Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 21 martie 1996, de cãtre 53 de deputaţi, şi anume: Petre Turlea, Ioan Gavra, Ioan Pop, Vasile Matei, Aurel Jecan, Nicolae Bud, Vasile Potolinca, Vasile Ionescu, Gheorghe Dobre, Coriolan Bucur, Costica Ciurtin, Lazar Ladariu, Eugen Crisan, Vasile Suta, Craciun Floruta, Gheorghe Branzei, Petru Burca, Mitica Balaet, Dumitru Dragut, Constantin Rotaru, Marin Lungu, Mihail Paraluta, Toader Constantinescu, Mircea Chiostec, Gheorghe Fition, Fanica Danila, Constantin Emil Hoara, Feuzia Rusid, Vasile Cristea, Anghel Stanciu, Smaranda Ionescu, Iuliu Ioan Furo, Constantin Gheorghe, Florea Danciu, Tudor Radu, Tudor Manolescu, Ionel Roman, Florin Negoita, Ioan Tanasa, Cornel Brahas, Eugen Costel Popescu, Grigore Raban, Mircea Creţu, Ioan Sonea, Ilie Gatan, Marcel Moldoveanu, Ioan Marinescu, Ioan Victor Pica, Petre Banita, Anton Mangiurea, Ion Hortopan, Simion Silviu Somacu şi Ion Dutu, în legatura cu neconstituţionalitatea art. 1, art. 5 alin. 3 şi art. 48 din Legea partidelor politice.
Sesizarea mai este semnatã şi de 11 senatori, însã numãrul acestora fiind inferior celui de 25 senatori prevãzut de art. 144 lit. a) din Constituţie, Curtea este legal sesizatã numai de cãtre grupul de deputaţi.
În sesizare se arata ca art. 1 din lege, care defineste conceptul de partid politic, este neconstitutional pentru urmãtoarele motive:
- precizarea ca partidele "îndeplinesc o misiune publica garantatã de Constituţie" contravine prevederilor art. 8 şi 37 din Constituţie, întrucît îndeplinirea unei misiuni este un act de executare, iar partidele "nu primesc ordine, dispoziţii sau sarcini de la vreo autoritate"; de asemenea, referirea la garanţia constituţionalã înseamnã ca "orice fel de activitate desfasurata de un partid politic este garantatã de Constituţie";
- statutul partidului, astfel cum este definit de prevederile art. 1, contravine, de asemenea, prevederilor art. 8 şi 37 din Constituţie, deoarece nu se referã la relaţia dintre partid şi societate, ci numai la relaţia "cetãţeni asociaţi în partid";
- nu a fost adoptat textul Senatului, care preciza ca partidele sînt asociaţii care "contribuie în mod democratic la determinarea politicii naţionale", formulare ce ar fi fost în concordanta cu prevederile constituţionale.
În sesizarea grupului de deputaţi se considera, de asemenea, ca prevederea art. 5 alin. 3, potrivit cãreia "Membrii organizaţiilor cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale care înscriu candidaţi în alegeri pot face parte şi dintr-un partid politic", sînt neconstituţionale, deoarece:
- organizaţiile cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale sînt asimilate partidelor politice, potrivit art. 48 din lege, astfel încît, dîndu-se acestor cetãţeni posibilitatea de a face parte şi dintr-un partid politic, se instituie în folosul lor "o dubla vocaţie electoralã", ceea ce reprezintã un "privilegiu electoral", contrar principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii, prevãzut de art. 16 din Constituţie;
- neadoptindu-se, în forma finala a legii, soluţia Senatului de a se interzice partidul etnic, se creeazã implicit posibilitatea ca, pe acelaşi criteriu etnic, sa se poatã constitui şi un partid şi o organizaţie, ceea ce implica "o dubla calitate politica şi o dubla vocaţie electoralã";
- prevederile art. 5 alin. 3 creeazã posibilitatea de constituire "a partidelor politice, concomitent cu organizaţii ale aceloraşi persoane şi pe alte criterii cum ar fi: criteriul de religie, criteriul de rasa, criteriul de asigurare socialã, de zone geografice sau de diviziuni teritoriale şi altele asemenea", ceea ce "prezintã un pericol deosebit pentru caracterul unitar şi naţional al statului roman", invocindu-se, în acest sens, şi unele activitãţi politice imputate U.D.M.R.
