Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 342 din 16 septembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 755 din 28 octombrie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Al Sharba Reyalh Abdul Amer în Dosarul nr. 677/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 9 septembrie 2003 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 16 septembrie 2003.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 martie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 677/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România. Excepţia a fost ridicatã de Al Sharba Reyalh Abdul Amer într-o acţiune în contencios administrativ în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti, Direcţia Generalã de Evidenta Informatizata a Persoanei şi Serviciul Roman de Informaţii.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate invocate se arata ca dispoziţiile <>art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 , referitoare la comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala, contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fata legii şi a autoritãţilor publice, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 123 alin. (2) privind independenta judecãtorilor şi supunerea lor numai legii, ale art. 20 cu referire la art. 6 pct. 1 teza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 9 şi 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care prevãd ca nimeni nu trebuie sa fie arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar şi ca orice persoana are dreptul în deplina egalitate de a fi audiatã în mod echitabil şi public de cãtre un tribunal independent şi impartial.
În opinia Curţii de Apel Bucureşti dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece art. 31 alin. (3) teza a doua din Legea fundamentalã limiteazã dreptul la informaţie atunci când în cauza este vorba de siguranta nationala. În schimb, instanta de judecata considera ca dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform cãrora judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii, prin faptul ca instanţei de judecata nu i se pot comunica datele şi informaţiile care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala, ca neavând calitatea de "destinatar" al acestor informaţii şi date. Instanta de judecata este obligatã sa primeascã mãsura de declarare ca indezirabil fãrã a administra probe în cauza, fãrã a putea aprecia asupra probelor şi fãrã sa aibã posibilitatea sa îşi motiveze hotãrârea. O astfel de prevedere este contrarã dispoziţiilor constituţionale care asigura independenta judecãtorului care nu îşi poate îndeplini atribuţiile de judecata, fiindu-i imposibil sa administreze probe în cauza, sa arate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, potrivit <>art. 12 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala, nici o persoana nu are dreptul sa facã cunoscute activitãţi secrete privind siguranta nationala, prevalandu-se de accesul neingradit la informaţii, de dreptul la difuzarea acestora şi la libertatea de exprimare a opiniilor. De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, divulgarea de date şi informaţii secrete, care pot aduce prejudicii siguranţei naţionale, indiferent de modul în care au fost obţinute, este interzisã şi atrage rãspunderea celor vinovaţi, potrivit legii. Se arata ca dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere art. 123 alin. (2) din Constituţie, referitoare la independenta judecãtorilor, deoarece aceştia sunt obligaţi sa respecte nu numai legile, dar şi garanţiile ca dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze mãsurile de siguranta, asa cum precizeazã şi art. 31 alin. (3) din Constituţie. Textul de lege criticat statueazã o situaţie generata de o stare de conflict sau de potenţial pericol legatã de interesele naţionale şi de siguranta pe teritoriul României. Actul de justiţie izvorãşte din normele legale, iar forta lui de executare deriva din legi generale sau derogatorii, speciale. Faptul ca, pentru ratiuni de siguranta nationala, comunicarea datelor şi informaţiilor ce stau la baza deciziei de declarare ca indezirabila a unei persoane se poate face doar în condiţiile stabilite de lege şi doar unor anumiti destinatari, restrictiv indicaţi de lege, nu impieteaza asupra procedurii de judecata şi a capacitãţii de a decide a judecãtorilor. Şedinţele de judecata fiind publice, dacã s-ar prezenta în public informaţii de interes naţional, cu implicaţii privind siguranta nationala, s-ar anula sensul normelor de lege ce reglementeazã activitatea Serviciului Roman de Informaţii, autoritatea investitã de lege cu protejarea intereselor naţionale. De asemenea, s-ar infrange normele ce reglementeazã obiectivele protecţiei informaţiilor clasificate, potrivit <>Legii nr. 182/2002 .
