Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 348 din 18 decembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 29 ianuarie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã din oficiu de instanta în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penalã.
La apelul nominal se constata lipsa partii Radu Robert Sandor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public precizeazã ca excepţia de neconstituţionalitate vizeazã în realitate obligaţia instanţei de a aduce persoana arestata la judecarea, în prima faza, a cererii de revizuire, iar nu de a fi lãsatã la aprecierea instanţei aducerea acesteia la judecata, astfel cum prevãd dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã. Se considera ca aceste dispoziţii sunt în dezacord cu prevederile art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil, deoarece un astfel de proces trebuie sa garanteze prezenta pãrţilor la judecata şi, respectiv, obligaţia instanţei de a dispune aducerea la judecata a persoanei arestate. În final se arata ca desemnarea unui apãrãtor din oficiu, prevãzutã la alin. 2 al art. 402 din Codul de procedura penalã, nu înlocuieşte prezenta partii reprezentate, chiar dacã cererea de revizuire se afla în prima faza de soluţionare (de admitere în principiu), iar nu în faza ulterioara acestei admiteri, aceea de soluţionare în fond a cauzei penale. Se mai arata ca în jurisprudenta sa Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în mod constant necesitatea garantarii efective a dreptului la apãrare pentru realizarea dreptului oricãrei persoane la un proces echitabil.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 septembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001, Curtea de Apel Braşov - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de instanta din oficiu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Braşov - Secţia penalã considera ca dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 24 şi 20 din Constituţie, cu referire la prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece ingradesc exercitarea dreptului la apãrare şi creeazã o inegalitate în fata legii şi a autoritãţilor publice pentru revizuientul aflat în stare de arest, în raport cu ceilalţi participanţi la judecarea cererii de revizuire. Având în vedere ca revizuirea este o cale extraordinarã de atac prin care sunt puse în discuţie chestiuni care vizeazã fondul cauzei, cu posibile efecte asupra stabilirii vinovatiei sau nevinovãţiei celui în cauza, este evident ca revizuientul aflat în stare de deţinere trebuie sa aibã posibilitatea exercitãrii depline a dreptului la apãrare şi în mod egal cu ceilalţi participanţi. Art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã ingradeste dreptul partii de a fi asistatã de un avocat, drept prevãzut la art. 24 alin. (2) din Constituţie, care presupune posibilitatea revizuientului aflat în stare de deţinere de a lua legatura cu avocatul pentru a-i solicita sa-i susţinã toate cererile pe care le considera necesare şi care evident nu mai poate fi exercitat în lipsa revizuientului arestat, cu privire la care instanta a socotit ca nu este necesarã aducerea sa la judecata. Se apreciazã ca prima faza (de admitere în principiu) a judecãrii cererii de revizuire este tot atât de importanta ca şi judecata propriu-zisa, care urmeazã unei admiteri în principiu a cererii. Mai mult, instanta considera ca în aceasta prima faza prezenta revizuientului aflat în stare de deţinere este cu atât mai necesarã pentru a i se crea posibilitatea de a-şi formula toate apãrãrile pe care le considera necesare şi pentru a dovedi existenta vreunuia dintre cazurile de revizuire. Se apreciazã, de asemenea, ca textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 20 din Constituţie, raportate la cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece creeazã posibilitatea ca revizuientul aflat în stare de deţinere sa nu fie adus la judecata, punându-l într-o situaţie inechitabila şi defavorizanta în raport cu procurorul şi cu orice persoana interesatã, care este în stare de libertate. Lipsind de la judecata, revizuientul nu este în stare sa-şi susţinã în mod contradictoriu propriile apãrãri şi nici nu poate rãspunde la argumentele formulate de procuror, care sunt, de regula, opuse celor ale revizuientului. În final se invoca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a subliniat necesitatea respectãrii dreptului la un proces echitabil şi a principiului egalitãţii armelor.