Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 350 din 19 decembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, cu modificarile si completarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 117 din 13 februarie 2002
Costica Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Dinu Zamfirescu în Dosarul nr. 3.311/2001 al Judecãtoriei Sectorului 1, municipiul Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 11 decembrie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 18 decembrie 2001 şi apoi pentru data de 19 decembrie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 mai 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 3.311/2001 al Judecãtoriei Sectorului 1, municipiul Bucureşti, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 33 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Dinu Zamfirescu într-o cauza civilã, în contradictoriu cu statul roman.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca <>art. 33 din Legea nr. 68/1992 , "care prevede ca numai persoanele care au exclusiv cetãţenia romana şi domiciliul în ţara pot candida la alegerile legislative, este neconstitutional", deşi este "o simpla repetare a dispoziţiilor constituţionale" ale art. 16 alin. (3), care impun aceeaşi condiţie referitoare la cetãţenie. În consecinta, se arata ca, în temeiul art. 20 din Constituţie, "urmeazã sa se considere modificat implicit conţinutul dispoziţiei constituţionale din art. 16 alin. (3), deoarece restrangerea dreptului fundamental de a fi ales nu este în concordanta" cu art. 21 alin. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, art. 2 şi art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 5 alin. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, art. 3 din Statutul Consiliului Europei, ratificat de România prin <>Legea nr. 64/1993 , pct. 12 şi 13 din Documentul final al Reuniunii de la Viena şi cu pct. 5.7, 5.9, 6 şi 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. Autorul exceptiei mai susţine ca prin ratificarea de cãtre România a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi a celor doua pacte, şi anume Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 16 alin. (3) din Constituţie, care a fost adoptat "anterior" ratificãrii acestor documente internaţionale, a fost modificat implicit, iar <>art. 33 din Legea nr. 68/1992 "a devenit neconstitutional". În sfârşit, se apreciazã ca o alta interpretare a dispoziţiilor constituţionale ar face ca art. 11 şi 20 din Constituţie sa devinã "simple norme juridice cu aspect de reclama".
Judecãtoria Sectorului 1, municipiul Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca textul de lege criticat este "conform art. 16 alin. (3) din Constituţie" şi "constituţionalitatea dispoziţiilor legale nu priveşte concordanta dintre normele juridice şi actele internaţionale chiar ratificate de cãtre statul roman".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca "dispoziţiile potrivit cãrora persoanele care candideazã pentru funcţii şi demnitati publice trebuie sa aibã numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara nu reprezintã decât preluarea prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie" şi "însuşi reclamantul nu contesta faptul ca aceste dispoziţii sunt impuse de prevederile constituţionale şi sunt identice cu acestea din urma".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile partii şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie, asa cum rezulta din Încheierea de sesizare din 18 mai 2001 şi din motivarea formulatã în scris de autorul exceptiei, dispoziţiile <>art. 33 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În esenta, în opinia autorului exceptiei acest text este neconstitutional, deoarece prevede ca "numai persoanele care au exclusiv cetãţenia romana şi domiciliul în ţara pot candida la alegerile legislative". În realitate, o asemenea reglementare este cuprinsã în <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi, în consecinta, prin prezenta decizie Curtea Constituţionalã urmeazã sa se pronunţe cu privire la constituţionalitatea acestui text de lege, potrivit cãruia "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese".
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca, deşi dispoziţiile din lege criticate "sunt o simpla repetare" a art. 16 alin. (3) din Constituţie, care prevede ca "Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara", "normele constituţionale însele şi, implicit, normele legale (care trebuie sa fie conforme cu Constituţia), trebuie citite şi interpretate în conformitate cu art. 20 din Constituţie, potrivit cãruia: «(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.»"
În acest sens sunt invocate urmãtoarele reglementãri din pactele şi tratatele internaţionale:
- Art. 21 alin. 1 şi 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoana are dreptul sa participe la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi.
2. Orice persoana are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale.";
- Art. 2 şi art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice:
"Articolul 2
1. Statele pãrţi la prezentul Pact se angajeazã sa respecte şi sa garanteze tuturor indivizilor care se gãsesc pe teritoriul lor şi ţin de competenta lor drepturile recunoscute în prezentul Pact, fãrã nici o discriminare, în special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau intemeiata pe orice alta împrejurare.
2. Statele pãrţi la prezentul Pact se angajeazã sa garanteze ca drepturile enunţate în el vor fi exercitate fãrã nici o discriminare intemeiata pe rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau socialã, avere, naştere sau orice alta împrejurare.";
"Articolul 5
2. Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în orice stat parte la prezentul pact în aplicarea legilor, convenţiilor, regulamentelor sau cutumelor, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o mãsura mai mica.";
- Art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale: "Nu se poate admite nici o restrictie sau derogare de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în orice ţara în virtutea unor legi, convenţii, regulamente sau cutume, sub pretextul ca prezentul Pact nu recunoaşte aceste drepturi sau le recunoaşte într-o mãsura mai mica.";
- Art. 3 din Statutul Consiliului Europei, ratificat de România prin <>Legea nr. 64/1993 : "Fiecare membru al Consiliului Europei trebuie sa accepte principiile statului de drept şi principiul în virtutea cãruia fiecare persoana aflatã sub jurisdicţia sa trebuie sa se bucure de drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului.