Guvernul considera, la rândul sau, ca excepţia este neîntemeiatã. În acest sens, arata ca nu se poate retine încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece apãrarea valorilor prevãzute la art. 1 presupune, în unele cazuri şi în condiţii riguros reglementate, restrangerea exerciţiului chiar şi al unor drepturi şi libertãţi fundamentale. Nu se poate susţine ca dispoziţiile <>art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 , potrivit cãrora comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala se poate face numai cu respectarea limitarilor impuse la normele în domeniul siguranţei naţionale, fãrã a fi aduse sub nici o forma la cunostinta strainului, aduce atingere egalitãţii în drepturi. În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie, se arata ca dispoziţiile legale criticate nu incalca independenta şi imparţialitatea judecãtorilor în sãvârşirea actului justiţiei. Faptul ca instanta nu are calitatea de destinatar expres prevãzut de actele normative ce reglementeazã regimul activitãţilor referitoare la siguranta nationala şi protejarea informaţiilor clasificate nu duce la concluzia ca aceasta nu are acces la actele dosarului şi nu poate administra probe în cauza. Potrivit normelor de procedura, instanta judecãtoreascã sesizatã ia cunostinta de toate datele, informaţiile şi documentele din domeniul siguranţei naţionale, aflate la dosar, şi, de asemenea, ea are dreptul şi îndatorirea de a administra probe în proces, respectând însã dispoziţiile legale privind clasificarea unor informaţii ca secrete de stat sau, dupã caz, de serviciu. Împrejurarea ca strainului îi este interzisã comunicarea informaţiilor şi documentelor pe care s-a întemeiat decizia de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala nu constituie o încãlcare a independentei judecãtorilor şi supunerii lor numai legii.
Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile <>art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 sunt constituţionale. Se arata ca acestea nu aduc atingere art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, deoarece principiul egalitãţii nu interzice reguli specifice în cazul unor diferenţe de situaţii. În ceea ce priveşte contrarietatea fata de prevederile art. 123 alin. (2) din Constituţie, judecãtorii trebuie sa aplice, în cazul strãinilor declaraţi indezirabili, prevederile art. 173 alin. 2 din Codul de procedura civilã, potrivit cãrora instanta va respinge cererea de înfãţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile în care înfãţişarea acestuia ar incalca îndatorirea de a pãstra secretul. Prin urmare, judecãtorul este independent prin faptul ca se supune numai legii.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3, art. 12 şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "Comunicarea datelor şi informaţiilor care constituie motivele ce au stat la baza deciziei de declarare ca indezirabil pentru ratiuni de siguranta nationala se poate face numai în condiţiile stabilite şi cãtre destinatarii în mod expres prevãzuţi de actele normative care reglementeazã regimul activitãţilor referitoare la siguranta nationala şi protejarea informaţiilor clasificate. Asemenea date şi informaţii nu pot fi, sub nici o forma, direct sau indirect, aduse la cunostinta strainului declarat indezirabil."
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20, 21 şi art. 123 alin. (2). De asemenea, considera ca aceleaşi dispoziţii sunt în contradictie şi cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cu prevederile art. 9 şi 10 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, care stabilesc ca nimeni nu poate fi arestat sau exilat în mod arbitrar. Autorul exceptiei îşi motiveaza susţinerea cu afirmatia ca în soluţionarea contestaţiei sale impotriva ordonanţei procurorului prin care a fost declarat indezirabil instanta nu poate aprecia cu privire la motivele care au stat la baza emiterii ordonanţei respective, aceste informaţii fiind secrete, iar potrivit legii aceste motive nu pot fi arãtate nici în conţinutul ordonanţei prin care procurorul competent a dispus mãsura administrativã a declarãrii ca indezirabil.
