îngrãdire a dreptului la muncã. Dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere trãsãturilor şi valorilor supreme ale statului român şi nici principiului unitãţii poporului român şi egalitãţii între cetãţeni.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi <>art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003 ), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Aceste dispoziţii de lege au urmãtorul cuprins:
● <>Art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 : "Instanţa poate sã decadã din beneficiul probei admise partea care întârzie nejustificat administrarea acesteia.";
● Art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi art. 288 teza a doua din Codul muncii:
- Art. 64: "(1) În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevãzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncã a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncã vacante în unitate, compatibile cu pregãtirea profesionalã sau, dupã caz, cu capacitatea de muncã stabilitã de medicul de medicinã a muncii.
(2) În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncã vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncã în vederea redistribuirii salariatului, corespunzãtor pregãtirii profesionale sau, dupã caz, capacitãţii de muncã stabilite de medicul de medicinã a muncii, urmând sã îi comunice salariatului soluţiile propuse de agenţie.
(3) Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrãtoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) şi (2) pentru a-şi manifesta expres consimţãmântul cu privire la noul loc de muncã oferit.
(4) În cazul în care salariatul nu îşi manifestã expres consimţãmântul în termenul prevãzut la alin. (3), precum şi în cazul în care agenţia teritorialã de ocupare a forţei de muncã nu poate îndeplini obligaţia prevãzutã la alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
(5) În cazul concedierii pentru motivul prevãzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiazã de o compensaţie, în condiţiile stabilite în contractul colectiv de muncã aplicabil sau în contractul individual de muncã, dupã caz;";
- Art. 72 alin. (2) şi (3): "(2) În cazul în care în aceastã perioadã angajatorul reia activitãţile a cãror încetare a condus la concedieri colective, salariaţii care au fost concediaţi au dreptul de a fi reangajaţi pe aceleaşi locuri de muncã pe care le-au ocupat anterior, fãrã examen sau concurs ori perioadã de probã.
(3) În situaţia în care salariaţii care au dreptul de a fi reangajaţi potrivit alin. (2) nu solicitã acest lucru, angajatorul poate face noi angajãri pe locurile de muncã rãmase vacante.";
- Art. 74 alin. (1) lit. c) şi d): "(1) Decizia de concediere se comunicã salariatului în scris şi trebuie sã conţinã în mod obligatoriu: [...]
c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 70 alin. (2) lit. d);
d) lista tuturor locurilor de muncã disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmeazã sã opteze pentru a ocupa un loc de muncã vacant, în condiţiile art. 64.";
- Art. 288: "Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenţã, instanţa fiind în drept sã decadã din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile art. 1 alin. (3), art. 4, art. 21 alin. (3), art. 41 şi art. 53 din Constituţie, potrivit cãrora:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.";
- Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetãţenilor sãi.
(2) România este patria comunã şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã deosebire de rasã, de naţionalitate, de origine etnicã, de limbã, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţã politicã, de avere sau de origine socialã.";
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 41: "(1) Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã.
(2) Salariaţii au dreptul la mãsuri de protecţie socialã. Acestea privesc securitatea şi sãnãtatea salariaţilor, regimul de muncã al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţarã, repausul sãptãmânal, concediul de odihnã plãtit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionalã, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normalã a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncã egalã, femeile au salariu egal cu bãrbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncã şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
De asemenea, autorul excepţiei considerã cã aceste dispoziţii legale sunt contrare şi prevederilor art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la aceastã convenţie, care au urmãtorul cuprins:
● Art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale:
- Art. 6: "1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia, în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã, atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoanã acuzatã de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pânã ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) sã fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbã pe care o înţelege şi în mod amãnunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) sã dispunã de timpul şi de înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii sale;
c) sã se apere el însuşi sau sã fie asistat de un apãrãtor ales de el şi, dacã nu dispune de mijloacele necesare pentru a plãti un apãrãtor, sã poatã fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) sã întrebe sau sã solicite audierea martorilor acuzãrii şi sã obţinã citarea şi audierea martorilor apãrãrii în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzãrii;
e) sã fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacã nu înţelege sau nu vorbeşte limba folositã la audiere.";
- Art. 13: "Orice persoanã, ale cãrei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încãlcate, are dreptul sã se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.";
- Art. 14: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sã fie asiguratã fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasã, culoare, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã sau socialã, apartenenţã la o minoritate naţionalã, avere, naştere sau orice altã situaţie.";
● Art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."
