Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 344 din 21 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 si ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Nicoleta Grigorescu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nelu Cornilã Preda în Dosarul nr. 2.371/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã. La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei personal şi asistat de avocat Mircea Duţu. Având cuvântul pe fond, autorul excepţiei, prin avocat, aratã cã textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acordã probelor administrate în cursul urmãririi penale, în condiţiile în care procurorul cumuleazã în mod nepermis funcţiile de urmãrire şi de instrucţie, aceeaşi forţã probantã cu a probelor administrate în cadrul cercetãrii judecãtoreşti, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, în faţa unui magistrat independent. În concluzie, solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulatã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 16 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.371/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Nelu Cornilã Preda, inculpat recurent în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã principiul separaţiei puterilor în stat şi dreptul la un proces echitabil prin faptul cã, stabilind în competenţa procurorului administrarea probelor în cursul urmãririi penale, îi atribuie acestuia, deopotrivã, funcţiile de urmãrire penalã şi instrumentare, conferindu-i atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât şi pe cea de judecãtor de instrucţie. Or, procurorul nu îndeplineşte exigenţa de independenţã faţã de Executiv pentru a fi considerat "magistrat" în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, aşa cum s-a relevat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Vasilescu împotriva României, cauza Pantea împotriva României). Ca urmare, considerã autorul excepţiei, instrumentarea probelor de cãtre procuror în cadrul urmãririi penale este neconstituţionalã, iar probele astfel obţinute nu pot fi folosite în procesul penal. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituţie invocate de autorul acesteia. Se menţioneazã cã participarea procurorului la judecarea cauzei nu reprezintã o imixtiune în independenţa justiţiei, ci tocmai o îndeplinire a atribuţiilor sale constituţionale, reglementate de dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi (3) din Constituţie, republicatã. Este obligaţia constituţionalã şi legalã a acuzãrii sã administreze probele în cursul cercetãrii penale, în cursul judecãţii aceastã obligaţie revenindu-i instanţei. Totodatã, se aratã cã dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedurã, a cãror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, de nivelul legii. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii. Guvernul considerã cã textele legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se aratã în acest sens cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate formulatã în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicatã, întrucât principiul separaţiei puterilor în stat se referã la necesitatea separãrii puterilor legislativã, executivã şi judecãtoreascã, iar nu la separarea funcţiilor de urmãrire, de instrucţie şi de judecatã în procesele penale. Este neîntemeiatã, în opinia Guvernului, şi critica formulatã în raport de prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), respectiv ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât dispoziţiile legale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu impun o delimitare strictã între funcţiile de urmãrire şi instrucţie, ci separarea strictã între funcţiile de urmãrire şi instrucţie, pe de o parte, şi cea de judecatã, pe de altã parte. Se mai aratã cã exigenţele dreptului la un proces echitabil impun, în ceea ce priveşte raportul dintre funcţia de urmãrire şi cea de instrucţie, ca persoana care are competenţa de a decide mãsuri ce afecteazã libertãţile individuale sã nu poatã desfãşura acte de urmãrire penalã în acelaşi dosar. Avocatul Poporului considerã cã textele legale criticate sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se aratã în acest sens cã nu poate fi reţinutã pretinsa neconstituţionalitate a acestora prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, republicatã, întrucât activitatea procurorului, de apreciere şi administrare a probelor în cursul urmãririi penale, este conformã rolului sãu de supraveghere a activitãţii de urmãrire penalã şi nu constituie o imixtiune în activitatea instanţei de judecatã. Aceasta deoarece instanţa, şi nu procurorul, este cea care urmeazã sã pronunţe o soluţie în cauza dedusã judecãţii, iar, cu prilejul soluţionãrii recursului, realizarea verificãrii hotãrârii atacate pe baza lucrãrilor şi a materialului cauzei este o activitate proprie instanţei de judecatã. Referitor la critica formulatã în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, se apreciazã cã textele de lege ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu îngrãdesc sub nici un aspect dreptul pãrţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime. Aprecierea şi administrarea probelor de cãtre procuror în cursul urmãririi penale au ca finalitate aflarea adevãrului, lãmurirea cauzei penale sub toate aspectele şi justa soluţionare a acesteia de cãtre instanţa de judecatã, aspecte care contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil. Se mai menţioneazã cã procedura de judecatã, care cuprinde sistemul probator şi obiectul judecãţii în recurs, este atributul exclusiv al legiuitorului, textele de lege criticate fiind în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora procedura de judecatã este stabilitã prin lege. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşa cum rezultã din notele scrise ale autorului excepţiei, dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul conţinut: - Art. 63 alin. 2 teza a doua (Probele şi aprecierea lor): "[...] Aprecierea fiecãrei probe se face de organul de urmãrire penalã sau de instanţa de judecatã în urma examinãrii tuturor probelor administrate, în scopul aflãrii adevãrului."; - Art. 65 alin. 1 (Sarcina administrãrii probelor): "Sarcina administrãrii probelor în procesul penal revine organului de urmãrire penalã şi instanţei de judecatã."; - Art. 385^14 alin. 1 (Verificarea hotãrârii): "Instanţa, judecând recursul, verificã hotãrârea atacatã pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs." Autorul excepţiei considerã cã aceste texte legale sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi ale art. 21 alin. (3), având urmãtorul conţinut: - Art. 1 alin. (4): "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale."; - Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil." De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea prin dispoziţiile legale criticate a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil. Se susţine, în esenţã, cã reglementarea prin dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza a doua şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedurã penalã a instrumentãrii probelor în cadrul urmãririi penale de cãtre procuror, cãruia îi este conferitã astfel, în mod nepermis, atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât şi cea de judecãtor de instrucţie, contravine prevederilor constituţionale ce consacrã principiul separaţiei puterilor în stat şi dreptul la un proces echitabil. Din perspectiva aceloraşi considerente şi în temeiul aceloraşi prevederi din Legea fundamentalã sunt criticate şi prevederile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, întrucât, aratã autorul excepţiei, instanţa, judecând recursul, verificã hotãrârea atacatã inclusiv pe baza "lucrãrilor şi materialului" realizate de procuror, ca organ de instrumentare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta nu este întemeiatã. Stabilirea de cãtre legiuitor în sarcina procurorului a administrãrii şi aprecierii probelor în cursul urmãririi penale reprezintã o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie, republicatã. Potrivit Constituţiei, Ministerul Public este o parte componentã a autoritãţii judecãtoreşti şi nu a puterii executive sau a administraţiei publice. În calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societãţii şi de apãrãtor al ordinii de drept, al drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmãrire penalã sã lãmureascã sub toate aspectele cauza, pe bazã de probe. Aceasta implicã administrarea şi aprecierea tuturor probelor care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a sãvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurãrilor pentru justa soluţionare a cauzei. Aşa fiind şi câtã vreme instanţa de judecatã, iar nu procurorul, este cea care urmeazã sã pronunţe o hotãrâre în cauza dedusã judecãţii, atât cu prilejul soluţionãrii fondului litigiului, cât şi în cadrul recursului, nu poate fi primitã susţinerea potrivit cãreia prin textele de lege criticate se aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat. Este neîntemeiatã şi critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã contravin dreptului constituţional la un proces echitabil. În acest sens Curtea reţine cã dreptul învinuitului sau inculpatului de a propune probe şi de a cere administrarea lor se pãstreazã în tot cursul urmãririi penale, precum şi în cursul judecãţii, când poate sã cearã respingerea probelor cerute de procuror şi de pãrţi, ca o consecinţã a dreptului sãu de a-şi susţine nevinovãţia. Mai mult, în faza de judecatã, probele sunt cunoscute nemijlocit cu participarea activã a pãrţilor şi a procurorului, sunt completate şi discutate în contradictoriu. Cu ocazia deliberãrii, instanţa judecãtoreascã este cea care face aprecierea definitivã a probelor care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã, nu au valoare dinainte stabilitã. De asemenea, verificarea de cãtre instanţa de recurs a hotãrârii atacate se realizeazã nu doar pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei (în care sunt incluse "lucrãrile şi materialul" care, în opinia autorului excepţiei, sunt "realizate de procuror acţionând în mod neconstituţional ca organ de instrumentare"), ci şi pe baza oricãror înscrisuri noi prezentate. De altfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, respectiv de cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin <>Decizia nr. 135 din 23 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 20 aprilie 2004. Cu acel prilej, statuând asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedurã penalã, Curtea a reţinut cã acestea nu interzic în vreun fel pãrţii sã-şi susţinã cauza în condiţii care sã nu o dezavantajeze în raport cu pãrţile adverse ori sã beneficieze de toate garanţiile procesuale pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în concordanţã cu prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil. Considerentele acestei decizii sunt valabile şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. În sfârşit, Curtea mai reţine cã procedura de judecatã, care cuprinde şi sistemul probator, respectiv obiectul judecãţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, textele de lege criticate fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. 2 teza a doua, ale art. 65 alin. 1 şi ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nelu Cornilã Preda în Dosarul nr. 2.371/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Marieta Safta ----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
