Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 340 din 21 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 519 alin. 2 si ale art. 521 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 928 din 12 octombrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 alin. 2 şi ale art. 521 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria Slobozia în Dosarul nr. 410/2004.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 519 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, faţã de prevederile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, întrucât acestea nu au legãturã cu soluţionarea cauzei deduse judecãţii. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 410/2004, Judecãtoria Slobozia a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 alin. 2 şi ale art. 521 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã din oficiu de instanţa de judecatã într-un proces penal având ca obiect recunoaşterea unei hotãrâri penale strãine. Cererea de recunoaştere a fost formulatã pe cale principalã de petentul condamnat Aurel Moldoveanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecãtoria Slobozia a arãtat cã dispoziţiile art. 519 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sunt contrare principiului constituţional potrivit cãruia justiţia se realizeazã prin instanţele judecãtoreşti, înscris în art. 125 alin (1), întrucât acordã procurorului posibilitatea de a recunoaşte o hotãrâre penalã strãinã, atunci când cererea de recunoaştere este formulatã pe cale incidentalã, iar procesul penal se aflã în faza de urmãrire. În esenţã, instanţa a apreciat cã operaţiunea de recunoaştere a hotãrârilor judecãtoreşti definitive, pronunţate de instanţele din strãinãtate, este o activitate de realizare a justiţiei care este în competenţa instanţelor judecãtoreşti şi nicidecum a Ministerului Public.
De asemenea, instanţa a apreciat cã prevederile art. 521 alin. 1 din Codul de procedurã penalã încalcã art. 21 din Legea fundamentalã care statueazã liberul acces la justiţie, întrucât condamnatul nu se poate adresa instanţei competente cu o cerere privind recunoaşterea hotãrârii pronunţate în strãinãtate împotriva sa. Astfel, potrivit textului criticat, sesizarea instanţei se face, în toate cazurile, de cãtre procuror, ceea ce înseamnã cã singura posibilitate conferitã de lege persoanei condamnate este aceea de a adresa o cerere Ministerului Public, însã "legea nu prevede procedura de urmat în aceastã situaţie şi nici nu garanteazã cã procurorul va da curs favorabil cererii. Pe de altã parte, întrucât cererea condamnatului are caracterul unei petiţii, parchetul este obligat sã îi dea curs şi sã o soluţioneze, dar nu printr-o rezoluţie sau ordonanţã susceptibilã de a fi atacatã prin plângere, în condiţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã. Soluţia procurorului de respingere a petiţiei privind sesizarea instanţei în scopul recunoaşterii hotãrârii penale strãine nu poate fi infirmatã nici prin aplicarea art. 275-278 din Codul de procedurã penalã, întrucât procedura reglementatã de aceste articole se referã la actele efectuate în cursul urmãririi penale, astfel cum rezultã şi din plasarea acestui articol în cadrul Titlului I - Urmãrirea penalã".
În ceea ce priveşte art. 521 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, instanţa a apreciat cã dispoziţia potrivit cãreia instanţa substituie o pedeapsã corespunzãtoare potrivit legii penale române "pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsã" aplicate prin hotãrârea penalã strãinã ce a fãcut obiectul recunoaşterii, contravine art. 123 alin. (1) şi (1^1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, în ipoteza contopirii ulterioare a pedepselor, este evidentã diferenţa de tratament juridic aplicat condamnaţilor în strãinãtate care solicitã recunoaşterea hotãrârilor penale strãine, respectiv persoanelor condamnate în strãinãtate care sunt transferate în România pentru executarea pedepsei ori condamnaţilor în România prin mai multe sentinţe, întrucât, în cazul acestor ultime categorii de persoane condamnate, pedepsele se contopesc în integralitatea lor, urmând a se deduce ceea ce s-a executat. Or, atât timp cât condamnaţii se aflã în situaţii similare, aceastã diferenţã de legiferare în raport de art. 20 alin. (1) lit. b) şi <>art. 22 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 756/2001 asupra transferãrii persoanelor condamnate în strãinãtate, respectiv art. 36 şi 34 din Codul penal, este de naturã a crea privilegii şi discriminãri, cu consecinţa încãlcãrii principiului constituţional potrivit cãruia justiţia se înfãptuieşte în numele legii, este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
Menţionãm cã, potrivit Constituţiei republicate, cu actualizarea denumirilor şi renumerotarea textelor, art. 125 alin. (1) a devenit art. 126 alin. (1), iar dispoziţiile art. 123 alin. (1) şi (1^1), la care face referire instanţa, au fost preluate de art. 124 alin. (1) şi (2).