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se arata ca dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale, deoarece în speta exista garanţii procesuale privitoare la apãrare, la desfãşurarea echitabila a procesului penal şi la egalitatea în fata legii a tuturor pãrţilor. Astfel, se apreciazã ca, indiferent dacã persoana arestata, la care se referã revizuirea, este adusã sau nu la judecata, ea se bucura de asistenta juridicã obligatorie întrucât o data cu încunoştinţarea persoanei instanta îi desemneazã şi un apãrãtor din oficiu, dispoziţiile art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã fiind, de fapt, o excepţie de la dispoziţiile art. 314 din acelaşi cod, care prevãd ca aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie. Totodatã se considera ca dreptul la apãrare este garantat prin obligaţia organelor judiciare de a-l incunostinta pe invinuit sau pe inculpat despre dreptul de a fi asistat de un apãrãtor, iar în cazurile prevãzute de lege, prin mãsurile pentru asigurarea asistenţei juridice, dacã nu exista apãrãtor ales.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã, de asemenea ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã, persoana arestata este adusã la judecata numai dacã instanta considera necesar, însã preşedintele este obligat sa încunoştinţeze persoana arestata despre termenul de judecata, iar asistenta juridicã a acesteia este obligatorie, indiferent dacã este sau nu prezenta la judecata. La admiterea în principiu persoana arestata care nu participa la judecata este în mod obligatoriu reprezentatã prin avocat, iar examinarea cererii, în acest stadiu, nu reprezintã o rejudecare a fondului. De aceea, o eventuala absenta a persoanei arestate la procedura admiterii în principiu nu este de natura a-i incalca dreptul la apãrare, deoarece beneficiazã de asistenta juridicã obligatorie. Se considera ca nu se incalca nici principiul egalitãţii în fata legii, deoarece condamnatul revizuient se afla într-o situaţie diferita. În final se apreciazã ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece dreptul la un proces echitabil şi la egalitatea sanselor este respectat la examinarea în fond a cererii de revizuire, fiind nesemnificativa aceasta respectare în faza admiterii în principiu a cererii.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţia art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã, care este urmãtoarea: "Persoana arestata este adusã la judecata numai dacã instanta considera necesar."
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
De asemenea, s-a considerat ca textul de lege criticat contravine şi art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care are urmãtorul cuprins: "Orice persoana are dreptul la judecarea, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este intemeiata, pentru considerentele ce urmeazã:
Dispoziţia legalã criticata trebuie corelata cu celelalte dispoziţii ale art. 402 din Codul de procedura penalã, care constituie "Mãsuri pregãtitoare", potrivit denumirii marginale, cuprinzând mãsuri pe care preşedintele instanţei care urmeazã sa examineze cererea de revizuire trebuie sa le ia în vederea pregãtirii şedinţei. Astfel, în alin. 1 al art. 402 se prevede, între altele, ca preşedintele dispune citarea pãrţilor interesate, iar în alin. 2 se precizeazã ca atunci când persoana în favoarea sau în defavoarea cãreia s-a cerut revizuirea se afla în stare de deţinere, chiar într-o alta cauza, preşedintele dispune încunoştinţarea acestei persoane despre termen şi ia mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu.
În dispoziţia cuprinsã în alin. 3 al art. 402 din Codul de procedura penalã, care face obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, se arata ca persoana arestata este adusã la judecata numai dacã instanta considera necesar. Expresia "numai dacã instanta considera necesar" este consideratã ca fiind neconstitutionala de Curtea de Apel Braşov - Secţia penalã. Se apreciazã de cãtre aceasta instanta ca prin neaducerea la judecata a detinutului revizuient se aduce o grava atingere dreptului constituţional al acestuia la apãrare, acesta este pus într-o situaţie dezavantajoasa fata de celelalte pãrţi, contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, şi, în acelaşi timp, se incalca prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricãrei persoane la un proces echitabil. Instanta considera ca este neconstitutionala dispoziţia potrivit cãreia dreptul constituţional al revizuientului aflat în stare de deţinere de a fi prezent la judecarea cauzei sale şi de a-şi face apãrãrile pe care le considera necesare este lãsat la aprecierea instanţei.