În fapt, prin Ordonanta din 7 martie 2003 a Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Bucureşti, autorul exceptiei a fost declarat indezirabil pe o perioada de 10 ani, urmând sa fie expulzat din România, întrucât, în raport cu dispoziţiile <>art. 83 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 , "exista suficiente indicii temeinice ca acesta desfãşoarã activitãţi de natura sa punã în pericol siguranta nationala". Impotriva acestei ordonanţe Al Sharba Reyalh Abdul Amer a formulat contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, iar la termenul de judecata din 19 martie 2003 a invocat excepţia de neconstituţionalitate, sustinand ca dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale şi celor din actele internaţionale mai sus arãtate.
Examinând dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata.
I. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 fata de dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, este de reţinut ca în jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a decis în mod constant ca "principiul egalitãţii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. În general, se apreciazã ca violarea principiului egalitãţii şi nediscriminarii exista atunci când se aplica tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã sa existe o motivare obiectivã şi rezonabila, sau dacã exista o disproportie între scopul urmãrit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. În alţi termeni, principiul egalitãţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii. Egalitatea formala ar conduce la aceeaşi regula, în ciuda diferenţei de situaţii" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului care, în aplicarea principiului nediscriminarii prevãzut la art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, a stabilit ca orice diferenţa de tratament facuta de stat între persoane aflate în situaţii similare trebuie sa îşi gãseascã o justificare obiectivã şi rezonabila (de exemplu, în cazul "Markx impotriva Belgiei", 1979).
În cauza de fata situaţia strãinilor declaraţi indezirabili în scopul apãrãrii siguranţei naţionale şi protejãrii informaţiilor clasificate este diferita de cea a celorlalţi cetãţeni strãini, ceea ce poate determina legiuitorul sa stabileascã drepturi diferite pentru aceste doua categorii de cetãţeni strãini, fãrã ca prin aceasta sa se încalce principiul egalitãţii. Diferenţa realã, care rezulta din cele doua situaţii, justifica existenta unor reguli distincte.
Totodatã Curtea constata ca interdicţia stabilitã de legiuitor pentru cetãţenii strãini declaraţi indezirabili, de a nu li se aduce la cunostinta datele şi informaţiile pe baza cãrora s-a luat o astfel de decizie, este în concordanta cu dispoziţiile constituţionale ale art. 31 alin. (3), potrivit cãrora "Dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze [...] siguranta nationala".
Astfel fiind, nu se poate vorbi despre încãlcarea principiului constituţional al egalitãţii în drepturi, de vreme ce dispoziţiile criticate se referã la situaţii diferite care reclama un regim juridic diferit.
II. Dispoziţiile <>art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 nu incalca principiul accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, deoarece, conform art. 85 alin. (1), impotriva mãsurii dispuse de procuror de declarare ca indezirabil este deschisã calea acţiunii în justiţie.
III. Curtea nu poate retine nici încãlcarea prevederilor art. 123 alin. (2) din Constituţie referitor la independenta judecãtorilor, deoarece aceştia trebuie sa respecte legea care da prioritate intereselor privind siguranta nationala a României. Instanta urmeazã sa soluţioneze contestaţia în conformitate cu prevederile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 cu privire la regimul strãinilor în România, verificand legalitatea şi temeinicia ordonanţei în condiţiile şi în limitele acesteia.
IV. Referitor la prevederile cuprinse în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (art. 6 pct. 1), precum şi cele ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului (art. 9 şi 10), invocate în motivarea exceptiei, Curtea retine ca textul legal criticat nu opreşte pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi aparate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care conditioneaza într-o societate democratica procesul echitabil. De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat (prin Hotãrârea din 5 octombrie 2000, pronunţatã în cauza "Mouia contra Frantei") ca "deciziile privind intrarea, şederea şi expulzarea strãinilor nu privesc drepturile şi obligaţiile civile ale reclamantului şi nici acuzatii de natura penalã, în sensul art. 6 pct. 1 din Convenţie. În consecinta, art. 6 pct. 1 nu este aplicabil cauzei".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 84 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Al Sharba Reyalh Abdul Amer în Dosarul nr. 677/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 16 septembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
