Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 35 din 29 ianuarie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 132 din 13 februarie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Florian Lele în Dosarul nr. 4.908/2002 al Curţii Supreme de Justiţie Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã completul de judecatã cã la dosarul cauzei s-a depus o cerere de cãtre autorul excepţiei, prin care acesta solicitã amânarea judecãrii cauzei pentru imposibilitate de prezentare, din motive medicale.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cererea de amânare a judecãrii cauzei ca fiind neîntemeiatã.
Curtea respinge cererea formulatã de autorul excepţiei, considerând cã este nejustificatã amânarea cauzei în condiţiile în care în dosar s-a mai acordat un termen la cererea autorului excepţiei, în vederea angajãrii unui apãrãtor.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, susţinând cã textul de lege criticat nu contravine nici unei prevederi constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 4.908/2002, Curtea Supremã de Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Alexandru Florian Lele, intimat inculpat în dosarul menţionat.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia aratã cã dispoziţiile art. 57 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã procedura prealabilã de informare a instanţei supreme în cauzele de strãmutare, încalcã dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie, referitoare la garantarea dreptului la apãrare şi prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se întemeiazã pe faptul cã textul criticat, ce prevede cã informaţiile cerute de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se aflã cauza a cãrei strãmutare se cere ori, respectiv, de la Ministerul Justiţiei, atunci când Curtea Supremã de Justiţie este instanţa ierarhic superioarã, sunt solicitate doar pentru lãmurirea instanţei supreme, limitându-se accesul pãrţii interesate de a lua cunoştinţã de conţinutul acestor informaţii, este de naturã a aduce atingere dreptului la apãrare, precum şi dreptului la un proces echitabil.
Curtea Supremã de Justiţie - Secţia penalã considerã cã excepţia este nefondatã, deoarece informaţiile solicitate de Curtea Supremã de Justiţie, în temeiul art. 57 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, sunt cerute "pentru lãmurirea instanţei", iar dispoziţiile legale criticate nu încalcã dreptul la un proces echitabil şi nici dreptul constituţional la apãrare. Aceste drepturi sunt garantate tocmai prin procedura de informare a instanţei, care îi permite sã solicite informaţii pentru lãmurirea sa, în vederea soluţionãrii corecte a cererii de strãmutare. Informaţiile nu sunt accesibile pãrţilor, nefiind probe de admitere sau de respingere a cererii de strãmutare şi nu privesc soluţionarea în fond a procesului penal.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã strãmutarea este instituţia procesualã prin intermediul cãreia competenţa teritorialã normalã este înlocuitã cu o competenţã delegatã în vederea unei mai bune administrãri a justiţiei. Dreptul la apãrare se realizeazã cu prilejul judecãrii în fond a cauzei şi în cãile de atac. Soluţionarea cererii de strãmutare nu presupune o judecare a fondului pricinii, iar informaţiile prealabile solicitate de Curtea Supremã de Justiţie nu au legãturã cu infracţiunea sãvârşitã ori cu vinovãţia inculpatului, ci sunt necesare doar pentru lãmurirea instanţei asupra motivelor care au stat la baza cererii de strãmutare, constituind garanţii pentru imparţialitatea şi obiectivitatea instanţei în soluţionarea cauzei. În plus, conform prevederilor art. 58 şi 59 din Codul de procedurã penalã, pãrţile sunt încunoştinţate despre introducerea cererii de strãmutare, despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, cu menţiunea cã pãrţile pot trimite memorii şi se pot prezenta în instanţã cu apãrãrile necesare.
Cu privire la contrarietatea art. 57 alin. 1 din Codul de procedurã penalã cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Guvernul considerã cã excepţia este, de asemenea, neîntemeiatã, deoarece dreptul la un proces echitabil se realizeazã cu ocazia examinãrii în fond a cauzei.