De asemenea, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la 26 martie 1996, de cãtre 25 de senatori, şi anume: Gabor Menyhert Hajdu, Gabor Kozsokas, Denes Seres, Tiberiu Ştefan Incze, Gheorghe Frunda, Zoltan Hosszu, Petre Constantin Buchwald, Bela Marko, Karoly Ferenc Szabo, Iosif Csapo, Nicolae Manolescu Apolzan, Ion Paun Otiman, Ştefan Radof, Ştefan Augustin Popa Doinas, Alexandru Paleologu, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Andrei Potcoava, Tiberiu Vladislav, Sabin Ivan, Dumitru Calueanu, Mihail Buracu, Constantin Moiceanu, Gigel Grigore, Pajos Magyari şi Emil Negrutiu, în legatura cu neconstituţionalitatea art. 17 lit. b), art. 46 şi art. 3 din aceeaşi lege.
Referitor la prevederile art. 17 lit. b) din lege, privind condiţia de reprezentativitate pentru înregistrarea partidului politic - cel puţin 10.000 de semnãturi, din cel puţin 15 judeţe, dar nu mai puţin de 300 în fiecare judeţ -, în sesizare se apreciazã ca aceasta condiţie este contrarã prevederilor art. 8 alin. (1), ale art. 37 alin. (2) şi ale art. 148 alin. (1) din Constituţie, se consacra principiul pluralismului politic, întrucît constituie "un prag prealabil ridicat", avînd semnificatia unui "impediment artificial" la libera exercitare a dreptului de asociere în partide, spre deosebire de condiţia de reprezentativitate din propunerea legislativã iniţialã, de numai 2.500 de semnãturi, din cel puţin 10 judeţe, dar nu mai puţin de 100 în fiecare judeţ, care avea un caracter "mai raţional şi mai ponderat".
De asemenea, în sesizare se considera ca art. 46, potrivit cãruia, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, partidele politice sînt obligate sa se conformeze prevederilor noii reglementãri, incalca principiul neretroactivitatii legii, prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
În ceea ce priveşte art. 3 din lege, în sesizare se susţine ca obligaţia partidului politic de a respecta prevederile art. 30 alin. (7) şi ale art. 148 alin. (1) ori alin. (2) din Constituţie contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 8, ale art. 37 alin. (2) şi ale art. 20, în acest din urma caz cu referire la dispoziţiile privind dreptul de asociere din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Ţinînd seama ca cele doua sesizãri privesc contestarea constituţionalitãţii unor prevederi din aceeaşi lege, dosarele respective se conexeaza.
În temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, s-au cerut punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca obiecţia de neconstituţionalitate a grupului de deputaţi nu este intemeiata, deoarece:
- motivele pentru care se considera în sesizare ca art. 1 din lege este contrar prevederilor constituţionale sînt nefondate; Constituţia şi-a insusit, la art. 8 alin. (2), "teoria moderna privind partidul politic ca subiect de drept public, al cãrui rol consta în definirea şi exprimarea voinţei politice a cetãţenilor", astfel încît precizarea ca partidele îndeplinesc o misiune publica garantatã de Constituţie, preluatã din conceptia legiuitorului german, nu este contrarã Constituţiei şi nici nu are ca semnificatie subordonarea partidelor fata de o autoritate publica, administrativã sau guvernamentalã, asa cum se susţine în sesizare;
- critica prevederilor art. 5 alin. 3 din lege, în sensul ca ar trebui o dubla vocaţie electoralã pentru cetãţenii romani etnic minoritari, este, de asemenea, neîntemeiatã, întrucît se bazeazã pe "asimilarea întru totul cu partidele politice" a organizaţiilor cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor etnice, ceea ce este eronat, aceste organizaţii fiind asimilate, potrivit legii electorale, partidelor numai dacã participa la alegeri şi numai în ceea ce priveşte operaţiunile electorale; de aceea, dupã alegeri, "ele îşi reiau întru totul statutul de drept privat", iar, dacã nu au obţinut cel puţin 5% din numãrul mediu de voturi pe ţara pentru alegerea unui deputat, "ele nu vor beneficia de prevederile art. 59 alin. (2) din Constituţie" şi deci nu vor fi reprezentate printr-un membru în Camera Deputaţilor; teza dublei vocatii electorale a cetãţenilor etnic minoritari este "lipsitã de consistenta", fiecare cetãţean avînd dreptul la un singur vot; art. 48 din lege stabileşte cadrul legal pentru ca organizaţiile cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale sa participe la alegeri; se considera, totodatã, "falsa afirmatia ca art. 5 alin. 3 din lege oferã posibilitatea constituirii de partide pe criterii etnice", deoarece Constituţia nu interzice "asocierea cetãţenilor în partide constituite pe temeiul apartenentei la o minoritate nationala", ceea ce corespunde prevederilor art. 7 din Convenţia-cadrul pentru protecţia minoritãţilor naţionale, ratificatã prin Legea nr. 33/1995; cu referire la dreptul de asociere, întrucît art. 7 din convenţie "nu precizeazã natura structurii asociative", rezulta ca asocierea "poate avea la baza şi criterii etnice", desigur cu respectarea ordinii constituţionale a statului.