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul aratã cã excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 519 alin. 2 din Codul de procedurã penalã este inadmisibilã, aceste prevederi nefiind incidente în cauzã, deoarece instanţa de judecatã a fost sesizatã pe cale principalã în vederea recunoaşterii unei hotãrâri penale strãine - în condiţiile art. 521 din Codul de procedurã penalã, text care reglementeazã o procedurã distinctã de cea prevãzutã de art. 519 alin. 2 din acelaşi cod. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. 1 din Codul de procedurã penalã în raport de prevederile art. 21 din Legea fundamentalã, Guvernul apreciazã cã este neîntemeiatã, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, inclusiv referitoare la sesizarea instanţei. Totodatã, considerã cã art. 521 alin. 3 din Codul de procedurã penalã nu încalcã nici unul dintre principiile constituţionale, înscrise în art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (2), excepţia referitoare la acest text de lege fiind, de asemenea, neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 519 alin. 2 şi ale art. 521 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 519 alin. 2 (Cazuri de recunoaştere a hotãrârilor penale sau a altor acte judiciare strãine): "Recunoaşterea se poate face pe cale incidentalã în cadrul unui proces penal în curs, de cãtre procuror în faza de urmãrire sau de cãtre instanţa de judecatã în faţa cãreia cauza este pendinte.";
- Art. 521 alin. 1 şi 3 (Recunoaşterea pe cale principalã): "Recunoaşterea pe cale principalã a hotãrârii judecãtoreşti şi a actelor judiciare strãine se face la sesizarea procurorului, de cãtre judecãtoria în a cãrei circumscripţie se aflã condamnatul. [...]
Instanţa, ascultând concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacã constatã cã sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotãrârea penalã strãinã şi actele judiciare strãine, iar în cazul când pedeapsa pronunţatã prin acea hotãrâre nu a fost executatã sau a fost executatã numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsã o pedeapsã corespunzãtoare potrivit legii penale române."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecãtoreşti nu depinde de prevederile art. 519 alin. 2 din Codul de procedurã penalã invocate ca fiind neconstituţionale. Astfel, în cauza de faţã excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã în cadrul unui litigiu având ca obiect recunoaşterea, pe cale principalã, a unei hotãrâri penale strãine, în condiţiile art. 521 din Codul de procedurã penalã. Prin urmare, temeiul de drept al cererii de chemare în judecatã nu atrage exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 519 alin. 2 din Codul de procedurã penalã ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel fiind, devin aplicabile dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãrora Curtea Constituţionalã decide numai cu privire la prevederile de lege care au legãturã cu soluţionarea cauzei, precum şi dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol, conform cãrora, dacã sunt încãlcate dispoziţiile alin. (1), excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sã fie respinsã ca fiind inadmisibilã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 521 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã autoarea excepţiei solicitã, în realitate, extinderea dispoziţiilor legale criticate şi la alte situaţii neprevãzute în text, în sensul adãugãrii în cuprinsul acestora şi a posibilitãţii condamnatului de a se adresa instanţei competente cu o cerere privind recunoaşterea hotãrârii pronunţate în strãinãtate împotriva sa. Or, aşa dupã cum Curtea Constituţionalã a reţinut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, republicatã, potrivit cãruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţãrii". De asemenea, este de observat cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În consecinţã, Curtea Constituţionalã constatã cã nu se poate exercita controlul de constituţionalitate cu privire la prevederile art. 521 alin. 1 din Codul de procedurã penalã şi cã se impune respingerea excepţiei ca fiind inadmisibilã.
Nu poate fi primitã nici critica întemeiatã pe susţinerea cã dispoziţia cuprinsã în art. 521 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãreia instanţa substituie o pedeapsã corespunzãtoare potrivit legii penale române "pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsã" aplicate prin hotãrârea penalã strãinã ce a fãcut obiectul recunoaşterii, ar contraveni principiilor constituţionale înscrise în art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (1) şi (2), deoarece prin dispoziţiile art. 521 alin. 3 nu se instituie privilegii sau discriminãri şi totodatã nu se aduce o atingere activitãţii de înfãptuire a justiţiei. Încãlcarea principiului egalitãţii şi nediscriminãrii s-ar putea pune în discuţie numai dacã dispoziţia criticatã ar crea discriminãri între cetãţeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant în art. 4 alin. (2), şi anume: rasã, naţionalitate, origine etnicã, limbã, religie, sex, opinie, apartenenţã politicã, avere sau origine socialã, iar în acest context nu se poate susţine cã "diferenţa de legiferare" în raport de dispoziţiile aplicabile altor categorii de persoane condamnate instituie privilegii sau discriminãri.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 alin. 2 şi ale art. 521 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã din oficiu de Judecãtoria Slobozia în Dosarul nr. 410/2004.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de aceeaşi instanţã în acelaşi dosar.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
_______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