Avocatul Poporului considerã, de asemenea, cã excepţia este neîntemeiatã, întrucât pãrţile au posibilitatea sã comunice Curţii Supreme de Justiţie date cu privire la soluţionarea cererii sau sã le prezinte în instanţã pentru a-şi susţine cererile. Faptele asupra cãrora urmeazã sã se pronunţe instanţa competentã sã soluţioneze cererea de strãmutare nu ţin de pricina însãşi, ci de asigurarea condiţiilor cerute de lege pentru asigurarea obiectivitãţii şi imparţialitãţii în soluţionarea cauzei, condiţii care vizeazã toate pãrţile din proces, indiferent de calitatea lor procesualã. Informaţiile primite sunt apreciate de instanţã sub raportul concludenţei, obiectivitãţii şi veridicitãţii acestora, în funcţie de toate datele cauzei şi de informaţiile comunicate de pãrţi în cadrul dezbaterilor.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 57 alin. 1 din Codul de procedurã penalã faţã de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Avocatul Poporului aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece procedura strãmutãrii este menitã sã asigure condiţiile unui proces echitabil, în care pãrţile sã dispunã de aceleaşi mijloace de apãrare şi sã aibã posibilitatea sã-şi exercite dreptul la apãrare în mod efectiv şi eficient.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 57 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: "Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie cere, pentru lãmurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se aflã cauza a cãrei strãmutare se cere, comunicându-i totodatã termenul fixat pentru judecarea cererii de strãmutare."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, fãrã a prezenta argumente, cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Dreptul la apãrare este garantat", precum şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în conformitate cu care "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinţã, urmeazã sã fie respinsã.
Dispoziţiile legale privitoare la procedura de informare a Curţii Supreme de Justiţie, în vederea soluţionãrii cererii de strãmutare a judecãrii cauzei penale, nu numai cã nu aduc atingere dreptului la apãrare sau dreptului inculpatului la un proces echitabil, dar sunt destinate sã asigure condiţiile pentru exercitarea deplinã a acestor drepturi, permiţând instanţei lãmurirea asupra motivelor şi temeiniciei cererii de strãmutare. Informaţiile obţinute în cadrul acestei proceduri nu privesc soluţionarea în fond a procesului penal, astfel încât faptul cã nu sunt accesibile pãrţilor nu este de naturã sã aducã atingere drepturilor invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
De altfel, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 82 din 8 martie 2001 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. 3 şi 4, art. 57 alin. 1 şi art. 60 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 iunie 2001, excepţie pe care a respins-o ca neîntemeiatã. De asemenea, în considerentele <>Deciziei nr. 237 din 5 iunie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iulie 2003, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã tot de Alexandru Florian Lele, Curtea a subliniat cã dispoziţiile art. 55-61 din Secţiunea a II-a cu denumirea "Strãmutarea judecãrii cauzei penale" din Capitolul II, Titlul II (Competenţa) al Pãrţii generale a Codului de procedurã penalã, inclusiv textul contestat de autorul excepţiei, respectã normele care definesc un proces echitabil, precum şi principiul asigurãrii dreptului la apãrare. În acest sens, Curtea a reţinut cã strãmutarea nu este o procedurã de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedurã specialã, de stabilire a competenţei teritoriale a instanţei de judecatã, menitã tocmai sã asigure condiţiile unui proces echitabil, în care pãrţile sã dispunã de aceleaşi mijloace de apãrare şi sã aibã posibilitatea sã îşi exercite dreptul la apãrare în mod efectiv şi eficient. În cadrul acestei proceduri, exigenţele art. 24 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sunt îndeplinite, întrucât pãrţile au posibilitatea sã comunice Curţii Supreme de Justiţie, în mod nemijlocit, informaţii şi dovezi cu privire la împrejurãrile procesului şi sã îşi prezinte poziţia faţã de admisibilitatea şi temeinicia cererii de strãmutare.
Neexistând elemente noi de naturã sã reconsidere jurisprudenţa Curţii în aceastã materie, considerentele şi soluţia acestor decizii rãmân valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Alexandru Florian Lele în Dosarul nr. 4.908/2002 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 ianuarie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
---------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