Cu privire la sesizarea grupului de senatori, preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca obiecţia de neconstituţionalitate este, de asemenea, neîntemeiatã, întrucît:
- stabilirea unei limite de exercitare a dreptului de asociere a cetãţenilor în partide politice, prin art. 17 lit. b) din lege, este o problema de oportunitate politica, legatã de necesitatea restringerii numãrului de partide, şi care îşi afla temeiul constituţional în prevederile art. 49;
- în ceea ce priveşte procedura instituitã prin art. 46, aceasta "nu are nici o legatura cu principiul neretroactivitatii legii", întrucît prin procedura respectiva "nu se neagã existenta partidelor politice, ci se confirma existenta acestora";
- în legatura cu referirea din art. 3 al legii, la prevederile art. 30 alin. (7) şi art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se considera ca prevederea respectiva este constituţionalã, deoarece "respectarea principiilor democraţiei este o obligaţie erga omnes, ce asigura funcţionarea sistemului democratic romanesc, inclusiv prin respectarea dispoziţiilor constituţionale, în ansamblul lor, deci şi a celor cuprinse în art. 30 alin. (7) şi art. 148 alin. (1) şi (2)".
În punctul de vedere al Guvernului cu privire la sesizarea grupului de deputaţi se arata ca obiecţia de neconstituţionalitate nu este fondatã, întrucît:
- sensul sintagmei misiune publica, de al art. 1 din lege, nu este acela al unui act de executare, cum se susţine în sesizare, ci al "unei activitãţi inclusiv de comanda puse în slujba interesului public", altminteri insemnind ca partidele ar reprezenta "un scop în sine";
- garantarea de cãtre Constituţie a misiunii publice a partidelor, potrivit art. 1, nu poate fi decît în condiţiile respectãrii prevederilor constituţionale şi nu în sensul arãtat în sesizare;
- Legea partidelor politice întemeindu-se pe art. 37 din Constituţie, cu privire la dreptul de asociere, este firesc sa aibã în vedere relaţiile cetãţenilor cu partidul din care fac parte;
- restrîngerea politicii la domeniul naţional - asa cum rezulta din sesizare -, fãrã componenta internationala, este contrarã cerinţelor de ordin constituţional;
- posibilitatea prevãzutã de art. 5 alin. 3 din lege, pentru cetãţenii unei organizaţii a minoritãţilor etnice de a face parte şi dintr-un partid politic, se justifica, aceste organizaţii fiind asimilate partidelor numai în ceea ce priveşte aspectele electorale, spre a se asigura egalitatea între participanţii la alegeri.
În ceea ce priveşte sesizarea grupului de senatori, Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca obiecţia este neîntemeiatã, prevederile art. 3, art. 17 lit. b) şi art. 46 din lege, ce fac obiectul sesizãrii, fiind constituţionale. În acest sens, se arata ca dispoziţia art. 3 din lege, care "impune partidelor politice obligaţia de a acţiona pentru respectarea suveranitãţii naţionale, a independentei şi a unitãţii statului, a integritãţii teritoriale, a ordinii şi a principiilor democraţiei", este în concordanta cu dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Constituţie, precum şi cu cele ale art. 52 alin. (1), referitoare la obligaţia constituţionalã de apãrare a tarii, aceasta implicind şi "suveranitatea, independenta, unitatea statului şi integritatea sa teritorialã". În legatura cu motivele de neconstituţionalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se arata ca prevederile art. 3 din lege se încadreazã pe deplin în cazurile permise de convenţie pentru restrîngerea libertãţii de asociere.
