Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 342 din 21 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Sergiu-Corneliu Malaxia în Dosarul nr. 674/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de avocat Dumitru Rãdescu.
Având cuvântul pe fond, autorul excepţiei, prin avocat, solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, numai în mãsura în care aceste prevederi legale îngrãdesc exercitarea oricãrei cãi extraordinare de atac împotriva unei încheieri de şedinţã privind luarea mãsurii arestãrii preventive direct, în urma exercitãrii recursului de cãtre Ministerul Public. Se susţine cã, în situaţia imposibilitãţii atacãrii cu recurs a unei încheieri de şedinţã prin care, în urma admiterii recursului Ministerului Public, se dispune arestarea preventivã a inculpatului, se creeazã o inegalitate între inculpatul arestat la soluţionarea pe fond a cererii de arestare preventivã şi cel arestat, în urma admiterii recursului promovat de Ministerul Public, aceştia neavând la îndemânã aceleaşi cãi de atac împotriva mãsurii arestãrii preventive. Astfel, inculpaţii arestaţi în urma recursului Ministerului Public nu au deschisã calea accesului la justiţie, întrucât, faţã de dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, aceştia nu mai au posibilitatea exercitãrii unui recurs lato sensu.
Se mai susţine, invocându-se principiul echipolenţei, cã este legalã sesizarea Curţii Constituţionale prin decizie, iar nu prin încheiere de şedinţã, câtã vreme încheierea de şedinţã este o hotãrâre judecãtoreascã, ca şi decizia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, apreciind cã textul de lege criticat nu îngrãdeşte liberul acces la justiţie, ci, dimpotrivã, constituie expresia garanţiilor consacrate de prevederile art. 21 şi art. 24 din Constituţie, republicatã. În ceea ce priveşte modalitatea de sesizare a Curţii Constituţionale, se apreciazã cã aceasta este nelegalã, întrucât, potrivit dispoziţiilor imperative ale <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune prin încheiere. Or, în speţã, actul de sesizare este chiar Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Decizia din 26 februarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 674/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Sergiu-Corneliu Malaxia, inculpat recurent în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţã în cursul urmãririi penale privind arestarea preventivã, sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 23, referitoare la libertatea individualã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã apreciazã cã prin dispoziţiile criticate nu se încalcã şi nici nu se limiteazã dreptul la o judecatã dreaptã şi echitabilã, întrucât "stabilirea cãilor de atac şi a încheierilor care sunt supuse atacãrii cu recurs, este un drept ce aparţine exclusiv legiuitorului, care se aplicã deopotrivã tuturor celor ce se adreseazã justiţiei".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.
Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã, întrucât, potrivit art. 23 alin. (7) din Constituţie, republicatã, încheierile instanţei privind mãsura arestãrii preventive sunt supuse cãilor de atac "prevãzute de lege", stabilirea cãilor de atac şi a condiţiilor în care acestea pot fi exercitate fiind de competenţa exclusivã a legiuitorului.
În opinia Guvernului, prevederile legale criticate nu îngrãdesc, ci, dimpotrivã, permit accesul liber la justiţie, în concordanţã cu normele Constituţiei, precum şi cu dispoziţiile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã. Se mai aratã cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la obligaţia statului de a acorda oricãrei persoane private de libertate o cale de recurs prin care o instanţã sã verifice legalitatea acestei mãsuri, vizeazã numai situaţiile când privarea de libertate este efectul unei mãsuri dispuse de o autoritate administrativã. În situaţia în care mãsura privãrii de libertate a fost dispusã de un organ judiciar, prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenţie impun numai verificarea, la intervale regulate de timp, a temeiurilor care au determinat arestarea iniţialã.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulatã în raport de dispoziţiile art. 23 din Constituţie, republicatã, se apreciazã cã este neîntemeiatã, întrucât inculpatul sau învinuitul dispune de suficiente garanţii împotriva menţinerii unei arestãri ilegale.
