Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 346 din 18 decembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 14 ianuarie 2002
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Piscicolã" - S.A. din Macin în Dosarul nr. 1.902/1999 al Tribunalului Tulcea.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, ca fiind neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie. Soluţia consacratã de <>art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicatã, este rezultatul opţiunii legiuitorului, fiind o problema de legiferare, şi nu de constitutionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 februarie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 1.902/1999, Tribunalul Tulcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Piscicolã" - S.A. din Macin.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. 44 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 , republicatã, care prevãd trecerea de drept a terenurilor revendicate în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, fãrã a se reglementa situaţia imobilelor din proprietatea societãţilor comerciale, construite cu bunacredinta şi cu toate aprobãrile necesare şi care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate, incalca prevederile art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie. Se arata, totodatã, ca aceste prevederi legale defavorizeaza societãţile comerciale care au în exploatare terenuri agricole proprietate de stat, revendicate ca foste izlazuri comunale de cãtre consiliile locale, pe care se afla construcţii civile şi industriale, proprietate a societãţilor comerciale respective. Autorul exceptiei apreciazã ca din compararea prevederilor <>art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicatã, cu cele ale <>art. 4 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere se constata ca prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie "deoarece consiliile locale sunt tratate diferenţiat fata de persoanele fizice printr-o ocrotire diferenţiatã".
Întrucât, astfel cum susţine autorul exceptiei, instanţele de judecata aplica greşit <>Legea nr. 18/1991 , republicatã, în sensul ca "profitând de ambiguitatea art. 44 din lege, asimileazã categoriile de heleşteie şi lacuri cu amenajãrile piscicole", prin "dezafectarea şi desfiinţarea amenajãrilor piscicole" sunt cauzate pagube importante în dãuna societãţilor comerciale care le deţin.
Tribunalul Tulcea, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicatã, nu este intemeiata. Se arata ca prin reglementãrile introduse de <>Legea nr. 18/1991 , nu sunt defavorizate societãţile comerciale care au în exploatare terenuri agricole proprietate de stat, revendicate ca foste izlazuri comunale de cãtre consiliile locale, motiv pentru care dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicatã, este neîntemeiatã. Se apreciazã ca nu pot fi reţinute criticile formulate de autorul exceptiei deoarece soluţia consacratã de art. 44 din lege este rezultatul opţiunii legiuitorului. Prin urmare, acestea nu constituie o problema de constitutionalitate, ci de legiferare. Se arata, în continuarea punctului de vedere al Guvernului, ca prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 41 şi 135 din Constituţie, deoarece aceste texte constituţionale devin incidente dupã constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate prin aplicarea Legii fondului funciar. De asemenea, din modul în care este formulatã excepţia, şi anume din susţinerea autorului exceptiei potrivit cãreia instanţele de judecata aplica greşit legea, rezulta, potrivit aceluiaşi punct de vedere, ca nu este criticata constituţionalitatea art. 44 din lege, ci interpretarea ce urmeazã a se da textului respectiv şi unor termeni ai acestuia în hotãrârea instanţei de judecata.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
"(1) Terenurile provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unitãţilor de stat şi care, în prezent, sunt folosite ca pãşuni, fanete şi arabil, vor fi restituite în proprietatea comunelor, oraşelor şi a municipiilor, dupã caz, şi în administrarea primãriilor, pentru a fi folosite ca pãşuni comunale şi pentru producerea de furaje sau seminţe de culturi furajere. Fac excepţie suprafeţele ocupate cu vii, pomi, seminceri furajeri, heleşteie, lacuri sau cele destinate producerii de legume, fructe ori alta materie prima pentru fabricile de conserve, orezãrii şi câmpuri experimentale, destinate cercetãrii agricole, ce vor fi compensate în suprafata egala cu teren de aceeaşi calitate de cãtre societãţile comerciale pe acţiuni, în termen de 6 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi.
(2) Nerespectarea dispoziţiilor alineatului precedent duce la trecerea de drept în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, dupã caz, a acestor terenuri."
Autorul exceptiei susţine ca aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 41 alin. (2) fraza întâi din Constituţie, potrivit cãrora "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular", precum şi ale art. 135 alin. (1) din Legea fundamentalã, care prevãd ca "Statul ocroteşte proprietatea".
Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã pentru considerentele ce urmeazã:
Textele legale ce fac obiectul exceptiei de neconstituţionalitate au avut ca scop reconstituirea în proprietatea comunelor, oraşelor şi municipiilor şi în administrarea primãriilor a terenurilor provenite din fostele izlazuri comunale, transmise unitãţilor de stat şi care, în prezent, sunt folosite ca pãşuni, fanete şi arabil pentru a fi folosite ca pãşuni comunale şi pentru producerea de furaje sau seminţe de culturi furajere. Restituirea nu urma sa se facã, potrivit textului de lege, în cazul suprafeţelor de teren fãcând parte din categorii de folosinta superioare pasunilor, fanetelor şi arabile, ipoteza în care societãţile comerciale deţinãtoare urmau sa compenseze suprafeţele respective cu altele de aceeaşi calitate. Soluţia de restituire a unor asemenea categorii de terenuri cuprinse în art. 44 din Legea fondului funciar este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la baza exercitarea dreptului pe care statul îl avea de a decide asupra modului în care aveau sa fie reparate injustitiile şi abuzurile sãvârşite în trecut cu privire la proprietatea funciarã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. 44 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 , republicatã, ar constitui o expropriere, prin aceea ca nu reglementeazã situaţia bunurilor din proprietatea societãţilor comerciale, construite cu buna-credinţa şi cu toate aprobãrile necesare şi care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate. Astfel sunt incalcate prevederile art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 din Constituţie.
Examinând aceasta critica, Curtea observa ca alin. (2) al <>art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicatã, care prevede trecerea de drept în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor a terenurilor în cazul în care nu sunt respectate reglementãrile alin. (1), nu incalca, sub nici o forma, dreptul de proprietate asupra unor bunuri pe care, legal, autorul exceptiei le-ar fi dobândit. Pretenţiile acestuia referitoare la construcţiile şi îmbunãtãţirile pe care le-a fãcut sunt aspecte legate de aplicarea şi interpretarea textului legii de cãtre instanţele de judecata, şi nu de constituţionalitatea acestuia. În consecinta, numai instanta de judecata poate stabili în ce mãsura lacurile şi helesteiele pot fi asimilate cu amenajãrile piscicole, dacã prin restituirea terenurilor sunt cauzate pagube în dãuna societãţilor comerciale care le deţin ori situaţia juridicã a imobilelor din proprietatea societãţilor comerciale, construite cu buna-credinţa şi cu toate aprobãrile necesare şi care nu pot fi ridicate de pe terenurile revendicate.
În fine, nu poate fi primitã nici critica în legatura cu asa-zisa inegalitate ce s-ar crea din compararea prevederilor <>art. 44 din Legea nr. 18/1991 , republicatã, cu cele ale <>art. 4 din Legea nr. 1/2000 . În legatura cu acest aspect Curtea Constituţionalã a statuat prin Decizia nr. 81 din 25 mai 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999, ca "examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceasta comparatie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia ca, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţionalã, numai coexistenta lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezulta deci ca nu ne aflam în prezenta unei chestiuni privind constituţionalitatea, ci a unei simple contrarietati între norme legale din acelaşi domeniu, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenta autoritãţii legiuitoare". Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 81/1999 îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Piscicolã" - S.A. din Macin în Dosarul nr. 1.902/1999 al Tribunalului Tulcea.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 18 decembrie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