Referitor la art. 17 lit. b) din lege se arata ca aceasta dispoziţie se încadreazã în prevederile art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora partidele politice "se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea în condiţiile legii", ceea ce reprezintã "un mandat" acordat legiuitorului ordinar de a reglementa aceste aspecte.
Cu privire la art. 46 din lege, se arata ca aceasta prevedere nu incalca principiul neretroactivitatii legii, întrucît se aplica "numai pentru viitor, impunind pentru toate partidele acelaşi regim de constituire şi funcţionare".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
În legatura cu cele doua sesizãri, Comisia juridicã, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari a Senatului, cu adresele nr. XXII/231/1996 şi nr. XXII/235/1996, a comunicat Curţii Constituţionale opinia sa asupra obiectiilor de neconstituţionalitate formulate. În acest sens, Comisia considera, în esenta, ca prevederile art. 1 şi ale art. 5 alin. 3 din lege, la care se referã sesizarea grupului de deputaţi, sînt neconstituţionale. Astfel, se arata ca partidele nu îndeplinesc o misiune publica ce poate fi încredinţatã numai "unui funcţionar public, civil sau militar", iar cetãţenii îşi exprima opţiunea cu ocazia alegerilor. În ceea ce priveşte garanţia constituţionalã a misiunii publice a partidului, se precizeazã ca aceasta nu priveşte orice activitate, ci numai aceea desfasurata cu respectarea Constituţiei şi a legilor tarii. Referitor la art. 5 alin. 3 din lege, se considera ca cetãţenii etnici nu pot face parte, în acelaşi timp, atît dintr-o organizaţie aparţinînd minoritãţilor naţionale cît şi dintr-un partid, organizaţiile respective fiind asimilate partidelor politice, altminteri creîndu-se un privilegiu, contrar art. 16 din Constituţie.
În legatura cu sesizarea grupului de senatori, Comisia considera ca obiecţia este nefondata, condiţia de reprezentativitate prevãzutã la art. 17 lit. b) din lege "fiind o problema de legiferare, iar nu de neconstituţionalitate", iar art. 46 neavînd caracter retroactiv, deoarece se aplica "numai pentru viitor". Cu privire la critica adusã art. 3, se arata ca "susţinerile reprezintã în fond o justificare pentru eventualele încãlcãri ale Constituţiei".
În dosarul cauzei au mai fost primite petiţii din partea Partidului A Treia Forta, Partidului Liberal Democrat, Partidului Unitãţii Democratice, Partidului Naţional al Producãtorilor Liberi, Partidului Viitorului Democrat al Patriei, Partidului Laburist Roman, Partidului Foştilor Necomunisti şi Deţinuţi Politici şi Partidului Democrat Progresist, prin care se solicita constatarea neconstitutionalitatii Legii partidelor politice. Aceste petiţii nu se încadreazã în prevederile art. 144 lit. a) din Constituţie, situaţie în care Curtea nu este competenta sa se pronunţe asupra lor. În sensul prevederilor acestui articol, numai subiectele expres arãtate acolo pot sesiza Curtea Constituţionalã.
Curtea constata ca, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) din Constituţie, ale art. 12, 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este competenta sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii art. 1, art. 3, art. 5 alin. 3, art. 17 lit. b), art. 46 şi art. 48 din Legea partidelor politice, fiind legal sesizatã de un grup de 53 de deputaţi şi de un grup de 25 de senatori.
Fata de cele arãtate,
CURTEA,
ţinînd seama de sesizarea grupului de deputaţi şi de sesizarea grupului de senatori, de punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, precum şi de opinia Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitãţi şi validari a Senatului, de raportul judecãtorului-raportor, precum şi de prevederile Legii partidelor politice, ce fac obiectul celor doua sesizãri, raportate la dispoziţiile Constituţiei, reţin urmãtoarele:
Motivele de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea partidelor politice nu sînt întemeiate. Caracterizarea partidului ca indeplinind "o misiune publica garantatã de Constituţie" nu este contrarã prevederilor art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora partidele "contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor".
