Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 34 din 6 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea si completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, precum si a dispozitiilor art. 71, art. 79 si art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 18 aprilie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 şi a dispoziţiilor art. 71, art. 79 şi <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 , excepţie ridicatã de Emilian Ioan Imbru în Dosarul nr. 1.908/2000 al Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se prezintã consilier juridic Carmen Puiu pentru Ministerul Sãnãtãţii, lipsind autorul exceptiei, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Consilierul juridic al Ministerului Sãnãtãţii solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate, sustinand ca dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 , precum şi ale art. 71, art. 79 şi <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 sunt constituţionale în ceea ce priveşte procedura reglementãrii prin ordonanţe de urgenta în domenii ce aparţin legii organice. Se mai arata ca hotãrârile pronunţate de instanţele judecãtoreşti în materia litigiilor de munca continua sa fie supuse caii de atac a apelului pana ce vor fi înfiinţate în cadrul instanţelor complete de judecata specializate în soluţionarea conflictelor de munca şi a litigiilor de munca.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei, deoarece, pe de o parte, dispoziţiile legale criticate nu contravin art. 114 din Constituţie, iar pe de alta parte, conform practicii jurisdicţionale în materie a Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu înseamnã asigurarea acestuia la toate structurile judecãtoreşti.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 mai 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 1.908/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, excepţie ridicatã de Ioan Emilian Imbru.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 sunt neconstituţionale, întrucât legiferarea prin ordonanta de urgenta în domeniul legii organice contravine dispoziţiilor art. 114 din Constituţie. Se mai arata ca dispoziţiile art. 71, art. 79 şi <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca sunt, de asemenea, neconstituţionale în raport cu art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21 şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, ca urmare a suprimãrii caii de atac a apelului în materia soluţionãrii conflictelor şi litigiilor de munca.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, exprimandu-şi opinia în conformitate cu prevederile <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, considera intemeiata excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere faptul ca legea de organizare judecãtoreascã este o lege organicã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât interdicţia reglementãrii prin ordonanta a domeniilor rezervate legilor organice nu este aplicabilã ordonanţelor de urgenta ale Guvernului. Cu privire la calea de atac a apelului se arata, pe de o parte, ca menţinerea acesteia pentru litigiile anterioare intrãrii în vigoare a legii noi nu incalca principiul neretroactivitatii legii, iar pe de alta parte, ca suprimarea acesteia prin noua reglementare a fost decisa de legiuitor din motive de celeritate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, iar aptitudinea ordonanţelor de urgenta de a "modifica legi organice sau de a reglementa aspecte ce ţin de obiectul legilor organice ar trebui soluţionatã pe cale parlamentarã".
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile partii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Prin Încheierea din 25 mai 2000 a Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a civilã Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã. Din examinarea comparativa a notelor scrise ale autorului exceptiei şi a conţinutului încheierii de sesizare Curtea constata ca în realitate obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie atât dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, cat şi dispoziţiile art. 71, art. 79 şi <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca. Acestea din urma au urmãtoarea redactare:
- Art. 71: "Instanţele judecãtoreşti competente sa judece cereri referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege.";
- Art. 79: "(1) Hotãrârile instanţei de fond sunt definitive.
(2) Hotãrârile motivate ale instanţei de fond se redacteazã şi se comunica pãrţilor în termen de cel mult 15 zile de la pronunţare.";
- Art. 80: "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicãrii hotãrârii pronunţate de instanta de fond."
Textele constituţionale invocate în motivarea exceptiei sunt urmãtoarele:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 72 alin. (1): "Parlamentul adopta legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.";
- Art. 107 alin. (3): "Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevãzute de aceasta.";
- Art. 114: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data pana la care se pot emite ordonanţe.
(3) Dacã legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobãrii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
(4) În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacã Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacã în mod obligatoriu.
(5) Aprobarea sau respingerea ordonanţelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale cãror efecte au încetat potrivit alineatului (3)."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor invocate, Curtea constata ca în realitate autorul exceptiei critica, în principal, procedeul legiferarii prin ordonanţe de urgenta, apreciind ca acestea nu ar putea fi emise în domenii aparţinând legilor organice, şi, în subsidiar, suprimarea caii de atac a apelului în materia litigiilor de munca.
Curtea retine ca emiterea de ordonanţe de cãtre Guvern este limitatã la domenii care nu fac obiectul legii organice numai în ceea ce priveşte ordonanţele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare. Aceasta limitare nu priveşte şi ordonanţele de urgenta, pe care Guvernul le poate emite în mod excepţional. Întrucât emiterea acestora nu este condiţionatã sau limitatã de existenta vreunei legi de abilitare, acestea pot fi emise în orice domeniu inclusiv în domeniul legilor organice -, cu condiţia îndeplinirii unor situaţii excepţionale. Prin urmare, emiterea unei ordonanţe de urgenta de modificare a legii pentru organizarea judecãtoreascã nu incalca dispoziţiile constituţionale referitoare la legiferare şi delegare legislativã.
În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000).
Curtea nu poate retine, ca fiind întemeiate, nici susţinerile autorului exceptiei în sensul ca dispoziţiile legale criticate ingradesc accesul liber la justiţie. Aceasta deoarece, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorului îi aparţine prerogativa de a stabili competenta şi procedura de judecata. În acest sens, în practica judiciarã a Curţii Constituţionale s-a decis în mod constant ca "accesul liber la justiţie nu înseamnã ca el trebuie asigurat la toate structurile judecãtoreşti, deoarece competenta şi cãile de atac sunt stabilite exclusiv de cãtre legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii deosebite" (Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998).
Aceste soluţii sunt, de altfel, în concordanta cu prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, precum şi cu cele ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este parte, întrucât nici unul dintre aceste acte internaţionale nu instituie, în materie civilã, principiul dublului grad de jurisdicţie. Este adevãrat ca, de exemplu, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale reglementeazã dreptul la o cale de atac pentru persoana care a fost condamnata penal, dar pe de alta parte, nu exista obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilã.
Curtea constata, de asemenea, ca dispoziţiile legale criticate nu contravin nici art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece, potrivit <>art. IV din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 , cauzele în care a fost declarat apel vor fi judecate potrivit normelor legii vechi de cãtre instanţele legal sesizate, iar cauzele aflate pe rolul judecãtoriilor şi cele pentru care s-a declarat recurs vor fi soluţionate de completele care judeca conflictele de munca şi litigiile de munca, imediat dupã înfiinţarea acestora.
În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenta Curţii Constituţionale asupra dispoziţiilor legale criticate (de exemplu, Decizia nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, precum şi Decizia nr. 257 din 5 decembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000). Soluţiile menţionate sunt aplicabile şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a exceptiei în raport cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie şi cu unanimitate de voturi sub celelalte aspecte,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã şi a dispoziţiilor art. 71, art. 79 şi <>art. 80 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, excepţie ridicatã de Emilian Ioan Imbru în Dosarul nr. 1.908/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 6 februarie 2001.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Cristina Radu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