Curtea retine ca, într-adevãr, dispoziţia "numai dacã instanta considera necesar" din cuprinsul art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã este contrarã prevederilor art. 24 din Constituţie, care garanteazã dreptul la apãrare, deoarece face ineficienta prevederea alin. (2) al acestui text constituţional, potrivit cãreia, "În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu". Astfel, în situaţia în care instanta considera ca nu este necesarã aducerea la judecata a revizuientului arestat, exercitarea dreptului acestuia de a fi asistat de un avocat (ceea ce presupune prezenta sa la judecata) nu este garantatã, absenta arestatului punându-l în imposibilitatea de a-şi formula apãrãrile, de a lua legatura cu avocatul sau în vederea sustinerii acestor apãrãri şi a prezentãrii eventualelor probe în vederea admiterii ori respingerii în principiu a cererii de revizuire. Dispoziţia legalã criticata aduce, prin urmare, o grava restrangere dreptului fundamental la apãrare, restrangere care nu este prevãzutã de art. 49 din Constituţie, referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, deoarece nu "[...] se impune pentru apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav", cazuri în care alin. (1) al art. 49 din Constituţie permite restrangerea unor drepturi sau libertãţi fundamentale, în limitele prevãzute de alin. (2) al aceluiaşi articol.
Curtea constata ca, dimpotriva, atât desfãşurarea instrucţiei penale, cat şi apãrarea drepturilor cetãţenilor (în speta, dreptul la apãrare) impun exercitarea deplina a dreptului la apãrare, fãrã restrangerea acestuia şi fãrã ca instanta sa poatã aprecia dacã este sau nu necesarã prezenta arestatului la judecarea, în prima faza, a cererii de revizuire. Prin urmare, trebuie ca aducerea la judecata a acestuia sa fie obligatorie, pentru ca dreptul la apãrare sa fie efectiv garantat.
Curtea observa ca atât prevederile art. 6 pct. 1 prima fraza din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricãrei persoane la judecarea în mod echitabil, în public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, cat şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, nu au incidenta în cauza şi, prin urmare, nu se pune problema încãlcãrii acestora prin dispoziţia legalã criticata. Astfel, dreptul la un proces echitabil, prevãzut la pct. 1 al art. 6 din convenţia menţionatã, se referã la legalitatea, imparţialitatea şi soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei, iar nu la dreptul la apãrare, drept reglementat de pct. 3 lit. c) al aceluiaşi articol din convenţie (neinvocat de autorul exceptiei). De asemenea, nici principiul constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice nu are aplicabilitate în cauza, deoarece nu exista o similitudine de situaţie între partea aflatã în stare de libertate, care poate sa se prezinte singura la proces, şi partea care se afla în stare de deţinere, care pentru a fi prezenta trebuie adusã la judecata din dispoziţia instanţei.
Din aceeaşi perspectiva Curtea constata ca nici prevederile art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, nu au incidenta în cauza, deoarece nu exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului şi legile interne, Constituţia garantand, prin prevederile art. 24, dreptul la apãrare.
În consecinta, Curtea retine ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, dispoziţia "numai dacã instanta considera necesar", cuprinsã în art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã, fiind contrarã prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apãrare.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 402 alin. 3 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã din oficiu de Curtea de Apel Braşov - Secţia penalã în Dosarul nr. 515/p/Ap/2001 al acelei instanţe, şi constata ca dispoziţia "numai dacã instanta considera necesar" cuprinsã în acest text este neconstitutionala, fiind contrarã art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apãrare.
Prezenta decizie se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 18 decembrie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
Întrucât magistratul-asistent Marioara Prodan se afla în imposibilitate de a semna, deoarece a fost numita judecãtor la Curtea Suprema de Justiţie, în locul sau semneazã, în temeiul art. 261 din Codul de procedura civilã,
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