Dimpotriva, definirea şi exprimarea acestei voinţe reprezintã o misiune care, întrucît se referã la cetãţeni în general, nu poate fi decît publica. În sesizare se susţine ca singurul înţeles al notiunii de misiune publica ar fi acela al unei sarcini date de "o autoritate publica", deci ca misiunea publica ar fi sinonima cu misiunea statala. Incontestabil ca misiunea statala este publica şi nu privatã, dar aceasta nu înseamnã ca numai o asemenea misiune este publica şi ca oricare alta, prin opoziţie, ar fi privatã. Partidul fiind o persoana juridicã de drept public - ceea ce autorii sesizarilor nu au contestat - misiunea sa nu poate fi decît publica, întrucît priveşte un interes public şi urmãreşte formarea unei voinţe politice generale de care depinde reprezentativitatea şi legitimitatea necesarã îndeplinirii programului sau politic.
Din alt punct de vedere, referirea la misiunea publica a partidului nu corespunde conceptiei partidului unic, asa cum susţin autorii sesizãrii, ci, dimpotriva, întrucît implica criteriul opţiunii cetãţenilor, a cãror realizare defineste caracterul public al misiunii partidului, apare ca o consacrare legislativã a pluralismului, expresie a diversitatii inerente a acestor optiuni.
Se mai susţine în sesizare ca, întrucît "misiunea publica" a partidului este "garantatã de Constituţie", aceasta ar insemna ca "orice fel de activitate desfasurata de un partid politic este garantatã de Constituţie". Evident ca o acţiune neconstitutionala nu se poate bucura de o asemenea garanţie şi ca înţelesul art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia partidul contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor, nu înseamnã ca acesta ar putea desfasura orice fel de activitate, cît timp insesi prevederile constituţionale menţionate impun respectarea suveranitãţii naţionale, integritãţii teritoriale, ordinii de drept şi principiilor democraţiei, iar, potrivit art. 37 alin. (2) din Constituţie, partidele ce incalca principiile precizate în acel alineat sînt neconstituţionale. În concluzie, garanţia constituţionalã a misiunii publice îndeplinite de partid nu poate avea în vedere decît activitãţile sale legale, conforme prevederilor şi principiilor Constituţiei şi legilor tarii.
În sesizare se mai arata ca prevederile art. 1 ar fi neconstituţionale întrucît, în forma finala, nu a fost adoptat, la mediere, textul Senatului, ci cel al Camerei Deputaţilor şi ca definirea partidului se referã la relaţia "cetãţeni asociaţi în partid", nu la relaţia "partide-societate". Aceste aspecte nu sînt însã de constitutionalitate, ci de oportunitate politica în procesul legiferarii. Potrivit Constituţiei şi practicii sale constante, Curtea Constituţionalã nu se pronunţa decît asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legale existente, nu a celor ce nu au fost adoptate pe parcursul întregului proces legislativ şi nu poate impune legiuitorului o anume conceptie legislativã, controlul sau rezumindu-se exclusiv la conformitatea constituţionalã a legii.
În ce priveşte prevederile alin. 1 al art. 3, potrivit cãrora pot funcţiona ca partide numai asociaţiile "care acţioneazã pentru respectarea suveranitãţii naţionale, a independentei şi unitãţii statului, a integritãţii teritoriale, a ordinii de drept şi a principiilor democraţiei constituţionale", se considera neconstitutionala obligaţia partidului de a "acţiona" în sensul respectãrii acestor principii. Obiecţia formulatã nu poate fi reţinutã. Rolul constituţional al partidului fiind acela de a contribui la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetãţenilor, evident ca acesta nu îl poate îndeplini în respectul Constituţiei decît dacã acţioneazã conform prevederilor sale. În consecinta, nu poate fi neconstitutionala o dispoziţie legalã care urmãreşte respectarea prevederilor Constituţiei.
Art. 3 alin. 2 din lege interzice partidele care incalca unele prevederi constituţionale. În sesizare se considera ca aceasta dispoziţie legalã este neconstitutionala întrucît priveşte şi interdicţia prevãzutã de art. 30 alin. (7) din Constituţie, legatã de exerciţiul libertãţii de exprimare. Potrivit acestei prevederi constituţionale, este interzisã defãimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la rãzboi de agresiune, la ura nationala, rasialã, de clasa sau religioasã, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum şi manifestãrile obscene, contrare bunelor moravuri. Partidele politice nu pot fi exonerate de obligaţia de a respecta interdicţiile impuse de Constituţie libertãţii de exprimare. Ceea ce este interzis cetãţenilor ca persoane fizice nu poate fi permis structurilor asociative rezultate din exercitarea de cãtre aceştia a dreptului de asociere. De asemenea, exprimarea de cãtre partid a voinţei politice a cetãţenilor, potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţie, este concretizarea, pe plan politic, a libertãţii de exprimare prevãzute de art. 30 din Constituţie. Altminteri, ar insemna ca aceasta libertate sa fie diferita, dupã cum se exercita de cãtre cetãţeni într-o structura asociativa sau în afarã unei asemenea structuri, ceea ce este contrar art. 30 din Constituţie.
