Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 34 din 4 martie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 174 lit. a) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 317 din 2 iulie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ion Bonini - procuror
Carmen Daniela Manea - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 lit. a) din Codul de procedura penalã, ridicatã de apãrãtorul inculpatului Sandu Mircea, în lipsa acestuia, în Dosarul nr. 2.019/1998 al Judecãtoriei Medias.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor. Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecata, se acorda cuvântul, pe fond, reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei. În susţinerea concluziilor se arata ca, în speta, Sandu Mircea este trimis în judecata pentru sãvârşirea infracţiunii de calomnie prevãzute la art. 206 din Codul penal. Se mai susţine ca, în raport cu specificul rãspunderii penale şi cu faptul ca acesta nu poate fi reprezentat, nu se poate considera ca sunt incalcate dispoziţiile art. 21 alin. (2), care prevede ca nici o lege nu poate îngrãdi accesul liber la justiţie, şi ale art. 24 din Constituţie, potrivit cãrora dreptul la apãrare este garantat în tot cursul procesului, pãrţile având dreptul sa fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Cum însã excepţia a fost invocatã de apãrãtorul inculpatului, potrivit prevederilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauza este inadmisibila.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 8 din 2 decembrie 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 2.019/1998, Judecãtoria Medias a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 lit. a) din Codul de procedura penalã, ridicatã de apãrãtorul inculpatului Sandu Mircea, în lipsa acestuia.
În motivarea exceptiei se susţine ca textul atacat incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (2), care prevãd ca nici o lege nu poate îngrãdi accesul liber la justiţie, şi ale art. 24, care prevãd ca dreptul la apãrare este garantat. De asemenea, se susţine ca, în lipsa inculpatului, apãrãtorul "poate pune întrebãri martorilor care vor fi audiati", dar "nu poate pune concluzii".
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata apreciazã ca "pot fi puse întrebãri martorilor partii vãtãmate chiar şi în lipsa inculpatului", însã dispoziţiile art. 174 lit. a) din Codul de procedura sunt constituţionale, "astfel ca excepţia nu este admisibilã".
În conformitate cu dispozitile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul de vedere exprimat, arata ca "prin cuantumul pedepsei calomnia a fost exclusa de legiuitor de la posibilitatea reprezentãrii, prezenta inculpatului în instanta fiind obligatorie", şi, prin urmare, considera ca "excepţia ridicatã este neîntemeiatã".
În punctul de vedere comunicat de Guvern se susţine ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 174 lit. a) din Codul de procedura penalã, care se referã la reprezentarea inculpatului, nu contravine dispoziţiilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apãrare şi nici dispoziţiilor art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie şi <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa se pronunţe asupra exceptiei cu care a fost sesizatã.
Excepţia priveşte dispoziţiile art. 174 lit. a) din Codul de procedura penalã, potrivit cãrora; "În cursul judecaţii, inculpatul poate fi reprezentat:
a) la judecarea cauzei în prima instanta ori la rejudecarea ei dupã desfiinţarea hotãrârii în apel sau dupã casare de cãtre instanta de recurs, numai dacã pedeapsa prevãzutã de lege pentru fapta supusã judecaţii este amenda sau închisoarea de cel mult un an".
Art. 206 din Codul penal, care incrimineaza infracţiunea de calomnie, pentru care inculpatul a fost trimis în judecata, stabileşte o pedeapsa alternativa, şi anume închisoarea, al carei maxim este de 3 ani, sau amenda.