Avocatul Poporului considerã cã este neîntemeiatã critica dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã în raport cu prevederile art. 21 din Constituţie, republicatã, deoarece textul legal criticat, reglementând posibilitatea recursului împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmãririi penale, luarea mãsurii arestãrii învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea arestãrii, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare, asigurã tocmai accesul liber la justiţie. Totodatã, se aratã cã accesul la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac, iar instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor ordinare sau extraordinare de atac, sunt de competenţa exclusivã a legiuitorului.
Prevederile legale criticate sunt în concordanţã, în opinia Avocatului Poporului, şi cu dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentalã, întrucât acestea acordã pãrţilor toate garanţiile procesuale, inclusiv dreptul de a fi asistate de un apãrãtor în tot cursul procesului penal.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei republicate, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul conţinut: "Împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmãririi penale, luarea mãsurii arestãrii preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestãrii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivã, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioarã în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsã."
Autorul excepţiei considerã cã aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 23, referitoare la libertatea individualã.
În fapt, prin cererea înregistratã sub nr. 86/2004 la Curtea de Apel Ploieşti, inculpatul Sergiu-Corneliu Malaxia a solicitat constatarea nulitãţii absolute a Încheierii de şedinţã din 29 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a admis recursul Parchetului de pe lângã Tribunalul Buzãu şi s-a dispus arestarea sa preventivã, pe o duratã de 29 de zile. Prin Încheierea din 12 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca inadmisibilã cererea de constatare a nulitãţii absolute, cu motivarea cã împotriva încheierii în cauzã, pronunţatã în soluţionarea recursului, nu mai existã posibilitatea exercitãrii nici unei cãi de atac, deoarece este definitivã. Împotriva acestei hotãrâri a declarat recurs inculpatul, arãtând cã în mod greşit s-a dispus respingerea ca inadmisibilã a cererii sale de constatare a nulitãţii, precum şi faptul cã instanţa a omis sã constate cã prin cererea formulatã a mai solicitat şi revocarea mãsurii arestãrii preventive. În cadrul recursului, oral, prin apãrãtor, inculpatul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, susţinând cã "în situaţia datã, respectiv a imposibilitãţii de a ataca cu recurs o încheiere de natura celei în cauzã, prevederile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale, în cauzã fiind încãlcate prevederile art. 21 şi 23 din Constituţia României".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã, prin Decizia nr. 1.123 din 26 februarie 2004, a admis recursul inculpatului, a casat încheierea atacatã numai cu privire la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de revocare a mãsurii arestãrii preventive formulate de inculpat, trimiţând cauza spre rejudecare, numai sub acest aspect, Curţii de Apel Ploieşti. Prin aceeaşi decizie, a dispus trimiterea dosarului Curţii Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã.
Dupã soluţionarea, prin Încheierea definitivã din 12 martie 2004, a cererii de revocare a mãsurii arestãrii preventive formulate de inculpatul Sergiu-Corneliu Malaxia, Curtea de Apel Ploieşti, "urmare dispoziţiilor cuprinse în Decizia penalã nr. 1.123 din 26 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României", a înaintat dosarul cauzei Curţii Constituţionale, pentru a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost ridicatã aceasta în faţa instanţei de recurs.
Examinând actul de sesizare, Curtea constatã cã în cauzã nu au fost respectate dispoziţiile <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune [...] printr-o încheiere [...]" şi nici prevederile alin. (5) al aceluiaşi articol, potrivit cãrora "Pe perioada soluţionãrii excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendã". Astfel, instanţa în faţa cãreia a fost ridicatã excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã, a sesizat Curtea Constituţionalã prin decizia pronunţatã în soluţionarea cauzei, iar nu printr-o încheiere, aşa cum stabilesc dispoziţiile legale mai sus menţionate.
Aşa fiind, Curtea constatã cã textul de lege criticat nu mai are legãturã cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind contrarã dispoziţiilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora: "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã [...] care are legãturã cu soluţionarea cauzei [...]."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Sergiu-Corneliu Malaxia în Dosarul nr. 674/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