În ce priveşte dispoziţia de trimitere la art. 148 alin. (1) ori alin. (2) din Constituţie, de la alin. 2 al art. 3 din lege, prin care limitele revizuirii Constituţiei sînt preluate ca interdicţii pentru partidele politice, reglementarea este neconstitutionala. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţie, instituind limitele obiectului revizuirii, privesc numai anumite subiecte care, potrivit art. 146 din Constituţie, pot cere revizuirea - Preşedintele României la propunerea Guvernului, cel puţin o pãtrime din parlamentarii fiecãrei Camere sau cel puţin 500.000 de cetãţeni cu drept de vot, într-o anumitã dispersie teritorialã -, între care nu figureazã şi partidele politice. Extinderea sferei acestor subiecte ar semnifica revizuirea Constituţiei, pe alta cale decît cea constituţional instituitã.
În sesizare se mai susţine ca restringerile prevãzute în art. 3 din lege nu se încadreazã în prevederile referitoare la libertatea de asociere din Convenţia europeanã pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Potrivit art. 11 pct. 2 din convenţie, exercitarea dreptului de asociere poate face obiectul unor restringeri prevãzute de lege, constituind mãsuri necesare într-o societate democrata pentru securitatea nationala, siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sãnãtãţii, a moralei sau pentru protecţia drepturilor şi libertãţilor altor persoane. Ţinînd seama de aceasta prevedere, rezulta ca interdicţiile prevãzute de Constituţie nu pot fi considerate ca fiind contrare convenţiei la care România a aderat tocmai în temeiul Constituţiei. Aceste interdicţii sînt necesare unei societãţi democrate, fiind intrinseci democraţiei constituţionale, astfel încît susţinerea ca ar fi contrare convenţiei este fãrã fundament.
O alta obiectie de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 5 alin. 3 din lege, potrivit cãrora "Membrii organizaţiilor cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale care înscriu candidaţi în alegeri pot face parte şi dintr-un partid politic". În sesizare se susţine ca, întrucît potrivit art. 48 din lege organizaţiile cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale care participa la alegeri sînt asimilate partidelor politice, posibilitatea membrilor acestor organizaţii de a face parte şi dintr-un partid politic le creeazã "o dubla vocaţie electoralã", constituind astfel "un privilegiu electoral" al cetãţenilor aparţinînd minoritãţii etnice fata de majoritate, ceea ce incalca principiul egalitãţii cetãţenilor în fata legii, prevãzut de art. 16 din Constituţie.
Dacã prin "vocaţie electoralã" autorii sesizãrii înţeleg exercitarea dreptului de vot, teza dublei vocatii şi a privilegiului electoral nu se justifica, ţinînd seama de principiul "un om, un vot", prevãzut de art. 2 din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, nr. 68/1992, care corespunde principiului egalitãţii cetãţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie. Dacã prin aceasta sintagma se înţelege posibilitatea de a candida pe liste diferite, atît ale organizaţiei persoanelor aparţinînd minoritãţilor naţionale, cît şi ale partidului din care face parte cetãţeanul respectiv, teza respectiva, de asemenea, nu se justifica, ţinînd seama de prevederile art. 5 alin. (7) din Legea nr. 68/1992, potrivit cãrora candidaturile pe mai multe liste de candidaţi sau atît pe liste, cît şi ca independent, sînt nule. În concluzie, apartenenţa unei persoane la o organizaţie a cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale nu creeazã şi nu are cum sa creeze o dubla vocaţie electoralã.