I. Din cuprinsul dosarului rezulta ca inculpatul, trimis în judecata pentru sãvârşirea infracţiunii de calomnie, nu a fost prezent la judecarea cauzei în prima instanta, când apãrãtorul sau a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã. În aceste condiţii, Curtea retine ca apãrãtorul inculpatului nu putea ca, în numele acestuia, sa ridice excepţia de neconstituţionalitate, neavând calitatea de parte în procesul penal. Conform art. 23 şi 24 din Codul de procedura penalã, pãrţile în procesul penal sunt: inculpatul, partea vãtãmatã, partea civilã şi partea responsabilã civilmente. Este evident ca, întrucât cauza în care excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã este o cauza penalã, nu pot fi aduse în discuţie, în legatura cu lãmurirea calitãţii de parte şi a posibilitatii reprezentãrii inculpatului, decât dispoziţiile care reglementeazã procesul penal. Or, conform <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicatã în fata instanţelor judecãtoreşti "la cererea uneia din pãrţi sau, din oficiu, de cãtre instanta de judecata", sub sancţiunea respingerii sale ca inadmisibila, asa cum prevede art. 23 alin. (6) din aceeaşi lege. Aceasta soluţie putea fi aplicatã, conform textului menţionat, chiar de cãtre instanta de judecata în urma constatãrii ca apãrãtorul inculpatului nu putea sa-l reprezinte pe acesta în lipsa, în condiţiile în care era trimis în judecata pentru o infracţiune sancţionatã de Codul penal cu o pedeapsa mai mare de un an. În condiţiile în care instanta de judecata nu a aplicat prevederile <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, revine Curţii Constituţionale sa constate ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 alin. 1 lit. a) din Codul de procedura penalã a fost ridicatã cu nerespectarea prevederilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, şi, ca atare, sa o respingã ca inadmisibila în baza art. 23 alin. (6) din aceeaşi lege.
În legatura cu dreptul pãrţilor de a ridica excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã a examinat şi problema dreptului procurorului, care nu este menţionat la <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, de a ridica asemenea excepţii. Curtea Constituţionalã a statuat, prin Decizia nr. 59 din 26 martie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 18 mai 1998, ca acest drept îi revine şi procurorului în cazul în care el participa la judecata. Temeiul constituţional al acestui drept îl constituie însã textul art. 130 alin. (1) din legea fundamentalã, care prevede ca: "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor".
II. De altfel, soluţia de respingere a exceptiei ridicate se impune chiar şi în situaţia în care aceasta ar fi examinata în fond.
Ţinând seama de specificul rãspunderii penale şi al consecinţelor acesteia asupra inculpatului, dispoziţia conform cãreia acesta nu poate fi reprezentat, ci trebuie sa participe personal la judecata nu poate fi consideratã ca o încãlcare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) privind liberul acces la justiţie şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare, din Constituţie. Dimpotriva, textul legal atacat constituie o garanţie a acestor drepturi fundamentale, întrucât inculpatul nu este împiedicat sa fie asistat de un apãrãtor, dar prezenta sa personalã este socotitã necesarã şi utila pentru lãmurirea tuturor aspectelor în raport cu care instanta se poate pronunţa. În acest sens, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 484 din 2 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte temeiul juridic al soluţiei de respingere a exceptiei,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 174 lit. a) din Codul de procedura penalã, ridicatã de apãrãtorul inculpatului Sandu Mircea, în lipsa acestuia, în Dosarul nr. 2.019/1998 al Judecãtoriei Medias.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 martie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Carmen Daniela Manea
OPINIE SEPARATĂ
Soluţia de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze este corecta, întrucât dispoziţiile art. 174 lit. a) din Codul de procedura penalã sunt constituţionale.
Consideram însã ca temeiul respingerii nu trebuie sa fie inadmisibilitatea, conform argumentelor cuprinse în cadrul partii I a considerentelor deciziei, ce sunt reflectate în dispozitivul acesteia, ci ar fi trebuit sa fie netemeinicia motivelor de neconstituţionalitate invocate prin excepţie, conform argumentelor cuprinse, de altfel, în cadrul partii a II-a a considerentelor deciziei, dar nereflectate în dispozitiv.
