Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 349 din 25 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61^1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 224 din 9 aprilie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Florin Dumitraş în Dosarul nr. 2.161/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Nãsãud - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent-şef referã asupra cauzei şi aratã cã partea Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã a depus la dosar note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 iunie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.161/112/2007, Tribunalul Bistriţa-Nãsãud - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã într-o cauzã penalã de inculpatul Florin Dumitraş, trimis în judecatã pentru sãvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, infracţiuni prevãzute de <>art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalitãţii organizate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 132, art. 21 alin. (3) şi art. 127. În acest sens, aratã, în esenţã, cã textul de lege criticat "conferã procurorului care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã competenţa de a solicita desemnarea unei alte instanţe decât cea normal competentã potrivit regulilor competenţei materiale, fãrã a solicita aprobarea ministrului justiţiei ca autoritate ierarhic superioarã". De asemenea, autorul excepţiei susţine cã, deoarece cererea de încuviinţare a altei instanţe formulatã de procuror este soluţionatã de instanţa supremã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, afecteazã dreptul la apãrare al inculpatului, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Instanţa de judecatã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei, care are urmãtorul conţinut:
"Procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã desemneze o instanţã egalã în grad cu cea cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã, care sã fie sesizatã în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplicã în mod corespunzãtor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţioneazã cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, prin încheiere motivatã, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea cãreia i-ar reveni competenţa sã judece cauza în primã instanţã, care sã fie sesizatã în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţioneazã cererea nu este supusã niciunei cãi de atac."
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 132 - Statutul procurorilor, ale art. 21 alin. (3) - Accesul liber la justiţie şi ale art. 127 - Caracterul public al dezbaterilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii acestui text de lege s-a mai pronunţat, de exemplu, prin <>Decizia nr. 1.163 din 11 decembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã instituţia desemnãrii altei instanţe, ca şi cea a declinãrii de competenţã, nu are caracterul unei judecãţi, pentru cã în cadrul acestei proceduri nu se soluţioneazã fondul cauzei, ci al unui incident în administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionãri a sistemului judiciar.
Ţinând seama de natura instituţiei, ca şi de imperativul celeritãţii procesului penal, nu se poate reţine cã textul de lege este de naturã sã încalce sau sã restrângã dreptul la apãrare şi la un proces echitabil. Atât inculpatul, cât şi celelalte pãrţi îşi pot exercita drepturile procesuale în faţa instanţei competente astfel desemnate, precum şi dreptul de a ataca prin mijloacele prevãzute de lege hotãrârea prin care se va soluţiona cauza, prin aceasta înţelegându-se chiar posibilitatea de a formula, în temeiul art. 55 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, o cerere de strãmutare.
Faptul cã numai procurorul are calitatea de subiect de sesizare a instanţei supreme competente sã hotãrascã asupra desemnãrii altei instanţe în cazul emiterii actului de inculpare îşi gãseşte justificarea în rolul constituţional al acestuia, aşa cum este prevãzut de art. 131 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia, "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor", sens în care organul de urmãrire penalã este obligat sã aibã un rol activ pentru aflarea adevãrului şi lãmurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluţionãri a acesteia, prin aceasta înţelegându-se şi înlãturarea temeiurilor care pot constitui motiv de strãmutare.
De asemenea, faptul cã verificãrile prevãzute de textul de lege criticat se realizeazã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor, este în deplinã concordanţã cu art. 127 din Constituţie, potrivit cãrora "Şedinţele de judecatã sunt publice, afarã de cazurile prevãzute de lege", şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor constituţionale invocate. De altfel, şi Curtea de la Strasbourg a decis în acelaşi sens, statuând cã art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu se aplicã în materie, deoarece procedura de desemnare a unei alte instanţe vizeazã doar aspecte de competenţã şi nu are ca obiect judecarea cererilor cu privire la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau legate de o acuzaţie penalã (Cauza Puelinckx contra Belgiei din 18 septembrie 2001).
În ce priveşte susţinerea referitoare la încãlcarea liberului acces la justiţie, Curtea a constatat cã nici aceasta nu poate fi primitã, deoarece accesul la justiţie înseamnã accesul la instanţele de judecatã, în componenţa cãrora, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, intrã numai judecãtori independenţi, înzestrate, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, cu competenţa şi cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altã parte, este impropriu sã se afirme lipsa de acces la justiţie chiar în cadrul desfãşurãrii unui proces judiciar. De altfel, legiuitorul a stabilit procedura desemnãrii altei instanţe în faza de urmãrire penalã, tocmai în virtutea dreptului la un proces echitabil, care presupune, între altele, dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate de Curte prin decizia mai sus menţionatã sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Florin Dumitraş în Dosarul nr. 2.161/112/2007 al Tribunalului Bistriţa-Nãsãud - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 martie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