Fiecare membru se angajeazã sa colaboreze, în mod sincer şi efectiv, la realizarea scopului consiliului conform definitiei acestuia din cap. I.";
- Pct. 12 şi 13 din Documentul final al Reuniunii de la Viena şi pct. 5.7, 5.9, 6 şi 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E., texte al cãror conţinut nu este publicat în traduceri oficiale.
Din analiza argumentelor formulate în susţinerea exceptiei Curtea retine ca, recunoscând concordanta deplina a dispoziţiilor <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (3), autorul acesteia solicita exercitarea unui control de constitutionalitate întemeiat pe art. 20 din Constituţie, relativ la preeminenta reglementãrilor internaţionale referitoare la drepturile omului, în caz de conflict cu dreptul intern şi "sa se considere modificat implicit conţinutul dispoziţiei constituţionale din art. 16 alin. (3)".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinta, urmeazã sa fie respinsã.
O prima critica a dispoziţiilor <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, consta în aceea ca acestea sunt neconstituţionale, deoarece prevãd ca "numai persoanele care au exclusiv cetãţenia romana şi domiciliul în ţara pot candida la alegerile legislative", deşi ele sunt "o simpla repetare" a prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie.
Sub acest aspect Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 septembrie 2001, într-o cauza în care se invoca neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii care, ca şi în speta, se regãsesc în prevederile art. 16 alin. (3) din Constituţie. Cu acel prilej Curtea a statuat ca prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (3) "[...] urmeazã a fi interpretate în corelatie cu cele cuprinse în art. 50 din Constituţie, potrivit cu care «(1) Fidelitatea fata de ţara este sacrã. (2) Cetãţenii cãrora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, rãspund de îndeplinirea cu credinţa a obligaţiilor ce le revin [...]». În aceasta lumina, fidelitatea fata de ţara apare ca o obligaţie esenţialã ce rezulta din raportul de cetãţenie, raport definitoriu în condiţionarea de cãtre legiuitor a accesului la anumite funcţii sau demnitati publice". Prin aceeaşi decizie s-a reţinut ca "accesul persoanei la o funcţie sau demnitate publica, în raport cu o asemenea condiţie, se regaseste şi în norme şi prevederi din documente internaţionale", arãtându-se, de exemplu, ca art. 21 alin. (2) din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, invocat ca fiind încãlcat şi în prezenta cauza, "statueazã ca «Orice persoana are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale tarii sale»". Tot în legatura cu invocarea încãlcãrii art. 21 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, în decizia menţionatã Curtea a observat "ca reglementarea are în vedere accesul la funcţii publice eligibile, câtã vreme sunt evocate, ca valori supreme aparate, exprimarea voinţei populare prin alegeri nefalsificate, vointa poporului constituind baza puterii de stat, iar alegerile întemeindu-se pe proceduri care sa asigure libertatea votului".
Totodatã, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 226 din 3 iulie 2001 s-a constatat ca unele dispoziţii din reglementãrile internaţionale nu se opun unor circumstantieri şi chiar unor restrictii în exercitarea libertãţilor. Astfel, s-a reţinut ca, în virtutea prevederilor art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, "exercitarea libertãţilor poate fi supusã anumitor limitãri, ce trebuie însã stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare, printre altele, apãrãrii securitãţii naţionale sau ordinii publice". De asemenea, s-a reţinut ca art. 2 alin. 2 din acelaşi pact precizeazã ca drepturile sa fie "exercitate fãrã restrictii nerezonabile, ceea ce implica posibilitatea existenţei unor conditionari în exerciţiul acestor drepturi. În aceste condiţii, interdicţia oricãrei discriminãri nu mai apare ca fiind nelimitatã, pretandu-se, în cazul reglementãrii ei prin lege, la o fireasca cercetare a condiţiei de rezonabilitate". S-a mai reţinut ca "pct. 5.9 şi pct. 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din 1990, care interzic orice discriminare în exercitarea drepturilor cetãţenilor, inclusiv cele de a solicita funcţii politice sau publice", precum şi textele menţionate din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice "nu îşi gãsesc aplicaţie".
Cele statuate de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, deoarece nu au intervenit elemente noi care sa justifice modificarea acestei jurisprudente, astfel încât criticile potrivit cãrora <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, contravine art. 21 alin. 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi pct. 5.9 şi 7.5 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din 1990, prin raportare la art. 20 din Constituţie, urmeazã sa fie respinse.
Prin decizia menţionatã Curtea Constituţionalã a mai reţinut ca, în considerarea reglementãrilor internaţionale evocate, "dispoziţiile legale criticate trebuie raportate la limitele exerciţiului unor drepturi, prevãzute în art. 49 al Constituţiei". Asa fiind, şi în prezentul dosar, examinând dispoziţiile <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin raportare la prevederile art. 49 din Constituţie, referitoare la "Restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi", Curtea constata ca aceste cerinţe constituţionale sunt întrunite, întrucât condiţionarea impusa de textul de lege criticat este dictata, ca şi în cauza anterioarã, de "considerente privind apãrarea siguranţei naţionale, cu respectarea unei condiţii de rezonabilitate" care, în speta, este îndeplinitã.