În fond, ceea ce se urmãreşte în sesizare este critica nu atît a legii, cît a procesului de legiferare, deoarece, dupã mediere, nu a fost adoptat textul Senatului privind interdicţia partidelor pe criteriu etnic, considerindu-se ca, dacã s-ar fi legiferat aceasta interdicţie, "orice cetãţean roman etnic minoritar poate sa facã parte în orice alt partid, fãrã a avea dubla vocaţie electoralã". Aceasta argumentare, reducind teza "privilegiului electoral" numai la ipoteza în care o persoana face parte concomitent atît dintr-un partid, cît şi dintr-o organizaţie, "ambele constituite pe unul îşi acelaşi criteriu etnic", este în contradictie cu prevederile art. 59 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Cetãţenii unei minoritãţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singura organizaţie". Deci dispoziţia constituţionalã exclude posibilitatea unei duble reprezentari, atît de cãtre un partid exclusiv etnic, cît şi de cãtre o organizaţie constituitã pe acelaşi criteriu etnic care, asa cum prevede art. 4 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 şi art. 48 din Legea partidelor politice, dacã participa la alegeri, este asimilatã partidelor politice. De aceea o competiţie electoralã între o organizaţie a cetãţenilor aparţinînd unei minoritãţi şi un partid etnic al aceleiaşi minoritãţi nu este posibila, în sensul art. 59 alin. (2) din Constituţie. De altfel, potrivit practicii sale constante, Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa decît asupra constituţionalitãţii textelor de lege adoptate în forma finala a legii, nu şi a celor ce nu au fost aprobate cu ocazia medierii divergentelor dintre Camere, iar controlul pe care îl exercita priveşte legitimitatea constituţionalã a legii, nu opţiunile politice ce s-au confruntat în procesul legiferarii.
În temeiul art. 37 alin. (1) din Constituţie, nu se poate nega dreptul constituţional al cetãţenilor de a se asocia liber în partide politice, pe motiv ca ar face parte dintr-o organizaţie a cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale. Dreptul cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale de a se asocia, în mod liber, în partide sau în alte structuri asociative, constituite potrivit legii, este în spiritul prevederilor Convenţiei-cadru pentru protecţia minoritãţilor naţionale, ratificatã prin Legea nr. 33/1995.
În sesizare se susţine ca permisiunea de a face parte dintr-un partid politic a unui membru al unei organizaţii a cetãţenilor aparţinînd unei minoritãţi naţionale ar fi contrarã caracterului unitar şi naţional al statului, deoarece deschide posibilitatea constituirii de partide politice, concomitent cu organizaţii ale aceloraşi persoane, pe diferite alte criterii: religie, rasa, stare socialã, zone geografice etc.
Între prevederile art. 5 alin. 3, ce se referã exclusiv la posibilitatea membrului unei organizaţii a cetãţenilor aparţinînd minoritãţii naţionale, ce participa la alegeri, de a face parte dintr-un partid politic, şi consecinţele menţionate nu exista o legatura necesarã. Totodatã, asa cum, în temeiul art. 37 alin. (1) din Constituţie, nu se poate nega dreptul cetãţenilor de a se asocia în partide politice, nu se poate nega acest drept cu referire la orice alte asociaţii legal constituite, indiferent de partidul din care fac parte membrii acestor asociaţii. Dreptul la asociere, fiind o componenta a democraţiei constituţionale, nu poate fi contrar caracterului unitar şi naţional al statului.
Prin art. 17 lit. b) din lege se reglementeazã condiţia de reprezentativitate pentru înregistrarea unui partid politic, şi anume ca propunerea sa fie susţinutã de cel puţin 10.000 de membri fondatori, domiciliaţi în 15 judeţe, dar nu mai puţin de 300 în fiecare judeţ. Aceasta prevedere este consideratã ca fiind neconstitutionala.
O prima observare se impune: autorii sesizãrii nu apreciazã ca fiind neconstitutionala reglementarea, ca atare, a pragului de reprezentativitate, deoarece considera condiţia de reprezentativitate din propunerea legislativã iniţialã - cel puţin 2.500 de sustinatori, domiciliaţi în 10 judeţe şi nu mai puţin de 100 de sustinatori în fiecare judeţ - ca fiind un criteriu "mai raţional şi mai ponderat" decît prevederea adoptatã, pe care o considera ca fiind un "prag ridicat prealabil", contrar spiritului Constituţiei şi principiului pluralismului politic proclamat de art. 8 alin. (2) din Constituţie.
O a doua observatie, legatã de prima, consta în aceea ca prevederile art. 17 lit. b) din lege nu sînt considerate neconstituţionale, întrucît ar impiedica exercitarea dreptului la asociere, ci exclusiv pentru ca ar constitui "un impediment artificial în calea exercitãrii libere a dreptului fundamental de asociere a cetãţenilor în partide politice".
