Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 349 din 19 decembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 53 si ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 10 aprilie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Letitia Juletecan, în nume propriu şi în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia, în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecãtoriei Alba Iulia.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 18 decembrie 2001, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 19 decembrie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 martie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 3.042/2001, Judecãtoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Letitia Juletecan, în nume propriu şi în numele fiicei sale minore, Czako Maria Livia.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca urmãtoarele prevederi constituţionale:
- art. 16 alin. (1) şi (2), prin crearea unei discriminãri, pe planul drepturilor procesuale, între soţul mamei, respectiv mama şi copil;
- art. 26 alin. (2), deoarece "copilul rezultat din afarã cãsãtoriei... este împiedicat sa promoveze o acţiune prin care sa dispunã asupra constatãrii filiaţiei sale fireşti";
- art. 44 alin. (1), care consfiinteste egalitatea între soţi "prin aceea ca numai soţul poate tagadui paternitatea, deşi acesta este egal în drepturi cu sotia";
- art. 45 alin. (1), întrucât copilul este lipsit de posibilitatea de a rasturna prezumţia legalã de paternitate, punând de acord situaţia de drept cu cea realã.
Judecãtoria Alba Iulia, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia este intemeiata. Se arata în acest sens ca, în reglementarea actuala, "persoana cea mai interesatã în stabilirea statutului sau şi a filiaţiei, copilul, nu are dreptul sa porneascã o asemenea acţiune", iar "art. 54 din Codul familiei infrange principiul egalitãţii soţilor în familie, dând dreptul doar unuia dintre soţi sa promoveze un anumit tip de acţiune, respectiv acţiunea în tagada paternitãţii". Se mai arata ca, deşi intenţia legiuitorului, în cazul stabilirii acestei prezumţii, a fost de a proteja copilul, "minorul trebuie sa aibã dreptul de a-şi pune în concordanta situaţia realã cu cea de drept".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate invocatã este intemeiata numai în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei. Se arata în acest sens ca "este necesarã intervenţia legiuitorului... pentru a se da o alta reglementare acţiunii în tagada paternitãţii, care sa fie în acord cu dreptul la respectarea vieţii familiale şi private, precum şi cu egalitatea între soţi".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Prin încheierea instanţei de judecata Curtea a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi 54 din Codul familiei, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. 53: "Copilul nãscut în timpul cãsãtoriei are ca tata pe soţul mamei.
Copilul nãscut dupã desfacerea, declararea nulitãţii sau anularea cãsãtoriei are ca tata pe fostul soţ al mamei, dacã a fost conceput în timpul cãsãtoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama sa fi intrat într-o noua cãsãtorie.
Dispoziţiile art. 51 sunt aplicabile şi situaţiilor prevãzute în prezentul articol." ;
- Art. 54: "Paternitatea poate fi tagaduita, dacã este cu neputinţã ca soţul mamei sa fie tatãl copilului.
Acţiunea în tãgãduirea paternitãţii poate fi pornitã numai de soţ; moştenitorii acestuia pot continua acţiunea pornitã de el.
Dacã soţul este pus sub interdicţie, acţiunea va putea fi pornitã de tutore, însã numai cu încuviinţarea autoritãţii tutelare.
În toate cazurile, mama copilului va fi citata."
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în drepturi, art. 26, referitor la viata intima, familialã şi privatã, art. 44 alin. (1), privind familia, şi art. 45 alin. (1), privind protecţia copiilor şi a tinerilor. Aceste texte constituţionale au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 26: "(1) Autoritãţile publice respecta şi ocrotesc viata intima, familialã şi privatã.
(2) Persoana fizica are dreptul sa dispunã de ea însãşi, dacã nu incalca drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri.";
- Art. 44 alin. (1): "Familia se întemeiazã pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea pãrinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.";
- Art. 45 alin. (1): "Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor lor."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, în realitate, astfel cum rezulta din motivarea cererii prin care a fost ridicatã excepţia, autorul acesteia contesta constituţionalitatea prevederilor art. 53 şi ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei.
I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 53 din Codul familiei, în sensul ca acest text ar incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã.
În jurisprudenta sa Curtea a decis în mod constant ca principiul egalitãţii implica un tratament juridic egal pentru toţi cetãţenii aflaţi în situaţii egale.