Examinând dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale şi la reglementãrile internaţionale invocate în motivarea excepţiei, Curtea constatã urmãtoarele:
Dispoziţiile legale criticate nu conţin nici o mãsurã prin care s-ar îngrãdi accesul liber la justiţie al oricãrui salariat pentru a contesta legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere emise de angajator, drept pe care l-a exercitat efectiv şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
Art. 288 teza a doua din Codul muncii şi <>art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 prevãd decãderea pãrţii din beneficiul probei admise, ca sancţiune a întârzierii nejustificate a administrãrii acesteia. Aceste dispoziţii legale sunt menite sã asigure soluţionarea cu celeritate a conflictelor de muncã, în primul rând, în interesul salariatului, al apãrãrii raporturilor de muncã şi al exercitãrii dreptului la muncã. Angajatorul, în apãrarea sa, trebuie sã dovedeascã legalitatea şi temeinicia mãsurii de concediere, fiind obligat sã prezinte probele în acest sens înainte de prima zi de înfãţişare. Dacã angajatorul întârzie, în mod nejustificat, administrarea acestor probe, el poate fi decãzut chiar şi din probele admise anterior. Decãderea din probã are drept consecinţã nedovedirea legalitãţii ori a temeiniciei deciziei de concediere, aceasta putând fi anulatã. În urma decãderii angajatorului din proba admisã în apãrare, sarcina administrãrii acesteia nu revine salariatului, aplicându-se în continuare regula generalã potrivit cãreia sarcina probei revine angajatorului. Şi salariatul poate solicita administrarea unor probe prin care tinde sã dovedeascã nelegalitatea ori netemeinicia deciziei de concediere. În situaţia în care probele solicitate de salariat şi admise de instanţã sunt deţinute de angajator, acesta va fi obligat sã le prezinte. În aceste condiţii nu sunt lezate garanţiile procedurale care asigurã desfãşurarea unui proces echitabil şi într-un interval de timp rezonabil, în interesul legitim al fiecãreia dintre pãrţile litigante.
Art. 74 din Codul muncii prevede obligaţia angajatorului de a menţiona în cuprinsul deciziei de concediere, care trebuie comunicatã în scris salariatului, suficiente motive şi informaţii pe baza cãrora salariatul sã poatã aprecia legalitatea şi temeinicia mãsurii de concediere şi sã poatã decide dacã o contestã sau nu în justiţie. Omisiunea de a insera în decizie toate datele cerute de lege afecteazã legalitatea acesteia.
Obligaţia angajatorului de a informa salariaţii concediaţi despre dispariţia motivelor care au determinat încetarea activitãţii şi concedierea colectivã şi despre reluarea activitãţii rezultã din textul de lege criticat, în aceastã privinţã punându-se doar problema aplicãrii legii.
Concedierea salariatului, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevãzute de lege, nu reprezintã o atingere a dreptului la muncã ori la alegerea liberã a profesiei şi a locului de muncã şi nici o restrângere a exercitãrii acestor drepturi. Împotriva eventualelor mãsuri abuzive şi nelegale de concediere salariaţii au dreptul de a face contestaţie la instanţa judecãtoreascã prin a cãrei hotãrâre se restabileşte dreptul încãlcat.
Nici una dintre dispoziţiile legale criticate nu instituie privilegii ori discriminãri, acestea fiind deopotrivã aplicabile tuturor salariaţilor şi angajatorilor care se gãsesc în ipoteza normelor juridice respective.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 77 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncã, precum şi a celor ale art. 64, art. 72 alin. (2) şi (3), art. 74 alin. (1) lit. c) şi d) şi <>art. 288 teza a doua din Codul muncii (Legea nr. 53/2003 ), excepţie ridicatã de Carmen Speranţa Constanţa Tomescu în Dosarul nr. 396/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