În opinia noastrã, contrarã majoritãţii voturilor exprimate de judecãtorii Curţii Constituţionale cu ocazia soluţionãrii prezentei cauze, în situaţiile prevãzute la art. 174 din Codul de procedura penalã, când inculpatul nu poate fi reprezentat, avocatul acestuia, legal angajat, are dreptul sa ridice excepţia de neconstituţionalitate, chiar dacã inculpatul nu este prezent la judecarea procesului; aceasta, desigur, doar în mãsura în care asemenea apãrare nu este formulatã impotriva voinţei inculpatului absent, care, de exemplu, la un termen anterior ori printr-un înscris depus la dosar sau pe orice alta cale, a arãtat, neîndoielnic, ca nu doreşte ridicarea exceptiei de neconstituţionalitate. Asa fiind, instanta judecãtoreascã, luând act de excepţia ridicatã de avocatul legal angajat, trebuie ca, pe cale de încheiere, potrivit <>art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, sa dispunã sesizarea Curţii Constituţionale, care, astfel, este legal investitã sa soluţioneze în fond excepţia de neconstituţionalitate, dacã, desigur, nu exista alte motive de inadmisibilitate. Cu ocazia soluţionãrii în fond a exceptiei, Curtea va putea, dupã caz, fie sa admitã excepţia, constatând neconstituţionalitatea dispoziţiei legale atacate, fie sa o respingã, întrucât este neîntemeiatã.
Spre a pronunţa în prezenta cauza soluţia de respingere pentru inadmisibilitate, majoritatea judecãtorilor Curţii Constituţionale a avut în vedere, în principal, interpretarea literala a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora "Excepţia poate fi ridicatã la cererea uneia dintre pãrţi sau, din oficiu, de cãtre instanta de judecata"; s-a considerat ca, atunci când excepţia se ridica într-o cauza penalã, nu pot fi avute în vedere, în legatura cu stabilirea calitãţii de "parte" şi a posibilitatii reprezentãrii inculpatului, decât dispoziţiile care reglementeazã procesul penal; de aceea s-a apreciat ca, întrucât, în situaţiile prevãzute la art. 174 din Codul de procedura penalã, acea "parte", care este inculpatul, nu poate fi reprezentatã, rezulta ca avocatul inculpatului, deşi legal angajat, nu putea ca, în numele "partii" absente, sa ridice excepţia de neconstituţionalitate.
În ceea ce ne priveşte, consideram ca soluţia care rezulta în mod necesar din aceasta interpretare literala este totuşi inexactã, întrucât problema enuntata poate fi rezolvatã corect, doar dacã se recurge la o interpretare teleologica, precum şi la interpretarea sistematica a tuturor normelor juridice convergente, cuprinse nu numai în <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, şi în art. 174 din Codul de procedura penalã, ci şi, deopotrivã, în Constituţie, în alte texte din <>Legea nr. 47/1992 şi în Codul de procedura civilã, dupã cum urmeazã:
(1) Astfel, din ansamblul tuturor acestor reglementãri rezulta ca "excepţia de neconstituţionalitate" reprezintã o instituţie juridicã distinctã, ce excede cadrului procesual concret în care este ridicatã, în sensul ca regulile juridice care alcãtuiesc aceasta instituţie din domeniul jurisdicţiei constituţionale îşi pãstreazã propria identitate, indiferent dacã excepţia de neconstituţionalitate este ridicatã într-un proces de natura civilã (litigiu civil, comercial, de contencios administrativ) ori într-un proces penal. Aceasta înseamnã ca, în speta, excepţia de neconstituţionalitate nu capata caracter de excepţie de drept penal ca urmare a faptului ca a fost ridicatã într-un proces penal şi, prin urmare, soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate nu va fi guvernata de regulile aplicabile în procesul penal, ci de regulile juridice specifice acestei instituţii ce aparţine domeniului jurisdicţiei constituţionale. Într-adevãr, în mãsura în care asemenea reguli speciale exista, atunci ele au precãdere, întrucât specialia generalibus derogant.
(2) Dintre regulile speciale aplicabile exceptiei de neconstituţionalitate trebuie menţionate, în primul rând, dispoziţiile <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora "Procedura jurisdicţionalã prevãzutã de prezenta lege se completeazã cu regulile procedurii civile, în mãsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fata Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotãrãşte exclusiv de Curte." Fãcându-se aplicatia acestui text legal, trebuie sa se constate ca în cuprinsul <>Legii nr. 47/1992 nu exista nici o dispoziţie care sa se refere la problema dacã, în fata instanţei judecãtoreşti, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ori nu ridicatã de cãtre avocatul pãrţilor; de aceea urmeazã a se aplica regulile procedurii civile, iar acestea nu conţin interdicţii de reprezentare pentru avocatul pãrţilor din proces, de genul celei stabilite la art. 174 din Codul de procedura penalã pentru avocatul inculpatului.