Întrucât însã nu s-ar putea susţine existenta unei egalitati între soţul mamei şi ceilalţi bãrbaţi, din punctul de vedere care aici intereseazã, instituirea prezumţiei de paternitate în favoarea primului nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
Totodatã Curtea constata ca instituirea acestei prezumţii are puternice şi incontestabile ratiuni în ideea de protecţie a ordinii publice şi a bunelor moravuri, ceea ce face ca prevederile art. 53 din Codul familiei sa nu contravina nici dispoziţiilor art. 26 din Constituţie.
De asemenea, Curtea constata ca prevederile art. 53 din Codul familiei nu incalca în nici un mod dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi ale art. 45 alin. (1) din Constituţie, ci, dimpotriva, constituie un adevãrat reflex al lor, prezumţia pe care o instituie dând expresie, în mod adecvat, principiilor constituţionale consacrate de acestea.
Din cele arãtate rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 53 din Codul familiei este nefondata şi urmeazã sa fie respinsã.
II. Cu privire la dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, autorul exceptiei susţine ca şi acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), privind egalitatea în drepturi, ale art. 26 alin. (2), referitoare la viata intima, familialã şi privatã, ale art. 44 alin. (1), privind familia, şi ale art. 45 alin. (1), privind protecţia copiilor şi a tinerilor.
Curtea retine ca invocarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei vizeazã dreptul constituţional la viata familialã şi privatã, reglementat ca atare în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Astfel, art. 8 din aceasta convenţie prevede ca: "1. Orice persoana are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sau şi a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsura care, într-o societate democratica, este necesarã pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunãstarea economicã a tarii, apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora."
Întrucât, ca urmare a ratificãrii de cãtre România a Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în conformitate cu prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie, aceasta convenţie a devenit parte a dreptului intern, se impune ca în examinarea exceptiei sa se aibã în vedere prevederile sale, precum şi practica jurisdicţionalã a Curţii Europene a Drepturilor Omului în aplicarea şi interpretarea convenţiei menţionate.
Având a se pronunţa asupra faptului dacã interdicţia instituitã de o lege nationala pentru femeia cãsãtoritã, de a contesta prezumţia de paternitate a soţului sau cu privire la copilul conceput în timpul cãsãtoriei, contravine art. 8 mai sus menţionat din convenţie, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis în sens afirmativ în cazul Kroon şi alţii impotriva Olandei.
În acest sens, prin Hotãrârea din 27 octombrie 1994, s-a statuat ca "respectul fata de viata de familie cere ca realitatea biologica şi socialã sa prevaleze asupra unei prezumţii legale care loveste frontal atât faptele stabilite cat şi dorintele persoanelor în cauza, fãrã a aduce beneficii reale cuiva. De aici, chiar având în vedere marja de apreciere de care se bucura, Olanda a omis sa garanteze petitionarilor respectul fata de viata de familie. Pornind de la aceasta, a avut loc o încãlcare a art. 8".
Fata de aceasta interpretare şi aplicare a Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, Curtea Constituţionalã apreciazã ca se impune o reconsiderare a jurisprudenţei sale cu privire la soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei (Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995), urmând sa constate ca textul în cauza contravine prevederilor art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) şi ale art. 45 alin. (1) din Constituţie, aspecte în raport cu care excepţia de neconstituţionalitate a art. 54 alin. 2 din Codul familiei urmeazã sa o considere ca fiind intemeiata.
Într-adevãr, consacrarea prin dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei a dreptului la promovarea unei acţiuni în tãgãduirea paternitãţii prezumate doar în favoarea tatãlui prezumtiv, cu excluderea mamei şi a copilului nãscut în timpul cãsãtoriei, în egala mãsura titulari ai unui interes legitim în promovarea unei asemenea acţiuni, constituie o încãlcare a principiului egalitãţii în drepturi prevãzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Faptul de necontestat ca tatãl prezumtiv şi mama copilului pot avea şi, de regula, au fiecare o motivatie proprie şi distinctã în rãsturnarea prezumţiei de paternitate nu poate fi reţinut ca un argument peremptoriu în justificarea regimului discriminatoriu instituit prin textul criticat. Esenţialã din punctul de vedere care intereseazã aici este, dincolo de mobilurile particulare care pot fi diferite, ratiunea comuna constând în asigurarea prevalentei realitãţii asupra fictiunii. Or, potrivit unui principiu juridic de maxima generalitate, identitatea de ratiune impune identitate de soluţii.