Aprecierea oportunitãţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este însã o problema de constitutionalitate, cît timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitãrii dreptului, urmãrind numai, precum în legea de fata, ca asocierea cetãţenilor în partide sa aibã semnificatia institutionalizarii unui curent politic, fãrã de care partidul rezultat nu-şi poate îndeplini rolul sau constituţional, prevãzut de art. 8 alin. (2) de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetãţenilor. Chiar autorii sesizãrii apreciazã ca prevederile legii anterioare "erau prea ingaduitoare, rezultind o veritabila inflaţie de subiecte asociative politice". Se considera însã ca "fenomenul devalorizarii partidelor" nu ar trebui contracarat prin condiţia de reprezentativitate prevãzutã, ci prin "pragul electoral". Nici aceste argumente nu privesc legitimitatea constituţionalã a prevederii atacate, ci disputa legatã de oportunitatea sa politica. În lege, criteriul electoral a fost reţinut numai pentru aprecierea continuitãţii functionarii partidului, potrivit art. 31.
În concluzie, criteriul reprezentativitatii nu este, în sine, neconstitutional, el fiind în general acceptat în domeniul exercitãrii dreptului la asociere în partide politice, ţinînd seama de rolul lor de a contribui la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetãţenilor. Acest criteriu ar putea fi neconstitutional, dacã prin efectele sale ar duce la suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea suprimare.
În ceea ce priveşte art. 46 din lege, în sesizare se considera ca aplicarea noii reglementãri partidelor existente incalca principiul neretroactivitatii legii, prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Instituirea unei dispoziţii tranzitorii nu poate fi consideratã, însã, ca avînd un caracter retroactiv. De asemenea, aplicarea noii reglementãri partidelor existente se justifica în temeiul principiului aplicãrii legii noi situaţiilor juridice în curs.
Principiul egalitãţii cetãţenilor, prevãzut de art. 16 din Constituţie, se aplica şi persoanelor juridice, în mãsura în care prin intermediul acestora cetãţenii îşi exercita un drept constituţional, cum este asocierea în partide politice. Potrivit art. 4 alin. (2) din Constituţie, este interzisã orice discriminare în funcţie de apartenenţa politica. Or, dacã noua reglementare nu s-ar aplica şi partidelor existente, s-ar crea inevitabil o asemenea discriminare, ca urmare a privilegiului de care ar beneficia unele dintre aceste partide, ce nu ar întruni condiţia de reprezentativitate prevãzutã de noua lege. În conformitate cu principiul constituţional al art. 51, respectarea supremaţiei Constituţiei este obligatorie. Acest principiu impune ca noua reglementare a partidelor politice, adoptatã în temeiul art. 72 alin. (3) lit. b) din Constituţie, cu respectarea art. 30 şi a celorlalte prevederi constituţionale referitoare la partidele politice, sa fie obligatorie şi pentru partidele existente, a cãror înfiinţare s-a fãcut potrivit unei legi preconstitutionale - Decretul-lege nr. 8/1989 - care, evident, nu putea reflecta cerinţele democraţiei constituţionale actuale.
În ce priveşte art. 48 din lege, deşi în sesizare nu s-a invocat nici un motiv de neconstituţionalitate, se constata ca aceasta prevedere îşi are temeiul constituţional în prevederile art. 59 alin. (2), potrivit cãrora organizaţiile cetãţenilor aparţinînd minoritãţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numãrul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la cîte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Sub aspect legislativ, art. 48 din lege corespunde art. 4 şi urmãtoarele din Legea nr. 68/1992.
Fata de considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 4 alin. (2), art. 8 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 30, art. 37, art. 51, art. 59 alin. (2), art. 72 alin. (3) lit. b), art. 144 lit. a), art. 145 alin. (1) şi ale art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Constata ca dispoziţiile art. 1, ale art. 3 alin. 2 privind trimiterea la art. 30 alin. (7) din Constituţie, ale art. 5 alin. 3, ale art. 17 lit. b), ale art. 46 şi ale art. 48 din Legea partidelor politice sînt constituţionale.
2. Constata ca dispoziţia din art. 3 alin. 2 al aceleiaşi legi privind trimiterea la art. 148 alin. (1) ori alin. (2) din Constituţie este neconstitutionala.
Decizia se comunica Preşedintelui României, precum şi preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, în scopul deschiderii procedurii prevãzute la art. 145 alin. (1) din Constituţie.
Deliberarea a avut loc la data de 2 aprilie 1996 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Constantin Burada
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