(3) De altfel, cercetarea aceleiaşi probleme dintr-o perspectiva diametral opusã conduce la aceeaşi concluzie. Este vorba despre faptul ca principiul specialia generalibus derogant funcţioneazã, deopotrivã, şi în privinta aplicãrii dispoziţiilor art. 174 din Codul de procedura penalã.
Într-adevãr, aceste dispoziţii au fost stabilite de cãtre legiuitor în vederea soluţionãrii procesului penal, fiindca, astfel cum rezulta în mod foarte clar şi justificat din cuprinsul partii a II-a a considerentelor deciziei la care se referã aceasta opinie separatã, prezenta personalã a inculpatului la soluţionarea procesului penal "este socotitã necesarã şi utila (de cãtre legiuitor) pentru lãmurirea tuturor aspectelor în raport cu care instanta se poate pronunţa".
Dispoziţiile art. 174 din Codul de procedura penalã, care au aceasta destinaţie specialã, nu pot fi extrapolate la aspecte ce exced scopului procesului penal, cum sunt acelea referitoare la controlul constituţionalitãţii legilor. Procesul judiciar constituie, în esenta, un demers de identificare, prin probele administrate, a situaţiei reale de fapt, urmatã de identificarea normelor juridice penale aplicabile acelei situaţii de fapt şi de aplicarea concretã a acestora. Pe de alta parte, excepţia de neconstituţionalitate - ridicatã în procesul penal sau civil - depãşeşte acest palier juridic, fiindca se înscrie într-un alt gen de demers, acela al controlului constituţionalitãţii legilor, ce consta în compararea reglementãrii constituţionale cu aceea legalã. Sau, cu alte cuvinte, dacã procesul penal constituie o "judecare" a persoanelor (adicã o comparare a conduitei concrete a persoanelor cu conduita abstracta dispusã prin lege), controlul constituţionalitãţii legii reprezintã un fel de "judecare" a legii, prin compararea acesteia cu normele juridice constituţionale. Astfel cum dispune art. 1 alin. 1 din Codul de procedura penalã, "Procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoana care a sãvârşit o infracţiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale şi nici o persoana nevinovatã sa nu fie trasa la rãspundere penalã." Pe de alta parte, scopul controlului constituţionalitãţii legilor, inclusiv pe calea exceptiei de neconstituţionalitate, este garantarea supremaţiei Constituţiei, iar singura sancţiune ce poate fi aplicatã de cãtre Curtea Constituţionalã este declararea ca neconstitutionala a dispoziţiei legale controlate.
Asa fiind, scopul avut în vedere prin dispoziţiile art. 174 din Codul de procedura penalã nu permite aplicarea acestor dispoziţii speciale la atingerea unui alt scop decât acela al procesului penal, şi anume garantarea supremaţiei Constituţiei.
(4) Caracterul constituţional ori neconstitutional al unei dispoziţii legale reprezintã, neîndoielnic, o problema a carei importanta este, pentru societate, mult mai mare decât aceea referitoare la necesitatea ca, în cauzele penale privind sãvârşirea unor infracţiuni sancţionate cu pedepse mai mari decât amenda sau închisoarea pentru un an, sa fie asigurata prezenta personalã a inculpatului la judecarea cauzei de cãtre instanta de judecata competenta. Aceasta, deoarece deciziile Curţii Constituţionale prin care se constata neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale sunt obligatorii, producand efecte erga omnes (în conformitate cu art. 145 alin. (2) din Constituţie şi cu <>art. 23 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ), astfel încât ele opereazã modificãri în conţinutul ordinii normative. Asa fiind, este incontestabil ca interesul clarificarii caracterului constituţional sau neconstitutional al unei dispoziţii legale prevaleazã fata de interesul prezentei personale a inculpatului în cauzele prevãzute la art. 174 din Codul de procedura penalã.