Totodatã prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, în mãsura în care refuza recunoaşterea şi pentru mama a dreptului la acţiune în tãgãduirea paternitãţii prezumate, contravin şi dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie care consacra egalitatea dintre soţi ca unul dintre principiile pe care se întemeiazã instituţia familiei.
Cu referire la dispoziţiile art. 26 din Constituţie Curtea constata ca, prin consacrarea monopolului tatãlui prezumtiv în promovarea acţiunii în tãgãduirea paternitãţii prezumate, art. 54 alin. 2 din Codul familiei nu da expresie exigenţelor alin. (1) al textului constituţional, de a ocroti viata intima, familialã şi privatã, ci, dimpotriva, releva o imixtiune în aceasta, în mãsura în care restrânge drastic posibilitatea de a conferi semnificatie juridicã unei realitati biologice, fãcând-o dependenta exclusiv de bunul plac al unei singure persoane, cu ignorarea intereselor legitime şi ale altor persoane.
Curtea retine, de asemenea, ca textul criticat contravine şi alin. (2) al art. 26 din Constituţie, în condiţiile în care nu recunoaşte şi copilului dreptul la acţiune în contestarea paternitãţii prezumate, împrejurare de natura sa îi impunã acestuia un anumit statut juridic stabilit prin vointa altuia, pe care este ţinut sa îl accepte în mod pasiv, fãrã a putea acţiona în sensul modificãrii sale, ceea ce nu poate avea decât semnificatia unei negari a dreptului recunoscut oricãrei persoane fizice prin articolul constituţional mai sus menţionat, de a dispune de ea însãşi.
Curtea considera ca recunoaşterea, în favoarea copilului, a dreptului la acţiune în contestarea paternitãţii prezumate, ca expresie a dreptului constituţional al oricãrei persoane de a dispune de ea însãşi, nu este de natura sa încalce drepturile şi libertãţile altora, ordinea publica sau bunele moravuri şi, ca atare, nu retine nici o justificare pentru încãlcarea dispoziţiei constituţionale.
În sfârşit, Curtea constata ca art. 54 alin. 2 din Codul familiei contravine şi art. 45 alin. (1) din Constituţie.
Într-adevãr, acest text recunoaşte copiilor şi tinerilor un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor lor, ceea ce nu poate avea decât semnificatia instituirii în sarcina statului a obligaţiei de a le asigura mijloace juridice mai numeroase şi mai eficiente decât cele aflate la dispoziţia persoanelor fizice mature, în vederea realizãrii finalitatii urmãrite.
Asa fiind, nerecunoasterea, în ceea ce îl priveşte pe copil, a dreptului de a-şi stabili propria filiatie fata de tata, în concordanta cu realitatea, impotriva unei fictiuni, drept, recunoscut totuşi tatãlui prezumtiv, constituie o evidenta încãlcare a textului constituţional.
Pentru considerentele arãtate, urmeazã ca excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sa fie admisã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi privind dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Letitia Juletecan în Dosarul nr. 3.042/2001 al Judecãtoriei Alba Iulia şi constata ca dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în mãsura în care nu recunosc decât tatãlui, iar nu şi mamei şi copilului nãscut în timpul cãsãtoriei, dreptul de a porni acţiunea în tãgãduirea paternitãţii.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Codul familiei, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitiva şi obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 19 decembrie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ
Nu vom insista prea mult asupra chestiunilor de fond - complicate şi dificile - ale admiterii, în favoarea altor persoane decât tatãl prezumtiv, a dreptului de a tagadui paternitatea copilului nãscut în timpul cãsãtoriei. Exista, desigur, unele ratiuni practice ale acceptãrii acestei soluţii, mai ales într-o societate - cum este cea româneascã, cu deosebire în ultimele decenii - în care disciplina conjugalã nu este principala virtute a soţilor şi în care, prin costurile bãneşti şi prin complicatele proceduri judecãtoreşti, divorţul nu reprezintã o soluţie accesibila pentru a pune ordine în viata multor cupluri care au încetat, uneori de lungã vreme, sa existe în fapt.