În plus, în acest dosar s-a mai invocat şi încãlcarea urmãtoarelor dispoziţii: art. 2 şi art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, dispoziţii în conformitate cu care statele pãrţi ale acestui pact se angajeazã sa respecte şi sa garanteze tuturor indivizilor care se gãsesc pe teritoriul lor drepturile recunoscute de pact (art. 2), precum şi inadmisibilitatea vreunei restrictii sau derogãri de la drepturile fundamentale ale omului recunoscute sau în vigoare în statele pãrţi la pact, sub pretextul ca pactul nu recunoaşte sau recunoaşte într-o mãsura mai mica aceste drepturi (art. 5 pct. 2); art. 5 pct. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, al cãrui conţinut este identic cu cel redat anterior; art. 3 din Statutul Consiliului Europei, la care România a aderat prin <>Legea nr. 64/1993 , articol potrivit cãruia statele membre ale Consiliului Europei trebuie sa accepte principiile statului de drept şi principiul în virtutea cãruia fiecare persoana aflatã sub jurisdicţia lor trebuie sa se bucure de drepturile şi libertãţile fundamentale ale omului; pct. 5.7 şi 6 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga al Conferintei asupra dimensiunii umane a C.S.C.E. şi pct. 12 şi 13 din Documentul final al Reuniunii de la Viena, texte care interzic orice discriminare în exercitarea drepturilor cetãţenilor, inclusiv a celor de a solicita funcţii politice sau publice.
Examinând susţinerile referitoare la încãlcarea dispoziţiilor menţionate din pactele privitoare la drepturile omului şi din Statutul Consiliului Europei, Curtea constata ca acele dispoziţii din documentele internaţionale nu se referã la exercitarea dreptului de a fi ales de cãtre persoanele care au dubla cetãţenie şi, în consecinta, nu sunt incidente în cauza. Documentul final al Reuniunii de la Viena şi Documentul Reuniunii de la Copenhaga, invocate, de asemenea, ca fiind incalcate, sunt documente politice care nu se ratifica de cãtre România şi ca atare nu sunt relevante sub aspectul controlului de neconstituţionalitate.
Autorul exceptiei mai susţine ca prin ratificarea de cãtre România a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi a celor doua pacte, şi anume Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 16 alin. (3) din Constituţie, care a fost adoptat "anterior" ratificãrii acestor documente internaţionale, a fost modificat "explicit, prin procedura prevãzutã de art. 146 şi urmãtoarele din Constituţie, dar şi (în subsidiar) implicit, prin mecanismul instituit de art. 11 şi art. 20 din Constituţie, norme juridice care au cel puţin forta juridicã a art. 146 sau art. 16 alin. (3) din Constituţie".
Examinând aceste critici, Curtea constata ca Declaraţia Universala a Drepturilor Omului reprezintã un document al Organizaţiei Naţiunilor Unite, respectiv al Adunãrii Generale, adoptat la 10 decembrie 1948 şi care nu este supus ratificãrii statelor. În România acestui document i s-a conferit forta juridicã prin înscrierea sa în art. 20 alin. (1) din Constituţia României.
În ceea ce priveşte cele doua pacte, acestea au fost ratificate de România prin <>Decretul nr. 212 din 31 decembrie 1974 , publicat în Buletinul Oficial, nr. 146 din 20 noiembrie 1974. Asa fiind, Curtea observa ca ratificarea pactelor este anterioarã Constituţiei şi ca atare nu a existat o modificare a textelor constituţionale şi legale în virtutea succesiunii în timp a legilor.
De altfel, modificarea Constituţiei României nu se poate realiza decât la initiativa, cu procedura şi în limitele prevãzute de aceasta în art. 146-148 din titlul VI "Revizuirea Constituţiei", astfel ca ratificarea de cãtre România a unui tratat internaţional, anterioarã sau posterioarã intrãrii în vigoare a Constituţiei, are relevanta doar pe planul interpretãrii textelor interne privitoare la drepturile omului.
Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001 s-a arãtat ca o asemenea sustinere ar indreptati Curtea sa constate existenta unei cauze de inadmisibilitate a exceptiei de neconstituţionalitate, în temeiul faptului ca în realitate "se solicita Curţii ca, pe cale de interpretare, sa declare un text din Constituţie ca fiind în afarã cadrului convenţional internaţional privind drepturile omului. Într-o atare situaţie, în condiţiile în care Curtea ar admite excepţia, ar proceda ea însãşi la revizuirea Constituţiei. Curtea şi-ar extinde, astfel, limitele propriei sale competente".
Fata de cele arãtate excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, urmeazã sa fie respinsã pe fond.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, al art. 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Dinu Zamfirescu în Dosarul nr. 3.311/2001 al Judecãtoriei Sectorului 1, municipiul Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 19 decembrie 2001.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Costica Bulai
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