(5) Spre deosebire de alte sisteme constituţionale, art. 144 lit. c) din Constituţie nu recunoaşte persoanelor - fizice ori juridice - dreptul de a aduce direct în fata Curţii Constituţionale problema caracterului neconstitutional al unei dispoziţii legale, impunând ca acestea sa porneascã un proces în fata instanţelor judecãtoreşti, pentru ca, ulterior, în cadrul acelui proces, sa ridice excepţia de neconstituţionalitate, care va fi soluţionatã de cãtre Curtea Constituţionalã. În consecinta, controlul constituţionalitãţii legilor, dupã promulgarea acestora, se realizeazã într-un numãr relativ mic de cazuri.
De aceea introducerea unor restrictii suplimentare pe traseul supunerii dispoziţiilor legale controlului de constitutionalitate nu este în concordanta cu spiritul prevederilor art. 51 din Constituţie ("Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie"), atunci când aceste restrictii nu se întemeiazã pe utilizarea tuturor metodelor de interpretare, ci doar pe interpretarea literala a textelor referitoare la procedura controlului constituţionalitãţii. Este, fãrã indoiala, în interesul general ca în fata Curţii Constituţionale sa fie trimise cat mai multe excepţii de neconstituţionalitate, în vederea clarificarii caracterului constituţional ori neconstitutional al legilor în vigoare. Aceasta este una dintre cãile prin care se justifica existenta Curţii Constituţionale. Iar aceasta unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã are ea însãşi obligaţia ca, în vederea atingerii scopului sau "garantarea supremaţiei Constituţiei", potrivit <>art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa contribuie, prin deciziile pronunţate, la facilitarea sesizãrii sale de cãtre cei interesaţi, inclusiv atunci când este necesar sa se recurgã la interpretarea în acest sens a dispoziţiilor legale referitoare la jurisdicţia constituţionalã.
(6) Trebuie observat ca, dacã se adopta poziţia exprimatã prin decizia la care se referã prezenta opinie separatã, nu sunt satisfacute îndeajuns nici importante interese generale, nici interese legitime de natura personalã.
(6.a) Astfel, ca urmare a soluţiei pe care nu o impartasim, satisfacerea interesului general al clarificarii caracterului constituţional ori neconstitutional al unei legi atarna, pana la urma, de prezentarea sau neprezentarea fizica la proces a unui inculpat (şi nici mãcar de poziţia adoptatã de acesta, întrucât, în imensa majoritate a cazurilor, inculpatul prezent se margineste sa consimtã, prin tacerea sa, la apãrãrile formulate de avocatul pe care l-a angajat), ceea ce deplaseaza problema asigurãrii supremaţiei Constituţiei pe terenul anecdoticii.
(6.b) În plus, soluţia pe care o consideram corecta contribuie nu numai la satisfacerea interesului general al asigurãrii supremaţiei Constituţiei, ci şi la satisfacerea interesului, de asemenea general, al creãrii mijloacelor procedurale corespunzãtoare pentru apãrarea, în cadrul unui proces echitabil, a drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, astfel cum sunt ele reglementate prin Constituţie şi prin actele internaţionale la care România este parte (şi pe care, în temeiul art. 20 din Constituţie, Curtea Constituţionalã este obligatã sa le aplice).
(6.c) De altfel, aceasta soluţie este de natura sa contribuie şi la satisfacerea interesului personal al inculpatului de a beneficia de o apãrare calificatã, în concordanta cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie. Într-adevãr, excepţia de neconstituţionalitate formulatã de avocatul inculpatului este ridicatã întotdeauna în favoarea acestuia din urma, iar singura consecinta nefavorabila pentru inculpat este eventuala respingere a exceptiei de cãtre Curtea Constituţionalã, care, dupã analiza, o poate considera neîntemeiatã.
(6.d) În context, mai trebuie observat ca, în raport cu ceilalţi inculpati (care pot fi reprezentaţi şi pentru care, prin urmare, avocatul poate ridica excepţii de neconstituţionalitate), categoria inculpaţilor cãrora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 174 din Codul de procedura penalã este defavorizatã, deşi pentru aceştia legea prevede sancţiuni mai aspre, astfel încât şi necesitatea apãrãrii lor (inclusiv pe calea ridicãrii excepţiilor de neconstituţionalitate) este mai mare. De altminteri, aceasta categorie de inculpati este defavorizatã în raport şi cu celelalte pãrţi ale procesului penal (partea vãtãmatã, partea civilã şi partea responsabilã civilmente), pentru care avocatul legal angajat poate ridica excepţii de neconstituţionalitate chiar în lipsa acestora.