Prezumţia de paternitate este menita sa dea expresie, în acelaşi timp, protecţiei cãsãtoriei (implicit, descurajarii concubinajului) şi protecţiei copilului legitim (şi, având acelaşi statut juridic, dar numai dupã ce şi-a stabilit filiaţia fata de tata, a celui nãscut în afarã cãsãtoriei) - favor matrimonii şi, respectiv, favor filiationis. Sunt preocupãri ce pot fi uşor recunoscute în textele Constituţiei (art. 44 şi 45) şi cãrora Codul familiei le consacra nenumarate prevederi. Iar prezumţia de paternitate creeazã cele mai potrivite condiţii pentru exercitarea, în familie, de cãtre pãrinţi, într-o deplina egalitate, a drepturilor şi îndatoririlor ce tind sa asigure creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. În fine, pentru copilul nãscut în timpul cãsãtoriei prezumţia de paternitate consacra privilegiul de a fi dispensat - spre deosebire de cel din afarã cãsãtoriei - de obligaţia de a-şi vedea stabilitã filiaţia fata de tata, pe calea recunoaşterii voluntare de cãtre acesta ori asumându-şi, prin mama sa, povara caii judiciare.
În acelaşi timp, prezumţia pater is est quem nuptiae demonstrant conferã stabilitate raporturilor din cãsãtorie, punând la adapost pe soţul mamei de consecinţele grave ale incertitudinii privind respectarea, de cãtre aceasta, a obligaţiei de fidelitate. Singur soţul mamei poate, în sistemul Codului familiei, sa tãgãduiascã paternitatea, dovedind ca este cu neputinţã ca el sa fie tatãl copilului. Legitimitatea unei asemenea acţiuni din partea soţului mamei nu poate fi contestatã câtã vreme, izbandind în întreprinderea sa, acesta va sanctiona, prin înlãturarea efectelor prezumţiei, urmarea adulterului femeii. Soluţia este, bineînţeles, potrivnica intereselor copilului, acesta având, de altfel, poziţia procesuala de parat şi fiind reprezentat, cu acel prilej, de mama. Oricât de dureroasa ar fi pentru copil reglementarea actuala, nimeni nu a contestat-o pana în prezent.
Este, într-adevãr - într-un sistem de reglementare care asaza pe primul loc, în toate situaţiile, interesele copilului -, singura ipoteza în care copilul îşi vede pierdutã poziţia de copil din cãsãtorie, suportand în chip dramatic urmãrile libertinajului mamei sale ori, cel puţin, ale frivolitatii cu care ea a pasit în cãsãtorie. Altminteri, el, copilul, nu are a suferi, într-un asemenea sistem de ocrotire, nici mãcar în situaţia în care cãsãtoria pãrinţilor a fost desfiintata ca nulã ori a fost anulatã; el, copilul, nu va trebui sa-şi caute un tata, indiferent dacã pãrinţii, ori numai unul dintre ei, se bucura de beneficiul putativitatii. Nu ne vom referi aici, în chip asemãnãtor, la protecţia copilului prin adopţie, instituţie în care, de asemenea, interesele acestuia prevaleazã în toate împrejurãrile, legãturile de sânge fiind complet abolite în favoarea raporturilor decurgând din adopţie.
Pentru copil, oricum ar sta, în fapt, lucrurile, interesul major este şi acela de a fi nãscut în timpul cãsãtoriei; într-adevãr, putine lucruri sunt mai importante pentru el decât acela de a avea de la început nu unul, ci pe ambii ocrotitori legali, împreunã.
Asadar, dacã tagada paternitãţii poate fi acceptatã când este opera voinţei tatãlui, o asemenea acţiune ni se pare a lovi, în oricare alta ipoteza, în interesele copilului, tinzând a-l lipsi de protecţia paterna în schimbul, eventual, al unui iluzoriu succes în stabilirea ulterioara a unei alte paternitati.
A se îngãdui mamei sa deschidã, în numele copilului, o asemenea cale de prejudiciere a intereselor acestuia ni se pare a da expresie ipocriziei şi a incuraja imoralitatea. Ceea ce n-ar putea face în nume propriu - cãci ar fi sa invoce propria ei culpa - ar fi sa poatã face în "interesul" copilului - al copilului minor, bineînţeles ... Despre copilul major, deocamdatã, nu se spune nimic, deşi dispozitivul deciziei adoptate cu majoritate de voturi de Plenul Curţii Constituţionale pare sa aibã în vedere, alãturi de dreptul mamei de a tagadui paternitatea, acelaşi drept al copilului nãscut în timpul cãsãtoriei.
În ceea ce o priveşte pe mama, nimeni nu pare preocupat sa stabileascã ce anume interes legitim propriu (bazat, eventual, pe egalitatea soţilor în timpul cãsãtoriei) ar îngãdui judecãtorului sa accepte o acţiune adesea imorala, în dispreţul - de cele mai multe ori - al interesului copilului. Şi aceeaşi persoana - mama - ar fi sa-l reprezinte pe copilul minor - asa cum pare sa rezulte din decizie - în ipoteza în care acesta ar cuteza sa punã în discuţie (de la ce varsta anume?) chestiuni de alcov ale convieţuirii pãrinţilor.
De aici şi pana la luarea în seama a intereselor "legitime" de a contesta paternitatea copilului respectiv, atunci când asemenea interese ar aparţine altora - moştenitorii tatãlui sau ai copilului, tatãl "biologic" (complice al mamei), creditorii copilului ori ai tatãlui etc., nu mai este decât un pas, în ciuda caracterului personal al unei acţiuni în aceasta materie; în definitiv, şi în prezent moştenitorii tatãlui pot continua acţiunea începutã de acesta înainte de a fi murit.
Pentru noi este evident ce "cutie a Pandorei" poate deschide soluţia cu care nu suntem de acord. Vom preciza totuşi ca, în opinia noastrã, aceasta soluţie ar putea fi consacratã legislativ, dar numai în urma unei analize complexe a consecinţelor pe care ea le-ar genera în familia şi în societatea româneascã. O asemenea reglementare legalã ar cuprinde, inevitabil, ipoteze nuantate, rezerve, excepţii, termene şi alte elemente de prudenta legislativã indispensabila. În momentul actual este vorba de a schimba o soluţie straveche într-un mod ce nu poate sta la indemana Curţii, care se transforma, volens-nolens, în "legislator pozitiv". Nenumaratele aspecte rãmân nerezolvate şi decizia este, inevitabil, lipsitã de precizãri fãrã de care instanţele nu se vor putea pronunţa.
Nu poate fi, pe de alta parte, ignorata împrejurarea ca, în ultima jumãtate de secol, mijloacele de stabilire a filiaţiei au evoluat în mod spectaculos, în prezent tehnicile biologice putând pune la dispoziţia justiţiei, inclusiv în ţara noastrã, expertize ce exclud orice indoiala asupra filiaţiei unei persoane.
Dincolo de toate cele arãtate vom stãrui asupra motivarii soluţiei adoptate de Curtea Constituţionalã. Este, oare, actuala reglementare - art. 54 alin. 2 din Codul familiei - cu adevãrat potrivnica textelor Constituţiei - şi anume art. 16 alin. (1), art. 26, art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Legea fundamentalã?
Nu credem ca o asemenea neconstituţionalitate ar exista cu adevãrat. Egalitatea prevãzutã de art. 16 din Constituţie nu este, în situaţia la care ne referim, sorgintea unor privilegii pentru tatãl copilului în raport cu sotia sa; pretenţia egalitãţii în casnicie nu presupune dreptul mamei de a invoca o egalitate ce nu justifica, din partea ei, nici un interes bazat pe buna-credinţa şi care este oricum potrivnica intereselor copilului. În realitate, o poziţie de egalitate a mamei ar putea privi cel mult dreptul ei propriu de a cere sa se stabileascã inexistenta filiaţiei sale cu copilul respectiv, iar nu de a tagadui paternitatea. Dacã exista o inegalitate între soţi, atunci aceasta este inegalitatea naturala, care nu poate fi ignorata nici pe planul dreptului. Indreptatirea" mamei şi a copilului de a tagadui paternitatea nu are, în convingerea noastrã, nici o legatura cu respectul şi ocrotirea de cãtre autoritãţile publice a vieţii intime, familiale şi private şi nici cu dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însãşi [în sensul art. 26 alin. (1) şi (2) din Constituţie]. Cu atât mai puţin, o asemenea pretentie s-ar acorda cu dreptul şi îndatorirea pãrinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor ori cu regimul special de protecţie şi de asistenta statornicit prin lege în favoarea copiilor şi a tinerilor [art. 44 alin. (1) şi art. 45 alin. (1) din Constituţie]. Credem chiar ca textele constituţionale ordonã, mai degraba, soluţia potrivnica.