(7) Este adevãrat ca, potrivit <>art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã este unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã în România". Nu este însã mai puţin adevãrat, pe de alta parte, şi ca dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate realizeazã, printre altele, asocierea instanţelor judecãtoreşti la efectuarea controlului constituţionalitãţii legilor, motiv pentru care dispoziţiile <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã (referitoare la aplicabilitatea regulilor procedurii civile, în completarea procedurii jurisdicţionale prevãzute expres de <>Legea nr. 47/1992 ), trebuie sa fie avute în vedere şi de cãtre instanţele judecãtoreşti - civile ori penale - atunci când în fata lor este ridicatã o excepţie de neconstituţionalitate.
(8) Potrivit <>art. 24 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, la soluţionarea, în fata Curţii Constituţionale, a exceptiei de neconstituţionalitate, "Pãrţile pot fi reprezentate prin avocaţi cu drept de a pleda la Curtea Suprema de Justiţie". Întrucât legea nu face nici o distincţie, rezulta ca posibilitatea reprezentãrii prin avocat exista inclusiv în cazul soluţionãrii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate într-un proces penal în care reprezentarea inculpatului nu este admisibilã, fiind aplicabile dispoziţiile art. 174 din Codul de procedura penalã. De aceea nu se vede de ce avocatul legal angajat nu ar putea ridica în fata instanţei de judecata excepţia de neconstituţionalitate, la a carei soluţionare în fata Curţii Constituţionale este însã întotdeauna admisibilã reprezentarea prin avocat.
(9) Se poate afirma ca, pana la urma, intreaga problematica ce face obiectul acestei opinii separate se reduce la urmãtoarele doua întrebãri:
- Cui dauneaza ca, pe baza unei interpretãri teleologice şi sistematice, în opoziţie cu simpla interpretare literala, inculpatul absent sa poatã fi aparat, în toate cazurile, prin ridicarea de cãtre avocatul acestuia, legal angajat, a unei excepţii de neconstituţionalitate?
- Care este interesul legitim pentru care Curtea Constituţionalã sa nu poatã soluţiona pe fond o astfel de excepţie de neconstituţionalitate, spre a clarifica dacã acea lege este ori nu constituţionalã, în loc de a nu intra în fondul problemei şi de a respinge excepţia ca inadmisibila, prin formalism excesiv?
În ceea ce ne priveşte, nu putem identifica raspunsuri satisfãcãtoare la aceste întrebãri.
De aceea, în raport cu ansamblul argumentelor de mai sus, trebuie concluzionat ca, în conformitate cu regulile de interpretare teleologica şi sistematica, expresia din cuprinsul <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, conform cãreia excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicatã "la cererea unei pãrţi" are înţelesul ca excepţia poate fi ridicatã "pentru una dintre pãrţile procesului".
Consecinta este ca, atunci când excepţia de neconstituţionalitate se ridica, în procesul penal, de cãtre avocatul inculpatului, nu are importanta dacã, potrivit distinctiei operate de art. 174 din Codul de procedura penalã, inculpatul poate ori nu sa fie reprezentat de cãtre avocatul sau, legal angajat, fiindca este de principiu ca întotdeauna avocatul inculpatului ridica excepţia de neconstituţionalitate pentru inculpat, inclusiv atunci când acesta din urma nu participa personal la proces.
În speta, aplicarea acestei concluzii ar fi condus la soluţionarea în fond de cãtre Curtea Constituţionalã a exceptiei de neconstituţionalitate, iar nu la respingerea de plano a acesteia ca inadmisibila, sub cuvânt ca nu sunt satisfacute cerinţele <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, referitoare la corecta sesizare a Curţii Constituţionale.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Judecãtor,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Judecãtor,
prof. univ. dr. Lucian Stangu
Judecãtor,
Kozsokar Gabor
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