Suntem, în concluzie, într-o materie în care, cum s-a spus adesea, biologicul trebuie subordonat institutionalului. Fãrã aceasta subordonare bazele familiei ar putea fi, în practica, minate de imoralitate aroganta, de ingratitudine, de îndoieli distructive. Credem, de aceea, ca argumentele de principiu avute în vedere de Curtea Constituţionalã în Decizia nr. 78 din 13 septembrie 1995 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata şi ca soluţia contrarã nu se justifica.
În acest sens apreciem ca soluţia de admitere a exceptiei de neconstituţionalitate stanjeneste protecţia vieţii familiale şi protecţia interesului copilului, astfel cum sunt ocrotite de textele constituţionale ale art. 44 şi 45. Mai mult chiar, funcţia autoritãţilor publice de respectare şi ocrotire a vieţii familiale, asa cum este prevãzutã la art. 26 din Constituţie, este la rândul sau infranta de aceasta soluţie, deoarece încurajeazã decãderea moralei publice, care se impune a fi apãratã prin restrangerea, prin lege (asa cum este Codul familiei), a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Or, ipoteza în care se recunoaşte şi mamei şi copilului nãscut sau conceput în timpul cãsãtoriei dreptul de a porni acţiunea în tãgãduirea paternitãţii, consideram ca duce la imoralitate, chiar la institutionalizarea relaţiilor adulterine, ceea ce inlatura cu desãvârşire aplicarea textelor constituţionale invocate.
De asemenea, apreciem ca în afarã acestor considerente se impunea cu prioritate o soluţie radicala, şi anume aceea de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibila. Aceasta deoarece se putea observa cu usurinta ca actul de sesizare a Curţii este vulnerabil. Conform <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, instanta de judecata avea obligaţia sa examineze dacã soluţionarea cauzei depinde de dispoziţiile legale criticate. Nu se poate susţine sub nici un motiv ca autoarea exceptiei avea drept la acţiune în tagada paternitãţii, iar formularea unei "contestaţii a paternitãţii prezumate", ca cea din discuţie, nu este reglementatã de Codul familiei. În aceasta ordine de idei, consideram ca în mod nejustificat Curtea Constituţionalã a abdicat de la jurisprudenta sa constanta, potrivit cãreia Curtea nu se poate pronunţa asupra constituţionalitãţii unei omisiuni legislative, deoarece aceasta ar avea semnificatia unei ingerinţe în sfera de competenta a Parlamentului; or, acesta este, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, unica autoritate legiuitoare a tarii.
În concluzie, opinia noastrã este în deplina concordanta cu scopul Curţii Constituţionale, astfel cum este stabilit în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentalã, şi anume acela de garantare a supremaţiei Constituţiei.
Judecãtori,
Petre Ninosu,
Lucian Stangu
OPINIE CONCORDANTA
Sunt de acord cu soluţia adoptatã de Curtea Constituţionalã, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 şi ale art. 54 alin. 2 din Codul familiei, pentru care am votat.
Consider însã ca motivarea admiterii exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei pe încãlcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în cazul dat, nu este adecvatã, de vreme ce admiterea exceptiei se întemeiazã, în ce priveşte dreptul sotiei, în mod corect, pe dispoziţiile art. 44 alin. (1), care consacra, între altele, şi egalitatea soţilor.
A admite faptul ca indreptatirea mamei şi a copilului de a porni, alãturi de tata, acţiunea în tãgãduirea paternitãţii decurge din principiul general al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, consacrat de art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, înseamnã, în opinia mea, a admite concluzia ca orice persoana (cetãţean) ar putea porni acţiunea în tãgãduirea paternitãţii, ceea ce ar fi de neconceput.
În realitate, intreaga problematica a acţiunii în tãgãduirea paternitãţii, ca şi a filiaţiei în general, se circumscrie sferei relaţiilor de familie, asa cum rezulta din reglementarea Codului familiei, relaţii în cadrul cãrora nu poate opera principiul general al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, ci numai egalitatea dintre soţi.
În ceea ce priveşte dreptul copilului de a porni o asemenea acţiune, în mod corect, în opinia mea, se motiveaza admiterea exceptiei pe dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însãşi, drept prevãzut de art. 26 alin. (2) din Constituţie.
Judecãtor,
Constantin Doldur
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
